Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Cât de scump este să ai oameni plătiți ieftin: o lecție pe care companiile care se opun creșterii salariului minim ar trebui să și-o amintească

companie mică

(Foto Guliver/Getty Images)

Începând cu 1 decembrie sau, și mai probabil, de la 1 ianuarie 2019, salariul minim pe economie va crește. Cu 101 lei, în cifre nete. Adică de la 1.162 până la 1.263 de lei. Pentru fiecare leu în plus pe care angajații îl vor lua la salariu s-a iscat cel puțin o revoltă în rândul mediului de afaceri. Că e prea mult, că e prea din scurt, că e nesustenabil, destabilizator, că e doar populist și nimic mai mult. Da, este o schimbare cu un impact pe care mulți nu îl bugetaseră și care va presupune un heirup cu care companiile, în general, nu se simt confortabil. Dar confortul unui business care se bazează pe oameni plătiți cu salariul minim pe economie nu este niciodată de cursă lungă. Și asta ar trebui să înțeleagă tot mai mulți angajatori.

Un argument pe care l-au adus mulți dintre cei care se opun acestei majorări este acela că, în ultimul deceniu, România a avut cea mai mare creștere procentuală din Europa Centrală și de Est, de 173%, a salariului minim pe economie. Argumentul e valid. Însă numai dacă îl scoți din context. Iar contextul este că, la un venit net de aproximativ 200 de euro pe lună, rămânem, în continuare în coada clasamentului, atunci când vine vorba de salarii.

Mai mult decât atât, nu trebuie să intervină Eurostatul să ne spună asta. Dincolo de cifre, grafice și statistici, este foarte simplu ca fiecare dintre noi să facă un exercițiu de sinceritate și de empatie și să răspundă onest: ce aș putea eu să fac cu 1.100 de lei pe lună? Cum aș putea să trăiesc? Cum aș putea să-mi plătesc facturile lunare și să-mi cresc copiii? Cum aș putea să-mi asigur un nivel măcar decent de trai, să ating acel prag de „igienă” financiară, care să-mi asigure o calitate a vieții suportabilă. Nu dezirabilă, nu ideală, nici măcar bună. Doar suportabilă.

Mai pragmatic de atât, angajatorii nu ar trebui să se mai întrebe de ce au rată de fluctuație de 90% sau să se plângă de faptul că angajaților, pur și simplu, nu le pasă. Și nici să arate neputincioși cu degetul spre țările care sunt acum a doua casă pentru 2,5 milioane de români, ce au ales să trăiască și să muncească în străinătate. Unii - specialiști, alții - muncitori calificați, alții - tineri care acum își încep cariera, dar toți – potențiali candidați pentru joburile pe care cu greu reușesc să le ocupe.

Se mai plâng companiile că nu pot să-i loializeze, să-i convingă sau să-i facă să se simtă implicați. Și asta pentru că niciodată, dar absolut niciodată, nu va funcționa acel buton imaginar pe care și-l imaginează unii dintre noi și care, odată apăsat, face să apară o graniță groasă între viața personală și cea profesională. Niciodată un angajat care are la modul cel mai real și mai apăsător grija zilei de mâine nu va putea să uite de realitatea care îl așteaptă dincolo de serviciu și să trudească fără să-și pună întrebări sau fără să se uite la mai binele din curtea vecină. Nici n-ar avea cum, iar așteptarea unor angajatori ca oamenii care lucrează pentru ei să aibă motivații mai puternice decât cele financiare sunt, uneori, absurde. Sunt absurde atunci când vorbim de oameni care câștigă minimul. Minim care, chiar și crescut, tot puțin înseamnă.

Ce încerc să spun nu are vreo legătură nici cu sindicalismul, nici cu filantropia, nici cu personalizarea excesivă a relațiilor profesionale. Până la urmă, nu acesta este sensul unui business. Ci acela de a face bani, de a fi eficient, de a te perfecționa de la un pas la altul și de a avea maturitatea necesară pentru a înțelege că și în afaceri, ca și în viața de zi cu zi, uneori ești prea sărac pentru a-ți permite prețul cel mai mic. Din fericire, tot mai multe companii încep să înțeleagă asta. Au învățat pe pielea lor cât de scump este să ai oameni plătiți puțin. Pentru că vin, dar nu sunt implicați. Și, apoi, oricum, pleacă repede. Să-i înlocuiești te costă mai mult decât dacă le-ai fi dat lor un salariu ceva mai bun, de la început. Dar și pentru că, odată plecați, s-ar putea să ducă cu ei și tot ceea ce nu ți-ai dori vreodată să auzi de la un fost angajat despre tine.

Asta a fost una dintre lecțiile pe care le-au învățat, în ultimii ani, companiile de servicii externalizate, care plăteau puțin. Dar pentru acest puțin plăteau, mai departe, mult, atunci când venea vorba de efecte. Pentru că se deschidea același lanț cauzal nesfârșit, cu veniri și plecări ale angajaților. Și, între ele, se instalau multă frustrare, multe eforturi, bani cheltuiți și dezechilibru. În felul acesta, îndepărtarea de plafonul salariului minim s-a impus, cumva, în mod natural. Pentru că unele companii au înțeles că, pur și simplu, nu-și mai permit să rămână acolo. La fel s-a întâmplat și în anumite cazuri, în retail. Și într-o industrie, și în cealaltă, vorbim acum despre salarii care pornesc de la 1.800 – 2.000 de lei pe lună. Chiar și pentru un absolvent de facultate care nu a lucrat o zi în viața lui sau pentru cineva care nu are studii superioare.

Ideea este următoarea: nu trebuie să vină statul și să te oblige să mărești salariul minim pe economie. Ci să înțelegi tu, ca angajator, că nu poți, nu ai cum să crești trăgând la nesfârșit de acest venit minim. Da, sigur, măsuri de relaxare a poverii fiscale, de ușurare a schemei de impozitare a muncii ar fi varianta pe care toți angajatorii ar primi-o cu brațele deschise și poate că aici ar trebui să fie principala revoltă, nu pe tema majorării unor salarii care, realmente, sunt imposibil de mici.

Că se va întâmpla din decembrie, din ianuarie 2019 sau mai târziu de atât, anunțați din vreme sau luați pe nepregătite, angajatorii vor reacționa ca și până acum. Vor absorbi șocul, vor găsi soluții de atenuare a efectelor și vor reuși să se regrupeze. Ne-o arată și istoria mai îndepărtată, dar și cea recentă – de la începutul anului, când companiile care au dorit să mențină salariul net al angajaților au trebuit să mărească brutul, după ce contribuțiile salariale au fost trecute, de la angajatori, la angajați. Și atunci, ca și acum, numărul de joburi scoase în piață a rămas neafectat. În continuare se caută candidați la orice pas, în continuare se angajează masiv, iar piața nu dă semnale că această tendință ar putea să se tempereze în imediata apropiere.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alien check icon
    Folosirea argumentului legat de nevoi intr-o discutie despre salariu e compromisa. "Muncim dupa puteri, castigam dupa nevoi" a mai fost incercat, si cel putin cat timp munca e necesara n-o sa functioneze. Poate o sa mearga cand or sa mai muncasca doar robotii si AIs, cine stie, iar oamenii vor mai munci doar din plictiseala.
    Pe de alta parte, si fara vreo legatura, si discursurile "de dreapta" sunt putin naive pentru situatia din Romania. Patronatul din Romania e o adunatura la fel de pestrita ca si restul populatiei. Exista antreprenori adevarati si "antreprenori" fostii magazioneri si CAPisti care formau coloana vertebrala a economiei lui Ceausescu, cu mentalitati si abordari foarte diferite. Exista afaceri, si exista "afaceri" prin care niste dorei analfabeti platiti cu minimul pe economie planteaza panselute pe bani publici cu niste preturi halucinante, iar diferenta se imparte frateste intre "patronul" privat si primarul de stat.
    Antreprenoriatul trebuie sa fie incurajat si sprijinit, insa trebuie sprijinit cel real, si cu valoare adaugata mare, si nu antreprenoriatul de tip tun la buget sau de tip dorel la sapa. Cu o populatie imbatranita nu e putem permite o economie bazata pe munca de sclav cu productivitate slaba. Aici autorul are dreptate, genul de afaceri bazate exclusiv pe salariile minuscule nu duc nicaieri.
    • Like 0
  • Stimate domnule Badea, articolul dvs. este cel puțin tendențios și populist, pe un subiect atat de important. Si am sa incep cu ultima idee din articol, respectiv aceea că firmele sunt incontinuu in cautare de personal. Asa este, însă motivul este diferit... Dacă acum cativa ani erau în căutare de personal pentru dezvoltare, acum sunt în căutare de personal pentru supraviețuire. Ceea ce îngrijorează pe antreprenori, nu este creșterea salariului minim, ci efectul acestuia. Creșterea artificială a salariului minim, nu doar că nu ajută angajații, dar se manifestă ca un vector constant de inflație, ajungând, paradoxal, la scăderea puterii de cumpărare si implicit la creșterea prețurilor la materiile prime, transport, energie. Toate acestea sunt amenințări la siguranța unui business. Problema este ridicata in mod populist si prost (voit) înțeleasă. În acesta formă, creșterea salariului minim are doar o componentă bugetară de umflare a PIB-ului pentru a permite Guvernului să se împrumute mai mult. Dacă în schimb, salariul ar avea o componentă neimpozabila, asa cum a fost prezentată în Biblia Guvernării, respectiv impozit "zero" pentru venituri de până la 2000 RON, cât de interesant ar fi pentru Guvern mărirea acestui salariu minim?
    • Like 0
  • Leo check icon
    Oare de unde ideea că salariul angajatului trebuie să țină cont de altceva decât de rezultatele activității sale în cadrul firmei?! Salariul este costul muncii și nu are de ce să conțină absolut nicio componentă socială.
    Ce treabă are angajatorul cu facturile pe care le are de plătit angajatul, cu cheltuielile sale sau cu fericirea sa?
    Îl obligă cineva pe angajat să ocupe un loc de muncă plătit la un nivel considerat prost; îl oprește cineva să învețe mai mult, să facă niște cursuri, să se ducă la o facultate etc; îl oprește cineva să lucreze ca pfa sau să înregistreze o firmă?!

    Când mărești salariul minim peste o limită sustenabilă și acceptată de piață se întâmplă două lucruri:
    1. Vor apărea disponibilizări în cazul angajatilor care aveau deja profitabilitatea foarte redusă; acești oameni sunt cei mai puțin pricepuți muncitori și viitorii asistați sociali;
    2. Când nu poți să concediezi, reduci salariile mari, ceea ce face ca angajații pricepuți să se gândească de două ori dacă mai rămân în companie; problema este că aceștia aleg de multe ori să schimbe inclusiv țara...
    • Like 1
  • Toate bune si frumoase, dar vorba aia...Who Cares? Cui ai pasa.....Lumea este in narcoza datorita goanei dupa bani. De la sacosa de plastic platita ca aurul la supermarket la angajat sau angajator, majoritatea nu asculta, nu aude si nu vede altceva decat banul. Am ascultat de multe ori discutii ale cunoscutilor, toate graviteaza in jurul banilor ca subiect. Nevoia sau interesul sant parametri unici care reglementeaza circulatia banilor. De restul, vorbe de claca.
    • Like 1
  • Mr.Oh check icon
    E o diferenta mare intre cel ce are initiativa, gandeste, cauta solutii si un cumparator dispus sa plateasca pentru un produs - produs ce este rezultatul muncii unei echipe - si o persoana care vine si zice "aveti ceva de muna pentru mine?"

    Atitudinea unora care nu realizeaza ca a munci nu inseamna a cersi e nesanatoasa. Stii sa faci ceva bine, nu te obliga nimeni sa stai angajat, Fa-ti firma. fii liber. cauta clienti, convinge-i cat de bun esti tu in ceea ce faci. Ofera-le ceva si ei te vor plati. atat cat le permite buzunarul.

    Atunci iti dai seama cum e cu salarul minim. cand tu ceri si clientul spune ca nu are bani. iar tu mai lasi 20% din pret fiindca trebuie sa traiesti, si pe langa tine altii.

    Exista o relatie de interdependenta intre salarul minim si nivelul unei natiuni.

    Daca avem o tara in care numarul celor ce invart hartii e cam pe acolo cu al ceior ce produc produse, atunci la cei ce invart hartii sa cautati bani pentru salarul minim. Mai taiati din numarul lor, din al celor care taie frunze la caini, si nu contribuie cu nimic la bunastarea natiunii si salarul minim pe economie va creste.. In mod natural si nefortat.

    Pana atunci o zi buna. Mai putina frustrare si mai multa inteligenta. La 30 de ani de la revolutie societatea ar fi trebuit sa priceapa ca banii sunt munca, indiferent ca o face masina sau omul. Tari precum Germania in care masina produce isi permite sa acorde un salar pe masura. tari precum Romania, in care Indiustrie ioc. plateste corespunzator. De ce nu este industrie? Nu ma intereseaza. Eu ma adaptez.
    • Like 2
    • @ Mr.Oh
      Lasi 20% din pret pentru ca ai ales sa lucrezi cu o marja de profit de 100%. Simplu.
      • Like 0
    • @ Iustin Grama
      Leo check icon
      Marjă brută sau marjă netă? Ai idee care este diferența dintre cele două (fără să deschizi Wikipedia într-un tab nou)?
      • Like 0
    • @ Leo
      Tu ce crezi? Vorbeai despre pret,nimic altceva. Nu cred ca trebuie sa inyri in detalii economice ca sa demonstrezi cat esti de inteligent. Am oarecare experienta in domeniu asa ca nu are rost . Orice persoana nefamiliarizata cu termeni economici iti poate spune ca nu faci discount daca nu ai de unde. Iti reduci profitul la un nivel minim prevazut de tine.
      • Like 0
    • @ Iustin Grama
      Leo check icon
      Nu doar cred, sunt convins că habar n-ai la ce ajută înțelegerea celor doi parametri.
      Așa cum experiența ta a uitat probabil să-ți amintească faptul că prețul de discount se stabilește după cu totul alte criterii decât profitabilitatea produsului; pentru a ține în portofoliu un produs ai tot felul de cheltuieli (de depozit sau de promovare), ai venituri pe care nu le faci (ții stoc cu produse care au un nivel de rotație redus) și ai pierderi de valoare (o prăjitură trebuie vândută repede, altfel pierzi toți banii).
      Unele influențează marja brută, altele pe cea netă și de aceea sunt convins că nu ai habar ce relevanță au cei doi parametri.
      • Like 0
  • Eram un pic ingrijorat la un moment dat ca pe site-ul asta nascut a fi de dreapta, de sprijin si promovare a spiritului antreprenorial, a companiilor start-up etc isi facusera incet incet aparitia tot felul de indivizi cu gandire de tip socialist atat din randul comentatorilor cat si al autorilor (din pacate) de articole si ca ponderea acestora devine ingrijorator de mare.
    Majoritatea comentariilor de mai jos mi-au redat un pic linistea si speranta ca mai sunt destui romani cu gandire sanatoasa capitalista.
    De aceea felicitari pentru comentarii Adr. Gabriel, M. Popesco, Common Reader
    • Like 1
  • Nu inteleg ce legatura exista intre discutiile legate de salariul minim si salariile pe care o firma le plateste unor angajati pe care doreste sa-i fidelizeze. Sa fim seriosi, cine plateste salariatii buni cu salariul minim? Problema este ca salariatii neproductivi, cu pregatire slaba, sunt platiti din ce in ce mai bine. Aceia sunt beneficiarii salariului minim. Ganditi-va ca sunt oameni care se multumesc cu un ajutor social absolut minuscul, preferandu-l unui salariu care e mic (da, asa e!) dar sigur mai mare decat acel ajutor.
    Daca avem oameni care prefera sa obtina 300-400 de lei lunar fara sa faca nimic decat sa-si bata capul cu o slujba cu atat mai mult va puteti imagina ca cei ce castiga bani din ce in ce mai multi fara a-si imbunatati in niciun fel abilitatile, doar prin bunavointa guvernului, vor fi din ce in ce mai putin motivati sa se perfectioneze.
    In plus, asa cum reiese chiar din analiza lui Iancu Guda intr-un alt articol de pe platforma nivelul salariului minim in cel mediu a crescut in 10 ani de la 27% la 47%. Ceea ce inseamna ca de fapt cei ce sunt productivi, au abilitati speciale, muncesc mai mult, etc., castiga tot mai putin in raport cu ceilalti. Unde va duce egalitarismul asta? Pai ia vedeti ce s-a intamplat intre 1945 si 1989. Nu chiar pana intr-acolo dar in directia aceea.
    A, sigur ca mai exista o categorie de salariati pe care cresterea salariului minim ii avantajeaza. Bugetarii platiti pe o grila care are ca referinta tocmai nivelul salariului minim. Sigur ca ei vor gasi toate argumentele posibile in favoarea majorarii.
    • Like 3
    • @ Adrian Gabriel
      Alien check icon
      Cresterea ponderei salariului minim in cel mediu se explica si prin cresterea numarului celor platiti cu salariul minim, iar cei productivi si cu abilitati speciale sunt din cei in ce mai putini ceea ce e o problema. Asta inseamna ca de fapt productivitatea e muncii e vai de mama ei, iar asta e o problema.
      Ar trebui mai multe informatii pentru o analiza mai serioasa.
      • Like 0
  • "No business which depends for existence on paying less than living wages to its workers has any right to continue in this country."

    Credeați că e Marx? Nu, e Franklin Roosevelt, acum 100 de ani. Și da, sunt de acord, decât afaceri care se bazează pe salarii de mizerie, cât să te târăști de la o lună la alta, mai bine fără ele. Zici că nu-ți permiți să plătești mai mult — nicio problemă, fă tu sau familia ta jobul ăla, pe banii ăia de mizerie, dacă chiar nu nu poți mai mult!

    Ce tot pomeniți ăia de mai sus de „piață”? Fix datorită pieții s-a dus forța de muncă în alte țări, mai normale...
    • Like 0
  • Ionel check icon
    Da. Foarte buna prezentarea, din punctul meu de vedere. Multa lume citeste, insa putini sunt oamenii care sa inteleaga ce ati vrut sa scoateti in evidenta. Ma surprind comentariile unor cititori. Imi dau seama ca nu au studii economice si vin cu asa zise argumente ale economiei de piata !!!! "productivitate, concurenta, piata regleaza ". Cel mai mult mi-a placut argumentul cu Moise Guran !!!! Spre deosebire de acesta si altii ca el, eu niciodata nu asi vorbi de rau un patron pentru care am muncit ani de zile si care mi-a platit salarii ani la rand. Cel mult m-asi abtine. Apropo, de reglarea in piata si contributivitate, anul trecut am anuntat directorul ca plec pt ca am gasit un job mai bine platit. Imediat mi-a majorat salariu cu 30 %. Am ramas, dar a trebuit sa caut eu ceva pentru.....Sper ca acest articol sa fie citit de oameni care lucreaza in domeniul resurselor umane, neexternalizate. Oricum eu o sa il promovez in mediul lor.
    • Like 1
    • @ Ionel
      "Ma surprind comentariile unor cititori. Imi dau seama ca nu au studii economice si vin cu asa zise argumente ale economiei de piata !!!! "productivitate, concurenta, piata regleaza ". "

      "... anul trecut am anuntat directorul ca plec pt ca am gasit un job mai bine platit. Imediat mi-a majorat salariu cu 30 %"

      Pare ca aceste doua afirmatii ale dvs. se contrazic. Deci ce sa intelegem? Poate sau nu piata sa regleze? Functioneaza sau nu concurenta? Daca da, atunci care este motivul fortarii de catre guvernul PSD a cresterii salariului minim? V-a raspuns deja un comentator anterior: a smulge bani de la sectorul privat pentru a acoperi cresterile de pensii si de salarii ale functionarilor publici.

      Oare aceste cresteri ale salariului minim urmaresc in primul rand binele angajatilor din sectorul privat? Astept dovada prin ne-impozitarea salariului minim, asa cum deja a amintit un comentator aici.
      • Like 0
    • @ Ionel
      Va dati seama gresit ca nu am studii economice. Dar sa spui : "asa zise argumente ale economiei de piata !!!! "productivitate, concurenta, piata regleaza ", denota ca nu ati inteles nimic din principiile pietei libere, chiar daca ati studiat economia . Poate ati studiat economia socialista, si nu prea v-ati mai actualizat cunostintele.
      Iar povestioara cu santajarea patronului pentru marirea salariului cu 30 % !!! (nu 5, nu 7, nu 10 % , ci 30 %) arata o gandire de tip sef de sindicat la o regie de stat.
      Dar chiar si asa, povestioara demonstreza exact ce sustin , calea corecta de a obtine un salariu mai mare in economia de piata: negocierea sau cautarea unui alt loc de munca
      • Like 1
    • @ Ionel
      Leo check icon
      Angajatorii au pretenția - absurdă, știu - că angajații să-și „plătească“ salariile din rezultatele muncii lor. Ce idee năstrușnică, nu-i așa?
      • Like 1
  • v_sile check icon
    Articol scris din Bucuresti, dintr-o cafenea Starbucks. Autorul nu intelege cat de rupta e tara in doua. In zonele dezvoltate, mediul privat strange din dinti si suporta cresterile, caci are de unde.

    In zonele subdezvoltate, majoritatea slujbelor sunt legate de munci slab calificate, pentru ca acela e nivelul de dezvoltare al zonei. Nimeni nu a facut ceva concret pentru acele zone: nu au infrastructura ca sa fie legati de zonele mai dezvoltate sau de vestul tarii, sistemul de educatie e la pamant, inclusiv invatamantul profesional, investitii importante nu sunt.

    A biciui salaraiul minim cu cresteri si de doua ori pe an in acele zone e criminal. Omori si bruma de afaceri, atatea cate sunt. Da, vorbim de mici magazine si chioscuri, gogoserii, spalatorii auto, frizerii si asa mai departe. In cel mai bun caz de firme de confectii, care si alea stau cu ochii deja pe ce ar putea sa plateasca ca salariu in Ucraina sau prin Asia. Oracle si Ford inca nu au ajuns acolo.

    Ia uite rata de ocupare in astfel de zone:
    Giurgiu - 12%
    Calarasi - 15%
    Teleorman - 15%
    Mehedinti - 17%
    Vaslui - 14%
    Botosani - 16%
    Suceava - 16%
    Vrancea - 17%
    Ialomita - 16%
    Dambovita - 15%

    Adica in Giurgiu are loc de munca un om din opt adulti.

    Majorarea repetata a salariului minim nu va duce decat la scaderea ratei de ocupare in aceste zone si, in final, la depopulare masiva: oamenii buni de munca or sa plece.

    Da, nu e un lucru bun sa avem oameni platiti prost, cu salariul minim pe economie. Dar cresterea trebuie sa fie organica, urmare a unei cresterii economice reale (prin investitii) si a schimbarii structurii economiei, de la munci necalificate la munci mediu/inalt calificate.. Nu facuta din pix, din Bucuresti, de unii care, in goana de bani, nu fac decat calcule mecanice: 1,7 milioane de oameni cu salariul minim, 100 de lei in plus la buget lunar pentru fiecare, ura, am scos inca 500 de milioane de euro in plus la buget!

    Rezultatul o sa fie fix pe dos fata de ce isi imagineaza unii.
    • Like 1


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult