Copii, e timpul să reveniți la viața reală. Am luat o decizie radicală. V-am luat cățel!

În curtea școlii sunt înconjurat de alpiniști care se pregătesc să plece în escaladă. Alpiniști pigmei, cocoșați de greutatea rucsacurilor. Sunt elevi care ies de la ore, ducând în spate ghiozdane cât ei de mari. Școala e o povară fizică, la propriu. Dar ei se hârjonesc, țipă, vorbesc tare, râsetele lor colorate sparg lumea gri din jur, ghiozdanele le saltă în timp ce se fugăresc unii pe alții. Adevăratul miracol: copii care duc pe umerii lor mici o mare societate suferindă, mascată de politruci autosuficienți care declamă ”România educată”.

Copiii mei trăiesc între ghiozdane și dispozitive electronice. Cu căștile pe urechi, cu ochii în ecran și mâinile pe tastatură, sunt în lumea lor, naiba știe ce tot spun:

For real, bro? Copilul ăla n-are viață socială! E doar flopper, nici măcar n-are schockwaves și merge cu sniper. E painful! Se flexează cu battlepass remote, dar e cel mai useless default. Bagă tu shakedown, că nu știe să facă edit, dar încearcă strategia aia toxică în care dă random. Uite că se dropează pentru un charge, dau eu revive și bagă smash, că vin ceilalți push.

Sunt prizonieri în lumi inexistente, incapabili să își asume responsabilități și precari emoțional.

- Copii, e timpul să reveniți la viața reală. Am luat o decizie radicală.

Le cad fețele, șocați. Își imaginează că îi înscriu la alte cursuri online de mate și română.

Nu e nimic suplimentar. Doar fraierii vânează note când sunt elevi, iar când sunt mari vânează funcții.

Matematica, gramatica, geografia, informatica, istoria, biologia, fizica sau chimia au rolul lor bine definit în educația copiilor. Dar indiferent câte note de 10 sau FB-uri au în carnet, indiferent cât de buni sunt la rezolvat probleme de algebră sau de fizică, copiilor le lipsește capacitatea de a comunica empatic, nu dețin inteligența emoțională de a-și exprima universul interior, le e greu să își manifeste coerent legăturile afective cu lumea.

Educarea emoțională nu poate fi tot prin școală.

- V-AM LUAT CĂȚEL!

Li s-au luminat fețele. 

Când eram ca ei, mi-am dorit cu ardoare să am și eu un câine, să am un prieten canin, dar ideea mi-a fost retezată cu strictețe. Așa că visam și căutam cărți despre câini.

Îl știam pe Paladin, dogul negru uriaș care l-a găsit pe ucigașul stăpânului său și s-a luptat vitejește cu el. O știam pe Caștanca lui Cehov, cățelușa artistă. Cunoșteam povestea lui Fino, care și-a urmat stăpânul din Franța până la Moscova, în armata lui Napoleon. Am crescut cu povestea labradorului Max din Southampton, care și-a salvat micuța stăpână de la moartea prin îngheț, chemând ajutoare pe drumul înzăpezit.

Știam cine erau Barry, hoțul brașovean de plăcintă cu brânză, și Bujor, cel care fura roți de cașcaval, dar era iertat pentru că pironea la pământ hoții din sat. Cunoșteam povestea lui Bălan, ciobănescul carpatic care a devenit câine de vânătoare și care în ultimii ani ai bătrâneții a fost lăsat să fie din nou câine de turmă.

Am trăit povestea Saint Bernard-ului Ali, care salva oameni de sub avalanșele din Alpi. Știam cine e Barry, legenda munților, care și-a dat viata trăgând un turist din zăpada care îl asfixia. Trezit din moarte, văzând că pe el stătea un animal imens care dădea din coadă, omul, înnebunit de frică, i-a tras câine un piolet în cap și l-a omorât. Câinele salvase zeci de oameni de la îngheț și și-a dat viața salvând o altă viață.

Îl cunoșteam pe Asso, corcitura simpatică terorizată de câinele vecinului pe care ajunge să îl salveze din dinții unui ferăstrău electric. Aveam poza lui Spot, collie-ul scoțian care, după ce și-a salvat stăpânul, ducea singur turma de oi la păscut și făcea cumpărături pentru bărbatul bolnav.

Visam isprăvile ciobănescului german Rocky, câinele vagabond care a sărit în apă pentru a trage la mal un copil care se îneca, și ale lui Castor, marele Terra Nova care și-a salvat stăpânul pescar din apele reci ale Atlanticului.

Am fost impresionat de Gelert, care, cu botul plin de sânge, și-a întâmpinat stăpâna la ușa casei sale de la marginea pădurii. Văzând câinele și auzind țipetele copilului din casă, femeia, înnebunită de durere și de frică, a apucat arma din cui și l-a împușcat pe Gelert. În camera copilului a văzut însă cadavrul unui lup, cu gâtul sfâșiat de credinciosul câine pe care ea îl omorâse. Cuprinsă de remușcări, s-a repezit să vadă ce mai poate face pentru salvatorul copilului, dar era prea târziu: câinele i-a murit în brațe.

Eram familiar cu Sam, teckelul pe care stăpânii nu îl lăsau în camera copilului, dar care și-a trezit familia în toiul nopții zgâriind disperat ușa camerei bebelușului. Când au intrat, au văzut că cearșaful începuse să ardă de la radiatorul electric, copilul fiind salvat, iar cățelul a dormit de atunci numai în camera copilului.

Am trăit cu aventurile lui Tyras, care și-a însoțit stăpânul pe front și a așteptat săptămâni la rând pe mormântul acestuia. Numai piele și os, câinele a fost dus acasă, în Germania, de camarazii bărbatului decedat. Acolo, în casa stăpânului, și-a găsit liniștea după ce a întâlnit un pui de om atât de asemănător omului pe care îl iubise întreaga sa viață de câine.

Știam cine e Molda, cățelușa ciobanesc mioritic al cărei curaj a fost răsplătit la Rucăr cu o medalie. După ce a alungat ursul care rănise un cioban, a ajutat omul să ajungă târâș în sat, picurându-i apă pe buze după ce își muia capul blănos în apa râului. Cățeaua eroină a murit otrăvită de un alt cioban invidios, care i-a dat carne cu otravă de șobolani.

Știam cine e Balto, husky-ul care a salvat locuitorii din orașul Nome, trăgând sania pe care erau încărcate vaccinurile antidifterice pentru boala care făcea ravagii în Alaska.

Am trăit în copilărie cu imaginea lui Hachiko, câinele Akita Inu care a inspirat generații de niponi, devenind un simbol în lume pentru fidelitatea absolută.

Toate acestea sunt poate simple povestioare. Dar dincolo de gadgeturi, de teme și de cursuri suplimentare, copiii au nevoie să își creeze legături afective pe care să le exprime inteligibil, au nevoie să exploreze propriile responsabilități, au nevoie de încredere în propriile forțe, au nevoie de valori pe care să le descopere ei îșiși.

Pentru copii, ”România educată” poate începe de la un cățel.