Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Barbie – film color, sonor și mut

Filmul Barbie

Am primit cadou un bilet boieresc la „Barbie”, pe rândul din mijlocul sălii, unde și Iohannis poate să-și întindă cataligele la maximum. Prin spațiul ăsta, cam un sfert de oră, am văzut alt film, ivit din suprapunerea pe imaginile păpușii absolute de pe ecran a unei procesiuni de adolescente conturate în întunericul luminos. Treceau, de la stânga la dreapta, fără grabă, în bluze și pantaloni largi, slabe, dar și unele grăsuțe bine, ținând într-o mână popcorn sau nachos, în cealaltă păhăroiul cu cola, ca niște preotese ale Cornului Abundenței. Din când în când, intercalat, câte un băiat. Una dintre ele a accelerat și a virat brusc, ca s-o depășească pe cea din față, trăgându-mi un șut în gleznă – cred că era încălțată cu ceva bocanci de armată. N-am zis nici cârc, n-a zis nici ea nimic, a rulat înainte, chitită pe un țel invizibil. 

Mai toate cele două ceasuri, sala a ronțăit și a sorbit în tăcere. Pe pânză (sau ce-o fi acum) se întâmplau lucruri cu barbiile și kenii, care mă gândeam că ar trebui să iște râsete, caterinci, uauri sau vuiete dezaprobatoare. Nimic. O liniște rece, poate de la aerul condiționat. Sau poate pentru că la cum bubuie coloana sonoră surround, de vibrează fotoliul sub tine și aerul în plămâni, nu-ți mai vine să scoți și tu vreun sunet.

De fapt, aveam în subconștient cinematograful Gloria, de pe când eram un băiețandru. La „Cactus Jack”, de pildă, tot o comedie cu păpuși umane, unde Barbie era Ann Margret și Ken, Arnold Schwarzenegger, publicul tânăr, care nu avea mâinile și gura ocupate decât cu semințe, striga, hohotea, dădea din picioare, într-un cuvânt, trăia ce vedea și auzea. Îmi amintesc o voce, lângă mine, zicând cuiva, când filmul nici nu trecuse de jumătate: „E tare, îl mai văd o dată!”.

„Barbie” livrează publicului său exact ce acesta își dorește: superficiu. Superficialitate și artificiu. Plus feminism. E aidoma unei înghețate multicolore care se topește instant în gură. Sau, dacă gustăm acadelele filosofice cu care e împănat, o lume a formelor ideale nenăscute, Platon gen, învinsă până la urmă de realitatea ginecologică sau de limitele picioarelor omenești în a sta pe vârfuri ca Barbie, cum e ultima modă periculoasă pe net. Dar fetele și băieții de azi nu se manifestă, nu comunică cu ecranul, deși, mai mult ca sigur, lumea Barbie cu aromă de postmoderneală le place. De ce? 

La sfârșitul anilor `60, publicul de cinema încă mai avea urme din „reacția La Ciotat”. În ianuarie 1896, la începuturile cinematografului, spectatorii filmulețului „Sosirea trenului în gara La Ciotat”, al fraților Lumière, s-au speriat, povestea spune, de locomotiva care venea peste ei. În România, televizoarele nu erau omniprezente, așa că marele ecran încă mai putea fi confundat cu viața.

Acum, numărul ecranelor care ne înconjoară, display, telefon, tv, afișaje electronice este copleșitor. Multul dizolvă magia ecranului. Rămâne doar obsesia. La mall, filmul se consumă, nu se mai trăiește. Spre sfârșitul lui „Barbie”, vreo două-trei glăscioare feminine s-au făcut auzite căznindu-se să râdă tare, de parcă se simțeau datoare să salveze filmul de la muțenie...

P.S.

Ryan Gosling este unul dintre acei mari actori care pot juca superb orice. El reușește să dea consistență kitschului frivol perfect, reprezentat de Barbie băiat, Ken. Dacă Cillian Murphy se străduiește să joace fizicianul atomist damnat în „Oppenheiner” și îi iese nimic altceva decât un fustangiu cu ochi albaștri și încurcături sexopolitice, Gosling încarnează fantele cu haină de blană și lănțoace pe bustul gol, îl aduce la viață. Iar secvența muzical-coregrafică „I am just Ken” este cea mai bună din film, demnă de „All That Jazz”, al lui Fosse.

P.S. bis

Fantastică forța cu care, din 1968, Odiseea Spațială 2001 a lui Kubrick străbate timpul. Imaginea hiperimitată și parodiată a omului maimuță „Zarathustra” descoperind unealta prin violență e păpușată, iată, până și în Barbie 2023...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult