foto: Profimedia
În ianuarie 2026, tema pensiilor revine parcă obsesiv în centrul dezbaterii publice, odată cu reluarea discuțiilor despre pensiile magistraților și cu sesizarea ajunsă din nou pe masa Curții Constituționale a României, într-un context tensionat legat de reformele asumate de statul român prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Dezbaterea este prezentată ca una tehnică, juridică, despre stabilitate și constituționalitate, dar dincolo de acest limbaj abstract pentru omul de rând se află o realitate dureroasă, trăită zilnic de pensionarii din țara aceasta.
În timp ce pensiile de serviciu sunt analizate cu grijă și dragoste constituțională, o pensionară obișnuită descoperă că un drept recunoscut de stat poate deveni, peste noapte, revocabil. Nu este un caz izolat și nu este o excepție statistică. Este încă un exemplu elocvent despre felul în care funcționează dublul standard atunci când vine vorba despre „drepturi câștigate”.
Mama mea a lucrat timp de peste treizeci de ani în șantierul naval din Drobeta-Turnu Severin, într-un mediu de muncă dur, solicitant fizic, marcat de riscuri, de efort constant și de o uzură pe care documentele oficiale nu o pot surprinde niciodată pe deplin. Este genul de muncă despre care se vorbește rar, deși statisticile arată că, în România, un om își pierde viața la locul de muncă la fiecare treizeci și cinci de ore, o realitate tratată mai degrabă ca un detaliu colateral decât ca o problemă publică majoră. În fața acestor cifre, interesul public dispare repede, iar munca grea rămâne invizibilă exact în momentul în care ar avea cea mai mare nevoie de recunoaștere și protecție.
Mama a ieșit la pensie în sistemul public contributiv, fără beneficii speciale, fără regimuri preferențiale, doar cu anii munciți și contribuțiile plătite constant. În 2024, statul român i-a recalculat pensia conform noii legi și i-a emis o decizia de pensionare. Cuantumul stabilit era de 2.989 lei. Decizia a fost comunicată, a produs efecte juridice și a intrat în plată. Din punct de vedere legal, era un drept recunoscut printr-un act administrativ valabil. Pe data de 16 ianuarie 2026, aceeași instituție a emis o nouă decizie. Noul cuantum al pensiei este de 2.610 lei. Diferența de 379 de lei pe lună nu a fost justificată printr-o schimbare a legii, prin fraudă sau prin furnizarea unor informații eronate de către mama mea. Singura explicație a fost aceea a unei „corectări” a unei erori anterioare.
Ei bine, din perspectiva cetățeanului, situația asta este greu de acceptat. Statul, prin instituțiile sale, îți spune, la un moment dat, că atât meriți după o viață de muncă, iar apoi revine și îți retrage o parte din acest drept, fără ca tu să fi greșit cu ceva. Protecția juridică este minimă, iar soluția indicată este, de cele mai multe ori, deschiderea unui proces în instanță, cu timp, costuri și incertitudini pe care mulți pensionari nu și le permit.
În același timp, reformele privind pensiile de serviciu ale magistraților sunt contestate de Înalta Curte de Casație și Justiție, analizate îndelung de Curtea Constituțională și tratate ca probleme de principiu ale statului de drept. Acolo, noțiunea de „drept câștigat” este invocată constant ca un element intangibil, care nu poate fi atins fără riscuri majore pentru echilibrul instituțional.
Diferența de tratament este vizibilă. În cazul pensiilor speciale, orice modificare este atent cântărită, amânată sau diluată. În cazul pensiilor contributive, deciziile favorabile pot fi revizuite, grupele de muncă pot fi eliminate retroactiv, iar pierderea este transferată integral asupra pensionarului.
Această discrepanță nu este doar o problemă de buget sau de tehnică legislativă. Este o problemă de echitate. Planul Național de Redresare și Reziliență nu este doar un set de jaloane și rapoarte trimise la Bruxelles. Eu cred că devine un test de încredere între stat și cetățeni. Atunci când un drept recunoscut printr-o decizie oficială poate fi retras ulterior, fără vină din partea beneficiarului, încrederea se erodează inevitabil. Când o pensie contributivă, obținută după 36 de ani de muncă grea în șantierul naval, poate fi redusă de la 2.989 lei la 2.610 lei, iar pensiile speciale sunt apărate cu argumente constituționale sofisticate, problema nu mai este doar sustenabilitatea sistemului. Devine o problemă de justiție socială și de egalitate în fața statului.
În România, cine are cu adevărat un drept câștigat?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.