Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Campionii localelor? Atenție la voleul Sorin Oprescu!

Simţind că sfârşitul său e tot mai aproape, generaţia actuală de politicieni pregăteşte un ultim mare tertip care să-i garanteze supravieţuirea. Dacă presiunea publică obligă partidele să ia măsuri disciplinare împotriva candidaţilor cu probleme în justiţie, aceştia încep lupta pe cont propriu şi vor apela la un instrument care a mai fost folosit sporadic, în trecut, de către anumiţi politicieni: candidaturile independente. 

Paradoxal, succesul unui candidat independent reprezintă, într-o societate stabilă instituţional, un plus pentru sănătatea jocului electoral. În România însă, reprezintă un simulacru. 

La fel cum în învăţământ doctoratul a ajuns să fie un motiv de suspiciune, intrarea în cursă a unui independent cu trecut de membru de partid constituie o uriaşă scamatorie pusă la cale de aleşii cu dosare pe rol.

Însă mulţi dintre aleşii care ştiu sau suspectează că nu vor mai avea susţinerea conducerii vor ataca cu ultima armă pe care o mai au: demisia din partid şi o candidatură independentă. Astfel, grupul primarilor sau preşedinţilor de CJ deranjaţi de criteriile de eligibilitate ale partidelor vor urma unicul drum care le poate asigura menţinerea în funcţii.

Profitând de etapa de regrupare a partidelor importante, aceştia vor începe o bătălie acerbă chiar cu formaţiunile din care fac parte. Ne putem aştepta la multe repoziţionări de moment şi chiar la acuzaţii de trădare. Însă mulţi dintre aleşii care ştiu sau suspectează că nu vor mai avea susţinerea conducerii vor ataca cu ultima armă pe care o mai au: demisia din partid şi o candidatură independentă. Astfel, grupul primarilor sau preşedinţilor de CJ deranjaţi de criteriile de eligibilitate ale partidelor vor urma unicul drum care le poate asigura menţinerea în funcţii. O candidatură independentă. Riscul ca tactica lor să dea roade este însemnat şi cât se poate de real. Votanţii români au dovedit de prea multe ori că votează omul, şi nu formaţiunea, cu precădere la scrutinul local.

Metoda a mai fost urmată cu succes (cel mai de succes exemplu: candidatura lui Sorin Oprescu ca independent susținut de PSD), din considerente de imagine sau lupte interne. De data aceasta, va fi pusă în practică pentru a ocoli probleme etice sau chiar de natură juridică. Este un pariu împotriva înnoirii politice. Iar legitimitatea acestui tip de tactică stă în ştampila votantului.

Un semnal de alarmă către societatea civilă, observatori din presă, partide. Un cod etic al formaţiunilor politice nu este suficient. Infractorii pot reveni în funcţii. Şi nu e nevoie decât de o simplă foaie intitulată „Demisie”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nicușor Dan AP

Tudor Postelnicu, Ministru de Interne de tristă amintire al lui Nicolae Ceauşescu (1987-1989) şi fost şef al Securităţii comuniste (1978-1989), nu a rămas în istorie prin cine ştie ce ispravă, ci printr-o vorbă memorabilă rostită în timpul uneia din şedinţele procesului intentat, în 1990, foştilor demnitari comunişti: „Am fost un dobitoc”, a grăit acesta în încercarea de a se debarasa de trecutul nu tocmai onorant. Cu toţii facem alegeri proaste în viaţă. Foto: Profimedia

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu---

Privesc reportajele care relatează despre cei 100.000 de oameni din Prahova stând la cozi cu bidoanele să ia apă. Dacă ar fi fără sonor și cuvinte scrise pe ecran, aș putea să cred că sunt din Ucraina. De o săptămână în România se petrece o criză umanitară tipică distrugerilor provocate de război – dar încă fără război. România arată de parcă în toate instituțiile statului ar fi plantați sabotori profesioniști. De fapt, e vorba de impostori amatori. Amatori de bani mulți, câștigați fără să miște un deget – poate altă parte a corpului.

Citește mai mult