Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

A doua tinerețe a unui rocker sălbatic | Dan Byron, „În oraș cu Florin Negruțiu”: „La un moment dat, o puștoaică ne-a zis că a auzit de noi de la bunica sa”

Într-un dialog autentic și deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu”, powered by glo, despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit.

Și-a petrecut copilăria în Pantelimon, unde primise de la copiii de la bloc porecla „păianjenul african", aluzie la înălțimea și constituția sa subțire. Pentru a-l ține departe de influențele negative din cartierul rău famat de la acea vreme, părinții au decis să-l îndrume către studiul viorii. Cu toate acestea, inițial, experiența nu a fost pe placul copilului Dan.

„Am stat foarte puțin în fața blocului și nu mi-a părut bine," își amintește fondatorul trupei byron. Cu trecerea timpului, însă, copilul de atunci a descoperit pasiunea pentru muzică și s-a îndrăgostit de sunetele viorii prin clasa a treia, după patru ani de studiu. În timpul gimnaziului, s-a orientat către flaut, deoarece părinții săi își doreau să-l înscrie la Liceul Militar de Muzică, unde erau doar instrumente de suflat.

La vârsta de 16 ani, în 1995, Dan Byron a început să cânte pe străzi și pasaje în București, pentru a strânge bani de buzunar. Descoperea astfel că muzica îi aducea nu doar bucurie, ci și resurse pentru a-și susține visul de a deveni muzician. A fost o perioadă plină de provocări și emoții, când privirile curioase ale unor trecători se împleteau cu generozitatea celor care apreciau talentul său, dar și cu râsete ironice ale câtorva vecini. „Mi-am făcut foarte mulți prieteni. Bineînțeles că în primă fază era ciudat așa să te apuci să cânți (pe stradă), se uita lumea la tine. M-am lovit și de faze cu câte un vecin care trecea pe lângă mine și începea să râdă.”

Banii strânși atunci i-a investit cu înțelepciune în cultura sa muzicală. Fiecare notă cântată și fiecare monedă adunată au devenit bilete la concerte, casete și cărți care au îmbogățit pasiunea lui Dan pentru muzică. Acolo, pe străzi, învăța nu doar să cânte în fața publicului, ci și cum să transmită că totul este în regulă, chiar și în momentele dificile. „Muzical, am învățat cum să faci ca, în momentul în care ești la capătul puterilor, să nu se vadă. Cum să ocolești anumite zone care poate nu sunt tocmai fericite din voce, cum să te faci că totul e în regulă,” a mărturisit Dan Byron la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu”.

Experiența de la Liceul Militar de Muzică. „Picasem de fraier”

În drumul său către maturitate, Dan Byron a trecut printr-o perioadă cu amintiri mai puțin plăcute, la Liceul Militar de Muzică, unde a rezistat doi ani și un trimestru. Nu ordinea și disciplina l-au determinat să plece, ci mai degrabă relația tensionată cu anumite persoane. „În momentul în care unui comandant i se pune pata pe tine și începe să îți dea mult mai mult decât poți duce, la un moment dat cedezi", povestea mai demult Dan Byron. El își amintește că în ultimul trimestru nu prea a mai putut să se concentreze pe școală din cauza responsabilităților de sergent de serviciu pe companie (SSC) și a nopților când făcea plantoane.

„Problema era tocmai cu oamenii care nu se adaptau regimului și încercau să își facă ei șpârlele. Și era foarte ușor să pici de prost. În ultimul trimestru, eu nu prea am făcut școală. Trebuia să fac școală și muzică, dar eram ba SSC - adică sergent de serviciu pe companie, ceea ce însemna că trebuia să ai grijă de toate, inclusiv să suni soneria la școală -, ori eram în trupă la bucătărie, curățam inclusiv cartofi și stăteam acolo 24 de ore. Mă duceam doar să mă culc, atât. Și aveam un căpitan care avea o mare „boală” pe mine, mai ales că nu îi dădeam șpăgi, El voia să îi duc câte o sticlă de vin... Eu nu știam de astea. Și picasem de fraier. Drept urmare, făceam grupă la bucătărie. Ca să nu mai zic de plantoane - două nopți în trimestrul ăla am făcut planton 1,2,3 în aceeași noapte. Era ilegal absolut. Adică eu nu am dormit toată noaptea”, a spus Dan Byron la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu”.

Perioada sălbatică. „Era foarte ciudat, eu nu știam așa orașul”

După vârsta de 20 de ani, Dan Byron a traversat o perioadă „sălbatică”, în căutarea identității și a propriului drum în lumea muzicii, alăturându-se trupei Kumm, în Cluj Napoca. Acești ani au fost marcați de o agitație continuă și un ritm de viață de-a dreptul neobișnuit. Spune cu umor că nu știe dacă în acea perioadă a dormit vreo noapte întreagă. Orarul său de somn era inversat - se ducea la culcare aproape de zorii zilei. Acest program excentric a devenit un impediment atunci când s-a înscris la Conservator. Chiar și în ciuda acestui obstacol, Dan nu s-a lăsat învins și își urma pasiunea pentru muzică, chiar dacă asta îl făcea să trăiască parcă într-o lume paralelă.

„Ora mea de culcare era minim 4 dimineața, când m-am mutat în Cluj. Asta a fost un impediment la un moment dat, pentru că m-am dus la Conservator și cursul de compoziție era la ora 9 dimineața, nu dormeam toată noaptea ca să mă duc la curs. Chiar dacă nu mă duceam nicăieri, chiar dacă nu ieșeam din casă, nu dormeam, făceam ceva noaptea. Tin minte că au fost zile de iarnă în care nu am văzut lumina zilei. Am ieșit afară după o lună, că am avut niște treabă ziua, și efectiv eram ca un sălbatic, ziceai că am venit din junglă, pentru că mi se părea super ciudat să fie strada plină de oameni, mașini, zgomot, gălăgie. Era foarte ciudat, eu nu știam așa orașul”, a povestit Dan Byron despre perioada în care decisese să-și experimenteze limitele.  

Îmblânzirea

Acum mai bine de zece ani, Dan Byron a decis că are nevoie de o schimbare în viața sa. A renunțat la tutun, nu mai pierde nopțile și a început să mănânce sănătos. Un rol important l-a avut mama sa, care l-a încurajat să se documenteze și să adopte obiceiuri de nutriție sănătoase, iar asta simte că l-a ajutat foarte mult de-a lungul vieții.

Foto: Cristi Șuțu

„Am început încet, încet. Prima dată m-am lăsat de fumat, după aceea am început încet, încet să gătesc. Am început să înțeleg ce înseamnă să mănânci sănătos. Am citit destul de mult despre asta o vreme și m-a ajutat foarte mult să învăț să gătesc pentru că am putut să gătesc ce citeam. (...) Acum dorm noaptea, în fiecare noapte. Mă culc aproape devreme, pentru un artist. Eu la ora 11 seara sunt în pat, citesc ceva, pe la 12 mă culc”, spune el.

Tot la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” Dan Byron a povestit că, în cariera sa artistică, a experimentat de multe ori senzația uluitoare ca, atunci când urca pe scenă, să constate că publicul cunoaște și cântă fiecare vers scris de el. Inițial, experiența i s-a părut copleșitoare, ca și cum întreaga sa ființă s-ar fi topit. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, și-a dat seama că, odată ce o piesă este lansată, nu îi mai aparține doar lui, ci devine parte din viața fanilor săi și este normal să fie împărtășită și îndrăgită de aceștia. Dan Byron spune că acest fenomen nu a diminuat cu nimic bucuria pe care o simte și acum, când vede reacțiile entuziaste ale publicului și simte comuniunea autentică între el, ca artist, și oamenii veniți la concerte.

„La un moment dat, o puștoaică ne-a zis că a auzit de noi de la bunica sa”

În ultima perioadă, Dan Byron a observat o schimbare semnificativă în ce privește publicul prezent la concertele formației sale. După lansarea albumului „Nouă" și traversarea anilor petrecuți în izolare, din cauza pandemiei, a constatat că audiența a devenit mult mai tânără. Cu bucurie și entuziasm, el a remarcat prezența unui număr considerabil de tineri în public.

„E interesant pentru că, într-un fel, ne-am asumat că acești tineri ar putea fi copiii oamenilor din generația noastră, oameni care, poate, au crescut ascultând muzica formației byron și acum vin la concerte. Dar au fost și surprize. La un moment dat, o puștoaică ne-a zis că a auzit de noi de la bunica sa”, a povestit Dan Byron cu un zâmbet pe chip. E ca și cum au reușit să lege generații prin muzică. „Și dacă bunica a putut să rezoneze cu ceva din ceea ce am spus, asta e cu adevărat minunat”, a adăugat Dan Byron.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult