„Doamnă, dar noi nu avem niciun drept?!“ Am votat într-o comună unde oamenii nu sunt hateri, rasiști sau ultranaționaliști, ci pur și simplu sătui să fie mințiți

foto:Inquam Photos / Malina Norocea

Am votat într-o comună din județul Prahova, unde singurele afișe rămase pe stâlpi și pe avizierele electorale erau cele cu George Simion. Restul candidaților fuseseră „jupuiți“ din spectrul opțiunilor, la fel cum anul trecut îmi „jupuiseră“ și mie de pe gard afișul cu invitația la vot pentru europarlamentare. Pentru ultimul gest nu-i condamn, afișul de „reminder“ pentru alegerile europene avea relevanța, emoția, sarea și piperul unei scrumbii de plastic eșuate la malul comunicării.

(Fac o mare paranteză: între noi fie vorba, Uniunea Europeană comunică sec, factual și fad, în timp ce populiștii, acești veritabili coloniști ai psihicului uman, exploatează cu dibăcie emoțiile și fricile viscerale ale electoratului. Să spunem și mai departe lucrurilor pe nume: cu mici excepții, campaniile electorale din ultimul an au atins nivelul maxim de irelevanță și desuetudine a comunicării. Nu știu de la ce segmentări de public-țintă pornește marketingul politic local, dar cu siguranță locuiește printre percepții diforme despre așteptările și dorințele potențialilor alegători din România – dar acesta este un alt subiect, chiar dacă îi simțim acum din plin consecințele.)

Oamenii din comună nu sunt „hateri“, „loaze“, „imbecili“ sau „tiktokari“, sunt pur și simplu niște oameni speriați de o lume care se schimbă într-un ritm cu care nu pot ține pasul, o lume care le scapă printre degete și sinapse, din care au ajuns să înțeleagă din ce în ce mai puțin. Dintr-un punct de vedere, îi înțeleg foarte bine, mă recunosc în această ipostază: înțeleg că nu mai înțeleg nimic. Toate reperele au devenit discutabile sau chiar rizibile, de la valoarea educației și a bunului simț, la principiile ontologice și morale clasice. Sunt zeci de ani de libertate în care toate excesele și încălcările legilor din spațiul nostru social comun, de zi cu zi, nu au fost sancționate. Sunt zeci de ani în care niște oameni modești, muncitori, la locul lor, au fost luați de „proști“ de către toți descurcăreții și tupeiștii, care s-au „învârtit“ și s-au ales cu case mai mari, mașini mai puternice, copii mai ajunși, sfidând efortul cinstit și buna cuviință. În ultimii ani, au năvălit peste ei și progresiștii turbați, aceste instanțe morale autoproclamate, care i-au împins involuntar spre o tristă concluzie: să fii alb, creștin și heterosexual te face fraierul retrograd al societății. Au fost judecați pentru obiceiurile și credințele lor, au fost huliți pentru că sunt conservatori și „înapoiați“, au primit eticheta de „pupători de moaște“ tocmai de la cei care promovau toleranța și debarasarea de prejudecățile sociale. Au cunoscut ipocrizia în cel mai înalt grad, s-au lovit de superioritatea și de ifosele noastre emancipate și au adunat treptat o furie periculoasă, pe care și-au eliberat-o în opțiunea de vot. Prin urmare, când vom fi terminat cu vaietele apocaliptice, poate vom înțelege o dată pentru totdeauna că în fața votului suntem egali, indiferent câte diplome sau cifre avem în cont. Și poate vom privi cu mai puțin dispreț omul simplu, care are dreptul să fie speriat și îngrozit de mersul lumii, mai ales când nu-l aude și nu-l ascultă nimeni.

„Doamnă, dar noi nu avem niciun drept?!“ este replica perfectă care sintetizează opțiunea electoratului care nu este fanatic, rasist sau ultranaționalist, ci pur și simplu sătul să fie mințit și judecat la nesfârșit. Un electorat care poartă în el o mistică balcanică, un sentimentalism naiv și o nostalgie a regăsirii care nu au fost deloc înțelese de mințile luminate ale democrației – nici din Apus, nici din mijlocul nostru. Un electorat care a înțeles că poate deveni puternic printr-un vot exprimat, spre deosebire de cinicii care spun de ani de zile „absent“. Iar dacă la acești alegători au ajuns cel mai repede fAURii destoinici ai unui partid pe care nu-l deranjează mirosul de balegă de pe ulițele României, ei au ales omul care le-a vorbit pe limba lor, validându-le temerile și sentimentele, fără să-i judece sau să-i pună la colțul istoriei.

Eșecul scorului din finala prezidențială 2025 este al partidelor și politicienilor care, de la înălțimea aroganței cu sau fără diplomă de studii, au continuat să neglijeze efectele ștampilei puse din colbul revoltei și de la periferia frustrării. Pe viitor, le recomand o vizită la birtul vecin cu Gara Basarab, unde, sub podul dezolant construit de o democrație beteagă, pot întâlni România „profundă“ în miez de capitală, printre șine dărăpănate, vagoane părăsite și amintiri ruginite din altă epocă de AUR. Când vor ști să le explice acestor oameni la un șpriț cum le schimbă Uniunea Europeană viața în bine, făcându-le pruncii nu „gay“, ci liberi să gândească, să muncească și să călătorească, vor putea spune, în sfârșit, că fac politică în viața reală, nu doar în culisele partidului și ale rețelelor sociale. Până atunci, hai, noroc, pentru mintea cea de pe urmă!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp