(Foto Guliver/Getty Images)
Începând cu 1 decembrie sau, și mai probabil, de la 1 ianuarie 2019, salariul minim pe economie va crește. Cu 101 lei, în cifre nete. Adică de la 1.162 până la 1.263 de lei. Pentru fiecare leu în plus pe care angajații îl vor lua la salariu s-a iscat cel puțin o revoltă în rândul mediului de afaceri. Că e prea mult, că e prea din scurt, că e nesustenabil, destabilizator, că e doar populist și nimic mai mult. Da, este o schimbare cu un impact pe care mulți nu îl bugetaseră și care va presupune un heirup cu care companiile, în general, nu se simt confortabil. Dar confortul unui business care se bazează pe oameni plătiți cu salariul minim pe economie nu este niciodată de cursă lungă. Și asta ar trebui să înțeleagă tot mai mulți angajatori.
Un argument pe care l-au adus mulți dintre cei care se opun acestei majorări este acela că, în ultimul deceniu, România a avut cea mai mare creștere procentuală din Europa Centrală și de Est, de 173%, a salariului minim pe economie. Argumentul e valid. Însă numai dacă îl scoți din context. Iar contextul este că, la un venit net de aproximativ 200 de euro pe lună, rămânem, în continuare în coada clasamentului, atunci când vine vorba de salarii.
Mai mult decât atât, nu trebuie să intervină Eurostatul să ne spună asta. Dincolo de cifre, grafice și statistici, este foarte simplu ca fiecare dintre noi să facă un exercițiu de sinceritate și de empatie și să răspundă onest: ce aș putea eu să fac cu 1.100 de lei pe lună? Cum aș putea să trăiesc? Cum aș putea să-mi plătesc facturile lunare și să-mi cresc copiii? Cum aș putea să-mi asigur un nivel măcar decent de trai, să ating acel prag de „igienă” financiară, care să-mi asigure o calitate a vieții suportabilă. Nu dezirabilă, nu ideală, nici măcar bună. Doar suportabilă.
Mai pragmatic de atât, angajatorii nu ar trebui să se mai întrebe de ce au rată de fluctuație de 90% sau să se plângă de faptul că angajaților, pur și simplu, nu le pasă. Și nici să arate neputincioși cu degetul spre țările care sunt acum a doua casă pentru 2,5 milioane de români, ce au ales să trăiască și să muncească în străinătate. Unii - specialiști, alții - muncitori calificați, alții - tineri care acum își încep cariera, dar toți – potențiali candidați pentru joburile pe care cu greu reușesc să le ocupe.
Se mai plâng companiile că nu pot să-i loializeze, să-i convingă sau să-i facă să se simtă implicați. Și asta pentru că niciodată, dar absolut niciodată, nu va funcționa acel buton imaginar pe care și-l imaginează unii dintre noi și care, odată apăsat, face să apară o graniță groasă între viața personală și cea profesională. Niciodată un angajat care are la modul cel mai real și mai apăsător grija zilei de mâine nu va putea să uite de realitatea care îl așteaptă dincolo de serviciu și să trudească fără să-și pună întrebări sau fără să se uite la mai binele din curtea vecină. Nici n-ar avea cum, iar așteptarea unor angajatori ca oamenii care lucrează pentru ei să aibă motivații mai puternice decât cele financiare sunt, uneori, absurde. Sunt absurde atunci când vorbim de oameni care câștigă minimul. Minim care, chiar și crescut, tot puțin înseamnă.
Ce încerc să spun nu are vreo legătură nici cu sindicalismul, nici cu filantropia, nici cu personalizarea excesivă a relațiilor profesionale. Până la urmă, nu acesta este sensul unui business. Ci acela de a face bani, de a fi eficient, de a te perfecționa de la un pas la altul și de a avea maturitatea necesară pentru a înțelege că și în afaceri, ca și în viața de zi cu zi, uneori ești prea sărac pentru a-ți permite prețul cel mai mic. Din fericire, tot mai multe companii încep să înțeleagă asta. Au învățat pe pielea lor cât de scump este să ai oameni plătiți puțin. Pentru că vin, dar nu sunt implicați. Și, apoi, oricum, pleacă repede. Să-i înlocuiești te costă mai mult decât dacă le-ai fi dat lor un salariu ceva mai bun, de la început. Dar și pentru că, odată plecați, s-ar putea să ducă cu ei și tot ceea ce nu ți-ai dori vreodată să auzi de la un fost angajat despre tine.
Asta a fost una dintre lecțiile pe care le-au învățat, în ultimii ani, companiile de servicii externalizate, care plăteau puțin. Dar pentru acest puțin plăteau, mai departe, mult, atunci când venea vorba de efecte. Pentru că se deschidea același lanț cauzal nesfârșit, cu veniri și plecări ale angajaților. Și, între ele, se instalau multă frustrare, multe eforturi, bani cheltuiți și dezechilibru. În felul acesta, îndepărtarea de plafonul salariului minim s-a impus, cumva, în mod natural. Pentru că unele companii au înțeles că, pur și simplu, nu-și mai permit să rămână acolo. La fel s-a întâmplat și în anumite cazuri, în retail. Și într-o industrie, și în cealaltă, vorbim acum despre salarii care pornesc de la 1.800 – 2.000 de lei pe lună. Chiar și pentru un absolvent de facultate care nu a lucrat o zi în viața lui sau pentru cineva care nu are studii superioare.
Ideea este următoarea: nu trebuie să vină statul și să te oblige să mărești salariul minim pe economie. Ci să înțelegi tu, ca angajator, că nu poți, nu ai cum să crești trăgând la nesfârșit de acest venit minim. Da, sigur, măsuri de relaxare a poverii fiscale, de ușurare a schemei de impozitare a muncii ar fi varianta pe care toți angajatorii ar primi-o cu brațele deschise și poate că aici ar trebui să fie principala revoltă, nu pe tema majorării unor salarii care, realmente, sunt imposibil de mici.
Că se va întâmpla din decembrie, din ianuarie 2019 sau mai târziu de atât, anunțați din vreme sau luați pe nepregătite, angajatorii vor reacționa ca și până acum. Vor absorbi șocul, vor găsi soluții de atenuare a efectelor și vor reuși să se regrupeze. Ne-o arată și istoria mai îndepărtată, dar și cea recentă – de la începutul anului, când companiile care au dorit să mențină salariul net al angajaților au trebuit să mărească brutul, după ce contribuțiile salariale au fost trecute, de la angajatori, la angajați. Și atunci, ca și acum, numărul de joburi scoase în piață a rămas neafectat. În continuare se caută candidați la orice pas, în continuare se angajează masiv, iar piața nu dă semnale că această tendință ar putea să se tempereze în imediata apropiere.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pe de alta parte, si fara vreo legatura, si discursurile "de dreapta" sunt putin naive pentru situatia din Romania. Patronatul din Romania e o adunatura la fel de pestrita ca si restul populatiei. Exista antreprenori adevarati si "antreprenori" fostii magazioneri si CAPisti care formau coloana vertebrala a economiei lui Ceausescu, cu mentalitati si abordari foarte diferite. Exista afaceri, si exista "afaceri" prin care niste dorei analfabeti platiti cu minimul pe economie planteaza panselute pe bani publici cu niste preturi halucinante, iar diferenta se imparte frateste intre "patronul" privat si primarul de stat.
Antreprenoriatul trebuie sa fie incurajat si sprijinit, insa trebuie sprijinit cel real, si cu valoare adaugata mare, si nu antreprenoriatul de tip tun la buget sau de tip dorel la sapa. Cu o populatie imbatranita nu e putem permite o economie bazata pe munca de sclav cu productivitate slaba. Aici autorul are dreptate, genul de afaceri bazate exclusiv pe salariile minuscule nu duc nicaieri.
Ce treabă are angajatorul cu facturile pe care le are de plătit angajatul, cu cheltuielile sale sau cu fericirea sa?
Îl obligă cineva pe angajat să ocupe un loc de muncă plătit la un nivel considerat prost; îl oprește cineva să învețe mai mult, să facă niște cursuri, să se ducă la o facultate etc; îl oprește cineva să lucreze ca pfa sau să înregistreze o firmă?!
Când mărești salariul minim peste o limită sustenabilă și acceptată de piață se întâmplă două lucruri:
1. Vor apărea disponibilizări în cazul angajatilor care aveau deja profitabilitatea foarte redusă; acești oameni sunt cei mai puțin pricepuți muncitori și viitorii asistați sociali;
2. Când nu poți să concediezi, reduci salariile mari, ceea ce face ca angajații pricepuți să se gândească de două ori dacă mai rămân în companie; problema este că aceștia aleg de multe ori să schimbe inclusiv țara...
Majoritatea comentariilor de mai jos mi-au redat un pic linistea si speranta ca mai sunt destui romani cu gandire sanatoasa capitalista.
De aceea felicitari pentru comentarii Adr. Gabriel, M. Popesco, Common Reader
Daca avem oameni care prefera sa obtina 300-400 de lei lunar fara sa faca nimic decat sa-si bata capul cu o slujba cu atat mai mult va puteti imagina ca cei ce castiga bani din ce in ce mai multi fara a-si imbunatati in niciun fel abilitatile, doar prin bunavointa guvernului, vor fi din ce in ce mai putin motivati sa se perfectioneze.
In plus, asa cum reiese chiar din analiza lui Iancu Guda intr-un alt articol de pe platforma nivelul salariului minim in cel mediu a crescut in 10 ani de la 27% la 47%. Ceea ce inseamna ca de fapt cei ce sunt productivi, au abilitati speciale, muncesc mai mult, etc., castiga tot mai putin in raport cu ceilalti. Unde va duce egalitarismul asta? Pai ia vedeti ce s-a intamplat intre 1945 si 1989. Nu chiar pana intr-acolo dar in directia aceea.
A, sigur ca mai exista o categorie de salariati pe care cresterea salariului minim ii avantajeaza. Bugetarii platiti pe o grila care are ca referinta tocmai nivelul salariului minim. Sigur ca ei vor gasi toate argumentele posibile in favoarea majorarii.
Ar trebui mai multe informatii pentru o analiza mai serioasa.
Credeați că e Marx? Nu, e Franklin Roosevelt, acum 100 de ani. Și da, sunt de acord, decât afaceri care se bazează pe salarii de mizerie, cât să te târăști de la o lună la alta, mai bine fără ele. Zici că nu-ți permiți să plătești mai mult — nicio problemă, fă tu sau familia ta jobul ăla, pe banii ăia de mizerie, dacă chiar nu nu poți mai mult!
Ce tot pomeniți ăia de mai sus de „piață”? Fix datorită pieții s-a dus forța de muncă în alte țări, mai normale...
"... anul trecut am anuntat directorul ca plec pt ca am gasit un job mai bine platit. Imediat mi-a majorat salariu cu 30 %"
Pare ca aceste doua afirmatii ale dvs. se contrazic. Deci ce sa intelegem? Poate sau nu piata sa regleze? Functioneaza sau nu concurenta? Daca da, atunci care este motivul fortarii de catre guvernul PSD a cresterii salariului minim? V-a raspuns deja un comentator anterior: a smulge bani de la sectorul privat pentru a acoperi cresterile de pensii si de salarii ale functionarilor publici.
Oare aceste cresteri ale salariului minim urmaresc in primul rand binele angajatilor din sectorul privat? Astept dovada prin ne-impozitarea salariului minim, asa cum deja a amintit un comentator aici.
Iar povestioara cu santajarea patronului pentru marirea salariului cu 30 % !!! (nu 5, nu 7, nu 10 % , ci 30 %) arata o gandire de tip sef de sindicat la o regie de stat.
Dar chiar si asa, povestioara demonstreza exact ce sustin , calea corecta de a obtine un salariu mai mare in economia de piata: negocierea sau cautarea unui alt loc de munca
In zonele subdezvoltate, majoritatea slujbelor sunt legate de munci slab calificate, pentru ca acela e nivelul de dezvoltare al zonei. Nimeni nu a facut ceva concret pentru acele zone: nu au infrastructura ca sa fie legati de zonele mai dezvoltate sau de vestul tarii, sistemul de educatie e la pamant, inclusiv invatamantul profesional, investitii importante nu sunt.
A biciui salaraiul minim cu cresteri si de doua ori pe an in acele zone e criminal. Omori si bruma de afaceri, atatea cate sunt. Da, vorbim de mici magazine si chioscuri, gogoserii, spalatorii auto, frizerii si asa mai departe. In cel mai bun caz de firme de confectii, care si alea stau cu ochii deja pe ce ar putea sa plateasca ca salariu in Ucraina sau prin Asia. Oracle si Ford inca nu au ajuns acolo.
Ia uite rata de ocupare in astfel de zone:
Giurgiu - 12%
Calarasi - 15%
Teleorman - 15%
Mehedinti - 17%
Vaslui - 14%
Botosani - 16%
Suceava - 16%
Vrancea - 17%
Ialomita - 16%
Dambovita - 15%
Adica in Giurgiu are loc de munca un om din opt adulti.
Majorarea repetata a salariului minim nu va duce decat la scaderea ratei de ocupare in aceste zone si, in final, la depopulare masiva: oamenii buni de munca or sa plece.
Da, nu e un lucru bun sa avem oameni platiti prost, cu salariul minim pe economie. Dar cresterea trebuie sa fie organica, urmare a unei cresterii economice reale (prin investitii) si a schimbarii structurii economiei, de la munci necalificate la munci mediu/inalt calificate.. Nu facuta din pix, din Bucuresti, de unii care, in goana de bani, nu fac decat calcule mecanice: 1,7 milioane de oameni cu salariul minim, 100 de lei in plus la buget lunar pentru fiecare, ura, am scos inca 500 de milioane de euro in plus la buget!
Rezultatul o sa fie fix pe dos fata de ce isi imagineaza unii.
mai este un aspect - cel emotional: atata vreme cat agenda publica este setata si manipulata cu cinism si perfidie de catre guvernanti pe tema ”uite ce buni suntem noi ca tot marim salariile acolo unde noi putem dar privatii astia veroși nu vor sa mareasca” se creaza la nivelul intregii societati o asteptare si o presiune psihologica in aceasta directie: toti anagajatii cu salarii nete relativ mici (de pana in 1500 lei) asteapat si ei o crestere, pentru ca a crescut salariul minim - este omeneste iar guvernantii exploateaza cu cruzime aceasta tema! in ce tara europeana s-a mai ajuns ca media salarilor bugetarilor sa fie mai mare cu 40% decat media salariilor din privat!!!!???? anomalia consta in faptul ca cei care realizeaza PIB-ul si genereaza banii pentru plata acestor salarii umflate artificial ajung sa castige mult mai putin, deoarece angajatorii nu au cum sa le creasca in acest ritm salariile fara sa intre pe pierdere!