(Foto Diana Voica)
Mă numesc Diana Voica și de aproximativ doi ani și jumătate locuiesc în afara țării, mai precis în Marea Britanie. Ca orice cetățean conștiincios, îmi plătesc facturile la timp, impozitele și taxele locale și încerc să am un spirit civic activ.
În data de 26 mai am hotărât să fac tot ce ține de mine să ajung la secția electorală pentru a-mi exprima votul. Având în vedere numărul mare de români din regiune am avut de ales între a mă deplasa la Londra sau la Portsmouth. Am decis că în capitală șansele de a ajunge efectiv să votez sunt foarte mici, cu toate că au existat opt secții puse la dispoziția cetățenilor români și că în Portsmouth aș fi fost mai norocoasă.
Împreună cu jumătatea mea mai bună am decis să ne organizăm pe cont propriu să ajungem în Portsmouth, secția de votare nr. 303 (St Cuthbert's Centre, Hayling Avenue, Portsmouth PO3 6GA), la o oră rezonabilă, știind că ne așteptau ore bune de stat la coadă.
După o oră și jumătate de drum, plus un tren întârziat, plus alte zeci de minute de mers pe jos de la stația de tren am îngroșat rândurile în jurul orei 12.00 ziua. În fața noastră cel puțin 700 de oameni întinși pe aproximativ 200 de metri și două colțuri de stradă așteptau să le vină rândul la urne.
Oamenii care ieșeau victorioși din clădire în jurul amiezii erau veniți de la ora 07.00 dimineața. Ne-au încurajat să rămânem, să nu ne lăsăm.
În aproxmativ două ore de așteptat ne-am deplasat circa 50 de metri. Se înainta cu mare dificultate deoarece în cadrul secție de votare 303 din Portsmouth, după spusele celor care ieșeau din clădire existau doar două cabine de votare cu două ștampile aferente, iar personalul din comisie era alcătuit din patru oameni. Înțeleg că oamenii aceia patru nu aveau nicio vină pentru subdimensionarea resurselor din secție și că au ales să vină de dimineață, conștienți că vor petrece următoarele 14 ore în aceeași încăpere, cu pauze limitate de mâncare și de toaletă, că probabil vor fi ținta frustrărilor votanților, a furiei și nervilor acumulate în atâtea ore de stat la coadă, dar hei, câți dintre noi nu am lucrat cu clienții la un moment dat? Știți cum e ca cineva să țipe la tine, să piardă timp prețios, al lui și al celor care așteaptă în spate, să fie puțin spre deloc constructiv și să pună presiune pe cineva care nu are absolut nicio vină.
S-a făcut ora 16.00 și noi încă nu am ajuns la jumătatea cozii. Am aflat că de fapt coada nu se termina în curtea clădirii, ci de fapt se continua în incintă, întinzându-se pe scări până la etajul al doilea. M-am dus să-mi dezmorțesc picioarele și am evaluat din nou numărul de persoane. În fața mea 100 pași până în curtea clădirii. În spatele meu, s-au adunat oameni pe încă 70 de pași.
Mi-am zis că dacă tot am venit din altă localitate, stau până la terminarea progamului, ținând în mine aprinsă speranța ca până la ora 21.00 voi fi votat.
Am vorbit cu familie, prieteni din țară să văd care e pulsul și să îmi țină trează convingerea că fac în continuare un lucru bun și că nu mi-am pierdut mințile alegând să fiu masochistă o zi întreagă pe banii mei. Un domn de lângă mine a rupt rândurile s-a dus la primul supermarket și a cumpărat apă. A împărțit-o frățește fără a cere bani,
Au venit oameni cu copii să voteze și li s-a spus că nu garantează nimeni pentru ei că vor avea prioritate.
La ora 19.30 am ajuns aproape de curtea clădirii. Estimam încă două ore jumătate-trei până sus la etajul al doilea. Clar timpul nu-mi ajungea până la închiderea urnelor. Am decis să mai stau, nu dau înapoi până nu bate ceasul ora exactă. Un obicei prost la români, speranța moare ultima, ca proasta. Mă agățam de farâma aia de speranță că voi fi plecat victorioasă, voi fi învins sistemul, că mai poți un pic chiar și când ajungi la capătul răbdării.
Se împarte în continuare mâncare și apă. Se stă civilizat la coadă, nu se ia nimeni la bătaie cu nimeni. Se scandează pe ici pe colo ce ne doare de 30 de ani dar cu bun simț, că nu suntem la noi acasă, ci la alții care ne-au primit așa cum suntem: în căutarea unui drum mai bun, pentru noi și pentru ai noștri.
E ora 21.00. Văd ușa clădirii. De acolo ar mai fi două etaje... În spatele meu mai sunt vreo câteva sute de persoane. Am fost atât de aproape și totuși atât de departe... După nouă ore de stat în picioare mă văd îngenuncheată de un sistem dinozauric, greoi și nedispus la actualizările nevoilor secolului 21. Mă întoc frustrată și furioasă în stația de tren.
Cu siguranță rețelele sociale și de media au fost împânzite de poze, live-uri, comentarii care transmiteau pulsul din diaspora, de la oricare din cele 441 secții de votare organizate de MAE în străinatate. Vreau să le mulțumesc pe această cale celor care au reușit să voteze și să-ți exercite dreptul garantat de Constituție. E o victorie mică dar care contează. Am avut un procent foarte bun de prezență la vot și am încredere la următoarele alegeri vom fi cel puțin la fel de mulți.
Estimez că în data de 26 mai la secția de votare nr. 303 din Portsmouth s-au prezentat aproximativ 2000 de oameni. Dacă facem un calcul simplu de alocare a 3 minute per persoană (de la scanare buletin, completare liste speciale, vot în sine, predare ștampilă), într-o oră ar fi votat 40 de oameni la cele două cabine. 14 ore mai târziu, numărul s-ar fi ridicat la 560 persoane. Asta neținând cont de orice fel de pauze. Rezultă că aproape 1500 de persoane încă își așteptau rândul la urne la încheierea programului.
Dacă e să trag niște concluzii după 26 mai e că Ministerul Afacerilor Externe își bate joc în continuare de cetățenii aflați în afara granițelor. Domnul ministru Teodor Meleșcanu care în 2014 și-a dat demisia o dată pentru organizarea defectuoasă a alegerilor din diaspora e din nou dirijorul aceleiași operațiuni și nimeni nu îl trage la răspundere. Cât vom mai îndura acest dispreț?
Consider pe această cale că mi s-a încălcat dreptul de exprimare a votului prevăzut la Articolul 36 din Constituția României și dreptul la alegeri libere prevăzut la Articolul 3 al Protocolului Nr.1 din cadrul Convenției europene a drepturilor omului, doresc depunerea unei plângeri penale în baza Articolului 385 din Codul Penal și cer de urgență demisia Ministrui Afacerilor Externe.
Sunt convinsă că mai sunt și alte persoane în situația mea și indiferent de secția de votare la care ați fost, vă încurajez să vă cereți drepturile garantate de Constituție. Găsiți cerere de sesizare aici și plângere penală aici.
De asemenea, ca măsuri pentru viitoarele alegeri menționez următoarele:
- Evaluarea și estimarea mai aproape de realitate a numărului de români cu drept de vot aflați în afara granițelor și organizarea mai multor secții de votare acolo unde este cazul;
- Asigurarea resurselor corespunzătoare pentru o bună desfășurare a procesului electoral (ștampile, buletine de vot, personal în comisia electorală;
- Fluidizarea fluxului de cetățeni cu drept de vot în incinta secției de votare prin acordarea de prioritate a persoanelor în vârstă, a celor însoțite de copii, a celor cu dizabilități;
- Posibilitatea exercitării dreptului de vot prin corespondență precum și online.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.