Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

BRomania despre Brâncuși powered by Rimes. Câți dintre oamenii care au criticat-o pe Irina chiar știu cine este cu adevărat domnul sculptor?

Bromania - FB

Foto Facebook BRomania

Matei Dima, alias BRomania, i-a luat apărarea cântăreței Irina Rimes, după valul de ironii la care a fost supusă în mediul online din momentul în care a fost aleasă de Ministerul Culturii drept reprezentant oficial al zilei dedicate sculptorului Constantin Brâncuși.  

„Câți dintre oamenii care au criticat-o pe Irina chiar știu cine este cu adevărat domnul sculptor și chiar merg la muzeu? Eu sunt pățit cu filmul 5GANG: Un altfel de Crăciun, care avea o notă extraordinar de mică pe Cinemagia și IMDb cu 2 săptămâni înainte să intre în cinematograf. Erau păreri că e o prostie, o porcărie. Filmul a ajuns la 1,5 pe IMDb, pentru că ura a venit și mai mult când oamenii au văzut că filmul are succes”, a spus BRomania la emisiunea „În fața ta”. „Dacă avea nota 3 sau nota 4 eu aș fi fost foarte supărat. Nu sunt note de trecere”, adaugă Matei Dima, care este regizorul peliculei. Spune că pentru el „nota nu a contat”, fiind convins că mulți dintre cei care au criticat filmul nici nu au fost la cinema să îl vadă.

Întrebat despre cum a fost întâlnirea părinților săi cu mediul online, vloggerul a spus că la început a fost foarte bine, toate reacțiile „au fost foarte drăguțe”, „e greu să dai cu ură, cu hate, către mama mea”, dar la un moment dat și-a dat seama că mama sa era afectată de comentariile negative care îî erau adresate lui în mediul online. 

Emisiunea „În fața ta”, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită la Digi24 sâmbăta și duminica, de la ora 14.00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Brâncuși? Francezii îl considera francez. Contează locul in care s-a născut? Copiii adoptați au numele, educația și realizările familiei căreia ii aparțin. De ce nu am merge mai departe? Ce a primit Brâncuși de la România? Țara noastră mai este a
    noastră? Aproape 5 milioane de romani au renegat-o. Conștient, atâta vreme cât au fost dați afara. Talentul, cultura, dorința de a crea și capacitatea de a o face nu pot fi definitivate și reduse la granițe. De ce poate fi criticata Irina R. ca nu cunoaște istoria artei pe care noi o numim românești? Cunoaștem noi cu adevărat marile valori Moldovene? Câți absolvenți de diferite nivele de școlarizare din România știu câte ceva despre, sa zicem, Dimitrie Cantemir?
    Irina Rimes este cunoscuta și vrea sa fie românca. Este ea altceva decât moldoveanca? Vreți voi sa o adoptați cu forța și sa-i pretindeți sa cunoască cultura franceza căreia ii aparține Brâncuși? Lăsați fata in pace, fatarnicilor!
    • Like 0
  • Sunt cu totul de acord cu regizorul respectiv. Confirm că multe persoane care susțin că cunosc opera sculptorului, cunosc mai mult decât superficial semnificația , simbolistica,revoluția în arta sculpturală a acestui mare artist. La Tg Jiu toată lumea se sărută și se fotografiază sub Poarta din cadrul ansamblului brâncușian.Fac o paranteză. Pe o veche clădire din TG Jiu, pe fațadă,era evidențiat exact simbolul de pe arcul brăncușian. Un profesor de istorie a sesizat acest element comun dar nici oficialitățile , nici specialiștii nu au studiat această sursă de inspirație. Din păcate azi nu mai există pentru că cel care a cumpărat această clădire, deși i-am atras atenția asupra acestui element extrem de important, primul lucru pe care l-a făcut a dat jos acest element care era repetat pe întreaga fațadă. Revin și spun că întreg ansamblu are o semnificație absolut necunoscută așa-zișilor cunoscători ai acestui cu adevărat genial artist.
    • Like 0
  • Sunt cu totul de acord cu regizorul respectiv. Confirm că multe persoane care susțin că cunosc opera sculptorului, cunosc mai mult decât superficial semnificația , simbolistica,revoluția în arta sculpturală a acestui mare artist. La Tg Jiu toată lumea se sărută și se fotografiază sub Poarta din cadrul ansamblului brâncușian.Fac o paranteză. Pe o veche clădire din TG Jiu, pe fațadă,era evidențiat exact simbolul de pe arcul brăncușian. Un profesor de istorie a sesizat acest element comun dar nici oficialitățile , nici specialiștii nu au studiat această sursă de inspirație. Din păcate azi nu mai există pentru că cel care a cumpărat această clădire, deși i-am atras atenția asupra acestui element extrem de important, primul lucru pe care l-a făcut a dat jos acest element care era repetat pe întreaga fațadă. Revin și spun că întreg ansamblu are o semnificație absolut necunoscută așa-zișilor cunoscători ai acestui cu adevărat genial artist.
    • Like 0
  • Crabu check icon
    Ești doar arogant dacă știi sigur că cifra de 1,5 IMDb este alimentată din ura de succes!
    Exemplu:
    Din punct de vedere al scenariului, al actiunii BD-urile merita 1,5 nota IMDb, si cu toate astea Jean, Puiu si Bibanu le ridica la 8,6!!! Chiar asa, Selly, ce avem noi aici?!
    • Like 1


Îți recomandăm

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult