Sari la continut

Generația B. Imaginea României care merge înainte

Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și fac lucrurile să se întâmple. Trimite povestea afacerii tale și o vom publica în cadrul proiectului susținut de BRD.

Călin Goia și Gabriel Constantin de la Voltaj aduc în „Camera din față” intimitatea mic burgheză. GENERAȚIA B

Călin Goia, Camera din față

Pe Mendeleev 22, se află o cafenea-ceainărie numită „Camera din față”. Cu vreo 200 de feluri de ceai și alte câteva zeci de cafea aduse din lumea largă, via Hamburg, cu torturi făcute în casă, acadele cu fructe și bomboane din caramel sărat, cafeneaua spune perfect povestea unei părți din lumea noastră de astăzi: aceea a oamenilor care încep să pună preț pe micile plăceri ale vieții, care devin atenți la gustul din ceașcă și la istoria lui. Însă, mai mult decât atât reconstruiește în mijlocul orașului o atmosferă mic burgheză ce amintește de un alt timp. Un timp din care vin mesele pentru mașinile de cusut, cu pedala încă funcțională, pe care clienții își beau astăzi ceaiul. Scaunele și dulapurile pe care le întâlneai aproape în fiecare sufragerie în urmă cu 40 de ani. Mileurile.

Și, pe un perete, fotografiile bunicilor celor patru prieteni care au fondat Camera din Față. Călin Goia și Gabriel Constantin de la Voltaj, Paul Licșor, managing partner la Optiplaza, și Radu Chije.

Camera din față

Camera în care în care doar mamaie spunea cine intra, când intra, cât stătea și ce se întâmpla acolo

Ideea cafenelei deschise în urmă cu aproape șapte ani a pornit de la un sentiment de nostalgie. „Eu aveam doi băieți, Gabi un băiat, Călin avea și el, la vremea respectivă doi băieți. Ne întâlneam toți și, la un moment dat, am început să vorbim despre bunicii noștri. Cineva a amintit de camera bună, camera din față, camera de la drum, ea are tot felul de denumiri, în care doar mamaie spunea cine intra, când intra, cât stătea și ce se întâmpla acolo. Noi aveam privilegiul ăsta când mergeam în vacanțe, intram de câteva ori, când ne servea mamaie cu o dulceață, iar tataie își făcea cafeluța. Era cea mai curată cameră din toată casa, unde lucrurile erau cu foarte mare grijă aranjate, foarte curate, dichisite”, povestește Paul Licșor.

Tot cam pe atunci a avut o întâlnire care l-a făcut să dea un sens nostalgiei. „La vremea aia căutam niște cadouri de Crăciun și soarta m-a dus la Hanul lui Manuc, unde am întâlnit un domn, care e și el parte din povestea noastră, Mihai Florescu. Un avocat bătrân, înconjurat de obiecte vechi, cafea, prăjitoare de cafea, râșnițe, obiecte vechi din istoria familiei lui și am povestit vreo două ore cu el. M-a atras foarte tare ce am văzut la el”.

„În timp ce mă învăța să fac capuccino m-a făcut și prost, și ignorant, și neatent”

Așa a apărut ideea de a face, din amintirile copilăriilor lor alături de bunici, un loc care să le retrezească vizitatorilor propriile lor amintiri. Și a mai fost ceva. „Simțeam că nu există în București un loc în care toată lumea să-și găsească locul. Și cei tineri, dar și cei mai în vârstă care nu se simt foarte în largul lor în baruri și cafenele. Am vrut să facem un loc în care să știi că ești binevenit indiferent de vârsta ta, categoria socială din care faci parte, dacă ești întreg sau ai un handicap, dacă ai un cățel sau un purcel”, continuă el. Astfel a apărut Camera din față.

O parte din obiectele din interior au aparținut bunicilor lor. Altele au fost cumpărate, iar altele donate de clienți care s-au regăsit în poveste. Tot aceștia din urmă au îmbogățit peretele cu pozele bunicilor cu propriile lor fotografii vechi de familie.

Paul Licșor știa să facă cafea la ibric de la bunica lui, însă capuccino a învățat să facă de la primul lui angajat, un tânăr de vreo 20 și ceva de ani. „În timp ce mă învăța să fac capuccino m-a făcut și prost, și ignorant, și neatent, pentru că nu înțelegeam cum se face crema aceea de lapte. Într-o seară am zis: stop. Am închis ușa, mi-am luat 5 baxuri de lapte, un kilogram de cafea și până la ziuă am făcut capuccino, toți care erau pe stradă în noaptea aia au băut capuccino. Și a doua zi când a venit i-am zis: Ia vezi, e bine? Și el a zis: Da. Vezi că se poate?”, își amintește. Atunci când angajează pe cineva, Paul Licșor spune că nu se uită dacă știe să facă sau nu cafea, pentru că asta se învață. Trebuie să fie însă o persoană inteligentă și prietenoasă, care să poată să relaționeze cu clienții. Sau „musafirii”, cum le zice Licșor. 

„Unul dintre motivele pentru care oamenii vin aici este și pentru că noi suntem așa, stăm de vorbă cu ei. Apoi contează câtă atenție dăm cafelei, ceaiului, modului de preparare, modului de prezentare. Pentru mine, ăsta nu este un meniu. Este o promisiune pe care noi o facem celor care intră aici. Eu îți spun prin acest meniu că dacă tu îmi dai 9 lei, eu îți dau un capuccino. Ca să pot primi liniștit de la tine cei 9 lei, eu trebuie să îți dau un capuccino așa cum scrie la carte. Nu e greu să faci asta, doar că trebuie să îți pese, de regulă, așa cum se întâmplă în viață”, explică el.

„Îți mulțumesc. Sunt 47 de ani de când aștept să beau o cafea ca asta”

Își amintește de o studentă la ASE care i-a adus pe părinții ei la „Camera din față”, iar tatăl ei i-a cerut să facă o cafea la ibric. I-a fiert cafeaua încet, într-un ibric de cupru cositorit. „La final, s-a ridicat în picioare, și-a dat ochelarii jos și mi-a zis: „Îți mulțumesc. Sunt 47 de ani de când aștept să beau o cafea ca asta”. Ce poți să îți dorești mai mult?”

I-am dus mamei mele o Jamaican Blue Mountain, care este o cafea rară și are un echilibru fantastic între cofeină și aromă, zici că e făcută de Dumnezeu. Și m-am dus la mama și i-am zis: Mamă, bea și matale o Jamaican Blue Mountain. E nouă milioane kilogramul. A făcut-o ea acolo, mi-a pus mie, și-a pus și ei. După ce a luat două-trei guri o întreb: Ei, cum e? Și ea zice: E bună, maică! Dar cum e Jacobs-ul ăla verde nu e niciuna!

Atât cafeaua cât și ceaiul sunt aduse de la Hamburg, un punct cheie pe piața cafelei. Cumpăra doar cafea verde, cu certificat de origine, pentru a se feri de falsuri. Deocamdată o prăjesc la prăjitorul unui prieten, urmând ca în două săptămâni să aducă în Camera din Față propriul prăjitor.

Îl întreb pe Paul Licșor care dintre cafelele aduse din Salvador, Kenya, Guatemala, India, Etiopia sau Brazilia este cea mai bună. Râde și răspunde: „Cea care îți place ție. I-am dus mamei mele o Jamaican Blue Mountain, care este o cafea rară și are un echilibru fantastic între cofeină și aromă, zici că e făcută de Dumnezeu. Și m-am dus la mama și i-am zis: Mamă, bea și matale o Jamaican Blue Mountain. E nouă milioane kilogramul. A făcut-o ea acolo, mi-a pus mie, și-a pus și ei. După ce a luat două-trei guri o întreb: Ei, cum e? Și ea zice: E bună, maică! Dar cum e Jacobs-ul ăla verde nu e niciuna!”.

„Este ucigător, pentru orice hârtiuță, orice hârtie, orice autorizație stai zile, săptămâni, luni, ani”

Paul Licșor a deschis, alături de prietenii săi, „Camera din față”, în urmă cu vreo șase ani. Au investit în jur de 60.000 de euro și au o cifră anuală de afaceri de circa un milion de lei. Înainte de asta crease, alături de alți parteneri de afaceri, brandul Optiplaza. Însă dacă ar avea astăzi 20 de ani, nu e sigur că s-ar mai apuca de business în România. „Dacă aș avea 20 de ani, că tot e melodia prietenilor mei, „Ca la 20 de ani”, cred că aș alege să plec. „Este ucigător, pentru orice hârtiuță, orice hârtie, orice autorizație stai zile, săptămâni, luni, ani”. Birocrația e ca un perete de vată, prin care crezi că poți să treci, ți se pare că vei reuși să treci, dar te afunzi și te încurci tot mai mult”, crede el. Însă astăzi nu ar renunța la ce face. „Mă încarc cu energie. Cred că noi și musafirii noștri ne încărcăm cu energie unul de la celălalt. Toată lumea spune că locul ăsta are ceva special. O psihoterapeută, care vine dimineața aici cu pacienții săi, spune că locul acesta are ceva din energia bună a bunicilor de pretutindeni”, spune Paul Licșor.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Dr. Cristian Gabriel

De-a lungul carierei sale, medicul primar cardiolog Cristian Gabriel a avut grijă de mii și mii de inimi, dintre care pe unele le-a ascultat în cabinet, iar pe altele le-a văzut bătând în sala de operații. Pentru ca chirurgul să le poată repara, a trebuit să le oprească. Apoi să le repornească. Atunci și inima lui stătea pentru o secundă.

Citește mai mult

Lansare Alt Viitor

Pe un traseu de linii roșii, galbene și albastre, câțiva roboței, ceva mai mari decât o monedă de 50 de bani, se mișcă la stânga, la dreapta, ori înainte după cum le dictează codul scris cu câteva minute înainte. Copiii îi iubesc pe micii roboți, care le deschid drumul spre programare.

Citește mai mult

Gabriela Firea, pe Arena Națională

În această seară, Gabriela Firea, această Elena Udrea a PSD-ului, sora de tupeu, ambiție și sete de parvenire a ilustrei refugiate în Costa Rica, și-a primit porția de papară din partea mulțimii. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult

Simona Halep pe Arena Națională

Dna primăreasă Firea posedă o nerușinare cu totul specială, mare cât Arena Națională – dacă o scuipi în față, zbiară că au pus furtunul pe ea inși plătiți de Soros.

Citește mai mult