Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Ca să-i educi pe elevi, trebuie mai întâi să îi educi pe părinți și pe profesori. Mihaela Nabăr, World Vision, despre nevoile copiilor vulnerabili ai României

Peste jumătate dintre copiii României sunt vulnerabili, spune Mihaela Nabăr, Director Executiv Interimar, la Fundația World Vision România. Iar vulnerabilitatea nu este dată doar de lipsa resurselor materiale, ci și de lipsa accesului la o educație de calitate și la oportunități de dezvoltare, de lipsa accesului la servicii medicale, de absența unui părinte, plecat să lucreze în străinătate. Niciodată, un copil nu este vulnerabil într-un singur fel, au văzut cei care lucrează la Fundația World Vision: sărăcia merge mână în mână cu excluziunea, se amestecă cu lipsa accesului la educație, ajunge să se traducă în probleme de sănătate și probleme de dezvoltare care adâncesc prăpastia între copil și lume. Iar această situație, care are cauze adânci niciodată tratate pe deplin, se regăsește pe tot teritoriul României și mai cu seamă în mediul rural. 

Aici, până și cei mai norocoși dintre copii se confruntă cu lipsa de resurse educaționale, lipsa de cadre didactice calificate, lipsa de acces la oportunitățile pe care această lume poate să le ofere. De multe ori, cei mici nu au trecut niciodată de granița satului sau a județului lor. „Copiii sunt toți la fel. Sunt la fel de deschiși spre a învăța, a îmbrățișa diferite metode noi, instrumente noi, practici noi, dar, din perspectiva accesului la educație, vulnerabilitatea în mediul rural este mult mai mare, accesul la educație de calitate este mult mai redus în mediul rural”, explică ea.

În mediul rural, 1 din 11 copii merge flămând la culcare

Fundația World Vision derulează programe în beneficiul copiilor de peste 20 de ani, iar de câțiva ani publică un raport denumit „Bunăstarea copilului în mediul rural”, ale cărui concluzii sunt extrem de îngrijorătoare. „Este un studiu longitudinal pe care îl facem din doi în doi ani, și în anul 2018 am publicat cea de-a treia ediție care ne spune că unul din 11 copii se culcă flămând. În continuare vorbim de o cifră extrem de alarmantă din această perspectivă. Pe de altă parte, sunt 3% dintre copii care în general nu au ce să mănânce. Asta este, din nou, o cifră care demonstrează vulnerabilitatea și nevoia de intervenție, ajutor, asistență”, atrage atenția Mihaela Nabăr. Aceste probleme care au cauze și consecințe atât de complexe, care se extind la nivelul întregii societăți, nu pot fi rezolvate doar printr-o intervenție unilaterală sau doar de către o organizație. 

De aceea, World Vision România, spune ea, intervine pe mai multe paliere, prin programe educaționale, programe de sănătate, programe pentru părinți, programe pentru mamele minore și femeile vulnerabile. Și lucrează cu o serie de organizații partenere la nivel local local și național. Una dintre ele este Fundația Vodafone România, iar cel mai recent program dezvoltat în colaborare cu aceasta vizează educația prin intermediul tehnologiei pentru copiii din 10 comunități vulnerabile, spune Mihaela Nabăr într-un interviu pe care îl puteți citi mai jos.

Din datele dvs., câți dintre copiii României trăiesc în situații de vulnerabilitate?

50% din populația României trăiește în mediul rural și mediul rural reprezintă, prin natura sa, un cadru și un mediu care generează vulnerabilitate și în special vulnerabilitate pentru copii. Avem peste 50% dintre copii care trăiesc în medii vulnerabile.

Cum se măsoară vulnerabilitatea?

Vulnerabilitatea este un fenomen extrem de complex, nu vorbim doar de sărăcie. Un copil care nu este neapărat sărac, dar care trăiește în mediul rural și nu are acces la servicii medicale, nu are acces la infrastructură educațională, la digitalizare și informatizare, la resurse educaționale, este un copil vulnerabil. Într-adevăr, sărăcia este factorul cu impact cel mai mare asupra vulnerabilității unui copil și a unui adult, dar sunt și alte cauze. World Vision România, în toate studiile pe care le-a făcut și în toate programele pe care le implementează plecând de la aceste studii, definește vulnerabilitatea legând-o de educație, de accesul la servicii de sănătate, de lipsa serviciilor de sănătate. Definim drept copil vulnerabil și acel copil care are părinți plecați la muncă în străinătate și trăiește în grija bunicilor, a rudelor sau a unor tutori care nici măcar nu sunt rude. Și sunt foarte multe cazuri, regăsim comunități întregi în această situație. 

Asta înseamnă că nevoile lor nu sunt acoperite, asta înseamnă că lipsa unui părinte generează închiderea în sine a copilului, scăderea stimei de sine, probleme de comunicare. Da, poate părintele trimite bani, dar lipsa unui părinte este o foarte mare vulnerabilitate ale cărei efecte se văd în general în adolescența copilului cu un impact destul de mare.

„Încercăm să le dezvoltăm copiilor abilitățile de care au nevoie într-o societate competitivă”

Foarte mulți dintre copiii de la sat trăiesc însă în sărăcie, nu au ce mânca. Aveți statistici în acest sens...

După cum știți, World Vision România publică studiul „Bunăstarea copilului în mediul rural”, un studiu longitudinal pe care îl facem din doi în doi ani, și în anul 2018 am publicat cea de-a treia ediție care ne spune că unul din 11 copii se culcă flămând. În continuare vorbim de o cifră extrem de alarmantă din această perspectivă. Pe de altă parte, sunt 3% dintre copii care în general nu au ce să mănânce. Asta este, din nou, o cifră care demonstrează vulnerabilitatea și nevoia de intervenție, ajutor, asistență. Nu este nevoie doar de o fundație, doar de un actor care să intervină, este nevoie de un parteneriat. Acesta este și motivul pentru care programele noastre se implementează în general cu diverși actori locali. În cei 20 de ani de experiență în România ne-am lovit de cifre care ne demonstrează că nu este suficient să intervii unilateral, ci trebuie să intervii integrat. Și de aici vine și acel model de servicii integrate. Dacă ne uităm la programele educaționale, nu o să găsim doar meditații, sau doar educație remedială. O să găsim invariabil și o masă caldă, pentru că noi considerăm că un copil care este flămând nu are cum să facă performanță școlară, să rămână la școală, să înmagazineze cunoștințe și să fie dispus să asculte și colaboreze. Motiv pentru care implementăm în acest moment programul „Pâine și Mâine”, care adresează educația, dar care în desfășurarea sa are și această masă caldă, care este absolut obligatorie. Avem două ore minimum în care copiii își fac temele, activități extracurriculare, pentru că știm foarte bine că foarte mulți copii din mediul rural nu au ieșit niciodată din comunitatea lor. În vacanțe sau după școală acești copii participă la diferite activități, mergem cu ei la teatru, facem lucruri care să îi ajute să își dezvolte acele abilități de care au nevoie într-o societate destul de competitivă.

În ceea ce privește șansele pe care un copil le are la educație, care sunt diferențele dintre mediul rural și mediul urban?

Copiii sunt toți la fel. Sunt la fel de deschiși spre a învăța, a îmbrățișa diferite metode noi, instrumente noi, practici noi, dar, din perspectiva accesului, vulnerabilitatea în mediul rural este mult mai mare, accesul la educație de calitate este mult mai redus în mediul rural. Când vorbim la educație, nu vorbim doar de acces la ore de română și matematică, la teme pe care le facem împreună cu copiii, suntem extrem de preocupați și de calificarea și de gradul de pregătire și implicare a profesorilor care lucrează cu acești copii. Asta pentru că am observat, într-un studiu pe care l-am făcut anul trecut în parteneriat cu Fundația Vodafone România, că 37% dintre profesori nu au acces la instrumente educaționale, la metode de lucru. Nu au acces la infrastructură educațională, nu au calculatoare, sunt 10 profesori la un calculator. Mai mult de atât, 75% din profesorii din mediul rural, din comunitățile vulnerabile, sunt navetiști, iar asta înseamnă că nu sunt dispuși să stea la ore după terminarea învățământului formal pentru că sunt dependenți de microbuzul care îi duce de la școală acasă. Infrastructura este destul de precară, motiv pentru care lucrăm cu autoritățile locale și în parteneriat cu ele găsim soluții de genul: Ok, noi punem la dispoziție numite resurse, voi puneți la dispoziția profesorilor microbuz școlar care să îi transporte după cele două ore pe care ei le stau în plus față de orele de curs.

Ați lansat recent un program prin care vreți să aduceți tehnologia în 10 comunități vulnerabile.

Am lansat, împreună cu Fundația Vodafone România, un program extrem de inovativ îi spunem noi, este un proiect pilot în România, este un proiect unic în Europa - Școala din valiză, care va aduce o soluție educațională digitală. Este o valiză în dimensiuni reale echipată cu tablete, videoproiector, laptop și ceea ce este și mai important este că pe toate aceste instrumente IT există aplicații educaționale. Vom folosi acest instrument educațional la orele de română și matematică, atât în învățământul primar cât și în cel gimnazial. De ce facem acest lucru? Pentru că noi considerăm că una dintre metodele prin care poate să fie redus decalajul dintre rural și urban este accesul la informație și digitalizarea. Vom intra cu acest proiect în comunități în care rata abandonului școlar este mare, în comunități în care există vulnerabilitate, în comunități în care 70% dintre copiii de clasa a patra nu știau să scrie și să citească. Și o vom face pentru că noi credem că acest instrument îi aduce mai aproape de școală, oferindu-le un alt mod de a învăța. Această idee va fi implementată de anul acesta, în contextul în care anul trecut am implementat un alt proiect finanțat de Fundația Vodafone România, proiect care aducea table inteligente. Prin aceste table inteligente pe care le amplasam în școli, copiii puteau să își facă lecțiile, la română, la matematică, la geografie, în funcție de abilitate profesorului care trebuia să folosească această treabă. Ce am constatat este că după un an de implementare a acestui proiect a crescut foarte mult prezența la școală și copiii se mențin în educație. Mai mult de atât, am constatat că există o relație mai strânsă între copii și profesori, în special în cazurile în care profesorul nu avea neapărat abilități digitale. Acei copii care aveau insuficient în evaluarea inițială, la finalul unui an de implementare aveau bine la română și la matematică, ceea ce mi se pare un salt foarte bun. 99% dintre copii participă la școală, față de o prezență de 47% pe care o aveam inițial. Procentul celor care învață să scrie și să citească folosind aceste metode este destul de mare, folosind lumea digitală. Modul în care ei interacționează cu sistemele respective sub monitorizarea profesorilor ajută foarte mult. Prin implementarea acestui proiect, profesorul își tratează elevul ca pe un apropiat, ca pe un asistent, motiv pentru care în proiectul actual cumva lucrăm foarte mult și cu copiii, în sensul în care avem, pe lângă profesor, și un asistent de profesor, un copil care este pregătit să folosească aceste aplicații.

„Ne-ar costa enorm să nu investim în copii”

Cât are de pierdut România dacă nu se implică în mod serios în susținerea copiilor vulnerabili?

Este foarte clar că copiii din mediul rural și părinții lor au nevoie de noi. Este important să lucrezi cu copiii, dar este foarte important să lucrezi și cu părinții acestor copii. Și World Vision România lucrează cu părinții în sesiuni de școala părinților. Îi învățăm ce înseamnă să ai un copil educat, de ce este important să îl educi, ce înseamnă să ai un copil iubit și îngrijit, ce înseamnă să ai un copil sănătos și bine hrănit. Ca societate este clar că nu ne permitem să lăsăm deoparte această problemă care este foarte reală și destul de complexă. Nu putem interveni singuri, trebuie să intervenim coordonat și să facem parteneriate, fiecare să facem ceea ce știm să facem cel mai bine. Ne-ar costa enorm să nu investim într-un copil. Și am făcut calcule în sensul acesta: lipsa investiției în educația unui copil în învățământul primar este echivalentă cu 20 de tineri care nu sunt integrați pe piața muncii. Impactul ar fi destul de mare.

Ați vorbit despre intervenția asupra părinților. Ce ne puteți spune însă despre investiția în profesori?

Îmi amintesc de o experiență pe care am avut-o la începutul anului școlar. În proiectul pe care îl avem cu Fundația Vodafone România, Investiție în Mediul Rural, avem acele table inteligente de care copiii sunt foarte încântați și le folosesc cu foarte mare plăcere și cu foarte mare impact și la un moment dat unul dintre copii mă sună și îmi spune: Doamna, să știți, că doamna învățătoarea astăzi nu a vrut să ne pornească tabla. Și întrebarea mea a fost: Da’ de ce? Să nu o spargem. Ok, am implementat programul ăsta anul trecut. Ce se întâmplă? Am văzut un fenomen despre care știam cu toții: profesorii din rural migrează. Anul trecut, lucraserăm cu un alt profesor care folosise aceste instrumente educaționale. Experiența aceasta a fost un moment de Aha! și ne-a demonstrat că trebuie, de fiecare dată, să rămânem constanți, să rămânem acolo, pentru că și dacă avem instrumentele respective în școală, asta nu ne dă nouă certitudinea că vor fi folosite. De fiecare dată, trebuie să investești în profesor la fel de mult cât investești și în copil.

Care sunt schimbările pe care le vedeți la copii în urma programelor educaționale pe care le desfășurați?

Sunt clase întregi în care intrăm, copiii nu știu să scrie și să citească și am fost extrem de plăcut surprinsă să văd că prin proiectul precedent cu Fundația Vodafone România, 12 dintre copiii din clasa a patra, pe care i-am luat în program, nu știau să scrie și și să citească, iar la finalul clasei a patra, ei repetând de vreo 5 ani clasa a patra, au reușit să scrie și să citească și să își transmită gândurile lor pe o scrisoare. Ceea ce a fost extraordinar.

Și este doar un exemplu și atât eu, cât și colegii mei ne hrănim cu aceste rezultate și cu aceste experiențe pe care le avem, pentru că, în lumea ONG-urilor alte recompense nu prea sunt. Doar așa, o luptă permanentă cu morile de vânt și cu birocrația.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Situatia materiala a copiilor saraci este o problema spinoasa.
    Ii ajuti pe ei, decazand parintii din drepturi parintesti? Cu ce drept ?
    Sau ajuti parintii sa-si depaseasca problemele economice? Prin asta, rezolvand si problema copilor saraci.
    E o ecuatie ce inca nu a fost rezolvata satisfacator.
    Nu mai vorbesc de tipul ajutorului: pomana sau il ajuti sa-si gaseasca de lucru, eventual sa puna de o mica afacere.
    Doar bunele intentii nu rezolva problemele. Trebuie gandit un mecanism functional.. Care sa nu provoace alte discriminari. Unii copiii ajutati, pot avea o situatie mai buna decat cei neajutati. Etc.
    Mai e de meditat daca studiile ajuta copiii sa aiba o viata mai buna. Ce ne vom face, daca toti copiii vor deveni titrati?
    Vorba lui Creanga, cine ne va mai trage ciubotele? Cum se vor da posturile, daca toti vor fi absolventi de studii superioare? In practica, tot cei cu avere sau familii puternice vor fi privilegiati. Numai ca oropsitii vor avea gulere albe...
    Sigur ca este nevoie de educatie.
    Dar trebuie sa fie diferentiata in functie de capacitatile elevul (intelectuale, psihice - unora nu le place invatatura, nu au chef sa studieze- si economice).
    Vedeti si ineptia din tarile sarace , unde tot felul de organizatii educa si ajuta NUMAI fetele...
    E un subiect delicat.
    Felicitari pentru cei ce au reusit sa obtina succese, dar trebuie mare atentie.
    • Like 1


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult