Ne e greu să-i spunem lui Hagi că poate cea mai mare amenințare pentru imaginea lui nu vine de la critici, de la Federație sau de la presa care îl întreabă prea mult. Vine chiar din ambiția lui de a demonstra că marele jucător poate fi și marele antrenor.

Poate sunt eu într-o pasă proastă, dar am impresia că România (și aia socială, a lumii de pe stradă; și aia oficială, a politicienilor, popilor și milițienilor) a redevenit ceaușistă ca stare de spirit și mentalitate.

M-au întrebat multe persoane în ultimul timp de ce tac și dacă o fac de frică.

Privind zbaterile societății românești, analizând unde am ajuns, îngrijorată că suntem rupți în două falii și pe punctul de a face un pas înapoi în istorie, fără a avea pretenția că rândurile mele vor avea efectul scrisorii lui Emile Zola, azi, în România, scriu:

Abia acum intră oficialii. Ies din dispozitiv, se aliniază cu fața la drapel, la minimum trei metri, și pupă pe rând. În ordinea de reprezentare protocolară, ca să nu se bage cineva în față. Sărută și comandantul. Se cântă imnul, vocal și instrumental. Urcă steagul.

De câțiva ani, relativ puțini, România a început să fie (și) țară de imigrație. Trendul e încă firav, dar în creștere.

Mă uit la cutie: scrie că sunt 20 de comprimate înăuntru, iar eu am rețetă pentru numai 10. Dar prețul e modest, motanul pare să nu se lase vindecat prea ușor, de o lună dă dintr-una-n alta, așa că îi zic doamnei să-mi dea toată cutia.

Apropo de regulile simple și aparent neimportante, dar care ne-ar putea face tuturor viața mai ușoară: cât de complicat ar fi să mergem cu toții, pe stradă sau oriunde se întâmplă să fie și alți oameni care circulă în același timp, ținând dreapta?

Din punct de vedere administrativ, nu vom avea o „țară ca afară” decât dacă, în prealabil, societatea însăși va deveni una high-trust. Iar pentru asta, e nevoie de alte politici sociale, culturale și securitare, care să calmeze memoria istorică.

De la nașterea principatelor și până azi, România a fost tot timpul un safe haven al Balcanilor (și ulterior, dar cu o intensitate mai redusă, și al Levantului) - și casă bună pentru toți cei care au visat la - și au luptat pentru - emanciparea popoarelor lor din regiune.