Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ler-ul lui Hrușcă merge mai bine la românii din străinătate

Sunt câteva expresii pe care le-am auzit dintotdeauna, le-am învățat de când eram mici, și acum le repetăm, la rândul nostru, cu o la fel de mare doză de încredere ca cea care ne-a fost, la rândul nostru, servită.

„Omul sfințește locul”, „ce nu te omoară, te face mai puternic”, „acasă înseamnă acel loc unde îți este inima”. Pe ultimele două le auzim și le spunem mai ales în momentele grele, când vrem să încurajăm pe cineva, iar Crăciunul este unul dintre acele momente. 

Pentru că este acea perioadă din an când, pe lângă faptul că ne bucurăm de prezent, ne aducem aminte și de trecut. Și ca într-un recensământ al emoțiilor, ne dăm seama și de ce ne lipsește. Sau de cine. 

În momentul ăsta gândesc simplist. Românii și-au petrecut sărbătorile fie acasă, fie departe de casă, fie... în drum spre. Citeam zilele trecute despre cozile monstruoase din vamă și despre nervii celor prinși în trafic. Cum li se scurge nisipul din clepsidra vacanței stând în coloană. Și mă întrebam dacă, odată ajunși acasă, se vor concentra mai mult să își verse nervii din cauza întârzierilor de atâtea ore sau vor putea sa lase totul deoparte și să se bucure de revedere, fie ea și așa, întârziată. Dacă vor putea să vadă sfertul plin al paharului. Pentru că pentru cei plecați timpul curge altfel: este fragmentat și împărțit pe minute și se dilată sau se contractă în funcție de cei cu care îl împart. Și niciodată nu este suficient. Dar, vorba aia, „ce nu te omoară te face mai puternic”.

Între timp, în țară totul în momentul asta se rezumă la tradiții. Media ne servește tradiții pe pâine (și mai bine așa decât cu necrologul nesfârșit de care avem parte în timpul anului, - 70% transmisii din spitale, morgi și secții de poliție), iar anul ăsta m-am amuzat cu o știre despre cum copiii acestei generații Y au început să o lase mai moale cu cluburile în perioada asta, totul în spiritul sărbatorilor. Ceea ce e foarte bine și frumos, dar ne arată și cât de influențabili suntem. Partea mai puțin bună e că și acum, în decembrie, când tot românul își dă puțin mai mult frâu liber la cheltuieli în numele tradițiilor culinare și al nașterii Mântuitorului, tot e nevoit să alerge după promoții. Tot e constrâns de realitatea financiară românească.

În străinătate, românul de aici, tânjind după orice strop de ingredient de acasă, nu se uită la cât dă pe sarmale și ajunge chiar să asculte melodii la care acasă ar fi strâmbat din nas. Curios lucru, acasă ar fi vrut să demonstreze anturajului că este deasupra anumitor lucruri, că este evoluat cultural și nu agațat într-un trecut pe care de multe ori îl numește „comunist”. În deplasare fiind, vrea să afle toți cât de român este și cum Crăciunul nu înseamnă nimic fără caltaboș, Hrușcă, mesaje cu „fie ca” și alte câteva lucruri care trebuie bifate. Ca apoi să ajungă acasă și să înjure sistemul românesc, ticăloșia și corupția românească și, în general, cam tot neaoșul și autenticul lăudate câteva sute de kilometri mai devreme. Și nu-mi dau seama dacă este dezrădăcinarea pe care o simți de la un punct, indiferent de unde te afli, sau o confuzie generală.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nasterea Mantuitorului Isus Hristos este tot ce conteaza, Restul, Ler, sau: Asa am invatat de la mama, ori alte conditionari la care majoritatea populatiei raspunde in virtutea unei nepasatoare inertii, nu fac o ceapa degerata. Un spectacol al vietii de sunet si lumina la care privesti cu urechile astupate si ochii acoperiti. Tu omule, oricare ai fi, astupa-ti urechile pentru o clipa privind in jur la multimea ce pare ca alearga fara scop de colo colo intr-o mutenie desavarsita si fara sens. Acum inchide ochii si deschide urechile largi la zgomotele din multime, Un haos coplesitor te va cuprinde. Si totusi, stand la soare cu ochii inchisi si urechile astupate, poti simti caldura mangaietoare. Fara sarbatoarea Nasterii Domnului Isus Hristos totul se risipeste, asta pentru cei care au urechi de auzit si ochi de vazut..
    • Like 0
  • Dacă oamenii pe care tu îi cunoști vin în țară de Crăciun și se plâng de sistemul 'comunist' și vrea să demonstreze anturajului că e 'evoluat cultural' poate ar trebuie să-ți găsești niște prieteni noi. Ăștia actiali nu par oameni faini. Și dacă nu-s prietenii tăi, dar ai vrut să generalizezi, atunci nu ești tu un om prea fain, dacă tu crezi că e ok să generalizezi așa. Crăciun fericit :)
    • Like 0
  • Dorul de tara este mai puternic acolo, printre straini si le va face bine un colind a lui Hrusca, se pot ''agata" de ceva drag lor.Cand ajung in tara le "trece" vazand ca nu s-a schimbat mare lucru.Nu-i nici o confuzie generala, este viata de pe meleagurile noastre .
    • Like 1
  • check icon
    Nu e chiar așa greu de înțeles.Realitatea infectă din țară, e urâtă de mai toți românii,plecați sau nu,de aceea cei mai mulți rămân plecați definitiv.Restul sunt reacții specifice oricărui om plecat din comunitatea lui și nevoit să trăiască în alta total străină,cu valori și obiceiuri diferite și cu o puternică tendință de dizolvare a elementelor străine,unde nu mai există aproape nimic din ce îi era comun în viața zilnică,cu și bune și rele.„Dorul” se manifestă de regulă pt. cei dragi și părțile pozitive părăsite, printre care și părțile ce subliniază,cel puțin teoretic,apartenența la comunitatea natală, partea „națională„ , cum ar fi diverse tradiți,melodii populare etc,care acasă fac parte din banal și comun,unde nu există „pericolul„ diluției.Cu alte cuvinte românii se simt mai apărați în fața înstrăinării culturale în diaspora ,dacă ascultă mai multă muzică populară sau colinde arhaice naționale,nu că iar plăcea mai mult genul de artă și folclor,e doar un instinct de apărare și atât ,pe care în țara natală nu are de ce să-l aibă și ca atare își permite să fie cosmopolit.
    • Like 2


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult