Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Efectele razelor de AUR asupra creierului: „Nici Mihai Viteazu, nici Vlad Țepeș, nici Ștefan cel Mare nu au fost olimpici la matematică“

Fotoliu George Simion

Foto: Profimedia Images

Pe LinkedIn, platforma de socializare întru muncă și carieră, un avocat specializat în dreptul muncii ne informează cu o înțelepciune halucinantă că „nici Mihai Viteazu, nici Vlad Țepeș, nici Ștefan cel Mare nu au fost olimpici la matematică“. Am deosebita surpriză să aflu fără să vreau acest „secret“ despre domnitorii noștri, pe care nu l-am învățat la istoria glorificată a României care mi-a fost predată în comunism și după. 

Omul, cât trăiește, învață sau, mai nou, se crucește cu ochii cât cepele cum oameni educați, aparent echilibrați duc mai departe inepuizabilele narațiuni plăsmuite cu premeditarea ticăloșiei de mințile abile ale propagandei populiste. Mesajul continuă și aflu mai departe că eroii noștri au fost cu toții „golani“, cu exemple grăitoare de acte de huliganism: Mihai Viteazul și-a ucis creditorii, Țepeș s-a deghizat în musulman ca să intre în tabăra otomană („ca să nu mai spunem de tragerile în țeapă“!), iar Ștefan cel Mare era „degrabă vărsătoriu de sânge“. Concluzia domnului avocat vine apoteotic: „Istoria e scrisă de golani, nu de olimpicii internaționali!“, iar afirmația din post-scriptum face toți banii unui caz de abuz de dreptate: „Eu nu votez, dar sunt fin cunoscător al istoriei românilor!“.

Nu-l cunosc personal pe acest domn, descopăr postarea datorită simplului fapt că un remarcabil om de afaceri cu care am avut ocazia să interacționez în proiectul editorial Poveștile Bursei simte nevoia să facă un comentariu acid despre aceste „aberații“, foarte probabil scos din țâțânii răbdării. Nu am stomac să citesc celelalte zeci de comentarii, am devenit foarte selectivă în ultimii ani pe rețelele sociale pentru a nu-mi pierde total încrederea în umanitate. 

Însă de câteva luni am încăpățânarea de a încerca să înțeleg cum a ajuns un public educat, pretențios, „fin cunoscător“ al nuanțelor istorice să considere că „golăneala“ poate reprezenta o strategie națională; că în mijlocul călătoriilor spațiale, al roboților care prind viață și al inteligențelor artificiale care aduc o nouă viață, noi putem sparge semințe la colțul evoluției, evocând în marele stadion global ce mari și tari eram când ne trăgeam dușmanii în țeapă. 

Și singura explicație plauzibilă pe care pot să mi-o formulez, parcurgând deopotrivă sondaje despre evoluția democrației și a schimbărilor dorite de români, este că nici timpul, nici bunăstarea nu ne-au ostoit uriașa sete de răzbunare, care a fost deturnată împotriva noastră. 

Poate că prin noi, epigonii libertății, istoria nu iartă, oricât suntem prostiți să uităm de toți martirii din închisorile comuniste, intelectuali sau oameni simpli „olimpici“ naționali la nesupunere, de toate victimele unui cizmar oportunist urcat pe scaunul abuziv al puterii. Faptul că cei care ar fi trebuit să fie trași la răspundere pentru ororile comise în numele unei ideologii alienante s-au cățărat după Revoluție pe cele mai înalte trepte ale ipocriziei politice rămâne ca o imensă rană nevindecată. 

Istoric, n-am avut șansa unei izbăviri de vina nerostită de a fi trăit împreună complici la uciderea violentă a valorilor și a identității noastre. Două împușcături grăbite într-o zi de Crăciun din 1989 nu au ucis setea de dreptate, care s-a transformat treptat și perfid în dorință de răzbunare. Și în timp ce o parte dintre torționarii bunicilor și părinților noștri ne zâmbesc astăzi fățiș sau din spatele unor mesaje bine regizate, noi rămânem neterminați, printre frustrări reale, înghițind enormități care ating paroxismul ridicolului.

Comunismul n-a avut finalul pe care l-am așteptat cu speranță, în care favoriții vechiului sistem să privească rușinați și neputincioși cum adevăratele valori urcă în reflectoarele democrației: integritatea, cinstea, performanța, respectul pentru demnitatea umană. Când răul n-a fost bine smuls din rădăcină, vechii tartori au început să ne deformeze amintirile, gândurile și memoria, transformându-le în vlăstare de nostalgii false și puerile. 

Astăzi, în mentalul colectiv există o confuzie atât de mare de valori, simboluri și repere încât nici „golaniada“ nu a fost scutită de invazia oportunismului. Adevărații „golani“ din anii ’90 nu erau o ceată de impostori agresivi care împroșcau ură și amenințări sub lozinci de libertate, erau esența opoziției anticomuniste, susținători ai partidelor istorice împotriva partidului-stat FSN; erau cei care vedeau cum democrația și puterea ne sunt confiscate de sub nas de către ipocriții vechiului sistem; erau cei care au înțeles încă de pe atunci că suntem supuși ispitei de a uita repede și de a ierta fără discernământ. 

Golăneala de astăzi a trompetelor auriste nu are nimic cu „golanii“de atunci din Piața Universității, etichetați astfel cu dispreț de un tovarăș președinte care ne zâmbea mult când nu era ocupat să-l fugărească pe Regele Mihai din țară, de frică să nu ne amintim de unde am plecat înainte să cadă cortina roșie peste mințile și conștiința noastră.

Istoria nu iartă, ci ne macină neterminată, jucându-se cu rațiunea și cu trăirile noastre. Suntem neterminați, în pericolul de a deveni niște „terminați“înainte de a fi înțeles cu adevărat ce este libertatea și cum se savurează când nu mai este raționalizată. Dar nu vreau să alunecăm în pesimism: la evenimentul Unfinished Democracy, am aflat de la Adam Michnik, un mare dizident politic polonez, una dintre vocile centrale ale opoziției democratice din Polonia între 1968 și 1989, că „pesimismul e plictisitor“ pentru că nu are imaginație, nu are curaj, nu are vână. Prin urmare, fără să fiu o fină cunoscătoare a istoriei precum domnul avocat, eu voi merge la vot în amintirea mamei mele care a format generații întregi de elevi în spiritul logicii și al gândirii matematice; voi vota cu speranța că fiica mea își va trăi istoriile personale fără să fie înghiontită, hărțuită și abuzată de istoria scrisă de falșii golani ai democrației.

La final, printre focurile încinse de artifactele digitale, îmi permit să schițez pe coperta istoriei noastre triumfale un exercițiu de imaginație: dacă marii noștri domnitori ar fi avut ca pasiune matematica, oare n-ar fi calculat mai abil comploturile și alianțele care le-au fixat în timp nemurirea?! Sper ca acest exercițiu să nu fie încadrat curând la categoria „erezie“ de gândire, pe listele negre ale noilor judecători absoluți ai viitorului nostru!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Să înțelegem că domnitorii au fost un fel de șefi de galerie, nu?
    • Like 1
  • andrei andrei check icon
    Stefan cel mare nu folosea hârtie igienică, therefore nici noi nu trebuie sa folosim. Mai baga și el cate un viol uneori, deci și noi trebuie să facem așa, nu?
    • Like 1
  • RazvanP check icon
    "Creier" și "AUR" în aceeași propoziție? :D
    • Like 1
  • Dacă e vorba de un avocat asta nu inseamnă că e un om educat. Dimpotrivă. E plin baroul de avocați făcuți la apelul bocancilor prin universități de genul Spiru Haret. Sau securiști convertiți.
    • Like 2
  • Valentin check icon
    Olimpici nu, dar mulți domnitori români s-au îndeletnicit cu artele liberale, printre care se afla și matematica, considerată cea mai pură (abstractă) dintre arte. În Renaștere matematica era considerată artă, nu știință.
    • Like 2


Îți recomandăm

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Shelly la BT Talks

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Andrei „Selly” Șelaru despre transformarea din creator de conținut în antreprenor, despre Beach, Please și despre Nibiru – proiectul unei stațiuni private lângă Costinești, gândită ca o platformă de divertisment cu standarde unitare, mix de evenimente și o infrastructură permanentă.

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu 2 și Iohannis

Efectele catastrofale ale guvernului-rotativă, cu premierii Ciucă - Ciolacu și miniștrii de Finanțe Cîciu - Boloș, ultimii învârtiți apoi pe la Fonduri Europene, se văd cu ochiul liber. În 2025, 7% din veniturile bugetare totale merg spre plata dobânzilor pentru datoriile contractate de România, față de 5% în 2024.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult