Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Prima experiență „halucinantă” a unui sibian strămutat la București: „La Unirii, s-a produs ceva inimaginabil - a început să mă lovească cu plasele, crezând ca vreau să i le fur”. Cristi Avram, manager cultural, la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu”

Îi place să gătească, iubește Bucureștiul, convins că în maximum 15 ani va fi „exact ce trebuie din toate punctele de vedere”, în pandemie a acceptat provocarea de a conduce 170 de femei la strâns de ceapă în Spania, iar într-o capsulă a timpului ar pune o bucată de carne la garniță, pentru că peste 100 de ani vom manca toți doar alge. Așa ar arăta pe scurt portretul lui Cristi Avram, manager cultural la Spațiul Apollo 111, invitatul jurnalistului Florin Negruțiu la podcastul „În oraș”, un proiect susținut de glo.

Originar din Sibiu, Cristi Avram locuiește în București de 16 ani, iar de 6 ani activează la Spațiul Apollo 111. Chiar dacă mulți dintre prietenii din jurul său sunt sceptici că vor ajunge la vârsta pensionării, el se arată optimist: „Eu sigur o prind, mi-a zis mie o tarotistă că o să trăiesc până la 98 de ani. Mai avem mult management cultural de făcut până atunci”, a spus cu umor Cristi Avram.

Până la Revoluție, el a locuit într-un bloc, la etajul 2, pe strada Bârsei în Sibiu. Își amintește că în acea perioadă relațiile dintre vecini erau mult mai strânse ca acum, iar copiii se vizitau des între ei, intrau „fără să bată la uși”. Excepție făceau atunci sașii, a povestit invitatul lui Florin Negruțiu.

„Doar ușile sașilor erau închise. Ca să mergem să ne jucam cu copiii sașilor, cum ar veni trebuia făcuta o scrisoare, adică mama se ducea, bătea la ușă și întreba: Poate să vină Cristian să se joace cu Renate? Și mama Renatei zicea: Da, dar doar de la 2 la 3, după care la revedere. Asta se întâmpla cu sașii, Noi, românii, puteam să ne jucăm oricât, nu ne întreba nimeni pe noi, românii, cât stăm, unde stăm, ce mâncam. Dar cu sașii era altă mâncare de... pește”, a continuat invitatul lui Florin Negruțiu.

În copilărie îi plăcea înghețata Polar, să urmărească meciurile de fotbal ale echipei din Sibiu și să meargă la cinema și în excursii la Bâlea Lac și Păltiniș. Visa să devină „șofer prudent”, iar mai târziu și-a dorit să fie actor, asemenea multor copii. „Nu mi-a ieșit chiar actor, dar pe acolo”, spune el.

Odată ajuns în București, în 2007, Cristi a descoperit repede că provincialii erau considerați „de la țară", deși chiar în acel an Sibiul era primul oraș din România devenit capitală europeană a culturii.

În același an avea să treacă printr-o experiență „halucinantă”, cu o femeie pe care a vrut să o ajute să treacă strada și s-a trezit atacat cu sacoșele, după ce gestul său a fost interpretat greșit.

„Când m-am mutat eu, în 2007, am avut o experiență cumva halucinantă. M-am mutat la un prieten în Cotroceni și m-am dus la magazinul Unirea. Magazinul Unirea e așa, un punct de reper pentru toți provincialii care vin. Eu, când vedeam de la distanță magazinul Unirea, eram salvat, pentru că știam că nu mă pierd. (...) Cred că era în prima săptămână (după mutarea în București). Eram la semafor la magazinul Unirea, unde  era o doamnă cu multe, multe, multe bagaje în mâini și semaforul se făcuse din verde, în roșu și o prinsese pe doamna pe trecerea de pietoni. Eu am sărit - venind de la mine de la țară – repede, să îi iau plasele din mâini și să o ajut repede să treacă. Și acolo s-a produs ceva inimaginabil: a început să mă lovească cu plasele, crezând ca vreau să i le fur. Eu doream doar să o ajut să treacă repede strada, că ăia începuseră deja să claxoneze - ceea ce și asta mi se părea o nebunie. La Sibiu nu claxona nimeni niciodată, nici dacă erai pe roșu, nu conta. Mă gândeam: Doamne, vor să o omoare? Că s-a nimerit la jumătatea trecerii de pietoni. Deci să nu faci bine cu forța - asta a fost cumva ce am învățat în secunda aia”, a povestit Cristi Avram la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu”.

Hub-ul cultural Apollo 111 include o discotecă, o terasă și un teatru - unul dintre primele teatre private din București. În calitate de manager cultural la Spațiul Apollo 111, Cristian depune eforturi susținute în strângerea de fonduri din diverse surse, contribuind astfel la sprijinirea producției de spectacole de calitate.

Când s-au închis teatrele în pandemie, a plecat în Spania „la ceapă”

În perioada pandemiei, când activitățile culturale urbane au fost puternic lovite, din echipa de 40 de angajați și colaboratori de la Apollo 111, mai rămăseseră doar 3-5 persoane. Atunci Cristian Avram s-a văzut nevoit să treacă din sfera culturală înaltă din București, la „cultura rurală” - culesul de ceapă pe câmpuri spaniole. A apelat la o prietenă care are o firmă de plasare de forță de muncă în Spania, și pentru că știe limba spaniolă - „când m-am mutat în București primul lucru pe care l-am făcut, ca să nu îți mai zică lumea că sunt de la țară, m-am înscris la Institutul Cervantes și am studiat acolo spaniola, eu fiind de 26 de ani, alături de copii de șapte ani ” - Cristian a coordonat o echipă de 170 de femei care au mers să strângă ceapă în Spania. 

„Mă ocupam de absolut tot -  luat femeile din România, urcat în autocar, ajuns acolo in Spania la muncă, cazare, traduceri în relația cu autoritățile spaniole. (...) Acolo mă trezeam la 3:00 dimineața, pentru că efectiv culesul începea la ora 5:00 dimineața și se desfășura până în maximum la ora 13:30. La 14:00 deja doamnele erau băgate într-un autocar și duse la cazare, pentru că în Zaragoza în august și în iulie, la ora 14:00, sunt între 47 și 49 de grade. (...) În al doilea an, ce sa vezi?! A fost același lucru, pentru că din nou s-a anunțat că teatrele, restaurantele și barurile rămân închise și am zis aoleu, trebuie să plec la ceapă din nou. Și am plecat din nou și în al doilea an”, a povestit el.

Întrebat dacă iubește sau urăște Bucureștiul, a mărturisit că îl iubește, iar peste 15 ani îl vede la nivelul marilor capitale din țările dezvoltate. „E foarte mișto în București. Si dacă n-o să ni se întâmple nimic rău, mă refer la ce vedem prin jur pe aici, poc - poc, și suntem lăsați în pace, eu zic că în maximum 15 ani vom fi exact ce trebuie din toate punctele de vedere”, crede el.

Într-o capsulă a timpului, Cristian ar pune o agendă cu un creion, o ceapă care să amintească de experiența lui din Spania și o bucățică de carne afumată. „Eu, dacă aș trăi încă 100 de ani, peste 100 de ani tot eu aș dezgropa sticla asta, mi-ar plăcea să găsesc acolo o bucățică de carne la garniță, de exemplu, afumată, să o mănânc, pentru că probabil atunci nu va mai exista. Vom mânca poate o algă sau ceva - ceea ce nu e neapărat rău, dar nici prea plăcut”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Daaa, hai să-l întrebăm despre ce trăiește la școală! În sistemele performante de educație, școala începe în jurul orei 9, 9.30-10. Nu e o problemă, pentru că sistemele performante de educație AU MAI PUȚINE MATERII (MULTE COMASATE) ȘI MAI PUȚINE ORE. Uzina Socialistă de Educație din 2024 are gârlă de ore, pentru că a moștenit din comunism acele nenorocite de 18 ore de catedră, pe care unii profesori le fac alergând de la o școală la alta, să-și facă norma. Are gârlă de ore, gârlă de materii și, pe cale de consecință, mulți profesori.
    Micuțul se trezește la 7 dacă școala e mai aproape sau la 6 dacă stă în afara orașului, e aruncat în mașină și dus la școală. La prima oră încă mai cască. Își face orele, pe urmă urmează meditațiile, temele și noapte bună. Nu știu unde mai are loc ursulețul ăla de pluș.
    Da, stă pe telefon când mai prinde ocazia. Stă pe telefon, e nervos, curg testele, temele, meditațiile, notele, băi, de ce ai dat în mine, Costel învață mai bine zice mama, așa că am boală pe Costel etc. etc.
    Nu e un mediu sănătos, dar peste tot nu e un mediu sănătos. Legi aberante, politicieni corupți, gârlă de posturi la stat etc. De ce ar fi învățământul mai cu moț? Și trece copilăria. Ca și cum n-ar fi fost...
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult