Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Blestemul trufiei

Cât de bine cunosc greșeala blestemată pe care a făcut-o Monica! Am comis-o și eu când eram tânăr... Dar ca o jucătoare cu experiența și inteligența Monicăi Niculescu să-și descarce energia psihică strigând și gesticulând victorios în neștire la scorul de 6-0, 6-5 și 40-15, pentru că reușise un as și avea două mingi de meci, n-aș fi crezut...

Regula de fier a profesionismului în tenis spune că trebuie să rămâi concentrat până când vine adversarul să-ți strângă mâna. E nu numai trufaș, ci și periculos să te comporți ca și cum ai fi câștigat deja, indiferent cu cât conduci. Or, Monica era și la un scor pe muchie, nefiind deloc exclus ca Petkovic să poată răsturna situația în câteva secunde...

Ceea ce s-a și întâmplat. După nesăbuitul ei răcnet prematur de triumf, depresurizată psihic, Monica a servit ca o handicapată locomotor. A pierdut fără drept de apel cele două mingi de meci, ghemul și tie-break-ul la scor de maidan. Setul decisiv n-a mai fost decât agonia unui sfârșit previzibil în fața unei Petkovic mult mai puternică fizic.

Îți recomandăm

Păcat. Altfel, toată prețuirea pentru finețea în joc și dăruirea cu care a luptat Monica.

În ce-o privește pe Simona Halep, e trist să ne amăgim cu scuze gen glezna, bandajul prea strâns ș.a.

Problema Simonei noastre ține tot de trufie: nu vrea să învețe.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro