Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Câștigătorea bursei EMBA BT Roberto Marzanati, oferită de Banca Transilvania și Republica.ro, este Andreea Berea

EMBA - castigatorii

Câștigătorea bursei EMBA BT Roberto Marzanati este Andreea Berea. Alături de peste 30 de candidați, Andreea a aplicat la bursa oferită de Banca Transilvania împreună cu Republica.ro, în perioada 2-22 septembrie 2019.

Andreea Berea lucrează la Growth și Online Marketing în cadrul SmartBill România, lider de piață în facturare și gestiune online, și este implicată ca Chief Marketing Officer în conferința How to Web, una dintre cele mai importante conferințe anuale de tehnologie și inovație din Europa. De asemenea, Andreea este un membru activ al societății, prezentă de-a lungul timpului în diverse proiecte cu impact social în Sibiu și alte zone din Transilvania.

Bursa în valoare de 15.000 de euro acoperă taxele de școlarizare pentru cei doi ani de studiu la programul Executive MBA, 100% britanic, oferit de Universitatea Hull în Cluj-Napoca. Cea de a șasea grupă de cursanți va începe cursurile în 17 octombrie 2019.

Claire Williams, director University of Hull Partnership, este de părere că parcurgerea unui program Executive MBA poate da un adevărat impuls carierei profesionale. 

„Viziunea noastră privind EMBA este „leadership responsabil pentru o lume complexă ”. Managerii din zilele noastre operează într-o lume complexă, interconectată, unde se iau decizii care au adesea consecințe la care nu ne-am fi așteptat în lumea „veche, previzibilă”. Le oferim cursanților noștri instrumentele de care au nevoie ca să poată conduce într-un mod onest, etic, durabil. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să poată strânge, interpreta și analiza cantități uriașe de date și apoi să ia decizii rapid, în conexiune cu multe alte aspecte din organizația din care fac parte, din piața și din lumea înconjurătoare”, a punctat Claire Williams.

În prezent, la EMBA University of Hull studiază peste 120 de manageri și antreprenori români, din top management și middle management, din industrii precum inginerie, banking, brokeraj, IT, energie, medicină, resurse umane, arhitectură, telecomunicații, consultanță, educație, contabilitate și audit.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

ctp-

Pe Djoković l-am văzut ieșind din groapă ca un mai mult mort decât viu, de nu știu câte ori. Asta a făcut și la Openul Beijing. Dar din toată viața mea în tenis, nu-mi amintesc un jucător care să fie purtat spre victorie de public când adversarul lui era din țara gazdă!! Asta s-a întâmplat cu Djoković și poporul chinez în meciul sârbului cu remarcabilul jucător chinez Bu. De necrezut entuziasmul spectatorilor la fiecare punct câștigat de Nole!

Citește mai mult

Beyond Borders

Într-o clădire din centrul Madridului, la ultimul etaj, vreo treizeci de români fac planuri. Vorbesc despre cum ar putea companiile românești să își facă loc și pe piața spaniolă. Unii au venit să afle de unde să înceapă. Alții au început de mult și au ce povesti: despre clienți, despre greșeli, despre cât de diferit se pot face lucrurile la câteva ore de zbor de București.

Citește mai mult

Uniforma obligatorie.. sursa foto Inquam Photos

Pe 21 septembrie, Senatul României a aprobat un proiect de lege care reintroduce uniforma în ciclul preuniversitar, măsură care a șocat întregul grup de consilii ale elevilor și liceenilor și care, într-un final, a dus la un protest: elevii s-au îmbrăcat în negru în ziua de luni, 28 septembrie.

Citește mai mult