Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Caritasul vostru, pierderea noastră. Vi se pare de neînțeles că oamenii de afaceri nu vor neapărat scăderi de taxe în această perioadă?

Noi, românii, avem multe calități. Însă avem și câteva defecte. Printre ele, faptul că suntem puțin creduli. Adesea cumpărăm poveștile tuturor: Caritas-ul care are grijă să ne înmulțească de 8 ori banii într-un an, excursii all-inclusive - zbor cu avionul, cazare, toate mesele și băutură cât încape, la hoteluri de 5 stele în Turcia sau Grecia, totul la fantasticul preț de 300 de euro pentru 1 săptămâna și altele asemenea. 

Oamenii au cumpărat certificate de la Caritas sau bilete de vacanță all-inclusive, iar șmecherii care le-au vândut au dispărut cu banii.

O poveste similară, pe care ne-o livrează la fiecare 4 ani politicienii, este că vor dubla salariile bugetariilor și înjumătăți taxele firmelor, chiar de a doua zi după ce îi alegem. Și în toamna asta lucrurile stau la fel. Nu ar fi deci de mirare dacă în ianuarie, politicienii, treziți după euforia alegerilor, ne vor spune: „Oops, ne-am înșelat, nu se mai poate, amânăm aplicarea măririlor de salarii și reducerilor de taxe până când vom găsi banii”.  

Ceea ce se întâmplă deja oricum cu câteva din măsurile adoptate cu multe surle și trâmbițe în anii trecuți.

Se vorbește adesea, generic, în numele oamenilor de afaceri. Lăsând la o parte faptul că mediul de business e un cor eterogen în care se cântă aceeași melodie, deși adesea cu nuanțe și tonalități diferite, îndrăznesc să trag niște concluzii cu privire la ce vrem noi, de fapt.

Ce vrem și, mai ales, ce nu vrem noi, oamenii de afaceri, de la guvernanți? Întrebările sunt relevante oricând, dar ele căpăta o și mai mare relevanță într-un an electoral precum 2016.

Politicienii tind să răspundă la aceste întrebări în funcție de ce cred ei că vrem să auzim.

Cel mai adesea, pleacă de la ideea cvasi-certă că, în România, oamenii de afaceri își doresc taxe mai mici. Ca un rezultat al acestei pre-concepții, politicienii formulează programe de guvernare în care scăderea taxelor devine o țintă în sine. Mesajele electorale din orice direcție politică devin stereotipuri. Partidele - fie ele de stânga sau de dreapta - se întrec în a propune și vota măsuri populiste și, pe lângă măriri de salarii în sectorul bugetar fără coroborarea lor cu o restructurare efectivă și eficientă a acestui sector, fiscalitatea e arma preferată pentru a cuceri redute imaginare și a atrage investitori.  

Doar că cei mai mulți dintre oamenii de afaceri care gândesc pe termen mediu și lung în România nu își doresc, de fapt, reducerea impozitării cu orice preț. Și asta nu doar pentru că dimensiunea taxelor în România e în prezent una rezonabilă - cu excepția notabilă a impozitării muncii, unde cotele asigurărilor sociale sunt încă foarte mari și neplafonate -, ci și pentru că, pe termen lung, mai importante sunt stabilitatea și predictibilitatea taxelor și certitudinea impozitării.

Ce nu își dorește mediul de business sunt taxe mici afișate nominal pe un „meniu electoral”, urmate de o colectare agresivă și arbitrară și, implicit, de o impozitare efectivă mult peste cea nominală afișată în „meniul electoral”. 

Adică degeaba ne lăudăm că avem un impozit pe profit competitiv, de 16%, (impozit nominal), dacă în cazul unui control fiscal se anulează deducerea unor cheltuieli legitime de afaceri și, implicit, rata efectivă de impozit plătit (impozit efectiv) urcă mult peste 16%. La fel, degeaba avem o cotă unică anunțată de 16% pentru a impozita veniturile persoanelor fizice, dacă impozitarea efectivă e mult peste 16% din cauza aplicării de contribuții de asigurări sociale (plafonate sau nu) asupra acestor venituri, în timp ce multe categorii de venituri fie nu sunt impozabile, fie multe persoane nu plătesc impozite din varii motive (muncă la negru, diverse facilități fiscale, rente preferențiale etc). 

Ajungem aici pentru că, pentru măsurile populiste propuse și votate de politicieni, e nevoie de bani, iar „găurile bugetare” rezultate din măsurile populiste trebuie plătite de cineva. Acel cineva nu poate fi decât fie populația (prin impozitarea consumului – prin TVA, accize, taxe vamale etc. sau a veniturilor – din salarii, pensii, PFA-uri, drepturi de autor, chirii, dividende, dobânzi etc.), fie firmele (prin impozitarea profiturilor, taxe speciale, impozitul pentru microîntreprinderi etc.). Și, pentru că firmele nu votează, sunt mai puține și mai simplu de controlat și, în plus, au și bani în conturi, ecuația are un rezultat cvasi-cert: firmele trebuie să plătească extravaganțele perioadelor electorale.

După 20 de ani de practicat activ consultanță fiscală în România, după ce am lucrat cu zeci de oameni de afaceri, fie ei români sau străini, multinaționale sau companii locale, mai mari și mai mici, firme care au venit sau care au plecat din România, îndrăznesc să trag o concluzie despre ce nu ne dorim noi, oamenii de afaceri. Așadar, oamenii de afaceri onești și care au un interes pe termen lung în România nu își doresc nicio modificare nefondată, care afectează echilibrul bugetar și care poate avea consecințe grave pe termen lung în mersul afacerilor lor sau pentru investițiile publice.

Am făcut un mic sondaj recent printre membrii Romanian Business Leaders, antreprenori și șefi de companii. A reieșit că oamenii de afaceri nu își doresc schimbări bruște sau incertitudine în privința impozitării, ci mai degrabă un mediu fiscal stabil. În contextul actual, ne dorim o discuție așezată despre alternative și priorități de alocare a resureselor bugetare – atâtea câte există. Iar dacă resursele chiar există, atunci prioritățile antreprenorilor sunt pentru a susține educația, infrastructura și sănătatea și pentru a scădea costul muncii (mai degrabă decât pentru încurajarea consumului), la pachet cu controale fiscale oneste și corecte și o atitudine pro-business și pro-activă a autorităților fiscale.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mircea check icon
    Intrebata care este motorul economiei germane,d-na Merkel a raspuns:firmele cu pana la 10 oameni.Ele aduc 98% din PIB-ul german.Asadar, nu fimele doar cu un administrator,din start semn de ''golaneala'' si nici marile corporatii,care isi permit oricand sa mute productia in tarile cu salariile cele mai mici.Asa numitul IMM.Dar nu ca la noi unde in categoria IMM intra si firmele cu pana la 250 angajati,alta rata in alta traista.Asadar ,mica companie care daca plateste 10 salarii asigura eistenta la peste 30 personane daca luam in calcul familiile angajatilor.Ce doresc IMM-urile.Lucruri mult mai simple decat teoreticizatul articol de mai sus.Cred ca intr-o ordine aleatorie primele 3 dorinte at fi : o legislatie simplificata,astfel incat sa nu trebuiasca sa fii gojgogea expertul ca sa predai in bilant,accesul real la licitatii si nu facatura din present in care orasul Targoviste licita promovarea Curtii Domnesti in 7 licitatii,cate una pentru fiecare secol,ca la gramada depasea baremul de incredintare directa, de parca Manole a trecut pe acolo in fiecare secol,iar Ana darama si schimba locul,si in sfarsit degrevarea de aberantele taxe pe salariu care fac ca pentru a-I da unui angajat un decent 2000 lei in mana mai dai la statul care-i risipeste inca pe atat.Asadar,oameni de bine,militati ca in functii de decizie sa fie antreprenori care au facut afaceri in lumea reala,care au dat salarii la o firma mica sau medie.Este usor sa fii corporatie mai ales ca daca nu ai profit tu nu platesti impozit pausal ca ''prostii'' aia mici care n-au auzit de optimizare fiscal.
    • Like 0
    • @ mircea
      check icon
      Curtea Domnească de la Târgoviște este un exemplu de bătaie de joc în materie de reconstituire. Au pus în beci gresie de hotel, așa au făcut și la Mogoșoaia, de altfel. Ăștia sînt niște asasini ai culturii.
      • Like 0
  • romania pare un mare circ, ceva intre circul foamei si casa de nebuni. 600 de clowni zapacesc legislatia romaniei timp de 4 ani, ca aproape nimeni nu mai intelege nimic, nici ce este mto :) apoi, in ajunul alegerilor, cei 600 decid sa anunte ca au gasit mareata solutie : "tovarashi, tovarashi, va mai dam 100, marire la salarii, la ajutoare, la pensii, la penisuri ... da, da, tovarasi sa fie toata lumea multumita de la prosti la violatori !" de altfel, noi, noi n-am condus nici odata romania, toti 600 am fost in opozitie, sa moara mama altora, daca am condus noi in astia 26 de ani, dar daca punem mana pe tara .... pardon, daca ne alegeti, atunci .... atunci v-om face ce n-a facut nimeni de 26 de ani ! ma gandesc cu mintea mea proasta : deh ... ca sa fiu sincer, de 26 de ani ceea ce n-a reusit sa faca nimeni, dar nimeni, nici guvernatorul bnr, nici vadim, nici basica, nici regii autostrazilor ... a fost sa ne scoata din ue ! chiar ma intreb, astia 400 de clowni, alesii neamului prost, vor reusii ? daca DA, bravo lor, reusesc sa puna la locul ei o natie intreaga ! daca NU, mai exista sanse ... din 4 in 4 ani :))))
    • Like 1
  • Articol bun, cu o decenta evidenta si necesara.
    • Like 2
  • Valentin check icon
    În general politicenii spun exact ce vrea electoratul să audă. Dacă electoratul ar vrea ca de mâine să ne crească o ureche în plus atunci politicienii promit că se vor ocupa de problemă. E greu de făcut altfel când electoratul vrea musai. E genul ăla de sâcâială de copil mic: "tati, vreau jucăria aia!" "N-am bani, e câteva milioane!" "Vreaaaauuu!" "Hai că vedem." "Vreau acum!" "Bine, lasă, îţi faci lecţiile şi mai vorbim." "Dar mi-o cumperi?" "Ţi-o cumpăr..." Cam asta e cu politica. Cine e de vină, cel care cere sau cel care promite?
    • Like 1
  • Pentru a plăti unui angajat 1000 de lei net, taxele ăstea "mici" reprezintă vreo 800 de lei. Tva-ul plătit pentru adispune de cei 1800 de lei este de 360 de lei. Un salariu de 1000 de lei costă angajatorul 2160 de lei. Taxele pe muncă şi pe valoarea adăugată afectează componentele creatoare şi inovatoare ale economiei. Taxele sunt mici dacă eşti comerciant. Dacă produci ceva, construieşti ceva sau creezi ceva, taxele sunt imense."Oamenii de afaceri" mulţumiţi de situaţia actuală sunt în biznisul adaosului comercial, nu creează, construiesc, inovează nimic, sau aproape nimic.
    • Like 4
  • check icon
    Agitația din aceste săptămîni cu salariile și taxele a avut și are exclusiv rațiuni electorale, indiferent că a fost vorba de guvernul Cioloș și mult trâmbițata reducere a birocrației (nu este adevărat, birocrația este azi – pe anumite zone – mult mai mare decât în urmă cu 1–2 ani, să zicem) și mărirea salariilor și reducerea unor impozite, împinsă de parlament. Mai țineți minte faimoasele schimburi de replici din toamna lui 2008, după declanșarea crizei și apropierea alegerilor parlamentare de la noi. Cînd Tăriceanu a spus că nu poate mări salariile în contextul crizei, a urmat replica lui Băsescu cum că premierul nu vrea să mărească salariile, a venit d-na Andronescu să țipe și ea... Bun, au venit alegerile și... și, evident, a fost taman pe dos: nu numai că nu s-au mărit lefurile profesorilor și bugetarilor, ci s-au tăiat, în două etape. A fost ca în bancul cu Ivan Ivanîci și (ceasul) Pobeda, pe care nu l-a cîștigat la loterie, ci care i s-a furat la ultima ședință de partid.
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult