Anul 2018 este anul în care am ajuns, din punct de vedere moral, în cel mai de jos punct cu putință în istoria noastră recentă. Festivismul excesiv, gros și de prost gust precum machiajul femeii de carton, gândit de o mână de oameni și pus în aplicare de prea mulți alți oameni, a fost menit să tulbure și mai tare înțelesurile pe care ar trebui să le putem da cinstei, demnității, onoarei, dreptății și să ascundă sub imense decoruri tricolore haosul valorilor, invazia prostiei și triumful conformismului.
Dar catastrofa morală în care ne aflăm nu se întâmplă din cauză că la putere au ajuns niște hoți și mincinoși. Mai degrabă trebuie să spunem invers: oamenii i-au promovat, dintre ei, pe cei asemeni lor, doar că înzestrați cu mai mult tupeu. Nu oamenii cinstiți au ales hoți în fruntea țării, după cum nici de la niște hoți nu ne putem aștepta să se lepede de patima furtului și să lase locul de bunăvoie unor oameni cinstiți. Catastrofa aceasta morală este lucrarea la care am contribuit și contribuim cu toții, chiar dacă unii dintre noi (poate nici măcar o majoritate dintre noi) în mod pasiv, prin tăcere și întors privirea. Ea se desăvârșește azi pentru că unii și alții am lucrat la producerea ei în timp, fiecare în colțul său profesional sau familial. Şi nu, nu e vorba de a dilua ce se întâmplă într-o indefinită vină colectivă. Căci dacă suntem cu toții responsabili pentru eliminarea rigorilor etice în reglarea relațiilor dintre noi, nu suntem cu toții în același fel responsabili: unii dintre noi au o responsabilitate difuză, alții una concretă, ușor de tradus în responsabilitate juridică și penală.
Ceea ce rămâne însă semnificativ este că nici o instanță politică sau civică având putere de decizie dau de influențare a practicilor sociale nu a avut curajul (ori interesul...) de a pune în fața românilor oglinda în care să privească abisul absenței de moralitate în care se complac și ne complăcem. Să spunem doar atât: grija pentru morală – grija pentru a face bine și nu rău, pentru a spune adevărul și nu minciuni, pentru a fi drept și nu nedrept, pentru a fi solidar și nu egoist – această grijă pur și simplu nu este una din grijile care să ne dea bătaie de cap. Între bine și rău se găsește cu multă abilitate un interval călduț al justificării, al compromisului teribil pe care îl exprimăm cu efecte atât de ruinătoare prin expresia „oameni suntem, ne înțelegem”.
Rădăcinile insensibilității morale sunt adânci în trecutul românesc și nu trebuie să ne ferim a le urmări dezvoltările în timp. „Mândria de a fi român” nu e deloc incompatibilă cu șmecheria, descurcăreala și corupția tuturor moravurilor. Cel mândru că e român își umflă pieptul și face spume împotriva străinilor, dar nu are nicio problemă să-și plaseze nevasta la minister sau copilul prost în funcții gras plătite, ori să ia șpagă și să facă aranjamente pentru alții.
Dragnea e doar întruchiparea de moment a acestei inefabile asocieri dintre rânza naționalistă de fațadă și absența oricărui simț al binelui comun. În fiecare zi, realitatea românească adaugă noi nume aceste panoplii a numelor care împing țara spre prăbușire morală: ieri au fost L.M. Pop sau D. Buzatu, azi sunt L. Şandru și D. Vâlcov, mâine de dimineață vor fi alții. Şi alături de „staruri”, câți alții, care nu au șansa de a fi văzuți la televizor și care, vai, nu mai devin vedete atunci când își exhibă pompos goliciunea interioară.
Însă ceea ce este nou în aceste din urmă luni este nu doar că Partidul-Stat a reușit să modifice legi și coduri exclusiv în favoarea infractorilor. Dar, în stilul ei agresiv și disprețuitor față orice de lege, exprimat de câteva figuri obscene (inutil să le mai dăm numele), a căutat să anihileze orice instanță neutră de unde ar fi putut izvorî o urmă de discernământ, de judecată dreaptă, de integritate. CNA, CNCD, ANI, Avocatul poporului, consilii și comisii de etică în profesii sau instituții ar fi doar câteva din aceste instanțe care ar fi putut din când în când să ne asigure că nu am înnebunit cu toții, că există limite ale comportamentului public dincolo de care începe prostituția, imoralitatea, ilegalitatea, crima.
Dar nu, aceste instanțe au fost sufocate tocmai populându-le cu cei mai prostituați dintre oamenii publici, cu cei mai ușor de cumpărat, de șantajat, de manipulat. Şi iată-ne în acest moment în situația în care nu suntem capabili să indicăm o singură instituție în România în care niște valori morale să guverneze acțiunea și decizia respectivei instituții.
Suntem în plină anarhie morală. Spre deosebire de anarhia politică, cea morală e confortabilă, asigurând stabilitate și siguranță: oricum faci e bine, care-i problema în fond? Nu moare România dacă mai fură unul, dacă mai omoară altul etc. Până la urmă a trăi lângă hoți, mincinoși, lepre mediatice sau politicieni corupți nu e chiar așa mare lucru. Mai greu e până te obișnuiești, nici nu trebuie să-ți placă, important e doar să nu te revolți. Fiecare face ce vrea, pentru toți e un loc sub soare, haideți că nu e dracul chiar așa de negru, la toți ni-i greu, nu se poate să nu fie cumva, când ne-a fi mai rău așa să ne fie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu din lipsa corporatistă de scrupule? „Dacă te dai, te iau”?
Nu e așa?
Nu e din lipsă de curaj politc să se atingă de corporațiile astea, care ajung să nu mai aibă nici o limită?
Oamenii văd...păi dacă ăștia fac ce vor, pun chinezii la muncă pe doi lei și își dau afară frații, numai iahturi, numai mașini scumpe, numai surfing printre corali...ei de ce nu?
Cu ce e Dragnea mai prejos? Și-a tras și el corporație de stat.
Cu aceleași „scrupule”.
„Aroma românească” e singura diferență, restul e ca la mama occidentului acasă.
Daca cineva are senzatia ca politicienii pe care-i injuram sunt cei mai rai dintre romani si cumva au reusit sa se aleaga acolo se inseala. Sunt la fel ca noi (nici ei nu sunt toti hoti, unii doar accepta hotii fara a fi indignati de tupeul acestora) doar ca alesi fiind in pozitiile in care sunt profita de oportunitatile care li se ofera. Nicio surpriza.
Sigur, nu exista o gena a coruptiei specifica noua. Nu. Comportamentul acesta imoral si amoral e dat de context. Ca dovada ca romanii plecati din tara sunt, in marea lor majoritate, perfect adaptati cerintelor de acolo. Asadar trebuie doar schimbat contextul. Cine s-o faca insa, asta e marea problema. Eram destul de linistit, UE era raspunsul. Nu mai sunt, pare ca am trecut la nivelul urmator, cel in care infractorii si proteguitorii lor par hotarati sa sfideze Europa. Ramane sa vedem.
Dar probabil ca n-am inteles eu bine.
Cu cât mai sus, cu atât e mai gras ciolanul. Concluzia? Respingerea în bloc a furaciunilor mici și mari, a spiritului fanariot, scuturarea de balta în care ne complacem. De către toți. De acolo ar începe vindecarea.