Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Câinii pleacă dintre noi tot așa cum își fac apariția în viețile noastre: cu iubire

câine bătrăn - Credit: Colleen Ashley / Alamy / Profimedia

foto: Colleen Ashley / Alamy / Profimedia

De ceva timp, mergea mai greu, făcea eforturi să se țină după ei, peste tot prin curte. E greu să îți dai seama când un câine are dureri mari. Câinii îndură, nu sunt ca oamenii. Când sunt bolnavi, nu mai râd, nu mai au sclipirea aia jucăușă în ochi. Stau triști, dar nu se plâng.

Doctorul a venit să îi facă injecțiile, iar el a suportat liniștit chinul.

Seara, bunicul și bunica au terminat treaba în curte și el s-a luat după ei ca de obicei, ca să îi aștepte dimineața întins pe covorașul de la intrare. Nu mai vedea bine, mai mult le auzea pașii și vocile.

Îl așteptau să vină și el, ca să nu-l lase singur.

- Hai, copile, hai cu tata. Încet, hai spre casă, așa.

Dimineața a căzut între tufele de trandafiri de lângă casă.

Nu se mai putea ridica. Abia mai respira. Îl căuta cu privirea pe bunicul, ca nu cumva plece afară din curte fără el. E datoria lui să stea lângă bunicul și să plece amândoi cu treabă, ca în fiecare zi.

- Te așază tata aici, pe covorașul tău, i-a șoptit bătrânul, în genunchi, cu ochii în lacrimi.

L-a luat în brațe, l-a așezat pe păturică și a dat să plece ca să îi aducă niște apă.

A crezut că bunicul iese din curte. Cu ultimele puteri, s-a ridicat pe picioarele care nu îl mai ascultau, a făcut doi pași împleticiți și s-a prăbușit din nou. Bunicul s-a repezit să îl ia în brațe, ca pe un copil mic.

- Măi, bleguțule, stai aici, vine tata la tine, nu plec nicăieri, stăm aici amândoi, copilul lui tata.

Bunicul și-a șters lacrimile și i-a surprins privirea cățelului. Avea din nou steluța aceea jucăușă în ochi, era fericit că stăteau amândoi împreună. Totul era bine, era alături de omul pe care îl diviniza, acum era fericit.

A dat încet din codiță, a oftat din adâncul sufletului mare de cățel, și-a așezat încet capul în mâinile bunicului, apoi a închis ochii.

Se auzeau vrăbiile ciripind peste suspinele oprite de lacrimi. Bătrânul îi mângâia blănița blondă, în care se jucau deja primele raze ale soarelui blând de dimineață.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Minunată porție de suflet. Mulțumesc.
    • Like 2


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult
sound-bars icon