Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Călin a plecat „ca prostul”

Călin Farcaș cimitir

(Foto: Răzvan Prepeliță)

Arată „bine” Călin Farcaș. Tinerețea încă nu a plecat, și nici bucuria din chipul lui. E frumos la Teliu, comuna din judeţul Brașov unde a fost înmomântat băiatul fără aer. E genul de loc în care să te așezi într-un leagăn dintr-o grădină plină de copaci, și să scrii, să tot scrii pentru zâmbetele oamenilor.

În timpul slujbei m-am dus să văd locul său de veci (foto). Stația de amplificare a bisericii plină de membrii familiei și prietenii înlăcrimați ai lui Călin, purtând tricouri cu chipul lui, se auzea din strada mare: „Viața lui Călin este o lecție vie a muceniciei. Suntem responsabili ca în lumea aceasta să nu rămânem repetenți la examenul dragostei. Pentru că ea dă sens existenței fiecăruia dintre noi.” 

Mi-am continuat pașii până la mormântul lui Călin, aflat într-un alt colț al satului. Locul e la marginea unui deal cu flori, înconjurat de pădure și câteva case. Nu era nimeni, nici țipenie de om, doar groapa proaspăt săpată. Era o liniște, încât auzeai fluturii. 

Cinci lopeți lăsate peste camera de pământ formând un podeț.

Ironia face ca din locul acesta de veci să se vadă perfect drapelul tricolor ridicat vizavi, în ograda unui gospodar. 10.000 de cetățeni români, din țară și din străinătate, s-au unit ca să-i dea o speranță lui Călin. Pentru strângerea celor 200.000 de euro necesari transplantului, s-a inițiat o acțiune a oamenilor paralelă cu statul român, ai cărui conducători au cu totul alte preocupări în aceste zile decât dreptul la viață al cetățenilor acestei țări.

Am plecat de la birou, în pauza de masă, fără să pun destinația pe GPS. Știam locul.

Nu l-am cunoscut pe Călin. Dar e ca și cum mi-ar fi murit un prieten din copilărie. Călin a murit sufocat în Țara Nimănui. Corupția, incompetența, batjocura l-au lăsat la propriu fără suflare. Povestea lui m-a mișcat, pentru că ea vorbește despre noi toți, o generație întreagă risipită prin lume, bolnavă de tânără, aproape învinsă.

„Nu vreau să plec ca prostul din această viață și această funcție. V-o spun pe românește, ca la Teleorman…” Strâng din dinți. Nedreptatea vieții de român, spusă pe românește: Călin a plecat din această viață „ca prostul”. Poate dacă ar fi avut și el o funcție, s-ar fi tratat peste coadă, în țară sau în străinătate, ca atâția alții. Poate dacă ar fi avut și el un Partid, s-ar fi schimbat peste noapte legile ca să poată respira. Poate dacă ar fi fost și el pila cuiva de la județeana de partid, de la guvern sau de la primărie, ar fi fost consultat, tratat, vindecat de cel mai strălucit conclav de profesori, doctori, eminențe. Poate dacă n-ar fi avut ghinionul să se nască aici, în această țară a tuturor șmecherilor și a tuturor fraierilor, ar fi fost considerat un om, nu o povară fiscală. Poate dacă n-am mai fi fost atât de mândri că suntem români și am fi acceptat să-l trimitem pe Călin, prin Eurotransplant, la Viena, am fi arătat că mai suntem oameni. Înfășurați în tricolor, declamându-și gălăgios patriotismele, conducătorii acestei țări poate că iubesc sincer bucata aia de pânză care flutură acum peste mormântul proaspăt săpat, însă nu sunt în stare să iubească viața și oamenii.

Am ieșit înapoi în strada mare și ușor, ușor difuzorul bisericii se făcea, iarăși, auzit: „Un Călin profund, cu o înțelepciune pe care numai gândul morții ți-l poate da…”.

Bătrânii ieșiti la poartă priveau în gol, iar berzele se cuibăriseră pe stâlpii de lemn de parcă venea noaptea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • bun articol! felicitari! rar asa ceva pe Republica!
    • Like 1
  • Victor66 check icon
    Un articol inutil, care incearca sa impresioneze si sa starneasca emotii. Asa se da click pe un articol, trezind indignare. Mai bine scriati despre detaliile acestui incident si, eventual, veneati cu soluitii. Asa, ne reamintiti doar ca suntem slabi si la mila mafiei.
    • Like 0
  • STIMATE DOMNULE
    Poate îi cereți acum iertare și lui Călin, nu doar „miilor de români care stau în pușcărie”
    alt
    Răzvan Prepeliță
    Contributor
    NU CONSIDERATI CA SE ... VORBESTE PREA MULT ... SI NU SE FACE NIMIC ? CONSIDER CA AVETI PARGHIILE NECESARE ... PT. O VIATA MAI BUNA, A NOASTRA ... A TUTUROR !!!
    • Like 0
  • Nu prea s-a ”îngrămădit” multă lume să citească acest articol și eventual să facă și comentarii. Deci cum spuneam, nu-i vorba de Călin Farcaș, ci este vorba de toți alți ”Călini” care nu mai sunt printre noi din cauza doar a nepăsării guvernanților de-a lungul celor 28 de ani de devastare a economiei României, de devastare a bugetelor de la majoritatea Ministerelor. PSD+ALDE+UDMR+alți nemernici, sub diferite alte sigle și în diferite coaliții otrăvitoare au produs decesul a mii sau chiar a zeci de mii de persoane, din cauza nepăsării, a condițiilor inumane din spitale, a sustragerii de miloane, zeci de milioane din bugetele destinate actului de îngrijire medicală a populației cu probleme de sănătate. Dacă în Decembrie 1989 invocarea unui genocid pe timpul loviturii de stat a fost exagerat, acum se poate dovedi că pe timpul celor 28 de ani românii au fost victima unui genocid pe mai multe planuri din mai multe părți ale puterii. Dar, dar continuăm să ne uităm cum se aranjează acum și mai bine din punct de vedere al Justiției.
    • Like 1
  • "Bătrânii ieșiti la poartă" si-au facut cruce si au spus"" Dumnezeu sa-l odihneasca!". Ce parere ai de finalul asta pentru articolul matale!?
    • Like 0
  • Drama de la "'Colectiv'',Calin si multe alte drame pe care probabil nu le cunoastem.
    Ne ascundem de realitate,dar toti o cunoastem si ne lovim de ea inevitabil.Fara educatie si sanatate nu avem viitor ca natie.Credeti ca salariile cadrelor medicale si din educatie sau marit din bunavointa alesilor nostri dragi.Va inselati amarnic...
    Sanatatea intrase in moarte clinica...Spitale in conditii inumane,microbi,manacre pt porci(scuzati expresia),spagii la tot pasul(care daca credeti ca angajatii din sistem, au incetat sa le incaseze, datorita cresterilor salariale, iar va inselati)...si ca sa inchei pleaca cadrele medicale in strainatate, sa munceasca, de pe bancile scolilor.
    Pana si tanti Viorica(am dat un nume la intamplare) care voteaza pe zahar,ulei,etc... cunoaste aceste probleme...deci in concluzie haideti sa nu mai alergm in jurul cozi ca nu are rost.
    Aceasta este una dintre multele drame din societatea romaneasca...
    Pana nu vom invata sa fim mai buni,mai educati,mai atenti cu cei din jurul nostru,mai grijuli...nu ai cum sa evoluezi ca societate.
    Societatea inseamna tot cea ce cuprinde ea,cu bune si rele.Daca vezi doar cea ce te intereseaza pe tine si atat sa nu te miri ca apare o noua drama...
    Cand o sa incepem sa vedem dincolo de propria burta,buzunar,leafa,vila,masina,etc si ne v-a pasa si de cel din jurul nostru, drame ca aceasta vor fi din ce in ce mai putine.
    Dumnezeu sa-l primeasca in imparatia lui,ca din pacate noi am uitat sa privim dincolo de noi insine.
    Societatea a ramas de mult REPETENTA ...Iar daca vrei sa faci intradevar o schimbare incepe cu tine...
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult