Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

BOR – singurul Partid mereu la Putere, niciodată în Opoziție

Cristian Tudor Popescu/ Foto

Când auzii că nu le mai dă sfinților părinți să rumege din banii statului, eram gata să-l blagoslovesc pe dl Cioloș cu un editorial pozitiv. Uite, domnule, omul părea șovăielnic, dar e tare, să atingi BOR la activitatea de bază, adică adunarea de averi aci, pe pământ, nu în cer, cum îndeamnă Iisus Hristos, nu-i jucărie, preacuvioșii fac urât.

Hm, nu degeaba premierul n-a jurat la Cotroceni cu mâna pe Biblie și nici nu s-a închinat.

Ar fi fost, dincolo de bani, un gest istoric: separarea dintre Biserică și Stat, dintre Biserică și Putere. A făcut vreodată Biserica Ortodoxă Română opoziție Puterii lumești, oricare a fost ea? Nicidecum, a stat tolănită lângă tron vreme de veacuri.

În deceniile dictaturii, BOR n-a fost niciodată de partea simplilor cetățeni, n-a fost nici măcar de partea religiei ortodoxe, nemișcând un deget pentru bisericile distruse și alungate pe roți de Ceaușescu. A prestat în schimb la greu slujbe de înmormântare pentru cei morți de frig, de foame, de inimă rea, colectând nesmintit bănișorul, care nu-i al meu, e-al lui Bunul Dumnezeu...

Sau al Dracului, căci cu Întunecimea Sa Securitatea, cu Puterea ocultă, popii noștri dragi s-au înțeles mult mai bine decât cu Lumina Lumii.

Câtă vreme vor exista pe aici inși care să creadă în iertarea păcatelor și viața de apoi, Puterea va avea nevoie de Biserică, căci chivotul strânge bine votul.

La concluzia asta a ajuns și premierul Dacian, după 24 de ore de laicizare a statului român, așa cum sunt de mult țările civilizate. Și-a mai înghițit limba încă o dată, ca în cazurile „miniștrilor” Baciu și Guseth.

Îl întreb pe dl inginer Cioloș, din nou inginerește: e logic și moral corect ca tinerii care strigă „Vrem spitale, nu Catedrale!” să fie siliți să plătească din buzunarul lor salariile popilor și ale servitorilor lor, pe care nu le mai desființați, că le măriți? Toți trebuie să plătim impozite pentru ce ne privește pe toți: stradă, școală, spital. Dar numai unii cred în Biserică, ceilalți, pe care Godporația nu-i privește, și nici ei pe ea, de ce să plătească?

Ca să sprijine PDG Daniel guvernul în „a îmbunătăți condițiile de educație ale copiilor și tinerilor din mediul rural și calitatea actului medical în spitale”?. Păi, pentru asta, subsemnatul pot să dau bani direct, n-am nevoie de BOR ca broker.

Mi-e din ce în ce mai clar că dl tehnocrat Cioloș nu cunoaște maxima politică a unui predecesor al său, patriarhul-premier Jean Buruiană: mai rău decât dracul, e răzgândacul. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult