Când vine să ne colinde Hrușcă, mă lovește o stare acută de pesimism

foto facebook Ștefan Hrușcă 

S-a promovat în ultimul timp în mod intens în reclame și anunțuri că Ștefan Hrușcă, baladistul de serviciu de Crăciun, vine în țară din friguroasa Canadă pentru un șir de concerte. S-a stabilit un riguros calendar al descinderilor sale în orașele țării. 

Ștefan Hrușcă își etalează colindele prelucrate și stilizate după gustul în formare al mulțimii reîncreștinate și evanghelizate după perioada ateismului comunist. În această perioadă din preajma Crăciunului se aud în toate magazinele și mall-urile colindele cântate de Ștefan Hrușcă. Ele au intrat prin toți porii receptivi în universul nostru sonor, emotiv și sensibil, în pregătirea sufletească a marii sărbători a Crăciunului.

Ștefan Hrușcă ne colindă nesmintit în fiecare an și se instituie instinctual prin melosul colindelor sale cu note acute de melopee ce ne transmit în mare parte o stare de tristețe, de melancolie dulceagă, de subțirime sufletească până la decădere în gânduri depresive. Colindele lui Hrușcă te fac în multe cazuri să plângi, te transferă într-o jale metafizică cuceritoare și dominatoare. Lălăielile colindelor acestui baladist maramureșean te transpun într-o stare marcată de pesimism, contrară atmosferei sărbătorești a Adventului și a Crăciunului. Parcă ne place să plângem, să ne melancolizăm în preajma Crăciunului ca substituire a unei autentice stări de bucurie provocate de marea sărbătoare. Cred că această melancolie și tristețe colectivă își au originea în melosul nordic, maramureșean, inspirat sau contaminat de spațiul de religiozitate populară greco-catolică ruteană venită prin filiera Episcopiei Unite de la Muncaci (Ucraina). Este vorba despre cunoscuta dramă slavă din existențialul ucraineano-rus ce cultivă melancolia, dramatismul, nostalgia, care au influențat melosul bisericesc, imnografic, prelucrat în circuitul extraeclezial. Trebuie să recunoaștem că astfel de tristeți devin eretice și total distonante cu sărbătoarea bucuriei Crăciunului, a renașterii lui Isus și a renașterii omului. Este vorba de o reînnoire salvatoare a umanității care trebuie așteptată și celebrată cu bucurie. Isus Cristos s-a născut și a venit în lume să ne salveze, să ne introducă într-o stare ideală de umanitate, să ne scoată dintr-o lume violentă și nedreaptă, din semianimalitatea de până atunci. Dumnezeu și-a trimis unicul fiu în vederea mântuirii noastre dând sens istoriei și timpului uman. Isus Cristos în sens kenotic, prin auto-umilire „ne preschimbă inima după modelul lui” (Origen).

Acest timp al Crăciunului a fost premediat arhaic și precreștin, suprapunându-se sărbătorii luminii, a solstițiului de iarnă, a aprinderii focului, sărbătoarea lui Sol Invictus (Soarele neînvins). Astrul solar prefațează „Lumina lumii”, adică cea reprezentată de Isus Cristos. Prin urmare, bucuria este tonalitatea colindelor și nu melopeele triste și depresive din colindele manelizate de astăzi. Colindele tradiționale și autentice nu sunt lălăite, ci ritmate, sacadate, articulate de o stare de bucurie. Așadar, trebuie să sărbătorim cu bucurie și optimism și cu multă speranță Crăciunul, să „ne curățim pentru a-l primi în ieslea sufletului nostru pe Pruncul Isus”. 

Într-un perfect acord cu tristețile colindele lui Ș. Hrușcă, se adaugă colindul tulburător „Leru-i ler” al corului bărbătesc din Finteușu Mare, din același Maramureș paradoxal. Este vorba de un colind cu nuanțe de vendetă adaptat realităților de azi când „vin colindătorii la vilele domnilor mari”. Acești colindători stau „în frig și foame, cu mâini întinse pe la porți străine ce le stau închise”, sau „mută-i întrebarea ce răsună afară / Au venit degeaba, ce-ați făcut din țară”. 

Concluzia este „prea degeaba sânge, prea degeaba patimi” care revine ca un refren. Colindul este interpretat de un cantautor „bine hrănit, bine trăit”, ce cântă din toți bojocii. Este un text ce induce de asemenea tristeți și în subsidiar un spirit de răzbunare a celor săraci față de cei bogați de astăzi. Este un text eretic din cel mai autentic filon comunist și neocomunist, trist, al naționalismului integral, suveranist și antieuropean. 

Și aici găsim răspunsul la întrebarea de unde au apărut naționaliștii radicali, antieuropenii suveraniști? Acest text poate fi o sursă de inspirație și de germinare a lui Simion, Șoșoacă și Georgescu, izvorâți din firea unei mari părți dintre români.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp