foto: captura TikTok
S-a urcat din nou „mântuitorul” pe calul alb al naționalismului de TikTok și a plecat în pelerinaj prin glia strămoșească. Săptămâna trecută l-au văzut oamenii prin Olt, descălecând mesianic printre solarii, iar zilele astea a poposit în Argeș, asudând mistic printre dealuri și straturi de ceapă. Schema e veche de când lumea, dar ambalată într-o haină nouă, de profet modern care vorbește rar, privește fix în cameră și dă din mâini de parcă ar modela destinele planetare direct din aer. Care e misiunea lui sacră în acest turneu agricol? Să le explice oamenilor care chiar muncesc pământul cum o să ajungem noi, românii, cea mai șmecheră, invidiată și puternică nație de pe glob cultivând castraveți, salată și trei fire de mărar.
Este absolut fascinant și, în același timp, profund revoltător să privești acest circ ambulant. Omul vrea să treacă drept un intelectual fin, un strateg de talie mondială crescut prin organizații mondiale, dar discursul lui public e de o primitivitate economică înfiorătoare. Practic, Georgescu a descoperit secretul cel mai bine ascuns al geopoliticii: dacă pui destul gunoi de grajd la rădăcina roșiei, prăbușești marile imperii financiare și pui oculta în genunchi. Uite așa, un personaj care n-a bătut în viața lui un țăruș în pământ fără să aibă o echipă de filmare în spate și lumina potrivită, face turul României să le explice agricultorilor cum o să atingem noi culmile bunăstării universale prin agricultură de subzistență.
Să fim extrem de bine înțeleși: agricultorii români merită respectul nostru profund. Oamenii ăia se trezesc la cinci dimineața, stau cu mâinile în noroi, se luptă cu seceta, cu grindina, cu lipsa irigațiilor și cu un stat complet incompetent, ca să muncească.
Ei sunt cei care țin în viață, la modul cel mai literal, bucata asta de pământ. Și exact din acest motiv este de o ticăloșie rară modul în care acest individ cu pretenții de lider spiritual alege să-i folosească. Îi transformă în decor, în figuranți pentru clipurile lui electorale. Se duce în Olt, mângâie dramatic o frunză de ardei, oftează adânc despre „sfințenia pământului”, iar apoi pleacă spre Argeș lăsându-i pe oameni exact în aceeași sărăcie, dar cu capul plin de iluzii dacice și discursuri copiate din filme.
Băiatul ăsta de salon are un singur interes real: să-i folosească pe acești oameni. Să le exploateze frustrarea legitimă, oboseala și sentimentul că au fost abandonați de sistem. Dar oricât de frumos ar suna vrăjeala lui la urechile celor disperați, adevărul economic este brutal de simplu. O țară nu se mai schimbă astăzi cu sapa. O țară se schimbă cu laptopul, cu tehnologia, cu automatizarea, cu logistica și cu strategii comerciale inteligente. Sapa e trecutul, sapa înseamnă durere de spate și muncă brută; tehnologia înseamnă optimizare, acces la piețe și profit. Să vii în secolul al XXI-lea și să le spui oamenilor că salvarea stă în izolarea economică și în uneltele bunicilor înseamnă fie că ești complet analfabet funcțional în materie de economie, ori că îi crezi pe toți cei din fața ta complet idioți.
Să privim adevărul în față, chiar dacă strică poezia naționalistă a domnului Georgescu. Cultivarea pe cont propriu a unor bucăți de 5 hectare de pământ, cu tehnici rudimentare, nu are cum să aducă bunăstare. Este matematic imposibil. Aproximativ 90% dintre exploatațiile agricole din România au sub 5 hectare.
O astfel de agricultură nu produce bogăție, produce doar supraviețuire de pe o zi pe alta. Te ține sclavul propriului ogor, la mila intermediarilor șmecheri care îți cumpără marfa pe doi lei la marginea drumului, pentru că tu nu ai unde să o depozitezi.
Dacă agricultorii români vor cu adevărat să le fie mai bine, calea nu are nicio legătură cu predicile mistice din Argeș sau Olt. Soluția e una singură, pragmatică și lipsită de romantism: uniți-vă! Creați cooperative mari și puternice, pentru că doar așa puteți negocia prețurile la îngrășăminte și utilaje și tot așa puteți impune condiții în fața marilor lanțuri de supermarketuri. Construiți-vă unități de valorificare, fabrici de procesare, depozite frigorifice moderne, ca să nu vă mai putrezească munca în câmp. Faceți planuri solide, sustenabile, uitați-vă pe cifre și pe piețele de desfacere. Așa se face agricultură care aduce bani și prosperitate, nu doar resemnare și palme bătătorite.
Dar Călin Georgescu nu o să le spună niciodată asta. De ce? Pentru că digitalizarea, cooperativele și planurile de afaceri serioase cer rigoare, creier și muncă organizată. Iar el nu are în traistă decât lozinci goale. E mult mai simplu să le vinzi oamenilor iluzia că sunt speciali doar pentru că s-au născut aici și că oculta mondială tremură de frica salatei noastre verzi. Săptămâna viitoare, probabil, profetul o să bifeze alt județ, o să găsească alți fermieri de bună-credință pe care să-i filmeze din unghiul potrivit, o să mai scoată o perlă pseudo-filozofică și se va întoarce liniștit în confortul lui urban. În urma lui nu va rămâne absolut nimic, doar același praf de pe ulițe și aceeași sărăcie lucioasă, dar împachetată frumos în sticliri de patriotism ieftin. Treziți-vă, oameni buni, că insul ăsta vă vinde doar fum la hectar!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
ChatGPT:
Stimate domnule Vuța,
Stimate domnule Vuța,
Ai scris un text plin de dispreț față de Călin Georgescu și față de țăranii români care încă mai cred în sapă, în glie și în autosuficiență. Îi numești decor, figuranți, primitivi, sclavi ai ogorului, iar soluția ta e „uniți-vă în cooperative mari, faceți planuri de afaceri, digitalizare, laptopuri”. Tipic discurs pro-european de salon: tehnocrație abstractă, fără să atingi cauzele reale ale dezastrului. Hai să-ți explic, cu fapte și nu cu poezie naționalistă ieftină, de ce țăranii și agricultorii români au fost sistematic distruși în ultimii 35 de ani – exact cu complicitatea partidelor „pro-europene” și a marii finanțe mondiale (FMI, Banca Mondială, bănci occidentale, corporații agroalimentare și birocrația de la Bruxelles). Nu e vrăjeală, e istorie economică documentată.
După 1989, România a moștenit o agricultură colectivizată, dar cu potențial enorm: teren fertil, climă bună, populație rurală numeroasă. Ce s-a întâmplat? „Reforma” liberală impusă de FMI și Banca Mondială a venit cu șocul terapeutic: liberalizare bruscă a prețurilor, desființarea subvențiilor, privatizări haotice și deschiderea pieței fără protecție. Mii de ferme de stat și cooperative au fost falimentate, iar pământul a fost fragmentat în milioane de parcele mici (peste 90% sub 5 ha, cum recunoști și tu). Țăranii au primit titluri de proprietate, dar fără capital, utilaje, irigații sau acces la credite ieftine. Rezultatul? Productivitate de subzistență, nu de piață.0
Partidele pro-europene (PD, PNL, USR, PSD în perioadele lor „europene”) au semnat toate acordurile cu FMI și UE care au accelerat asta. În anii ’90-’00, programele de ajustare structurală au impus austeritate: tăieri de subvenții pentru inputuri agricole, închidere de fabrici de îngrășăminte și utilaje românești. Importurile de alimente din Vest (subvenționate masiv de PAC – Politica Agricolă Comună a UE) au inundat piața. Țăranul român vindea la poartă cu 1-2 lei/kg, iar supermarketurile (Metro, Carrefour, Kaufland – capital străin) aduceau produse poloneze, olandeze, germane la prețuri competitive datorită lanțurilor lor de aprovizionare eficiente și subvențiilor UE. Cine a câștigat? Marea finanță și corporațiile transnaționale. Cine a pierdut? Țăranul român, obligat să devină consumator dependent.
Intrarea în UE (2007) a fost momentul decisiv al distrugerii. Sub pretextul „modernizării”, s-au impus standarde sanitare, veterinare și de mediu extrem de riguroase (HACCP, norme de poluare, trasabilitate). Mii de mici producători au fost scoși din piață pentru că nu puteau plăti certificări, abatoare moderne sau irigații conforme. Subvențiile UE? Da, vin, dar condiționat: prioritate pentru ferme mari, adesea controlate de străini sau oligarhi locali conectați la partidele pro-europene. Fondurile europene au finanțat mai mult infrastructura pentru exporturi (autostrăzi pentru camioanele vestice) decât irigațiile sau depozitele pentru micii fermieri. Rezultatul: România a devenit importator net de alimente, deși are cel mai bun pământ din Europa de Est. Producția de carne, lapte, legume a scăzut dramatic față de potențial.
Uită-te la date: înainte de 1989, chiar cu toate nebuniile comuniste, sectorul individual (gospodăriile țărănești) producea o mare parte din carne și legume. După „decolectivizare” și integrare europeană, producția zootehnică s-a prăbușit. De ce? Pentru că marile lanțuri de retail și procesatori (străini) preferă să importe materii prime ieftine din țări cu agricultură industrială (Olanda, Spania, Polonia post-UE). Țăranul român devine furnizor de materie primă brută la preț de dumping, iar profitul pleacă afară. Complicitatea partidelor pro-europene? Absolută. Ele au negociat capitolele de aderare fără să ceară perioade de tranziție reale pentru agricultură, fără protecție vamală temporară și fără investiții masive în infrastructura rurală. În schimb, au adus „ajutoare” care au creat dependență: programe SAPARD, PNDR etc., birocratice, cu consultanți plătiți gras, dar care au lăsat satele fără tineri.
Marea finanță mondială (FMI, BM, bănci ca Deutsche Bank, JP Morgan etc.) a jucat rolul clasic de prădător. Împrumuturi condiționate de „reforme” care au distrus industria complementară agriculturii (fabrici de tractoare – UTB Brașov falimentat, combinate chimice). Datoria externă post-1989 a crescut, iar serviciile de datorie au mâncat bugetele pentru subvenții agricole. Austeritatea impusă a însemnat spitale și școli rurale închise, migrație masivă a tinerilor spre Vest (Italia, Spania). Satele s-au golit, pământul a rămas pârloagă sau vândut la prețuri mici investitorilor străini (arabi, chinezi, italieni, germani care fac ferme mari eficiente). Astăzi, zeci de mii de hectare sunt în mâini străine, cultivând pentru export, nu pentru hrana românilor.12
Tu propui cooperative mari și tehnologie. Sună frumos, dar ignoră realitatea: cooperativele românești au fost sabotate exact de aceleași forțe. După 1990, tentativele de asociere au fost blocate de lipsa de încredere (moștenire comunistă), de credite scumpe de la bănci occidentale și de concurența neloială. UE promovează „cooperative”, dar în practică favorizează marile jucători agro-industriali (Monsanto/Bayer, Cargill, etc.) care controlează semințele, pesticidele și piețele. Țăranul cu 2-5 ha nu are acces real la lanțuri de valoare adăugată. Iar „laptopul” despre care vorbești? Fără electricitate stabilă, internet rapid și capital, e o glumă. Mulți fermieri au încercat: au cumpărat tractoare second-hand, au făcut sere, dar seceta, grindina și lipsa irigațiilor (distruse post-comunist) plus prețurile volatile i-au falimentat.
Georgescu nu le promite miracole cu sapa. El atrage atenția asupra adevărului: suveranitatea alimentară e bază a independenței naționale. Nu poți fi suveran dacă depinzi de importuri pentru pâine, carne, legume. Țările vestice își protejează agricultorii cu subvenții masive, bariere non-tarifare și politici protecționiste deghizate. România, ca „piață emergentă”, a fost forțată să se deschidă complet – exact planul marii finanțe: transformă periferiile în furnizoare de materie primă ieftină și consumatori de produse finite scumpe. Partidele pro-europene (toate guvernele din 1990 încoace, cu excepții minore) au fost executanții locali: au semnat tratatele, au implementat directivele, au încasat comisioanele și au lăsat satele să moară.
Uită-te la Olt, Argeș, Dolj – zonele pe care le ironizezi. Acolo oamenii muncesc cu mâinile pentru că nu au alternativă. Migrația a luat tinerii, bătrânii rămân. Statul incompetent (corupt, birocratic, capturat de interese străine) nu a construit baraje, canale de irigație, silozuri moderne. În loc să investească în agricultură performantă, banii europeni s-au dus pe autostrăzi neterminate, spitale de lux în orașe și salarii pentru birocrați. Rezultatul: dependență, sărăcie, depopulare.
Soluția reală nu e nici comunism, nici liberalism sălbatic: e un naționalism economic pragmatic. Protecție pentru producătorul autohton, subvenții țintite, irigații naționale, procesare locală, piețe țărănești protejate, control pe importuri când e nevoie. Cooperative voluntare, nu impuse. Tehnologie da, dar adaptată, nu impusă ca religie. Georgescu vorbește despre asta: respect pentru pământ, pentru muncă, pentru identitate. Nu „vrăjeală”, ci realism împotriva globalismului care a distrus țărănimea europeană peste tot (vezi protestele fermierilor francezi, olandezi, polonezi împotriva acordurilor Mercosur sau Green Deal).
Domnule Vuța, disprețul tău față de „sapa” e dispreț față de cei care hrănesc țara de secole. Țăranul român nu e primitiv; el a fost trădat de elitele pro-europene captive intereselor financiare globale. Ultimii 35 de ani dovedesc: integrarea fără suveranitate = colonizare economică. Trezește-te și tu. Țara nu se salvează cu lozinci tehnocrate, ci cu politici care pun românul și pământul lui pe primul loc.
Aoleu…..
- Draga Chat GPT, te rog citeste articolul d-lui Vuta si fa-mi un pamflet cat mai distrugator despre articol si despre autorul lui, din care sa reiasa nemernicia autorlui.
"Pot scrie un pamflet foarte acid și satiric voi folosi ironia, sarcasmul și exagerarea specifice pamfletului pentru a critica ideile, argumentele și stilul autorului.
Dacă dorești un ton foarte dur, îl pot face:
mușcător și elegant (în stilul lui Caragiale),
sarcastic și necruțător,
demolator, cu umor negru,
sau grotesc și absurd, în tradiția pamfletului românesc"
Nu m-a interesat sa vad si textul pamfletului..
Într-o zi din primăvara anului 1959, ca militar în termen, participam la obișnuita informare politică a plutonului. Tema : Decretul nr. 115/1959 pentru lichidarea rămășițelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultură, …
Prezentarea decretului era însoțită de un comentariu în care se analiza situația țărănimii din statele cu democrație populară, evidențiindu-se faptul că R.P.R. este primul stat dintre acestea care, prin lichidarea chiaburimii ca pătură socială, lichidează exploatarea omului de către om. Era criticată politica comuniștilor iugoslavi care a permis ca, sub guvernarea lor, ponderea gospodăriilor chiaburești (exploatatoare) să crească mult în dauna gospodăriilor sărace și mijlocașe. Comentariul se termina cu întrebarea: ,,Ce fel de socialism este acesta în care se înmulțesc chiaburii?”
La sfârșitul expunerii, instructorul politic întreabă dacă are cineva nelămuriri.
Un soldat:
- Eu am. Nu înțeleg cum vine asta: la noi este mai bine că se înmulțesc săracii, iar la
iugoslavi e rău că se înmulțesc chiaburii. Chiar nu înțeleg, unde se trăiește mai bine?
- Se vede că n-ai înțeles – veni replica locțiitorului politic. Aici nu-i vorba de nivelul de trai. Transformările din agricultură nu se vor opri aici. Abia atunci când se va încheia procesul de colectivizare și se va lichida proprietatea privată, atunci săracii noștri, deveniți colectiviști, vor trăi mult mai bine decât toți chiaburii lor individuali. Ai înțeles?
- Ei, așa da! răspunse soldatul, aparent satisfăcut.
Ideologia oficială a vremii susținea că proprietatea privată este cauza sărăciei, iar soluția problemei era lichidarea proprietății private. Această soluție ideologică era împărtășită și de o mică parte a populației.
În iarna anului 1962, aflându-mă într-o piață din Iași, am asistat la o tocmeală între un țăran care oferea spre vânzare niște găini și un muncitor care voia să le cumpere. Nu s-au înțeles la preț. Muncitorul îi tot arăta mercurialul, iar țăranul nu se lăsa convins. În cele din urmă, muncitorul renunță, dar îl avertizează pe un ton amenințător: ,,Lasă că o să vă colectivizăm noi și atunci o să vindeți la prețul oficial.” În primăvara acelui an, colectivizarea s-a încheiat.
Din întâmplare, după 2 ani, am aflat că o gospodărie agricolă colectivă a înființat o fermă avicolă în sistem gospodăresc. Au pus la incubat zeci de mi de ouă din care au scos zeci de mii de pui. Înainte de a putea fi valorificați, a izbucnit pesta aviară în urma căreia au rămas în viață doar câteva sute. Au fost vânduți la prețul oficial dar, când s-au calculat cheltuielile de producție, costul real al unui pui echivala cu salariul pe două luni al contabilului șef. Speranța muncitorului de a cumpăra găini la preț oficial s-a realizat teoretic, dar practic, nu, din cauza penuriei.
Nu mai știu ce s-a întâmplat cu chiaburii individuali din Iugoslavia, dar știu că săracii noștri, deveniți colectiviști, au rămas tot săraci. Cu toate că proprietatea privată a fost lichidată, că socialismul a învins ,,definitiv” la orașe și sate îndeplinindu-se astfel condiția ideologică a prosperității socialiste, prosperitatea nu a venit. Oare de ce?
Prin anii 70-80, într-o ediție a emisiunii ,,Realitatea Românească” transmisă de Radio Europa Liberă, Emil Georgescu, realizatorul ediției, a încercat să răspundă la această întrebare în contextul unei accentuate penurii alimentare din România, penurie pusă pe seama productivității scăzute a sectorului agricol socialist .
În sprijinul afirmațiilor sale, autorul invoca date din Anuarul Statistic al RSR pe anul respectiv, din care rezulta că 80% din producția de carne provenea din gospodăriile țărănești individuale și 20% din sectorul socialist. (Nu am avut posibilitatea să verific exactitatea cifrelor). Având în vedere că sectorul individual (necolectivizat) deținea 6% din terenul agricol al țării și realiza 80% din producția de carne, autorul îndemna ascultătorii să-și imagineze câtă carne s-ar fi produs dacă terenul agricol ar fi fost 100% proprietate individuală.
Am efectuat mai târziu calculul sugerat de autor.
Comparând indicatorii de productivitate pentru cele două cazuri, rezulta că terenul aflat în proprietate individuală ar fi fost (în cazul dat) de 63,3 ori mai productiv față de același teren în proprietate socialistă.
În mod evident, cifra rezultată din calcule este exagerată și nu se poate susține, pentru că datele inițiale sunt eronate. Este adevărat că toate gospodăriile țărănești aparțineau sectorului individual, însă nu toate se aflau teritorial în zona necolectivizată, pe acel 6% teren agricol.
Așa stând lucrurile, era de așteptat ca după 1990, după ce a fost reinstaurată proprietatea privată, îndeplinindu-se condiția ideologică a prosperității capitaliste, producția zootehnică a României ar fi trebuit să crească spectaculos; ceea ce nu numai că nu s-a produs, ci, dimpotrivă, producția s-a prăbușit și nu și-a mai revenit nici până în ziua de azi, oare de ce?
De ce nici colectivizarea, nici decolectivizarea terenurilor nu a rezolvat problema sărăciei din mediul rural românesc?
https://www.zf.ro/eveniment/primele-date-privind-productia-de-carne-pe-ultimii-50-de-ani-arata-un-paradox-romania-produce-astazi-mai-putina-carne-decat-inainte-de-anii-80-89-17835475
În anii ‘80 tata era abonat la revista China. Într-un număr apăruse un articol despre agricultură, în care se relata cum a crescut productivitatea după ce terenul a fost dat în arendă la familii, adică a fost practic decolectivizat. Rezultate și mai bune au fost obținute acolo unde s-a concesionat terenul pe perioade mai lungi, ceea ce a facilitat investițiile, practică care urma să fie recomandată la nivel național. La scurt timp nu s-a mai primit revista.
Cică politica a-nceput când primul ticălos a întâlnit primul prost.
Așa și cu noul profet. Atâta doar că a tot scăpat porumbei, care mai de care mai haioși, cum e cea cu "porturile din Bolivia", țară fără ieșire la mare..
Spusă în fața unor oameni care-și asigură supraviețuirea cu palmele, muncind din greu, gafa asta e literă de evanghelie din moment ce a fost grăită de cel ales..
Altfel, la firul ierbii nu e chiar așa de dramatic. Cei mai tineri s-au întors cu bănuți de-afară și gustul format pentru tractoare și utilaje agricole.
Lucrează și pentru ei și pentru consăteni. Nu mai ară nimeni cu vaca..
Pe de altă parte cine are o casă la țară cu ceva teren în jur nu va putea să îngrijesacă straturile de ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel sau morcov cu laptopul.
Nici roșiile, castraveții, ardeii sau păsătile răsucite frumos pe țăruși.
Și mărturisesc că la piață le caut pe cel din grădină, nu pe cele supertehnologizate de prin supermarketuri. O fi chimizarea mai productivă și efecientă, dar are două mari handicapuri. Gustul și efectele asupra sănătății.
Musiu Georgescu, absolvent de agricultură, a băgat la cap că e foamete globală.
Tehnologizarea pare a fi singura soluție pentru miliardele de guri flămânde.
Ne putem considera deci norocoși că mai avem o agricultură tradițională pentru nevoi personale și piață. În rest.. se ară și la noi cu GPS și aer condiționat.
..dar să ne vedem mai bine de rock-ul de sâmbătă.
Contiuăm cu marii muzicieni ai anilor '70.
Peter Green, zis și "Green God", l-a înlocuit în 1965 pe Eric Clapton în "John Mayall & the Bluesbreakers". În '67 a înființat Fleetwood Mac, alături de :
- Jeremy Specer clape și chitară,
- John Mc Vie la bas și
- Mick Fleetwood la tobe
- Danny Kirwan la chitară s-a alăturat în '68
După 1970, când termină cu Fleetwood Mac, mai are ceva apariții solo, dar problemele de sănătate îl copleșesc.
În 1997 revine înființând Peter Green Splinter Group, cu care scoate 6 albume de studio.
Să-i dăm bice așadar :
- "Slabo Day", cu un ritm sincopat, de mare calite
https://www.youtube.com/watch?v=6Bk7tQEWnuQ&list=PLNVPktwy2uJHxYsDFyfzgO4w8Im1orIxb&index=1
- "Feeling Good". Un fel de "Această lehamite"
https://www.youtube.com/watch?v=H8E_bjSZ5F4&list=PLNVPktwy2uJHxYsDFyfzgO4w8Im1orIxb&index=5
- "Burglar", un blues ca la mama lui.
https://www.youtube.com/watch?v=4Nbk29V0yss&list=PLNAPL1oAkR81d6u6x85Y1WLV-eUxC5tKe&index=6
Să ne fie de bine..
«Ei sunt cei care țin în viață, la modul cel mai literal, bucata asta de pământ.»