Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Câinii pleacă dintre noi tot așa cum își fac apariția în viețile noastre: cu iubire

câine bătrăn - Credit: Colleen Ashley / Alamy / Profimedia

foto: Colleen Ashley / Alamy / Profimedia

De ceva timp, mergea mai greu, făcea eforturi să se țină după ei, peste tot prin curte. E greu să îți dai seama când un câine are dureri mari. Câinii îndură, nu sunt ca oamenii. Când sunt bolnavi, nu mai râd, nu mai au sclipirea aia jucăușă în ochi. Stau triști, dar nu se plâng.

Doctorul a venit să îi facă injecțiile, iar el a suportat liniștit chinul.

Seara, bunicul și bunica au terminat treaba în curte și el s-a luat după ei ca de obicei, ca să îi aștepte dimineața întins pe covorașul de la intrare. Nu mai vedea bine, mai mult le auzea pașii și vocile.

Îl așteptau să vină și el, ca să nu-l lase singur.

- Hai, copile, hai cu tata. Încet, hai spre casă, așa.

Dimineața a căzut între tufele de trandafiri de lângă casă.

Nu se mai putea ridica. Abia mai respira. Îl căuta cu privirea pe bunicul, ca nu cumva plece afară din curte fără el. E datoria lui să stea lângă bunicul și să plece amândoi cu treabă, ca în fiecare zi.

- Te așază tata aici, pe covorașul tău, i-a șoptit bătrânul, în genunchi, cu ochii în lacrimi.

L-a luat în brațe, l-a așezat pe păturică și a dat să plece ca să îi aducă niște apă.

A crezut că bunicul iese din curte. Cu ultimele puteri, s-a ridicat pe picioarele care nu îl mai ascultau, a făcut doi pași împleticiți și s-a prăbușit din nou. Bunicul s-a repezit să îl ia în brațe, ca pe un copil mic.

- Măi, bleguțule, stai aici, vine tata la tine, nu plec nicăieri, stăm aici amândoi, copilul lui tata.

Bunicul și-a șters lacrimile și i-a surprins privirea cățelului. Avea din nou steluța aceea jucăușă în ochi, era fericit că stăteau amândoi împreună. Totul era bine, era alături de omul pe care îl diviniza, acum era fericit.

A dat încet din codiță, a oftat din adâncul sufletului mare de cățel, și-a așezat încet capul în mâinile bunicului, apoi a închis ochii.

Se auzeau vrăbiile ciripind peste suspinele oprite de lacrimi. Bătrânul îi mângâia blănița blondă, în care se jucau deja primele raze ale soarelui blând de dimineață.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Minunată porție de suflet. Mulțumesc.
    • Like 2


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Un bătrân de 70 de ani stă pe nisip, cu picioarele încrucișate, după moda asiatică, lângă niște cercuri trasate de el cu bățul. Din când în când, se ridică și se uită la cercuri de sus și învârtindu-se în jurul lor. Din depărtare, se aud catapultele Siracuzei, îmbunătățite de moșneag ca să lovească mai precis și mai departe, dar și mai aproape, când navele romane ajungeau la câteva stadii distanță de zidurile cetății.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Copil furios / sursa foto: Profimedia

Școala românească, deși ar trebui să fie primul spațiu de siguranță, a devenit un loc al performanței mecanice, unde succesul se măsoară în note, nu în caractere. Absența educației emoționale lasă copiii fără cuvinte pentru a-și exprima frustrarea, frica sau nevoia de apartenență, transformând aceste stări în pumni sau în agresiuni online.

Citește mai mult
sound-bars icon