Noi, românii, avem multe calități. Însă avem și câteva defecte. Printre ele, faptul că suntem puțin creduli. Adesea cumpărăm poveștile tuturor: Caritas-ul care are grijă să ne înmulțească de 8 ori banii într-un an, excursii all-inclusive - zbor cu avionul, cazare, toate mesele și băutură cât încape, la hoteluri de 5 stele în Turcia sau Grecia, totul la fantasticul preț de 300 de euro pentru 1 săptămâna și altele asemenea.
Oamenii au cumpărat certificate de la Caritas sau bilete de vacanță all-inclusive, iar șmecherii care le-au vândut au dispărut cu banii.
O poveste similară, pe care ne-o livrează la fiecare 4 ani politicienii, este că vor dubla salariile bugetariilor și înjumătăți taxele firmelor, chiar de a doua zi după ce îi alegem. Și în toamna asta lucrurile stau la fel. Nu ar fi deci de mirare dacă în ianuarie, politicienii, treziți după euforia alegerilor, ne vor spune: „Oops, ne-am înșelat, nu se mai poate, amânăm aplicarea măririlor de salarii și reducerilor de taxe până când vom găsi banii”.
Ceea ce se întâmplă deja oricum cu câteva din măsurile adoptate cu multe surle și trâmbițe în anii trecuți.
Se vorbește adesea, generic, în numele oamenilor de afaceri. Lăsând la o parte faptul că mediul de business e un cor eterogen în care se cântă aceeași melodie, deși adesea cu nuanțe și tonalități diferite, îndrăznesc să trag niște concluzii cu privire la ce vrem noi, de fapt.
Ce vrem și, mai ales, ce nu vrem noi, oamenii de afaceri, de la guvernanți? Întrebările sunt relevante oricând, dar ele căpăta o și mai mare relevanță într-un an electoral precum 2016.
Politicienii tind să răspundă la aceste întrebări în funcție de ce cred ei că vrem să auzim.
Cel mai adesea, pleacă de la ideea cvasi-certă că, în România, oamenii de afaceri își doresc taxe mai mici. Ca un rezultat al acestei pre-concepții, politicienii formulează programe de guvernare în care scăderea taxelor devine o țintă în sine. Mesajele electorale din orice direcție politică devin stereotipuri. Partidele - fie ele de stânga sau de dreapta - se întrec în a propune și vota măsuri populiste și, pe lângă măriri de salarii în sectorul bugetar fără coroborarea lor cu o restructurare efectivă și eficientă a acestui sector, fiscalitatea e arma preferată pentru a cuceri redute imaginare și a atrage investitori.
Doar că cei mai mulți dintre oamenii de afaceri care gândesc pe termen mediu și lung în România nu își doresc, de fapt, reducerea impozitării cu orice preț. Și asta nu doar pentru că dimensiunea taxelor în România e în prezent una rezonabilă - cu excepția notabilă a impozitării muncii, unde cotele asigurărilor sociale sunt încă foarte mari și neplafonate -, ci și pentru că, pe termen lung, mai importante sunt stabilitatea și predictibilitatea taxelor și certitudinea impozitării.
Ce nu își dorește mediul de business sunt taxe mici afișate nominal pe un „meniu electoral”, urmate de o colectare agresivă și arbitrară și, implicit, de o impozitare efectivă mult peste cea nominală afișată în „meniul electoral”.
Adică degeaba ne lăudăm că avem un impozit pe profit competitiv, de 16%, (impozit nominal), dacă în cazul unui control fiscal se anulează deducerea unor cheltuieli legitime de afaceri și, implicit, rata efectivă de impozit plătit (impozit efectiv) urcă mult peste 16%. La fel, degeaba avem o cotă unică anunțată de 16% pentru a impozita veniturile persoanelor fizice, dacă impozitarea efectivă e mult peste 16% din cauza aplicării de contribuții de asigurări sociale (plafonate sau nu) asupra acestor venituri, în timp ce multe categorii de venituri fie nu sunt impozabile, fie multe persoane nu plătesc impozite din varii motive (muncă la negru, diverse facilități fiscale, rente preferențiale etc).
Ajungem aici pentru că, pentru măsurile populiste propuse și votate de politicieni, e nevoie de bani, iar „găurile bugetare” rezultate din măsurile populiste trebuie plătite de cineva. Acel cineva nu poate fi decât fie populația (prin impozitarea consumului – prin TVA, accize, taxe vamale etc. sau a veniturilor – din salarii, pensii, PFA-uri, drepturi de autor, chirii, dividende, dobânzi etc.), fie firmele (prin impozitarea profiturilor, taxe speciale, impozitul pentru microîntreprinderi etc.). Și, pentru că firmele nu votează, sunt mai puține și mai simplu de controlat și, în plus, au și bani în conturi, ecuația are un rezultat cvasi-cert: firmele trebuie să plătească extravaganțele perioadelor electorale.
După 20 de ani de practicat activ consultanță fiscală în România, după ce am lucrat cu zeci de oameni de afaceri, fie ei români sau străini, multinaționale sau companii locale, mai mari și mai mici, firme care au venit sau care au plecat din România, îndrăznesc să trag o concluzie despre ce nu ne dorim noi, oamenii de afaceri. Așadar, oamenii de afaceri onești și care au un interes pe termen lung în România nu își doresc nicio modificare nefondată, care afectează echilibrul bugetar și care poate avea consecințe grave pe termen lung în mersul afacerilor lor sau pentru investițiile publice.
Am făcut un mic sondaj recent printre membrii Romanian Business Leaders, antreprenori și șefi de companii. A reieșit că oamenii de afaceri nu își doresc schimbări bruște sau incertitudine în privința impozitării, ci mai degrabă un mediu fiscal stabil. În contextul actual, ne dorim o discuție așezată despre alternative și priorități de alocare a resureselor bugetare – atâtea câte există. Iar dacă resursele chiar există, atunci prioritățile antreprenorilor sunt pentru a susține educația, infrastructura și sănătatea și pentru a scădea costul muncii (mai degrabă decât pentru încurajarea consumului), la pachet cu controale fiscale oneste și corecte și o atitudine pro-business și pro-activă a autorităților fiscale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.