Călin a plecat „ca prostul”

(Foto: Răzvan Prepeliță)

Arată „bine” Călin Farcaș. Tinerețea încă nu a plecat, și nici bucuria din chipul lui. E frumos la Teliu, comuna din judeţul Brașov unde a fost înmomântat băiatul fără aer. E genul de loc în care să te așezi într-un leagăn dintr-o grădină plină de copaci, și să scrii, să tot scrii pentru zâmbetele oamenilor.

În timpul slujbei m-am dus să văd locul său de veci (foto). Stația de amplificare a bisericii plină de membrii familiei și prietenii înlăcrimați ai lui Călin, purtând tricouri cu chipul lui, se auzea din strada mare: „Viața lui Călin este o lecție vie a muceniciei. Suntem responsabili ca în lumea aceasta să nu rămânem repetenți la examenul dragostei. Pentru că ea dă sens existenței fiecăruia dintre noi.” 

Mi-am continuat pașii până la mormântul lui Călin, aflat într-un alt colț al satului. Locul e la marginea unui deal cu flori, înconjurat de pădure și câteva case. Nu era nimeni, nici țipenie de om, doar groapa proaspăt săpată. Era o liniște, încât auzeai fluturii. 

Cinci lopeți lăsate peste camera de pământ formând un podeț.

Ironia face ca din locul acesta de veci să se vadă perfect drapelul tricolor ridicat vizavi, în ograda unui gospodar. 10.000 de cetățeni români, din țară și din străinătate, s-au unit ca să-i dea o speranță lui Călin. Pentru strângerea celor 200.000 de euro necesari transplantului, s-a inițiat o acțiune a oamenilor paralelă cu statul român, ai cărui conducători au cu totul alte preocupări în aceste zile decât dreptul la viață al cetățenilor acestei țări.

Am plecat de la birou, în pauza de masă, fără să pun destinația pe GPS. Știam locul.

Nu l-am cunoscut pe Călin. Dar e ca și cum mi-ar fi murit un prieten din copilărie. Călin a murit sufocat în Țara Nimănui. Corupția, incompetența, batjocura l-au lăsat la propriu fără suflare. Povestea lui m-a mișcat, pentru că ea vorbește despre noi toți, o generație întreagă risipită prin lume, bolnavă de tânără, aproape învinsă.

„Nu vreau să plec ca prostul din această viață și această funcție. V-o spun pe românește, ca la Teleorman…” Strâng din dinți. Nedreptatea vieții de român, spusă pe românește: Călin a plecat din această viață „ca prostul”. Poate dacă ar fi avut și el o funcție, s-ar fi tratat peste coadă, în țară sau în străinătate, ca atâția alții. Poate dacă ar fi avut și el un Partid, s-ar fi schimbat peste noapte legile ca să poată respira. Poate dacă ar fi fost și el pila cuiva de la județeana de partid, de la guvern sau de la primărie, ar fi fost consultat, tratat, vindecat de cel mai strălucit conclav de profesori, doctori, eminențe. Poate dacă n-ar fi avut ghinionul să se nască aici, în această țară a tuturor șmecherilor și a tuturor fraierilor, ar fi fost considerat un om, nu o povară fiscală. Poate dacă n-am mai fi fost atât de mândri că suntem români și am fi acceptat să-l trimitem pe Călin, prin Eurotransplant, la Viena, am fi arătat că mai suntem oameni. Înfășurați în tricolor, declamându-și gălăgios patriotismele, conducătorii acestei țări poate că iubesc sincer bucata aia de pânză care flutură acum peste mormântul proaspăt săpat, însă nu sunt în stare să iubească viața și oamenii.

Am ieșit înapoi în strada mare și ușor, ușor difuzorul bisericii se făcea, iarăși, auzit: „Un Călin profund, cu o înțelepciune pe care numai gândul morții ți-l poate da…”.

Bătrânii ieșiti la poartă priveau în gol, iar berzele se cuibăriseră pe stâlpii de lemn de parcă venea noaptea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp