Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Boul, Băsescu și frații săi

Comisia Juridică a Senatului a simplificat și a adus la zi un vechi proverb românesc. „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!” sună acum așa: „Cine nu fură e un bou!”.

Cum altfel ar putea fi interpretată legea grațierii condamnărilor pentru dare și luare de mită, pentru trafic de influență, prin care ar putea scăpa de pușcărie, de pildă, Adrian Severin și Mircea Băsescu?

Fratele Traian, înfrățit cu toți cei 5 senatori PSD ai Comisiei, în cap cu Șerban Nicolae, reface, arc peste timp, colaborarea Securității, al cărei reprezentant emblematic este, cu Partidul...

De altfel, senatorul Băsescu a pomenit de caracterul boului pe când era președinte suspendat al României și, după ce anunțase sus și tare că nu vrea să rămână președinte „la masa verde”, să vină, deci, oamenii să voteze la referendum, 3 zile mai târziu îndemna cetățenii să stea acasă, căci „Numai boul e consecvent, oameni buni!”.

Dl Băsescu poate să mai livreze și astăzi o constatare cu adresă bovină concetățenilor săi, al căror președinte a fost 10 ani: „Dacă ați fost boi, și m-ați crezut, eu ce să vă fac?”.

Mesajul către națiune este următorul: procurorii și judecătorii care i-au trimis după gratii pe corupți sunt un soi de teroriști, asupritori ai unor românași aproape nevinovați – au mai luat și ei o șpagă ori au dat niște roabe de mici și cisterne de bere alegătorilor, potrivit aceluiași Băsescu...

Ținta acestei legi a sfidării și obstrucționării crase este chemarea la ordine a puterii judecătorești de către puterea politică, așa cum se întâmpla în comunism, unde Partidul putea să-i fure pe cetățeni cu legea în mână.

În caz că va fi votată de Parlament, OUG 13 fiind timidă în raport cu această ticăloșie sfruntată, sutele de mii de oameni care au ieșit pe străzi în iarnă au ieșit degeaba.

Rămâne de văzut dacă cașipremierul Dragnea, după ce a declarat că nu va susține sub nicio formă o lege de grațiere a corupților, va evoca și el singurătatea boului... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cartierul Cotroceni

Arhitecții și urbaniștii proiectează, de cele mai multe ori, într-un anotimp care nu există, ați observat? Este un anotimp cu arbori maturi și perfect înfrunziți, lumină caldă, temperatură agreabilă. Oameni relaxați, copii care se joacă, bicicliști care traversează cadrul și suprafețe aflate într-o stare impecabilă. Nu este chiar primăvară, nici vară, dar nici început de toamnă. Este mai degrabă un fel de anotimp perpetuu al unei randări de arhitectură.

Citește mai mult

Doi copii, două feluri de a învăța. Și aceeași lecție: vezi dincolo de tiparul notelor și al succesului sau eșecului la examene

Dificultățile de învățare nu se arată întotdeauna sub forma unei note mici, a unor notițe haotice pe caiet sau a unui copil care „nu este atent la lecție”. Uneori, ele se ascund chiar în spatele performanței. Am învățat asta nu doar ca părinte, ci și din experiența mea de neurotrainer.

Citește mai mult