Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Noaptea ca hoții, ziua ca senatorii. Ne-am săturat să vă tot păzim

De 5 luni vorbim numai de pușcării. E obsesia supremă a conducătorimii instalate la putere după ultimele alegeri. Ca picătura chinezească, sapă necontenit în creierii noștri, noaptea ca hoții, ziua ca senatorii, până când îi vom ruga noi să deschidă pușcăriile, ca să avem unde găsi puțină liniște și sănătate mintală.

Ca unul care a ajuns să cunoască, prin forța împrejurărilor, că aici, în libertate, cea mai mare pușcărie este spitalul, pârnăiașii plângaci și avocații lor unsuroși de dincoace de gratii mă lasă rece. Că CEDO, că drepturile omului, că binomul, că polinomul, că femeile gravide, că efectul de WC turcesc, toate astea sunt arme din războiul de țesut perdele de fum.

Dacă legea iertării ar avea următoarele 4 articole, toți acești pușcăriași și pușcăriabili s-ar opri, nebunia s-ar risipi și de mâine poate că am putea să vorbim și de spitale:

1. Articolul 1. Se iartă bărbații cu mustață, divorțați, cu știuci la purtător, care și-au petrecut ultimii 10 ani în vacanță în Brazilia.

2. Articolul 2. Se iartă femeile vopsite blond, divorțate, împoșetate și bambooțate, pe care președintele le cheamă pe firul scurt „Nuți”.

3. Articolul 3. Se iartă pensionarii sâsâiți, care comandă un detașament de pionieri bătrâni și care răspund la apelativul „Dom' Profesor”.

4. Articolul 4. Se iartă toți cei pe care-i cheamă Sebi, care au băut cu Securitatea la Chilia-n port.

Unii au mult timp, mulți bani, mult tupeu și nervi tari. Ceilalți au o Piață.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Câteva gânduri referitoare la Constituția României

    Bunăstarea și prosperitatea unei țări (sau ale unui popor) depind întotdeauna fără niciun dubiu și de Constituția sa,de Legea fundamentală a țării respective. Se poate spune chiar mai mult: se poate spune că bunăstarea și prosperitatea unui popor depind în primul rând de Constituția sa. Pe de altă parte știm că circulă printre români o zicală care afirmă că „fiecare popor are guvernul pe care-l merită”. Această zicală își are probabil originea într-o lucrare a lui Hegel unde acesta afirmă că „orânduirea politică a unui popor atârnă de felul și de maturitatea conștiinței lui de sine” și că „fiecare popor își are constituția care i se potrivește și care i se cuvine” (G.W.Hegel,Principiile filosofiei dreptului,București,1969,p.316) Cu alte cuvinte,guvernele și constituțiile care stau la baza lor sunt o oglindă a minții,a nivelului de educație și a caracterului popoarelor respective. Mergând cu ideea până la capăt asta mai înseamnă că fiecare popor va opta întotdeauna pentru constituția care i se potrivește sau care îl oglindește) cel mai bine.
    Așa ar fi probabil dacă popoarele s-ar percepe pe sine cât de cât corect și,mai ales, dacă s-ar pricepe să-și elaboreze propria Constituție. Știm că în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Încă din antichitate constituțiile au fost de regulă rodul unor minți singulare precum Solon,Lycurg etc.,sau a unor grupuri de indivizi. Constituția Statelor Unite ale Americii a fost concepută de un grup de oameni inteligenți,mari patrioți,care au vrut să dea poporului american o constituție cât mai bună sau cât mai democrată posibil și care sunt numiți și astăzi „părinții fondatori”. În epoca modernă constituțiile sunt elaborate de obicei de către clasa politică conducătoare sau,mai exact,de unul sau mai mulți reprezentanți ai acesteia,de obicei juriști. Din păcate nu de puține ori ele sunt concepute spre a servi mai degrabă clasei politice aflată la putere sau celor care le-au conceput.
    Așa cum știm,după elaborare constituțiile sunt discutate și aprobate în parlamente iar apoi sunt supuse spre aprobare prin referendum tuturor cetățenilor. Nici parlamentarii și nici chiar autorii proiectelor respective de constituții nu pot anticipa cu precizie toate consecințele sau toate efectele fiecărui articol în parte al acestora. Ce să mai vorbim atunci de cetățenii obișnuiți! Cei mai mulți dintre ei probabil că nici nu știu ce votează la referendum decât,eventual,în linii foarte generale. Faptul că în momentul elaborării sau al adoptării unei Constituții nu pot fi anticipate cu precizie toate efectele fiecărui articol al acesteia este unul din motivele pentru care,în timp,constituțiile trebuiesc revizuite. Există,desigur,și alte motive. Însă influența covârșitoare a constituțiilor asupra vieții cetățenilor nu poate fi pusă sub semnul întrebării din moment ce legile adoptate de către parlamente trebuie să fie „constituționale”.
    Fiind conștient de aceste lucruri și fiind în același timp preocupat (prin însăși natura profesiei mele) de evoluția relativ diferită a bunăstării și a prosperității diferitelor țări sau popoare,m-am întrebat uneori,iar în ultimul timp tot mai des (probabil și din cauza circului pe care-l vedem aproape zilnic la nivelul clasei politice și a corupției,aproape generalizate,din țara noastră),m-am întrebat deci în ce măsură actuala Constituție a României este benefică pentru români sau dacă nu cumva ea este una din cauzele principale ale poziționării țării noastre mereu la coada clasamentelor țărilor europene sub aspectul dezvoltării economice și al nivelului nostru de trai. În cele ce urmează voi prezenta succint concluziile la care am ajuns. Îl rog pe cititor să nu se grăbească cu parcurgerea acestor rânduri ci să aibă răbdare,să stea puțin să mediteze asupra ideilor prezentate încercând să-și dea seama dacă am,sau nu,dreptate sau dacă se pot întrezări și alte efecte,bune sau rele,afară de cele sesizate de mine. Problemele acestea sunt de o importanță mai mare decât se crede de obicei și,deci,aș vrea ca cititorul să fie conștient de acest lucru. „Căci forma de guvernământ -zice și Platon - este pentru oameni o adevărată hrană,cea bună-i face buni,cealaltă-nevolnici”. (Menexenos,Opere,vol.II, Editura științifică și Enciclopedică,București,1976,p.301)
    Știm că România este în prezent o republică semiprezidențială și că,sub acest aspect,autorii actualei Constituții a României au preluat modelul francez. După părerea mea a fost o alegere complet nefericită. Acest model generează foarte multă instabilitate politică,inclusiv într-o țară ca Franța.(vezi,în acest sens,Arend Lijphart,Modele ale democrației,Editura Polirom,Iași,2006,p.123-124) Știm că și în România postceaușistă instabilitatea politică a fost o trăsătură,aș zice aproape permanentă. Amintiți-vă de relațiile tensionate dintre Iliescu și Petre Roman sau dintre Iliescu și Năstase,în al doilea mandat al lui Iliescu,dintre Băsescu și Tăriceanu sau Băsescu și Ponta și,mai recent,dintre Iohannis și Ponta. Câtă energie risipită aiurea,și nu doar de către cei mai importanți oameni în stat ci și de cetățenii simpli! Ca să nu mai vorbim de faptul că atunci când președintele nu are de partea lui majoritatea parlamentară România devine pentru perioada respectivă,la fel ca Franța,o republică pur parlamentară. În Statele Unite ale Americii președintele,iar în Marea Britanie primul-ministru se ocupă practic de absolut toate problemele care la noi cad în sarcina a doi oameni politici: președintele și primul-ministru. De ce trebuie să ducă românii în spinare doi oameni politici în loc de unul singur? Sunt românii mai bogați decât americanii sau decât englezii? Este România condusă mai bine decât Statele Unite ale Americii sau decât Marea Britanie?
    O prevedere cel puțin la fel de nefericită a Constituției noastre este și cea referitoare la investitură (Art.103,al.1) care dă posibilitatea Președintelui României să desemneze pentru funcția de prim-ministru pe cine dorește,atunci când,în urma alegerilor,niciun partid politic nu a obținut majoritatea absolută în Parlament. Președintele Băsescu s-a folosit de această prevedere generând,așa cum știm,nu doar multă tensiune politică dar și destule migrări de la un partid la altul. Această prevedere constituțională îmi amintește de sistemul de succesiune la tronul țărilor române în perioada feudală care permitea ca succesiunea să nu se facă automat de la defunctul domn la fiul său mai mare (precum în Anglia sau în Franța) ci ca boierii să poată alege dintre toți fiii defunctului domn. Neagu Djuvara susține că acest sistem de succesiune „ a fost cea mai nefericită dintre instituțiile noastre medievale.”
    (Neagu Djuvara,O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri,Humanitas,2010, p.68) Într-adevăr,dacă vrei să provoci nemulțumiri,discuții nesfârșite,certuri sau tulburări atunci dă posibilitatea unui om sau unui mic grup de indivizi să decidă cine va ocupa pentru un timp una dintre cele mai importante funcții în stat. Voi reveni.
    Știm că în anumite țări președintele este ales de către parlament și că el are un rol pur decorativ,precum regina Marii Britanii. Într-adevăr,decât o republică semiprezidențială,cum este a noastră,mai bine una parlamentară cu un președinte cu rol pur decorativ ; cel puțin românii ar înțelege mai ușor cine conduce cu adevărat România și,deci,cine poartă întreaga răspundere pentru modul cum este guvernată țara. În plus,ei ar scăpa,cred,de circul aproape continuu pe care ni-l oferă cei doi. Totuși eu nu văd de ce am avea neapărat nevoie de decor în activitatea politică. În opinia mea activitatea politică ar trebui să devină pe zi ce trece mai puțin fastă și tot mai aplecată spre concret,spre simplitate și pragmatism. Nu optez,însă, nici pentru o republică prezidențială de tip american întrucât aceasta generează între partide,sau între parlament și guvern,un raport prea competitiv,un raport concurențial sau chiar adversativ,așa cum se menționează în literatura de specialitate.(vezi,spre exemplu,Arend Lijphart,Op.cit.p.37) Nu cred că ar fi în folosul țării noastre să fie acutizate pe această cale conflictele dintre români întrucât sunt ei destul de conflictuali; din punctul meu de vedere chiar exagerat de conflictuali! Cred,mai degrabă,că ar fi în interesul românilor ca conflictele dintre ei să dispară pur și simplu sau,cel puțin,să fie cât de cât atenuate. „Căci de vrajba dintre noi am fost învinși,nu de alții” - zice Platon.(Op.cit.p.307)
    Drept urmare,eu consider că ar fi în beneficiul tuturor românilor dacă România ar deveni,cât mai repede cu putință,o republică parlamentară,însă cu un executiv de tip elvețian. Acest model de republică parlamentară sau,mai bine-zis,nici parlamentară dar nici prezidențială,este cunoscut sub denumirea de modelul consensualist de democrație.(pentru detalii Arend Lijphart,Op.cit.p.51 și urm.) Asta ar însemna ca toate partidele care au reușit să obțină locuri în parlament (sau,în orice caz,cele mai importante 4-5 partide) să aibă reprezentanți în guvern proporțional cu rezultatele alegerilor sau cu reprezentarea lor în parlament. În al doilea rând,asta ar însemna ca executivul să nu poată,prin Constituție,dizolva parlamentul și nici parlamentul să nu poată demite guvernul sau un membru al acestuia prin moțiune de cenzură,chiar dacă anumite proiecte de legi nu obțin aprobarea parlamentului. Cade legea,nu însă și ministrul care a promovat-o și cu atât mai puțin întregul guvern. Singura deosebire pe care cred că ar trebui s-o luăm în considerare față de executivul de tip elvețian este ca primul-ministru să fie dat întotdeauna,prin Constituție,de către partidul clasat pe primul loc în urma alegerilor și ca el să ocupe această funcție pe toată durata mandatului. În rest,raporturile dintre miniștri ar trebui să fie,precum în executivul elvețian,pur colegiale iar primul- ministru să fie doar primul între egali. Așadar,republică parlamentară însă fără președinte cu rol decorativ. De fapt,fără niciun președinte. Nu văd ce nevoie am avea de el.
    Ce efecte ar putea genera astfel de prevederi constituționale? Eu anticipez mai multe efecte,toate benefice,din punctul meu de vedere,pentru România. Primul efect ar fi acela că românii ar scăpa de niște alegeri (alegerea periodică a președintelui) și de cheltuielile necesare organizării lor. Așadar,un consum mai mic de timp și de bani,fără ca democrația să sufere vreo diminuare. Poate dimpotrivă. În al doilea rând,cred că lupta dintre partidele politice pentru câștigarea alegerilor sau pentru atragerea alegătorilor ar deveni ceva mai pașnică. Ar dispărea,cred,acel „cu orice preț” sau „prin orice mijloace”: dacă poți participa la guvernare chiar dacă nu te-ai situat pe primul loc în urma alegerilor,nu merită să lupți cu orice preț și cu orice mijloace pentru a-l obține. Și mai cred,în al treilea rând,că odată cu încetarea luptei „cu orice preț” s-ar putea diminua într-o anumită măsură și furtul banilor publici în interesul unui partid sau altul deoarece nu ar mai merita riscul : când importanța locului ocupat în parlament se diminuează nu merită să lupți cu orice preț și cu orice mijloace ca să faci rost de bani pentru finanțarea campaniei electorale.
    Firește,lupta dintre partide nu va dispărea cu totul pentru că nu-i același lucru să ai șapte reprezentanți în guvern sau șapte miniștri,să zicem,sau să ai doi-trei sau chiar unul singur. Ținând însă seama de faptul că s-ar afla la guvernare aproape tot timpul cam aceleași partide lupta dintre ele ar deveni puțin mai calmă. Totodată,ea s-ar transforma,cred,dintr-o luptă sterilă constând din șicane și acuze reciproce mai mult sau mai puțin fondate,așa cum este ea în prezent,într-o luptă mai degrabă de idei și de soluții întrucât nu poți fi în guvern și în același timp să arunci mereu cu noroi asupra colegilor de guvernare. În sfârșit,cred că dezbaterile din parlament ar putea deveni ceva mai consistente și că se vor putea axa în mai mare măsură decât până acum nu doar în comisii ci și în plenul parlamentului pe proiecte de legi și,deci,că am putea avea pe această cale legi mai bune.
    Așa cum am spus,nu toate proiectele de legi trebuie să treacă neapărat de parlament ceea ce înseamnă că opoziția,considerată de unii o componentă obligatorie a democrației,nu va dispărea cu totul. Însă nu va mai fi la fel de agresivă. Parlamentul în întregul său,sau,în funcție de situație,într-o majoritate constituită ad hoc va deveni,în fiecare caz în parte,opoziția față de un proiect sau altul de lege sau față de ministrul care l-a promovat ; cade proiectul (sau este îmbunătățit) dar nu cade ministrul și nici guvernul său. Așadar stabilitate dar,în același timp,și progres legislativ. Și pentru ca democrația să fie cât mai aproape de perfecțiune ar mai fi nevoie,cred,ca cetățenii să poată anula prin referendum,ca în Elveția,orice lege aprobată de parlament dar pe care ei nu o doresc în forma respectivă.
    În al patrulea rând,cred că cetățenii României și mai ales alegătorii nu vor mai fi atât de divizați ca în prezent sau,în orice caz,că nu vor ajunge până acolo încât să se considere unii pe alții adevărați dușmani,doar pentru că au orientări politice diferite. Coeziunea și,deci,bunăstarea românilor ar avea numai de câștigat. În al cincilea rând,cred că cel mai mare câștig ar fi stabilitatea politică, Timp de 4-5 ani,în funcție de durata unui mandat,toți românii (inclusiv politicienii) și-ar putea vedea de treabă liniștiți pentru că nu vor mai sta cu sufletul la gură de frică (sau în speranța) că ar putea să cadă guvernul. La rândul lor,guvernanții ar sta și ei mai liniștiți în acestă privință și s-ar putea ocupa cu adevărat de guvernare. Dacă membrii guvernului nu vor putea fi demiși decât pentru infracțiuni penale,dacă parlamentul nu va putea fi nici el dizolvat decât în cazuri cu totul și cu totul excepționale,fiecare din aceste instituții și fiecare membru al lor își vor putea vedea de propriile sarcini. Firește,în aceste condiții membrii guvernului nu vor mai putea fi și parlamentari. Prin urmare abia în aceste condiții cele două instituții vor deveni cu adevărat independente,așa cum cere democrația,și se vor putea afla cu adevărat într-un echilibru relativ. Fiecare își va putea vedea de treburile sale,una de guvernare, cealaltă de adoptarea legilor. Și mai cred,în sfârșit,că s-ar termina și cu migrarea parlamentarilor de la un partid la altul întrucât nu ar mai avea sens. Vor mai fi probabil și alte efecte pozitive însă,deocamdată,eu pe acestea le anticipez.
    O democrație cât mai extinsă sau cât mai cuprinzătoare,așa cum ne dorim cu toții (mai puțin probabil cei ce se află la un moment dat la guvernare care și-ar dori, mai degrabă,așa cum ne arată experiența,să conducă dictatorial),presupune ca,pe cât posibil,toate categoriile sau toate grupurile sociale să fie reprezentate în parlament. Acesta este,cred,principalul motiv care a generat parlamentele bicamerale. Ținând seama și de experiența altor țări,dar și de istoria,geografia și structura socială actuală ale României,consider că țara noastră are nevoie în continuare de un parlament bicameral. Dar nu așa cum s-au constituit până acum cele două camere,ci puțin diferit,atât sub aspectul sarcinilor lor,cât și din punct de vedere al reprezentării. În ceea ce privește rolul celor două camere,bănuiesc că cei mai mulți vor fi de acord că acest rol trebuie să fie diferit,în caz contrar nu văd care ar fi rostul unui parlament cu două camere. Indiferent care va fi denumirea lor,una din camere ar trebui să reprezinte poporul,precum în Elveția,iar a doua regiunile României dar care,deocamdată nu s-au constituit. Voi vorbi despre ele puțin mai jos. Eu cred că un parlament cu aproximativ 350 de locuri și cu un număr relativ egal pentru fiecare din cele două camere ar fi suficient pentru condițiile actuale ale României. „Un senat cu 100 de capete - zice Pitagora - e mult prea mult! Puțini legiuitori,dar înțelepți” - mai zice el. Cred,de asemenea,că un prag electoral de 2-3% sau chiar mai mic ar permite intrarea relativ ușoară în parlament a unor partide noi și,pe această cale,înnoirea periodică a clasei politice. Atât deocamdată despre parlament și despre guvern.
    Așa cum se știe,în orice democrație din lume cea de a treia putere în stat,alături de puterea executivă și de cea legislativă este puterea judecătorească. Cred că nu greșesc dacă susțin că majoritatea românilor sau,în orice caz,cei preocupați de aceste probleme și care,în același timp,sunt și bine intenționați își doresc o justiție cu adevărat independentă în raport cu executivul și,respectiv,cu legislativul. Din păcate,în momentul de față nu putem spune că justiția din România este total independentă în raport cu Președintele României,în raport cu Primul-ministru și în raport cu parlamentul din moment ce membrii instituțiilor centrale de justiție din România,fie sunt numiți de către Președintele României,de către Primul-ministru sau de către cele două camere ale parlamentului,fie sunt aleși sau validați de către acestea din urmă.(vezi în acest sens Constituția României,Art.58,Al.1, Art.94,Al.c, Art,125,Al.1,Art.133,Al.2a și 2b,Art.142,Al.3) Pentru a deveni cu adevărat independentă ar fi necesar ca toți membrii instituției fundamentale a justiției din România,Consiliul Superior al Magistraturii,să fie aleși pentru un mandat de opt,nouă sau zece ani (ori mai puțin dacă se dorește neapărat acest lucru) pe bază de candidaturi,de către toți judecătorii din țară,respectiv de către toți procurorii,fără niciun amestec al legislativului sau al executivului.
    În al doilea rând,membrii celorlalte instituții centrale ale justiției din România sau,în cazul unora din ele capii acestora,să fie numiți de către Consiliul Superior al Magistraturii,tot așa,fără niciun amestec la executivului sau legislativului. În al treilea rând,ar mai fi nevoie ca la terminarea mandatului,și abia atunci,cei numiți sau aleși în aceste instituții să răspundă efectiv în fața Parlamentului pentru deciziile luate, inclusiv prin scoaterea lor definitivă din justiție și prin pierderea dreptului la pensie de stat,dacă se dovedește că ei au luat în mod intenționat decizii greșite sau părtinitoare. „Scutiți-vă magistrații de jurământ atunci când intră în funcție,dar nu-i scutiți să dea socoteală când o părăsesc” - se pare că ar fi spus Pitagora. Aceste lucruri ar trebui,desigur,prevăzute în Constituție. Abia în aceste condiții vor putea fi cu adevărat independenți și cu adevărat responsabili membrii justiției din România. Până atunci ei sunt independenți doar în vorbe,iar în ceea ce privește responsabilitatea,ce să mai vorbim!
    Se discută mult în ultima vreme în mass-media din România despre necesitatea unei reforme administrative profunde în țara noastră. După părerea mea acestă reformă ar trebui să înceapă cu regionalizarea țării. Au fost avansate până acum mai multe variante însă politicienii noștri nu se pot hotărî pe care s-o adopte,din cauza unor interese diferite și adesea meschine. Prea mult nu putem spera de la ei. Totuși acestă regionalizare trebuie s-o facem mai devreme sau mai târziu dacă vrem să diminuăm corupția și să mai reducem din cheltuielile administrative. Totodată,eu nu cred că trebuie să inventăm tot soiul de variante,în funcție de interesul unei grupări sau alta,din moment ce regionalizarea este gata făcută de însăși istoria și de însăși geografia țării noastre. Iată care sunt în opinia mea aceste regiuni: Banatul,Crișana,Maramureș,Ardealul sau Transilvania, Bucovina,Moldova Dobrogea,Muntenia și Oltenia. O singură precizare poate că se impune: În Ardeal sau în Transilvania ar trebui să intre,în opinia mea,actualele județe Bistrița-Năsăud,Cluj,Mureș,Alba,Brașov,Harghita și Covasna; firește,cu mici ajustări față de vechile granițe geografice și istorice,dacă se consideră necesar. Și pentru a nu ne juca tot timpul cu regionalizarea poate că ele ar trebui menționate în Constituție.
    Cred că aceste regiuni ar trebui să mulțumească pe toată lumea sau,dacă nu,atunci nicio altă regionalizare nu-i va mulțumi pe toți. În al doilea a rând,nu cred că are prea mare importanță faptul că unele regiuni vor fi mai mari iar altele mai mici: dacă,oricum,nu putem crea artificial regiuni egale ca suprafață și ca populație,ce importanță are faptul că unele regiuni sunt mai mari iar altele mai mici? Așa cum știm,și în celelalte țări ale Uniunii Europene există regiuni mai mari sau mai mici. De asemenea,cantoanele Elveției au și ele mărimi diferite. Poate că este chiar mai bine că sunt diferite ca mărime pentru că în felul acesta vom putea afla,în timp,care mărime este mai potrivită. Cât privește capitalele acestor regiuni,cred că ar fi mai bine să-i lăsăm chiar pe locuitorii lor să decidă,prin referendum,care vor fi capitalele regiunii lor oferindu-le,eventual,două-trei variante. Ar fi mai democratic. Odată cu referendumul pentru adoptarea Constituției li se poate cere cetățenilor fiecărei regiuni să-și aleagă și capitale regiunii lor. De ce trebuie neapărat să decidă politicienii care va fi capitala fiecărei regiuni a României din moment ce interesele lor sunt cel mai adesea divergente și meschine?
    O componentă importantă a reformei administrative a României este,așa cum știm,descentralizarea. Ea vizează mai multe aspecte însă eu o să mă opresc aici numai asupra unora din ele. Primul aspect se referă la competența localităților (comune,orașe,municipii) și a regiunilor. Ce competențe să acordăm pe viitor acestor entități? Pentru a răspunde la această întrebare ar trebui să stabilim mai întâi competența instituțiilor centrale ale statului. Unul din principiile fundamentale după care ar trebui să ne orientăm în stabilirea acestor competențe este,desigur, conservarea unității și suveranității statului român : tot ceea ce ar putea duce la slăbirea unității și suveranității României,ca urmare a descentralizării,ar trebui să rămână în sarcina instituțiilor sale centrale. Pe de altă parte,știm din propria experiență și din literatura de specialitate că,în general,statul sau guvernul este un prost gospodar,iar în ceea ce privește calitatea de gospodar a statului român ce să mai vorbim! Ea este chiar de notorietate internațională.(vezi,în acest sens,Francis Fukuyama,Construcția statelor,Editura Antet,București,2004,p.15) În consecință,al doilea principiu după care ar trebui să ne orientăm pentru a rezolva cât mai bine problema regionalizării și a descentralizării României este următorul : cu cât vom lăsa statului român sau instituțiilor sale centrale mai puține probleme de care să se ocupe cu atât se va ocupa de ele mai bine. Și invers : cu cât îi vom lăsa mai multe cu atât se va ocupa de ele mai prost. Cred că un derivat al acestui principiu poate fi considerat și principiul european al subsidiarității conform căruia tot ce se poate decide mai bine la nivel local (firește,mai bine pentru locuitorii comunei sau orașului respectiv) poate fi lăsat la latitudinea fiecărei localități. Așa cum știm,acesta din urmă se aplică deja în România întrucât facem parte din Uniunea Europeană iar instituțiile Uniunii Europene conlucrează deja cu localitățile românești acordându-le bani pentru dezvoltare pe bază de proiecte. Totodată,o oarecare descentralizare a fost inițiată și de guvernele României întrucât localitățile românești au primit deja, așa cum știm,mai multe atribuții și mai mulți bani de la guvern. Totuși multe din problemele care ar putea fi rezolvate mai bine la nivel local decât prin intermediul instituțiilor centrale ale statului au rămas deocamdată centralizate ; ca să nu mai vorbim de faptul că pentru cele deja descentralizate banii vin tot de la guvern și,ceea ce-i mai rău,ei vin condiționat și părtinitor. Nu vreau să intru aici în prea multe amănunte însă aș dori,totuși,să precizez că pornind de la aceste principii sau ținând seama de ele,instituțiile centrale ale statului român ar trebui să păstreze pentru sine doar legiferarea,cea care vizează prezervarea unității și suveranității României,apărarea statului față de posibilii săi dușmani interni și externi (cu alte cuvinte armata,securitatea și poliția - să-i zicem deocamdată - centrală), infrastructura națională și,mai ales,crearea și protejarea condițiilor de concurență fără de care,în condițiile proprietății private dezvoltarea economică este foarte mult afectată. Restul problemelor,cele care încă se mai află la dispoziția instituțiilor centrale ale statului român ar putea fi lăsate fără grijă,fie la dispoziția instituțiilor regionale fie la dispoziția instituțiilor locale fie,în sfârșit,la dispoziția cetățenilor. În orice caz,finanțarea și administrarea învățământului și sănătății pot fi lăsate fără grijă la dispoziția instituțiilor regionale și locale ; mai ales dacă legile după care se administrează cele două sectoare vor stabili câteva norme care să fie obligatorii pe întreg cuprinsul țării. Atâta timp cât inspectorii școlari județeni sau regionali (atunci când și dacă va fi cazul) și directorii de școli vor fi numiți politic nu vom avea niciodată învățământ de calitate și cu atât mai puțin unul performant. Cea mai mare nenorocire pentru învățământul românesc a fost,desigur,ingerința ingerința grosieră a politicului în sfera acestuia,care a început după cel de Al II-lea Război Mondial odată cu preluarea puterii politice de către „comuniști” și care s-a accentuat după 1989 prin acapararea și ocuparea politică a funcțiilor de conducere din învățământ,în special cele din instituțiile de învățământ preuniversitar. Aceeași nenorocire a lovit și instituțiile de sănătate iar rezultatele se văd cu ochiul liber. Nu vreau să mai insist deoarece problemele sunt cunoscute. În sfârșit,protecția socială ar trebui lăsată și ea,în opinia mea,la dispoziția instituțiilor regionale sau,și mai bine,la dispoziția instituțiilor locale ; firește,tot pe baza unei legi adoptate de parlament și care ar trebui să precizeze de data aceasta doar condițiile minimale de protecție. În rest instituțiile centrale ale statului ar trebui să păstreze pentru sine,în cazul tuturor sectoarelor publice,doar dreptul de supracontrol pentru a putea impune,și a impune efectiv,respectarea tuturor legilor.
    Regionalizarea și descentralizarea fac necesară și o reformă fiscală. Constituția ar trebui să conțină,în opinia mea,o singură precizare referitoare la fiscalitate : ce procent din impozitele colectate de la persoanele fizice și juridice de pe raza unei localități va rămâne la dispoziția localității,ce procent va merge la consiliile regionale și ce procent va ajunge la dispoziția guvernului : să zicem 50% să rămână la dispoziția fiecărei localități,30% să ajungă la dispoziția regiunii și 20% la dispoziția guvernului. Firește,aceste procente ar trebui stabilite după o minuțioasă și profundă analiză și ele vor depinde,așa cum se poate ușor presupune,în primul rând de atribuțiile tuturor acestor instituții,așa cum se vor contura ele în urma regionalizării și descentralizării. Însă odată stabilite,aceste procente ar trebui ar trebui să nu mai poată fi modificate decât prin referendum. În orice caz,atâta timp cât banii din impozite și taxe se vor strânge în cea mai mare parte la guvern,iar de aici vor fi dirijați (desigur,o parte din ei) către diferitele primării sau județe în funcție de interesele partidului de la guvernare,primarii și consilierii locali vor migra mereu de la un partid la altul și,deci,vor fi la fel de farisei precum parlamentarii și așa cum sunt cu toții în prezent. Regionalizarea și descentralizarea,precum și acest gen de reformă fiscală ar putea stopa acest fenomen și.odată cu el,fariseismul clasei politice. În legătură cu primarii cred că ar fi bine să se menționeze în Constituție că alegerea lor se va face în două tururi de scrutin dacă nu obțin din primul tur majoritatea voturilor. În felul acesta parlamentarii nu vor mai putea jongla cu legile electorale în funcție de interesele unui partid sau altul.
    Eu cred că dacă șefii principalelor partide politice și colaboratorii lor principali vor fi convinși să adere la ideile prezentate aici,atunci ele,materializate într-o nouă Constituție,ar putea duce în următorii 10-20 de ani la redresarea morală a românilor. În caz contrar vom merge din rău în mai rău și probabil vom pieri ca popor. De fapt, dacă stăm să ne gândim puțin ajungem la concluzia că un popor de hoți nu prea merită să supraviețuiască.
    • Like 0
  • check icon
    DACA NU VOR INTELEGE CA IN FATA ACESTOR POLITICIENI PENALI SINGURA SOLUTIE ESTE MODIFICAREA ACTUALEI CONSTITUTII, ATUNCI ROMANII ISI MERITA SOARTA!

    ROMANII TREBUIE SA CEARA MODIFICAREA CONSTITUTIEI ASTFEL INCAT EA SA PREVADA CLAR UN MECANISM DE CONTROL PERMANENT AL ALESILOR DE CATRE ALEGATORI !

    PROTESTELE pot fi o solutie pe termen scurt DAR NU SUNT O SOLUTIE PE TERMEN LUNG !
    1)SOLUTIAE PE TERMEN LUNG nu este iesitul in strada, SOLUTIA pe termen lung este MODIFICAREA CONSTITUTIEI, astfel incat ea sa prevada CLAR UN MECANISM DE CONTROL PERMANENT AL ALESILOR DE CATRE ALEGATORI.
    2)CONSIDER CACI TOATE RELELE care s-au intamplat in Romania in ultimii 27 de ani au fost posibile deoarece Constitutia actuala, la fel ca si Constitutia din 1990, nu cuprinde un mecanism clar de CONTROL PERMANENT( si nu numai o data la 4 ani ) AL ALESILOR DE CATRE ALEGATORI.
    In campania electorala partidele spuneau una, dupa ce ajungeau la putere faceau alta.
    Cand erau in opozitie partidele spuneau una, dupa ce ajungeau la putere faceau exact invers.
    Daca ar fi existat un mecanism de CONTROL PERMANENT AL ALESILOR DE CATRE ALEGATORI, prin care alesii sa poata fi demisi daca nu tin seama de interesele si dorintele alegatorilor, alesii nu si-ar mai fi permis sa actioneze dupa propriile interese deoarece exista posibilitatea ca ei sa fie trimisi la plimbare.
    Dupa parerea mea de aici trebuie pornit la revizuirea constitutiei, respectiv cu modificarea art. 2 (Suveranitatea ) al Constitutiei.
    Dupa ce acest articol va fi modificat astfel incat el sa permita poporului sa se pronunte si sa decida cu privire la:
    ‐dizolvarea parlamentului si a consiliilor locale
    ‐demiterea celor care au fost alesi de catre popor
    ‐adoptarea sau anularea unor acte normative
    ‐orice problema de interes national sau local
    poporul ( alegatorii ) se vor putea pronunta si vor putea sa decida cu privire la orice problema de interes national sau local , ca de ex.modificarea unor articole ale Constitutiei sau ale unor legi, adoptarea sau anularea unor acte normative, etc. https://www.facebook.com/groups/1852711965005681/
    • Like 0
  • Dle Negruțiu foarte bine ați scris, nu ne lasă ăștia în pace, va trebui iarăși să ne ducem în Piață. Așa este, în loc să vorbim despre spitale.
    • Like 0
  • Nu suntem turma de oi ci neam de BOI ! Corect "Emanatii"neamului,alesi ,unsi,miruiti nu se lasa iar "pulimea"(buna caracterizarea lui tov.Oprescu) sta si inghite
    • Like 0
  • Da de stat in casa cand trebuia sa votati, nu v-ati saturat?
    • Like 2
  • check icon
    Articol unic: se iartă toți membrii de partid.
    Normă de aplicare: se condamnă la despăgubiri orice nemembru de partid, în locul lor.
    • Like 0
  • check icon
    Ca să repet o temă relativ nouă de discuție, chiar dacă puțin obsesiv, avocații sunt unsuroși și de la grăsimea de pe bancnote.
    De ce să fie grațiate doar gravidele, care chiar suferă din cauza măririi în talie, și să facem discriminare de gen? De ce nu și gravizii? Vă dați seama, Borcea, la cât a procreat în detenție? Nu doar că ar trebui grațiat, ci statul ar trebui să facă pușcărie pentru prejudiciile pe care i le-a adus în această perioadă.
    • Like 1
  • Ne-am saturat nu ne-am saturat nu avem de ales. Presa "cainele de paza al democratiei". Daca nu presa atunci piata. Dar nu avem voie sa ne saturam. Atunci mai bine plecam. Unde om vedea primul punct pe harta. Eu Insulele Tonga.
    • Like 1
  • check icon
    5.Articolul 5. NU se iartã Marele Ficus,adånc contemplativ,profund dezamãgit si vesnic pierdut in meandrele concretului. Sub nici o formã NU SE IARTÃ!
    • Like 1
  • Am inteles din piata ca Halena 3 a transmis cu fast mai devreme o lansare de carte a unui puscarias corupt, in timp ce scritorii talentati se zbat in mizerie. Mi-e sila, nu e de mirare ca s-au inversat reperele morale, daca ii lasam, peste cativa ani, puscarias va fi introdus sinonim la intelectual si prost la cinstit, mai ceva ca in 1984. Vad ca si au reactivat si trollii pe fb, deci e lupta cea mare pentru partidul salvati detinutii.
    • Like 5
    • @ Marian Cristescu
      Minţi şi manipulezi fără ruşine! Puşcăriaşul este Dan Radu Ruşanu, cel care a stat în puşcărie nevinovat...declarat de instanţa de judecată nevinovat pentru că fapta nu există. Cum te mai ţine pământul? Un om a stat în puşcărie nevinovat şi tu arunci cu lături în el? N-ai pic de ruşine? Nu mai contează nici sentinţele de judecată? Doar un neom se poate comparta ca tine. Mi-e silă...
      • Like 0
    • @ Constantin
      V-ati activat odata dupa ce v-au bagat rublele pe card, trollacilor? Iar atacuri la persoana, heringul rosu si balacareala de mahala, ceva obisnuit pentru propagandacii de casa. Drept sa spun si mie mi-e sila ca sunt conational cu tine si cu alti propagandisti halenisti, n-ati deschis Codul penal in viata voastra sa vedeti ce e aia arestare preventiva, la fel ca limbacii lui Voiculescu, dar aveti aere de juristi dupa ce il urmariti pe santajistul Buze Moi si pe Mr. Muscolo. Stanga imprejur la lansarile de carte ale javrelor pe care le sanctificati, urmeaza cartea lui Dom' Profesor Martir Erou , care dintre ele? Alegi din caruciorul de la Lidl.
      • Like 6
    • @ Constantin
      După capul tău de tovaras toți sunt nevinovați . Da nu e de mirare de la unul ca matale care e vinovat de prostie crasa nu am așteptări prea mari .
      • Like 4


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult

Oradea centru

„Trebuie să existe o abordare integrată pentru că altfel, cu sisteme, cu programe diferite, cu lucruri făcute nișat, nu ai cum să faci o integrare la nivel național. Toate sistemele folosite de autoritățile din România trebuie să fie compatibile, pentru că altfel nu poți să faci mai mult decât s-a făcut până acum”, crede Ilie Bolojan. (Foto: Silviu Filip/ Inquam Photos)

Citește mai mult