Brânza fermecată și suveranistul nerecunoscător

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ion Creangă, după ce-ar fi înfulecat din bunătățile pregătite de Tinca, s-ar fi așezat în pat și ar fi așternut pe hârtie un basm despre prietenia neînțeleasă dintre George Simion și Gigi Becali. O poveste despre generozitate, credință, onoare și, bineînțeles, despre tonele de brânză care au schimbat soarta unei alianțe.

Cum se pregătește o nuntă suveranistă? Cu două tone de brânză!

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, un tânăr lider suveranist, pe nume George, care visa la o Românie mare și la o nuntă și mai mare. Și cum nimic nu se face fără sprijinul celor înstăriți și darnici, în povestea lui a apărut un latifundiar vestit, pe numele lui Gigi Becali.

„Na, mă, două tone de brânză să ai de ospăț!” – a spus el, cu inima deschisă și portofelul la fel. Și așa a fost. La Măciuca, unde s-au strâns 20.000 de oameni, brânza a curs precum vinul în poveștile cu voievozi. Dar ca în orice basm, ospățul nu avea să fie sfârșitul poveștii, ci doar începutul necazurilor.

Brânza care s-a întors împotriva binefăcătorului

Nunta a trecut, dar, surpriză! Brânza nu s-a terminat. Au mai rămas 600 de kilograme, iar George Simion, cu generozitate populistă, a anunțat că aceasta va fi împărțită „acolo unde îi e locul, la români”. O idee frumoasă, însă niciun basm nu rămâne fără blestem.

Căci ce să vezi? La scurt timp, prietenia dintre cei doi s-a fărâmat mai tare decât o bucată de caș uitată la soare. Becali, simțindu-se trădat, neiubit și lăsat pe dinafară, a părăsit partidul lui Simion și a dat de veste că nu brânza l-a durut, ci obrăznicia protejatului său.

„Băi, când un om îți dă sute de mii de euro, 20-30 de tone de brânză... și tu vii în casa lui cu patru polonezi?!” – a tunat și a fulgerat Becali, ca un împărat al lactatelor dezamăgit de ucenicul său. „Eu l-am servit cu mâna mea pe George!”, a continuat el, cu patos de părinte care și-a crescut copilul doar ca să-l vadă plecând, fără să-și mai amintească de unde a pornit.

„Mare brânză, mare gust”, dar și mare ceartă

În final, ce rămâne din această poveste? O nuntă cu brânză, o despărțire cu lacrimi, o prietenie suveranistă destrămată și o concluzie de neclintit: brânza poate ține de foame, dar nu ține loc de loialitate.

Căci, dacă ne-am lua după înțelepciunea populară, am putea spune fără ezitare: Brânză bună în burduf de AUR. Dar și brânza bună, dacă nu e bine păzită, poate ajunge în alte bătălii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp