Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cât de reali erau „traficanții de arme” români din reportajul Sky News? Jurnaliștii britanici i-ar fi plătit și le-ar fi indicat ce să spună la filmare

Bărbaţii care au încercat să le vândă arme jurnaliştilor de la Sky News au fost ridicaţi de procurorii DIICOT, miercuri, în urma unor percheziţii în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud, urmând să fie audiaţi, potrivit News.ro.

O altă persoană, despre care sunt informații că ar fi cetățeanul român care a intermediat relația dintre presupușii contrabandiști de arme și jurnaliștii de la Sky News, a fost adusă deja la audieri la sediul DIICOT din Capitală.

UPDATE Postul britanic de televiziune Sky News a declarat, la solicitarea Digi24, că jurnalistul Stuart Ramsay și echipa sa au realizat un reportaj „temeinic” pe teama traficului de arme din România, iar Sky News susține pe deplin materialul difuzat. 

Surse judiciare citate de Agerpres susțin că reportajul „a fost aranjat", jurnaliștii indicându-le presupușilor traficanți inclusiv ce să spună la filmare. De asemenea, procurorii ar fi constatat că jurnaliștii britanici i-ar fi plătit pe presupușii traficanți cu 2000 de euro, potrivit Digi 24.

Armele prezentate în imaginile difuzate de postul britanic de televiziune se pare că sunt arme de vânătoare și erau deținute legal, spun procurorii, care vor face audieri pentru a clarifica lucrurile. În materialul difuzat de jurnaliștii britanici se sugera că armele traficate în România ar ajunge chiar în mâinile teroriștilor.

Jurnalistul britanic care a realizat reportajul despre traficanţii de arme respinge acuzaţiile oficialilor români. El susţine că s-a întâlnit cu traficanţi români de arme pentru că i-au inspirat „încredere", iar aceştia n-ar fi fost deranjaţi că sunt filmaţi pentru că nu se tem de autorităţi, potrivit Digi24. Ambasadorul român în Marea Britanie declarase că materialul Sky News este „o făcătură".

(Foto captură Sky News)

Şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat presei după difuzarea reportajului că armele care apar în reportajul difuzat de postul britanic de televiziune nu par unele de asalt, ci unele de vânătoare. „Noi nici nu ştim dacă (filmarea n.n.) a fost pe teritoriul ţării noastre”, a adăugat Horodniceanu.

Daniel Horodniceanu a afirmat luni, în legătură cu un material prezentat de Sky News, că nu exclude o tentativă de discreditare. El a comentat că este de „invidiat norocul unor jurnalişti" care filmează traficanţi mascaţi.

„Am văzut armamentul prezentat de jurnaliștii britanici și, la o primă vedere, cu un ochi de nespecialist, nu par a fi arme de război. Par arme de vânătoare. În al doilea rând, este de invidiat norocul unor jurnaliști care filmează efectiv cu camera în față trei traficanți mascați, despre care spun în principiu că le-au preluat telefoanele și le-au încuiat în mașină, deși inițial nu aveau semnal la telefon. Nu excludem niciuna dintre variante”, a declarat luni șeful DIICOT.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dacă România ar fi o țara cu coaie ar da in judecată postul asta de kk si ar cere daune de miliarde de euro pt defăimarea imagini României . Da ca de obicei , nu o sa se facă nimic iar șmecheri o sa ne toarne in cap laturi in continuare .
    • Like 0
  • adica jurnalisti corupti sunt si la altii. Sper ca le-ati scris pe fb.
    • Like 1
  • Alexius check icon
    Asta e o mostră de cum se face jurnalism britanic. Evident nu pot generaliza, dar tipul ăsta de ziaristică se practică pe un segment important al mediei britanice. Pe principiul, nu lăsa niciodată ADEVĂRUL să-ţi strice un subiect bun, mai ales dacă subiectul este impus, auto-propus de la redacţie. Nu este prima oară când se practică astfel.
    Reporterul ăla nu s-a prins că băieţii ăia i-au arătat nişte puşti de vânătoare contra a 2000 de euro ? Poate că da, dar i-a dat drumul ce să-i facă, iar ăia din redacţia televiziunii nu s-au prins că băiatul ăla a inventat toată ştirea ? Sau era comandat?
    E totuşi o companie multi-media cu numeroase premii în domeniu. Păcat că un rahat de ştire ca asta îi lezează imaginea. Sau poate nu i-o va leza deloc. Cine ştie.
    • Like 0
  • Dan Rusu Dan Rusu check icon
    Caz clasic de "maradona": aia l-au "facut" de vreo 2000 de euro pe reporter, iar asta a plecat fericit acasa cu un reportaj in care nici titlul nu corespunde realitatii.
    • Like 3
    • @ Dan Rusu
      Bayard check icon
      Da, ar fi fost posibil, dar intre timp i-au arestat pe toti si s-a lamurit treaba... britanicii au facut un scenariu si romanii pur si simplu l-au jucat. Au organizat totul dinainte sa vina in Romania.
      • Like 2
    • @ Dan Rusu
      sunt iar in paradigma: prost e ala ce o luat banii, sau cel ce o dat banii?
      • Like 1

Îți recomandăm

Ilie Bolojan - Parlament

Deficitul fiscal la primele 3 luni a scăzut la jumătate: 21 miliarde Lei în trimestrul I 2026 vs. 42 miliarde Lei în trimestrul I 2025. Anualizat, în acest ritm, se poate ajunge la un deficit de maximum 5% (vs. 6,2% angajament). .

Citește mai mult

Cristian Mungiu - Cannes

Fjord încă nu l-am văzut bineînțeles, dar tema filmului nu pare să anunțe nici ea o comedie ușoară. Dar am urmărit câteva interviuri cu Cristian Mungiu și ceea ce m-a impresionat din nou este stilul lui: modestia, calmul și mai ales nuanța. Tocmai această nuanță mă face să mă simt încă o dată împăcat cu alegerea mea de a trăi în România. foto: Profimedia

Citește mai mult

FOMO 2026

Cum arată munca, afacerile și viața într-o lume aflată în transformare accelerată, presiuni multiple și nevoia noilor generații de a trăi, în primul rând, în timp ce muncesc și aleargă după visurile lor. Aceasta a fost tema sub care s-a desfășurat a doua ediție a FOMO - The Festival Of Modern Owners.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon părinte si copil

Uneori, privind la profilurile din social media ale unor părinţi (în special mame, dar nu numai) vedem o poveste minunată – fotografii cu copii frumoşi, zȃmbitori, perfect îmbrăcați, aflaţi în locuri speciale, împreună cu unul sau ambii părinţi. Imaginea perfectă a unei familii minunate, armonioase, fericite. Dar dacă stăm să privim mai atent, toate aceste fotografii au ceva în comun: sunt statice, lipsite de acel „ceva” ce dă viaţă unei poze. Foto: Profimedia

Citește mai mult