Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Putin nu e Stalin

Rebeliunea Wagner a fost o lovitură de stat pentru că așa a calificat-o cel mai agresiv și spurcat la gură strigaci al Kremlinului, vicele Medvedev.

Discursul dramatic al lui Putin însuși, vorbind de trădare de patrie, cuțit înfipt în spate, unire în fața pericolului în care se află statul rus, pedepsele nemiloase care-i așteaptă pe puciști, este o reacție corespunzătoare unei lovituri de stat. 

Occidentul, SUA, Ucraina NU au fost numite de dictator ca aflându-se în spatele acțiunii lui Prigojin – Putin a acceptat-o ca fiind rusească sută la sută.

Măsurile luate pentru apărarea Moscovei, ceva ce nu s-a mai văzut de la Al Doilea Război Mondial încoace, duc și ele la aceeași idee.

Dar cel mai puternic argument pentru a spune că o lovitură asupra statului a avut loc în Rusia, sunt zicerile lui Prigojin. Sinistrul criminal de top a aruncat niște bombe radioactive, cu efecte pe termen lung. Liderul Wagner a fost până ieri, și este încă!, vedeta vârf de lance a armatei ruse pe frontul din Ucraina. Wagneriții, eroii care au eliberat Soledar, cum a declarat chiar Putin. Prin urmare, să auzi de la Prigojin, aclamat de populație când s-a cărat din Rostov-pe-Don, că nici Ucraina, nici NATO nu erau o amenințare pentru Rusia, că războiul a fost pornit ca să fie război și să ajungă Șoigu mareșal, e un șoc.

Să audă întreaga lume de la un erou al URSS, prieten apropiat al tătucului Putin, că în rândurile conducerii politico-militare de la Moscova împărățesc corupția, furtul banilor pentru armată, nepăsarea față de viața și moartea celor trimiși pe front.

În fine, „iertarea” lui Prigojin de către Kremlin, după ce FSB îi deschisese anchetă penală pentru înaltă trădare, e o dovadă de slăbiciune care îi uluiește pe supușii ruși, obișnuiți cu cruzimea implacabilă a sistemului. Ca să contracareze toate astea, Putin ar trebui să declanșeze o epurare sângeroasă, demnă de un Iagoda sau Ejov, asupra legăturilor la nivel înalt ale lui Prigojin, care cu siguranță există. Or, nu se știe dacă mai are destulă putere s-o facă. 

Cea mai gravă consecință a loviturii Wagner asupra statului care îl paște pe dictator este dezamăgirea maselor de susținători că Putin nu e Stalin. 

P.S.

Așa cum ore în șir, postul pe care e lipit cu scuipat numele România n-a transmis niciun bit despre ce se petrecea în Rusia, Donald Trump, în spiciul său, ținut la Washington în fața unei mulțimi de adoratori conservatori, n-a scos un cuvințel despre ce i se întâmpla lui Putin.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Mircea Lucescu poate fi considerat cel mai mare antrenor român, dar, vorbind strict de cifre și performanțe, unii spun că nu se ridică la nivelul marilor antrenori ai lumii. Într-adevăr, și pe mine m-a surprins anvergura imaginii europene a lui Lucescu la moartea sa.

Citește mai mult

Trump și iepurașul / sursa foto: Profimedia

Invitați în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și Francisc Doboș, fostul purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, au vorbit despre soarta omenirii, în contextul liderilor mondiali actuali.

Citește mai mult

Pastele cu masca / sursa foto: Profimedia

În ultimii ani, îmi tot amintesc de întâmplările pe care urmează să vi le povestesc și cred că singurul motiv pentru care nu le-am pus pe hârtie până acum este faptul că au avut loc în pandemie. O perioadă bulversantă pentru toți, pe care nu am știut cum să o abordăm, de la care nu-mi vine să cred că au trecut șase ani și la care, bineînțeles, nu mă întorc cu mare plăcere. Așadar, Paștele acela cu mască, în care am stat acasă și în care lumina a venit ea la noi, în loc să mergem noi după ea la biserică.

Citește mai mult