Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Alo, domnu Jean? Am şi eu numărul de la o cunoştinţă, aţi rezolvat-o dumneavoastră cu o problemă. Voiam să mă ajutați şi pe mine, dacă puteţi“

cimitir - Foto: Cordelia Molloy / Sciencephoto / Profimedia

Foto: Cordelia Molloy / Sciencephoto / Profimedia

„Alo, domnu Jean? Am şi eu numărul de la o cunoştinţă, aţi rezolvat-o dumneavoastră cu o problemă, ştiţi la ce mă refer. Voiam să mă ajutați şi pe mine, dacă puteţi. Că am înțeles că sunteţi om serios”, spune doamna în bluză albastră, sprijinită de un baston, în timp ce se urcă în autobuz. După acest preambul în care pare că încearcă să păstreze discreţia, doamna cu baston se aşază pe scaunul din autobuz şi devine brusc directă. „Voiam să ştiu dacă mă puteţi ajuta şi pe mine cu o groapă. Dar să fie mai central, aşa, nu pe aleile laterale, şi cu mozaic, aşa...”.

Dialogul continuă timp de câteva staţii, timp în care sunt, fără să vreau, răpită de această discuţie telefonică plasată undeva între comedia neagră şi tragedia românului care nu se mai află la prima tinereţe. Opresc muzica din căşti.

„Ziceţi că sunt scumpe? Păi cât de scumpe? Daţi-mi şi mie un preţ! Mai mult de 4000 de euro? Mai mult? Am înţeles... Da. Bine, domnu Jean, atunci mai vorbim...”, spune femeia şi încheie conversaţia.

Apoi i se adresează unei doamne de pe scaunul de lângă, cam de aceeaşi vârstă: „I-auzi, domnule, că 4000 de euro sunt gropile în celelalte cimitire, aici la Ungureni sunt ca la Bellu în Bucuresşti, cică!

Şi vreau şi eu să fie cu mozaic de jur împrejur, nu să fie o spoială, să mai bag nu ştiu câţi bani în ea, că tot acolo ajung! Cu concesiunea, cu aranjarea... Da' uite cum fac alţii bani! Se duc, le cumpără la hal de preţ şi uite la ce preţ le vând acum”, îşi varsă femeia oful.

Locuri de veci cu preţuri până la 30.000 de euro

La o simplă căutare pe site-urile de anunţuri, locurile de veci din Craiova se găsesc cu preţuri până la 10.000 de euro. Ceva mai ieftin totuşi faţă de cimitirul Bellu, adus în discuţie în dialogul de mai sus, unde preţurile urcă până la costurile unei garsoniere într-un oraş mai mic – 30.000 de euro. Aşadar, la tinereţe faci rate la bancă pentru o casă pe pământ, iar la bătrâneţe, când zici şi tu că răsufli uşurat, liber de credite, îţi dai seama că trebuie să te împrumuţi şi pentru o casă... de sub pământ.

Un semn că nu mai eşti chiar aşa de tânăr e când auzi tot mai des în jur discuţii privind locurile de veci. Dacă acum câţiva ani, la reuniunile de familie subiectele de discuţie se învârteau în jurul politicii, acum îşi fac tot mai mult loc preocupările privind „gropile” între cuscri, unchi, bunici, ucise din faşă de privirile tăioase ale celor mai tineri: „Vă găsirăţi şi voi subiect! Hai, gata, că aud copiii!”. Şi uneori discuţia continuă în şuşoteli, căci până nu e rezolvată treaba, „ăi bătrâni” stau cu grijă. Ia uite, X-ulescu a rezolvat! Şi iată motiv să te foieşti noaptea-n pat.

Moartea e pe bani

Ar fi de râs dacă am privi la tabloul ăsta uşor sinistru dintr-un fotoliu, pe ecranul televizorului, într-un serial de comedie neagră, numai că e purul adevăr şi e, de fapt, de plâns. Pensionarul român, care abia îşi duce zilele pe o pensie de nimic după zeci de ani de muncă, nu poate să trăiască decent, dar, mai rău decât atât, nu poate să moară decent. Pentru că şi ca să mori ai nevoie de bani. Mulţi.

Uneori mult mai mulţi decât în America, că până şi la New York găseşti suficiente oferte sub preţul celor din Craiova. Am căutat eu, din curiozitate.

Bătrânica şi paharul

În timp ce bătrânii noştri îşi strâng câte un leu amărât, ca să poată fi îngropaţi cum se cuvine atunci când ceasul va hotărî, tinerii au tendinţa să îi judece pentru că nu se bucură de bătrâneţile lor şi că vorbesc prostii. Dar ei nu au, de fapt, această şansă. Orizonturile le sunt îngustate, de cele mai multe ori, de o ţară în care sunt trataţi drept o corvoadă. Şi mă îngrozeşte gândul că, oricât ne-am dori să fim altfel, vom ajunge şi noi, cândva, demni de milă.

Îmi vine în minte o scenă trăită în Murano, Italia, într-o dimineaţă oarecare, când oamenii ies să îşi savureze cafeaua împreună, de la cei mai tineri la cei mai în vârstă. Mă uit la masa din spatele cafenelei la o gaşcă veselă 60+ şi zâmbesc de dragul lor. Râd, vorbesc în gura mare, se simt bine împreună. Trăiesc. Lângă noi se aşază o bătrânică de peste 70 de ani şi ne roagă, într-o italiană cu un accent pe care nu îl cunosc prea bine, să aruncăm o privire şi la geanta ei până se duce la bar. Se întoarce apoi cu două pahare de prosecco şi îmi mulţumeşte plină de viaţă pentru că mi-am îndeplinit misiunea. În timp ce eu aşteptam să îi vină camaradul de vorbă, femeia dă peste cap un pahar. Îmi mai spune ceva în dialectul acela pe care nu îl înţeleg suficient, dă peste cap şi al doilea pahar, ne salută, salută omul de la bar şi pleacă. Şi zic: Uite, asta bella vita. Să poţi să îţi începi dimineaţa cu două pahare de prosecco fără niciun motiv. Şi zâmbind. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mirea check icon
    Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul - proverb românesc.
    A mai apărut un articol aici în care autoarea descria modul în care soacra sa englezoaică a ales să moară și ce să se întâmple cu cadavrul ei după și modul în care a murit ta-su și cât tămbălău i-a făcut după!
    Titlul era ceva "Soacra mea a trăit boierește și a ales să moară ca un sărman, tata a avut o viață plină de lipsuri și a vrut să fie înmormântare ca unui împărat".
    Tipic nouă.
    • Like 1
  • am decis cu sotul: crematoriu. O singura floare sa imi cumpere familia, si cel mai ieftin cosciug. Costa zero (acoperit de primarie). De restul banilor sa doneze mancare la copilasii de la spitalul unde fac voluntariat de atatia ani.
    Da' inca nu avem curaj sa informam mamele si soacrele despre decizia noastra :D :D :D
    • Like 1
    • @ Claudia Olteanu
      Mirea check icon
      Crematoriu soția, donare hoit facultății de medicină, eu.
      Știe toată lumea.
      Se pot da cu dosul de pământ până fac gaură, grija mea, când oi muri sunt cel mai mare încrezut, nu mai vorbesc cu nimeni!
      Copiilor le-am spus să-și vadă de viață pe unde or fi, (cât de egoist și meschin trebuie să fii să ai pretenție să vină copilul de pe partea ailaltă a Pământului, doar să-ți vadă hoitul scofâlcit în copârșeu!), dacă eu am fost un tată bun și m-au iubit, își vor aduce aminte de mine oricând cu plăcere, mă vor purta în suflet!
      Înmormântarea este un spectacol pentru cei vii, motiv de fală și prilej de câștig pentru hoitarii în sutană!
      • Like 2
  • Greu de trăit... greu și de murit. Mai nou, la preț redus, veșnicia aia poate dura doar 7 ani. De-acasa... adică "devine nu "după facultăți", ci după Casa de pensii.
    • Like 0
  • Păi normal că la morminte sunt prețuri anormale și aberante, atât timp cât acesta este (încă) unul dintre atâtea muuuultele domenii de activitate ale mafiei feudalo-bisericești care a ajuns să sufoce și să căpușeze România de mai bine de 3 decenii de capitalism postdecembrist exploatator. Alternativa progresistă și mult mai afordabilă este Crematoriul Cenușa, variantă preferată de foarte mulți tovarăși, în frunte cu Ana Pauker!
    • Like 6
    • @ Ovidiu Jurj
      Salut , domnule Ovidiu Jurj . Like . Nu as fi crezut in vecii vecilor ( rezonez cu articolul ) ca voi fi de acord cu dumneavoastra pe vreo tema - va citesc postarile cu mare atentie si amuzament ! Acum insa , un mare like - insa fara ultima propozitie ! Cu referire la scelerata Ana Pauker - ii transmit urarea lu' mama mare , o batrana cu limba ascutita din Mehedintiul dunarean , anume - ,, arza-oar mangalu' si prafu' si pulberea sa se aleaga de ea ,, ! Cu ref. la incinerare , un mare DA ! , fara niciun imputit de popa alaturi si daca se poate - atunci cand vreun apropiat va fi sa verse cenusa in prima padure , sau in primul rau , sa cante Queen , vreo melodie ... Oricare . Sanatate va doresc , domnule Ovidiu Jurj ( daca asa va numiti -si nu este un nume de lupta in razboiul dumneavoastra cu exploatatorii clasei muncitoare si cu al lor pumnal miselesc , Capitalul ...) )
      • Like 3
    • @ Luigi Cosma
      Revin . Ma refer la Capital , la bani , nu ma refer la ,, Capitalul ,, , lucrarea gunoiului nascut la Chemnitz ...
      • Like 0
    • @ Ovidiu Jurj
      Mirea check icon
      Afordabilă?
      Ce-i aia?
      Convenabilă îți mirosea a mort?
      • Like 0
  • La noi abunda de lipitorile care sug si de la vii si de la morti. Cimitirile au incaput pe mana mafiei tiganesti, mana-n mana cu primaria generala si mafia popeasca. Niciun primar generl nu a indraznit sa ridice aceasta problema si sa incerce sa faca ordine. Si-ar fi pierdut sprijinul "de partid" iar la viitoarele alegeri nu ar mai fi pupat nici macar loc pe lista. Uitati-va la ce-i face mafia pesedito-tiganeasca lasata de oprescu, firea lui nicusor dan, bine intentionat dar sabotat.
    • Like 4
  • dan check icon
    Domnu' Jean , dar o piramida nu se poate si sa fie cu mozaic asa ca la faraoni?
    • Like 3


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult