„Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce cu piatra cel dintâi”. Cuvintele acestea, spuse de Iisus în fața femeii ce ar fi fost prinsă în flagrant de preacurvie și a celor care o acuză, sunt folosite până în ziua de astăzi de către făcătorii de rău ca să scape de judecată. Nu să fie dovediți nevinovați, ci să nu mai fie judecați.

Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) anunță că Simona Halep trebuie să facă față unei noi acuzații, separată de cea legată de Roxadustat, în legătură cu „neregularități” în Pașaportul ei Biologic, o arhivă de teste și măsurători pe care o au jucătoarele din primele 300 de locuri în clasamentul WTA. Deocamdată, nu știu în ce constau aceste „neregularități”, dar perspectiva care se conturează...

De 33 de ani, majoritatea bătrânilor României votează PSD. Care s-a hrănit din speranța vârstnicilor săraci și singuri că urmașii PCR o să aibă grijă de ei, spre deosebire de partidele „capitaliste” nemiloase.

Care este problema numărul 1 a României în clipa de față? Prețurile la alimente și energie? Situația grea a agriculturii? Legile Educației și protestele sindicatelor din învățământ? Absorbția fondurilor PNRR? Pensiile speciale? Rotația lui Ciucă și Ciolacu, unul în jurul cozii celuilalt? Prima poziție în Europa pe care o deține România în privința mărimii totale a șpăgilor din spitale? Bâstroe?

​De ce se vâră în forță religia pe gâtul elevilor prin legile Educației? De ce s-a ivit ideea religiei ca materie de examen la bacalaureat? De ce guvernul, prin trimisa lui Iohannis la ministerul Educației, vrea ca tinerii să învețe nu despre religie, ci religia ca disciplină cu valoare de adevăr, cum e matematica, și care să fie pusă în practică?

Treaba mea este să stau cu capul băgat zi de zi, de-o viață, în dejecțiile României. Și să scriu despre ele. De aceea, când se întâmplă, foarte rar, să dau peste un lucru bun, bine făcut, cu însuflețire și încăpățânare, mi se pare suprareal. În spitalul „Dăruiește viață!” m-am simțit ca într-o navă spațială așezată pe pământ, în sudul Bucureștiului.

Înainte de a vota pentru premiile Gopo, văd cam toate filmele românești ale anului precedent. Scriu acest text în calitate de critic și istoric de film, deoarece mi se pare demn de semnalat 2022 ca an al revenirii consolidate la structuri clasice în cinematografia românească. La story, la montajul fluid, la imaginea care susține povestirea. Scenarii bine articulate, regie fără contorsiuni vizual-auditive „că așa se poartă”, partituri actoricești solide, conturând personaje cu carne pe ele. Formalismele programatice ale ceea ce s-a numit Noul Cinema Românesc sunt, în mare măsură, abandonate.

În vreme ce PSD și PNL se ocărăsc și se tocmesc pentru ministere, dar intonează într-un glas, popește, pe nas: „Nu tăiem salaaariiile!... Nu dăm pe nimeni afaaarăăă!...”, în România se coace o bombă nucleară cu explozie întârziată.

Mă năpădește o antipatie răscolitoare pentru tot ce e rusesc. De la o vreme încoace, uneori, e chiar ură. Mă întreb cum o să fie cu concurenți ruși la Olimpiada de la Paris, de anul viitor. Ruși la competiția Păcii, căci asta sunt Jocurile Olimpice, încă de acum mii de ani, când încetau războaiele pe timpul întrecerilor...

Demonstrația miilor de profesori adunați în fața Parlamentului a fost despărțită de gașca AUR, formată din bătăuși cu ziua care au lovit parlamentari și purtători populari de cuțit gata să le ia gâtul, prin garduri puse de jandarmi. Dar nu de asta cadrele didactice au refuzat, spre cinstea lor, să „fraternizeze” cu haidamacii lui G. Simion, în ciuda îndemnurilor zbierate de aceștia.