Parcă am trăi în atmosfera emisiunilor TV „Surprize, surprize”, prizate cu mare nesaț de marele și fericitul public, atmosferă în care Nicușor Dan a furat startul viitoarei campanii prezidențiale. El și-a anunțat, prin nebăgare de seamă și iuțeală de minte, candidatura, mișcare ce poate apărea ca o lovitură în moalele capului partidelor, mai ales PSD și USR. Deși Nicușor Dan a susținut că i-a anunțat pe șefii partidelor de intenția sa, pare-se totuși că surpriza a fost mare pentru posibilii viitori prezidențiabili, competitori cu el, precum și pentru premianții plini de vanități și de ambiții de mărire ca Toader Paleologu, Daniel Funeriu, Daniel David, degrabă poftitori la tistia prezidențială, dar și pentru trezitul din somnul de până la prânz, retorul desuet Crin Antonescu, de profesie soț de soție, eternă și inamovibilă eurodeputat. Toți aceștia au rămas „bouche bée” în fața sprintenelii și sprintului matematicianului.
În spațiul public, partidele au rămas total cataleptice în fața țintelor false ale campaniei electorale, precum cea unanim atacată, anume, Klaus Iohannis. După ce au epuizat tema candidaturii acestuia la Senat, prin modificarea legii ca pe vremea lui Ion Iliescu, l-au măcinat cu vila mult renovată pentru a-i oferi luxul cu care era obișnuit, asemenea vilei Dante care urma să-i fie alocată lui Băsescu. Peste tot și întotdeauna, l-au frământat pe Klaus Iohannis pentru lipsa de comunicare și transparență, în antiteză totală cu balcanismul plin de verbiaj neobosit, cu „trăncăneala trăiristă” și cu „ciocoismul intelectual levantin” dâmbovițean, după expresia lui I.D. Sîrbu.
Avem de a face, de fapt, cu o confruntare între două paradigme comunicaționale și între două profiluri psiho-culturale, cum ar spune un inspirat și înțelept al națiunii noastre. Klaus Iohannis este în antiteză cu belfereala lui Traian Băsescu, dar și cu belfereala mai subtilă a lui Călin Georgescu, care își împrăștie cu multă convingere„minunățiile” și „magiile” politice aferente unui om fără profesie, fără cultură, profitor al tuturor oportunităților, mai ales al celor oferite de marea Rusie spionilor și trădătorilor din coloana a cincea din spațiul românesc și european. Toate acestea au reverberat în urnele de vot ale neamului, care a făcut trecerea în mod viclean de la eternul „să ni se dea” la petulanța „să ni se vorbească”, toate asamblate într-un paternalism de factură comunistă și totalitară, cu mult succes în imaginarul românilor.
În spațiul politic asistăm la o serie de vânzoleli, tensiuni și contradicții reactivate și zguduite de spaimele trăite în campania electorală. USR este sfâșiat de cele două candidaturi, cea a perseverentei gafiste, Elena Lasconi, și cea a lui Nicușor Dan. Acest partid trăiește disputat de încurajarea modelului privat și grija vicleană față de cei săraci. Este un partid nematurizat, dar impertinent, format din găinușe și cocoșei ce cântă strident și obsesiv și care intră în conflict cu toată lumea, dar mai ales cu el însuși. Distructivi și rebeli, ei nu-și găsesc locul niciunde. Este un partid foxterier, dar mai ales giruetă, care se mișcă de la dreapta la stânga și înapoi.
PSD este un partid tensionat de substanța sa comunistă, pe de o parte, și proeuropeană, pe de altă parte, care derapează de multe ori în suveranism de factura lui Dăncilă, adică „nouă să nu ni se spună ce trebuie să facem”. Este un partid profilat la nivelul unor așa-ziși lideri, precum Marcel Ciolacu, inutil și ridicol, Mihai Tudose, o epavă comunistă în spațiul nostru democratic, dar și Olguța Vasilescu, o latransistă vocală și teribilistă, adică Olguța-Târg de Crăciun. Este un partid fals reformator după expresia „adio, dar rămân cu tine”, adică la fel.
PNL a ieșit de curând din tensiunea Iohannis vs. supușenia liberală, dar mai ales din opresiunea PDL-istă a lui Bode, Bogdan și Flutur și a intrat pe mâna unui veritabil liberal, Ilie Bolojan, care i-a ales printre apropiații săi pe Burduja și Nestea, dar și pe incosistentul Ciucu de la sector.
UDMR, deși aparent echilibrat și neutru, este totuși atașat etnocratismului maghiar. Kelemen Hunor a fost cel care a inspirat furtul startului prin menționarea posibililor candidați la prezidențiale, cu o mentalitate de „știe tot”, dar care este un părelnic, sau părelist, care a sucit mințile luminate ale multor români prin mesajul lui sentențios și grav, de arbitru în numele înțelegerii climatului politic din România. Este vorba de un ins care poate manipula mediul politic românesc cu falsa fidelitate pe care și-o negociază în interes propriu și de partid.
Pe scurt, sper într-o candidatură providențială a lui Nicușor Dan, doar dacă atrage sprijinul celorlalte partide proeuropene.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Succesul lui Nicușor Dan depinde de promovarea pe care o să o facă în teritoriu, acolo unde nu se cunoaște prea mult despre el. Dacă partidele pro-occidentale vor avea candidați proprii sau un candidat comun, altul decât Nicușor Dan, e clar că va trebui să susțină singur această campanie în teritoriu. Destul de greu, inclusiv în cazul în care Lasconi i-ar face loc, pentru că USR nu acoperă bine teritoriul, cu excepția marilor orașe.
Sper ca Elena Lasconi, dar și alți foști/potențiali candidați, să-i cedeze locul cu înțelepciune, în interesul nostru ca stat și popor.
Nu e sigur că Antonescu și-ar dori să candideze, iar Daniel David și mai puțin, aș zice. De ce nu am crede pe cuvânt un profesionist atașat de domeniul lui, care înțelege să se implice politic numai dacă o analiză pe bune l-ar evidenția drept candidat dorit și potrivit în aceste vremuri de criză, cu susținere adecvată?