Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Bullying ministerial: de ce a greșit doamna Anisie, ministrul Educației. Când frica ia locul singurătății de la clasă

Monica Anisie si invatatoarea

E primul meu an ca învățător. Am ajuns să preiau o clasă de-a III-a ce era deja recunoscută în școală drept grupul cu care nu prea se mai poate face nimic. Vârsta, cumulată cu lipsa de experiență cât și cu doza mare de optimism, m-au făcut să spun că e în regulă, voi găsi calea potrivită să ajung la copii și să intrăm împreună pe cât mai multe „benzi” deschise pentru a învăța. Realitatea de la clasă a arătat însă că în prima lună „banda” pentru învățare era ocupată cu tulburări de comportament care de multe ori produceau frustrare, sentiment de neputință, cât și furie că mai nimic din ce încerc cu elevii nu-mi iese. Au fost momente când am ridicat tonul neștiind ce altceva aș mai putea face pentru a fi auzit. Am fost întrebat apoi de către colegii profesori, învățători, cât și de directoarea școlii dacă nu am nevoie de ajutor. Am recunoscut că mi-e foarte greu și că varianta pe care o văd e să plec din sistem. M-au încurajat să rămân și mi-au fost aproape în a deveni un învățător deschizător de „benzi” de învățare pentru copii. Iar de acolo povestea mea cu educația s-a legat an de an tot mai firesc și mai aproape de nevoile de dezvoltare și creștere ale celor cu care lucrez, fie că sunt copii, fie că sunt adulți.

Am fost un om al „sistemului” norocos, căci am avut spațiu pentru a învăța din greșelile făcute și oameni care să-mi ofere încredere și să mă ajute să caut motivația de a continua atunci când simțeam că procesul meu de învățare e dificil și necesită schimbări de comportament și atitudini.

E o zi de miercuri, dimineață, mă pregătesc să merg spre lucru. Televizorul e deschis pe știri și ceva îmi prinde atenția – vizita doamnei ministru al educației la câteva școli din județul Ialomița. Văd cum înarmată cu jurnaliști și camere de filmat după ea ascultă la ușa unei clase ce se întâmplă. O voce ridicată o face să dea buzna în clasă și, cu aceeași agresivitate, să ia la rost învățătoarea pentru că „urlă” la copii. Totul sub privirile celor din bancă și, evident, filmată de camerele de luat vederi. Reacția firească a învățătoarei a fost una de îngheț în care semnele corpului, felul în care vorbește arată frica teribilă pe care o trăiește, cât și rușinarea publică.

În pedagogie, cât și în psihologie acest episod poartă numele de bullying. De ce spun asta și unde a greșit doamna ministru? Acuzarea unei terțe persoane cu scopul de a o rușina (mă îndoiesc că putem eticheta acel eveniment drept unul de învățare pentru învățătoare), existând evident un raport de putere inegal, cu o intenție clară, petrecut în public, duce la activarea uneia dintre reacțiile de bază ale creierului – luptă, îngheț sau fugă care împiedică orice proces de învățare, scopul creierului fiind în acele momente de a proteja victima de pericolul pe care îl percepe venind din mediu.

Acuzarea învățătoarei a venit fără a cunoaște contextul, fără a încerca să existe discuții de lămurire, intenție de a i se acorda sprijin pentru a reuși să-și schimbe anumite practici pedagogice. Ce au învățat copiii din acest episod? Că e firesc ca adulții să se acuze între ei și să existe episoade de umilire în public atunci când cineva greșește, fără a i se da șansa de a-și îndrepta comportamentul.

Uitându-mă la context am văzut că școala respectivă era într-un sat din județul Ialomița, o zonă cu multe provocări la nivel socio-economic. Cercetările din educație arată că stresul pe care îl trăiește un cadru didactic ce predă într-un astfel de context afectează calitatea procesului de învățare mult mai mult față de un dascăl ce-și îndeplinește sarcinile într-o școală cu copii selectați, care au sprijin material, cât și emoțional acasă. Realitatea arată de asemenea că în aceste zone sprijinul cadrelor didactice pentru a-și dezvolta competențele psiho-pedagogice sunt spre minim, dat fiind că fondurile școlii cât și sprijinul financiar venit din partea primăriei acoperă nevoile de bază, plata salariilor și mai deloc formarea profesională a cadrelor didactice ori dotarea școlilor cu material didactic potrivit cu nevoile copiilor.

Într-un sistem echitabil, în care fiecare copil contează cu adevărat pentru decidenții cu puterea de a schimba felul în care se face finanțarea și se dezvoltă și implementează politici publice educaționale, tipul acesta de situație nu ar fi fost posibil. Asta pentru că în calitate de minister e de datoria ta să te asiguri, într-un mod integru și fără a umili oameni, că în fața copiiilor se află cei mai potriviți dascăli. Să te asiguri că adulții din școală, care au rolul de a facilita învățarea, nu trăiesc în singurătatea clasei, ci că se fac eforturi pentru a dezvolta comunități de învățare relevante, în care practicienii să învețe unii de la alții și să existe sentimentul de împuternicire a școlii ca factor de schimbare și transformare în bine a comunității.

Pentru învățătoarea devenită țintă publică și arătată cu degetul în mass-media, cât și la cel mai înalt nivel decizional și politic, frica și rușinea au luat locul singurătății din sala de clasă. O singurătate în care nu are cui să împărtășească provocările pe care le trăiește în timpul lecțiilor, o singurătate în care trebuie să completeze diferite rapoarte lipsite însă de contactul cu învățarea relevantă pentru copii, o singurătate în care de multe ori trebuie să-și achiziționeze din bani proprii materiale pentru sala de clasă, o singurătate în care prea puțin i se spune ce face bine și să fie încurajată și susținută să se reapropie de învățare.

Eu am fost un om nrocos și într-un fel privilegiat. M-am bucurat de o cancelarie și de o comunitate de părinți implicată în viața școlii, cu toate că provocările erau și acolo multe. Mi-am găsit misiunea făcând multă dezvoltare personală, fiind sprijinit de oamenii valoroși din Teach for Romania, organizația care a fost aproape de mine timp de 2 ani, găsind resurse și oportunități de învățare în cel mai mare oraș al țării. Care mai poate fi însă motivația unei învățătoare după un așa epsiod pentru a-și schimba practicile pedagogice și pentru a continua să fie aproape de copii în procesul de învățare?

Când alegem să construim pe frică, încrederea nu mai e printre noi iar învățarea e una de suprafață, reducând totul la comportamente de supraviețuire, abolind inițiativa, gândirea critică, un sistem valoric internalizat și potrivit cu misiunea de dascăl.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ca a fost bullying, nu incape nici cea mai mica indoiala!
    Ca a fost o enorma si impardonabila greseala a d-nei ministru, iarasi este extraordinar de clar! Raportandu-ne la faptul ca d-na ministru are ani buni de munca in acest minister (daca nu ma insel, cam 10 ani), ar fi trebuit sa cunoasca foarte bine legislatia din domeniu si sa stie ca este strict interzisa perturbarea activitatii didactice in desfasurare. Cu alte cuvinte, nu avea nici un drept sa intre in clasa respectiva in timpul orei, indiferent ca era ministru sau chiar presedintele. Aceasta "lacuna" legislativa ar fi facut, pe orice alt ministru dintr-o alta tara, sa isi asume greselile facute si sa isi dea demisia de onoare. Dar nu e cazul dumneaei, aceasta avand acea perioada de 10 ani de minister, in care, probabil, a invatat cum sa isi intareasca obrazul pana la duritatea betonului armat si sa mearga mai departe, ca si cum (aproape) nimic nu s-ar fi intamplat.
    In alta ordine de idei, de cand a aparut acest reportaj la tv, am vazut tot felul de pareri, de reactii, de comentarii. Ceea ce m-a frapat este faptul ca nimeni, dar absolut nimeni, nu s-a intrebat care a fost incidentul/intamplarea/evenimentul care a facut-o pe acea invatatoare sa ridice glasul. Toata lumea a comentat tot ce a vazut in acea filmare, fara a incerca sa vada tot tabloul in ansamblul lui. Fara sa fiu acuzat de partinire, ma gandesc ca acea invatatoare a avut un motiv pentru care a ridicat vocea in clasa respectiva. Cu siguranta, motivul acestei reactii trebuie stiut, ca sa putem sa analizam obiectiv comportamentul invatatoarei. Nu de alta, dar toti cei care am trecut prin scoala stim ca au existat momente in care invatatoarea/profesoara a ridicat tonul fiindca ceva incompatibil cu procesul de invatamant se intamplase in clasa, iar reactia elevilor era de a sta cuminti si cu gura inchisa in banci. Ca niste sfintisori. Oricine ar fi intrat in acel moment in clasa si ar fi vazut toti acesti "sfintisori" ar fi zis ca respectiva invatatoare/profesoara este posedata de diavol. Ori adevarul si realitatea era cu totul alta. Sa nu incercam sa fim mai catolici decat papa, ci sa incercam sa judecam tot ce ni se serveste la stiri prin prisma unor informatii cat mai complete.
    Este adevarat ca educarea unor copii nu se face cu tipete si sub teroare, dar sa nu uitam totusi ca si dascalii sunt oameni si ca stress-ul psihic la care sunt supusi atinge uneori cote de nesuportat pentru alte categorii sociale. Ca sa nu mai amintesc faptul ca hitleristii, cand ii duceau pe acei oameni in camerele de gazare, o faceau cu zambete pe fata si cu vorba buna....
    • Like 3
    • @ Leonard Sirbu
      Parerist check icon
      Raspunsul la intrebare e simplu.: nu exista niciun motiv care sa justifice urletele in fata unei clase de copii.
      In general urletele nu sunt justificate, insa daca trebuie neaparat s-o faci, fa-o in privat. Si cu cineva care iti este egal. Sau superior, daca ai sange. Insa "doamna" am vazut cat de viteaza a fost in fata cuiva superior. Leu in fata celor mici, panseluta in fata celor mari. Eu asemenea oameni nu i-as vrea nici ca sefi, nici ca subalterni si in niciun caz ca profesori pentru copiii mei.
      Evident, asta nu inseamna ca ministresa a procedat corect, insa aia e om politic, la ce sa te astepti ....
      • Like 0
  • Sunt nimeni pe lume in aceasta tara. Nu am stiut exact unde mi-as putea spune parerea, asa ca am preferat acest articol, tocmai pentru ca aduce in discutie inspectiile care ar trebui / sau nu sa se desfasoare in teritoriu. Un binecunoscut proverb spune: "pisica cu clopotei nu prinde soareci !" Doamna ministru a fost mult prea zgomotoasa in inspectia dansei ca sa mai prinda si vreun soarece. Dar asta nu inseamna ca inspectiile nu ar mai trebui facute. Si cu asta cred ca am epuizat deocamdata subiectul cu inspectia ministrului. Pentru ca m-am lovit, ca atatia altii, de bajbaiala din sistemul de invatamant, am sa incerc sa o iau de la zero. Avem un copil care trebuie sa intre in sistemul de invatamant romanesc. Multi dintre parinti au ajuns sa isi faca cruce si sa se roage ca puiul lor sa treaca cu bine aceasta experienta. Doamnei ministru ii propun sa citeasca de multe ori trilogia "jocurile foamei" de Suzanne Collins; caci pentru parinti si elevi motto-ul "incep.... a n-a clasa, sortii sa fie de partea voastra" reprezinta chinul nostru,. La final nu suntem siguri cati tineri mai ies "vii" din acest joc hidos. Mai toti ies fie frustati, fie incomplet educati, fie total neechilibrati. Revenim: avem un copil de 3 ani care merge la gradinita (nu una particulara), se va intalni cu cel putin alti 15 copii de aceiasi varsta. Unul nu stie sa vorbeasca, unul nu stie sa fie atent, unul e antisocial, unul plange continuu, unul nu are astampar, unul se joaca continuu... Fiecare are jucarica lui preferata in mana. Bineinteles asa ar fi de preferat din partea unui educator. Asta se intampla in septembrie. Daca la serbarea de craciun toti copii din grupa stiu sa vorbeasca, au invatat sa spuna macar o strofa dupa educatoare, au invatat ca trebuie sa fie atenti la ceilalti si la doamna si stiu ca trebuie sa aseze si sa asculte linistiti pe educator si pe colegi, atunci cand vorbesc, atunci, acel educator ar trebui sa merite un salariu echivalent cu salariul unui profesor universitar. Pentru ca nimic nu e mai greu decat sa faci un "aluat" bun. Da, o "pisica" inteligenta, s-ar imbraca ca un om obisnuit, ar merge la o gradinita (oricare - dar mai ales la cele de la sate, unde un educator bun este o "rara avis"). Si-ar inlocui incaltamintea cu papucei de casa, ar intra usurel, usurel intr-o sala unde sunt copiii cei mai mici si s-ar aseza cuminte intr-un coltisor ascuns. Ar sta acolo si ar asculta, si ar asculta si iar ar asculta. Daca la final, cand iese, tot asa usurel, ar ramane cu certitudinea ca toti copiii din grupa sunt determinati sa vorbeasca si sa participe la educatie, daca a observat ca nici macar unul n-a fost lasat voit in urma, atunci acel educator merita apreciat si dat exemplu. Daca in schimb observa ca anumiti copii sunt plasati mai in spate - ca de , sunt mai lenti; sau si mai rau sunt necajiti de colegi, atunci acel educator ar trebui pedepsit prin luarea unui salariu. Nici-unui cadru didactic nu ar trebui sa i se permita sa lase vreun "soldatel" in urma - un astfel de comportament merita pedepsit. Cunosc si am cunoscut educatori care se mandresc cu "elitele" lor. Vorbesc coerent, spun poezii lungi, canta impecabil, raspund inteligent, ba participa si la limbi straine sau alte cursuri: dans, gimnastica, sport. Dar nu spun si nu stiu nimic de acel / acei copii care stau mai retrasi, nu stiu inca sa vorbeasca sau isi exprime o minima parere, sau rugaminte. Cand isi aduc aminte de ei (daca isi aduc) ii intreaba "in doara" ceva - orice... si zambeste plictisit asteptand. Bineinteles efectul e imediat: toti ceilalti copii izbucnesc "lasati-l doamna in pace, ca el si asa nu stie nimic !!!" si sunt si foarte mandri de judecata lor. Asta se intampla deoarece asta e educatia inadecvata (varianta literara, alta versiune mai buna ar fi: educatia proasta) pe care au primit-o. Daca construim copiii ca in jungla, unde doar cel puternic iese invingator si viu, ar trebui s-o stie si parintii, ba chiar intreaga societate. Nu credeti ??? Deci, doamna ministru va rog sa faceti inspectie, dar faceti-o ca o "pisica inteligenta". ... Off, cel mai greu se pare ca a fost inceputul. Cred ca o sa mai revin daca mai sunt primita....
    • Like 0
  • auzi, iarta-ma, cand e bine cu scandal, cand trebuie sa taxam, cand trebuie sa investigam, sa acordam prezumtii de nevinovatie. nu va convine nicicum. nici cand e politie, nici cand e anarhie. pai hotarati-va, fratilor. nu sunt de acord cu amnistia asta cum o cheama pe ea pt ca e marketing cu operatorii dupa ea. daca ar face asa in fiecare zi, de dim pana seara, ar fi ok. dar sa faci parada d'asta o data pe an cu proteveul dupa tine, not fair. dar de aici pana la bullying ... c'mon. isi pierde cumpatul? pai nu te afce, soro, profesor! fa-te recuperator! si cat de mare sa fie coincidenta sa fi fost chiar atunci ziua aia in care femeia si-a pierdut cumpatul? fix cand a venit ministra? in rest, 364 de zile pe an, all ok cu dna si copiii la ore. o societate se indreapta si cu abuzuri, din pacate. legea nu poate fi taioasa si perfecta cu toti. mai da si-n strachini, cum zice romanul. dar trebui sa incepi de undeva. daca aceste inceput inseamna o frica de'a profilor sa mai faca pe zmeii cu copiii, inseamna ca modelul si-a facut rostul. ba ca suntem prea blanzi, ba ca suntem despotici. las-o, ba, farte, incolo!
    • Like 0
  • De acord! Doamna învățătoare a ridicat vocea în clasă, ceea ce e total nepotrivit, e revoltător! "Aşa e vocea dumneai", o fi fost depăşită de situație, n-a găsit altă soluție pentru a stinge gălăgia din clasă... E şi ăsta un subiect ce poate fi dezbătut la nesfârşit!
    Ceea ce mă revoltă în aceeaşi măsură e spectacolul doamnei ministru care, cu o armată de reporteri după ea, dă buzna în clasă şi, cu o voce pițigăiată, necultivată, de controlor de bilete, o urechează pe doamna învățătoare în fața tuturor elevilor, să-i arate ea cine e şefa şi cum se face educație! Nu e cu nimic mai presus, aş spune chiar că e mult mai prejos decât învățătoarea! E un gest care o descalifică pentru orice funcție, iar observațiile pe care d-na ministru le-ar avea de facut în acest caz sau în oricare altul de acum înainte sunt nule! Nu avea voie să expună, încă o dată, întreaga clasă unui spectacol de presă, nu avea voie să intre în clasă fără să se anunțe, nu avea voie să ridice tonul! Aproape mi-am imaginat-o cu mâinile în şold, cetându-se cu vecina! Cel mai mult mă deranjeazã că, prin acest comportament, a mutat subictul discuției de la aspectele cu adevărat importante la spectacolul unui ego mărunt pătruns de propria-i importanță!
    • Like 1
  • Am urmărit episodul (filmat) cu vizita doamnei Ministru al Educației și nu mi-a plăcut deloc atitudinea domniei sale și asta pentru că: 1) a dat buzna ca un polițist sau jandarm care caută un infractor; 2) de la înălțimea funcției sale, ar fi trebuit să știe că, chiar dacă un cadru didactic (în cazul de față, învățătoarea) a greșit, observațiile nu se fac în fața elevilor, pentru că discreditezi autoritatea acestuia;3) după o asemenea atitudine a ministrului, elevii nu se vor cuminți, ci dimpotrivă, poate rezulta contrariul. Pe de altă parte, învățătoarea a greșit prin tonul ridicat și certăreț adresat copiilor. Una peste alta, ambii actori, învățătoarea și ministrul, au greșit.
    • Like 0
  • Cand am vazut acest caz mi-a venit in minte un lucru: degeaba vrei reforma in sistemul de invatamant daca mereu incepi adresand problema gresit.

    Nu poti invata bunul simt cand tu esti nesimtit aratand altuia ca e nesimtit. Trist si umilitor.
    • Like 0
  • Stimate domnule profesor nu cred ca aveti dreptate sa luati apararea invatatoarei din context. Toata lumea a vazut filmarea; doamna invatatoarea tipa la o clasa linistitata, nimeni nu a remarcat pe fundal nici macar un rumor de elevi galagiosi, iar comparatia cu Dvs. caruia vi s-a intamplat sa ridicati vocea nu sta in picioare.
    Cu totii am vazut nenumarate situatii la tv cu invatatoare si educatoare care tipa si mai mult adreseaza cuvinte jignitoare elevilor, Oare o fi intamplator faptul ca majoritatea cazurilor se intampla cu copii de varste mici. oare pentru ca ei pot fi dominati mai eficient prin urlete si nu se pot apara? Eu nu consider deplasata inmixtiunea dnei. ministru, ba mai degraba deplasata graba cu care si-a cerut scuze si explicatia sindicatului profesorilor care scuza fapta motivand ca unii profesori asa au vocea, mai rastita.. Mie nu mi-ar placea sa interactionez cu voci rastite; dumneavoastra?
    Mi-as dori cat mai multe vizite inopinate ale factorilor de decizie in favoarea bunului mers al lucrurilor. Autoritatea profesorilor dar mai ales respectul nu se castiga prin urlete si pregatire de proasta calitate, elevii simt cel mai bine acest lucru.
    Va intrebati dvs. retoric care ar mai fi motivatia dnei. invatatoare dupa acest episod, dar oare avea dansa vreo motivatie, dar au oare buna parte din profesorii din Romania vreo motivatie, au ei har, vor ei sa educe generatiile viitoare, sau vin la job plictisiti si asteptand salariul mizerabil de la sfarsitul lunii, asta daca nu se numara printre norocosii care pot sa dea meditatii?!
    Nu acesta este bullying-ul pe care il suporta profesorii, el exista si se intampla la clasele de liceu unde intradevar exista elevi dominatori, eventual cu niste parinti sus-pusi sau provenind din familii rau famate, care exercita o presiune negativa, constanta asupra clasei si asupra acelor profesori carora le simt o slabiciune. A afirma ca 'biata invatatoare' a fost supusa bullying-ului ministerial e o exegerare.
    Sper sa fi invatat ca asa cum dansa 'a inghetat' in momentul respectiv, asa 'ingheata' si elevii cand o aud si sa faca bine sa-si mai indulceasca vocea!
    • Like 1
  • Teodora check icon
    Ce bullyng, vorbiti serios? Om în toată firea să îți pierzi cumpătul ca iti vorbeste șeful? La privat nu te ia șeful la intrebari?
    Si doamna ministru si doamna învățătoare au fost de tot râsul. Ministra a prins momentul să ne arate ce poate face ea acum, că a ajuns în vârful ierarhiei, iar învățătoarea a băgat ochii în pământ, cu o jalnica atitudine de supusenie în fața șefului.


    • Like 1
  • Da, doamna ministru a greșit, dar majoritatea dascălilor nu sunt așa de ”norocoși” și ”privilegiați” ca acest învățător...
    Și exact la fel ca doamna ministru, mulți dascăli ”buni” și ”bine intenționați”, în momentele lor de afirmare, practică exact aceeasi tip de bullying față de elevii lor, încercând să trateze greșelile individuale ale acestora.
    Când un dascal ridică în picioare, în fața clasei și acuză și umilește un elev cu scopul de a-l rușina, există clar și în acest caz un raport de putere inegal, cu o intenție clară, petrecut în public, care duce la activarea uneia dintre reacțiile de bază ale creierului – luptă, îngheț sau fugă care împiedică orice proces de învățare, scopul creierului fiind în acele momente de a proteja victima de pericolul pe care îl percepe venind din mediu.
    Acuzarea unui elev în fața clasei fără a cunoaște contextul, fără a încerca să existe discuții de lămurire și intenție de a i se acorda sprijin pentru a reuși să-și schimbe anumite comportamente nu este similar cu acuzarea acestei învățătoare?
    Și totuși nimeni nu face caz din asta, cu toate că e o pactică bine cunoscută în școlile noastre. Ce învăță copiii noștri zilnic? Că e firesc ca dascălii să-i acuze și să-i umilească în fața clasei când greșesc, fără șanse de a-și îndrepta comportamentul.
    De ce aceste situații sunt tolerate în majoritatea școlilor și nu interesează în mod real pe nimeni să le scoată la lumină? Poate și pentru că nu se cade să se dea buzna peste dascăli, cu toate că mulți practică așa ceva?
    Se face așa mare tam tam în acest caz pentru că e vorba de doamna ministru, dar multe alte situații în care copii sunt agresați, sunt trecute cu vederea.
    Și acum se pune întrebarea ”Care mai poate fi însă motivația unei învățătoare după un așa epsiod?” dar, sunt multe episoade similare petrecute asupra copiilor care nu știu și nu pot să se apere ca această învățătoare, în care dascălii mai puțin ”norocosi” și ”privilegiați” în a stăpâni procesul de educare sănătos nu-și pun întrebarea care mai poate fi motivația unui copil pentru a-și schimba comportamentul și pentru a continua să fie interesat de procesul de învățare după astfel de tratamente zilnice.
    • Like 0
  • Parerist check icon
    Deși sunt de acord cu concluzia articolului, îl consider părtinitor și o parte din argumente lacrimogene și sable.
    Gestul ministresei e în mod evident unul de bullying, nimic de comentat.
    Însă săraca doamna fix asta făcea cu elevii atunci când urla la ei Elevii păreau obișnuiți cu tratamentul, si n-au învățat din asta nimic din ce nu știau (sunt mai mare și fac ce vreau și doar autoritatea mea contează). Când un prof urla la tine, intra fix la "construcția pe baza de frica", și la umilință în public.
    Atitudinea ministresei fata de învățătoare e fix din același film ca atitudinea învățătoarei fata de copii. Sper ca data viitoare când o sa mai simtă nevoia sa urle la ei o să-și amintească ce-a simțit ea în fata cuiva "mai mare" și on sa se gândească de doua ori.
    PS
    Eu de la o ministra sau om politic în general am așteptări mai mici decât de la un "dascăl"
    PS2
    Întâmplător sunt unul dintre cei care urmăresc activitatea si donează regulat celor de la Teach for Romania, însă dacă as auzi ca urlatul la copii face parte din practicile tolerate (și nu ma interesează "contextul") mi-aș reconsidera suportul
    • Like 2


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult