- Mă rog, și ce-ai vrea? Icre negre cu votcă?
- Nu, domne, cum să vreau? Țiriac ne-a pus odată pe masă un lighean cu icre negre, zicea că i-a rămas de la un banchet de turneu. Decât să le arunce,... Eu n-am mâncat, ceilalți au mâncat cu lingura. Am probleme cu bila, nu că aș fi mofturos.
- Dar moftangiu ești, nițel. De fapt, caviarul și votca îți aduc în minte Rusia și tu nu mai suporți nimic rusesc, așa-i?
- Da, cam așa e. Rațional, știu că e aiurea, dar mi-e greu să mă stăpânesc. Caviarul, ca caviarul, ca să zic așa, dar nu mai pot să mă uit la niciun film al lui Mihalkov.
- Nikita, sau Andrei?
- Nikita Mihalkov. Ai văzut ce zice, că limba ucraineană trebuie să dispară – se înțelege, împreună cu vorbitorii ei. Că din Ucraina sunt trimise păsări infectate cu viruși sintetici americani, pe traiectorii bine calculate, peste teritoriul Rusiei, într-o încercare fascistă de a-i extermina pe Slavi. Că ortodoxia salvează omenirea de McDonald`s... Iar Putin este Mesia.
- Și care-i problema? Nu mai vezi filmele lui, vezi altele.
- Nu-i așa de simplu. Omul e un artist uriaș... Piesă neterminată pentru pianină mecanică, Câteva zile din viața lui Oblomov, Fără martori sunt niște minunății de nedescris...
- Și, în filmele astea, apar ideile lui politice, de care ziseși?
- Nu.
- Păi, și atunci? Aha, înțeleg. Ai ceea ce se cheamă sindromul Jankélévitch. Evreul ăsta rus, crescut în Franța, un filosof interesant, ironiac, spunea, după 1945, că nu mai poate asculta muzică nemțească. Și, deși scrisese foarte mult despre filosofia germană, după Holocaust a repudiat-o, în special pe Heidegger, de fapt, n-a mai vrut să audă de cultura germană în general. O fi corect așa?
- Eu știu?...
- Hai să nu luăm un neamț, să luăm un franțuz: pe Céline. Mare scriitor: Călătorie la capătul nopții și Moarte pe credit sunt romane capodoperă. Colaboraționist în timpul ocupației germane. De fapt, ce colaboraționist, nazist în toată regula! Rasist, antisemit feroce. O bestie umană. Ce faci, îi interzici cărțile? I le arzi?
Cărți ardeau fasciștii. Comuniștii le puneau la index. Dar dacă e vorba de Céline, hai să-l pomenim și pe Cellini. Pe Belvenuto Cellini. Artist genial: sculptor, aurar, bijutier, muzician, scriitor. Când nu lucra, se îndeletnicea cu atacarea oamenilor: pe mulți i-a ucis sau schilodit. Când lua pauze de la a fi ucigaș în serie, comitea violuri homosexuale, pentru care a făcut pușcărie. A descris toate astea, cu cinism și talent, într-o autobiografie începută în 1558, publicată abia în 1730, și citită cu nesaț până astăzi. Când s-a pus problema pedepsirii lui Cellini, Papa Paul III Farnese, mare iubitor de artă, a cuvântat chiar așa: „Pentru Benvenuto, ca să fie judecat, trebuie alte legi decât cele pentru muritorii de rând”. Și artistul criminal Benvenuto a trăit bine-mersi 70 de ani, fiind înmormântat la Florența cu mari onoruri.
Tare, Sfântul Părinte. Carevasăzică, o lege pentru artiști, care să ia în calcul valoarea operelor, referințele critice, premiile naționale și internaționale obținute, votul publicului... La paritate cu numărul și gravitatea crimelor și ticăloșiilor făptuite. Ai pictat genial nașterea lui Iisus, ți se șterge că ai omorât niște copii.
- Stai puțin, dar noi avem ceva în sensul ăsta, scrii cărți în pușcărie și îți dă drumul mai repede. Dan Voiculescu-Varanu a scris 10 cărți științifice în penitenciar, în mai puțin de 2 ani. Tot 10 și Dinel Staicu. Dan Diaconescu-Direct n-a scris decât 5. Miron Mitrea – 2. Adrian Năstase – una. Gică Popescu – 4. M.M. Stoica – 4. Gh. Copos – 5. Gigi Becali – 5. După ce au ieșit, inspirația le-a secat, n-a mai scris niciunul nimic.
- Și Stalin a scris poezii în tinerețe, pasteluri, natură, dragoste... Reinhard Heydrich, promotorul genocidului Soluția Finală, era un fin și sensibil interpret la vioară... Donatien de Sade a dat numele sadismului. A stat prin închisori mai mult de jumătate din viață, pentru perversiuni sexuale cu violență inimaginabile, dar a și scris cărți despre toate astea. Așa că marchizul e invocat și admirat de mulți filosofi, nu numai francezi, alde Foucault și Deleuze, s-au făcut filme despre el, iar Pierre Paolo Pasolini i-a ecranizat 120 de zile ale Sodomei.
Și nu e vorba numai de artiști. Fritz Haber, premiul Nobel pentru Chimie, este autorul uneia dintre cele mai importante invenții din toate timpurile, sinteza amoniacului din azot și hidrogen. Ea stă la baza producției de îngrășăminte chimice – o treime din hrana anuală a planetei este produsă cu metoda Haber. Dar același Haber, naționalist prusac înrăit, a fabricat gaze de luptă pentru Germania în Primul Război Mondial, gaze folosite în groaznica luptă de la Ypres. Cercetările lui au fost folosite ulterior pentru producerea Zyklon B, cu care naziștii au exterminat în masă evrei. Culmea e că Haber era evreu...
- Un evreu naționalist german – ce combinație!... Ce-ar fi să se descopere într-o zi că Eminescu era evreu? Sau alți naționaliști antisemiți de marcă: Alecsandri, Hașdeu, Iorga, legionarul Mircea Eliade – evrei? Sau Cioran, starul literar de azi, care scria, în 1936: „Dacă aș fi evreu, m-aș sinucide pe loc”.
- Auzi, bre, până la urmă ce stă în miezul tuturor contradicțiilor ăstora? Sau poate nici nu sunt contradicții?
(Liniște. Apoi, un vals vienez)
- Stă raportul dintre mintea și morala omenească, Asulică. Oamenii sunt îndrăgostiți de mintea umană, așa cum păunul e fanul evantaiului propriei cozi. „Decât cu un prost la câștig, mai bine cu un deștept la pagubă”. Dacă un hoț fură inteligent, e admirat de multă lume, nu blamat. Dacă un om e talentat, dacă știe să facă ceva ce mulți alții nu pot, i se iartă multe. Uită-te la Ilie Năstase. Toate mizeriile pe care le-a produs în a doua parte a vieții vor fi acoperite de gloria sa ca jucător.
- Dar putem să spunem despre Năstase că e inteligent?
- Da. Când ține o rachetă în mână, nu când deschide gura. În schimb, pe oamenii care nu au niciun talent ieșit din comun, care sunt însă cinstiți, de bun-simț și buni la suflet, sunt mulți cei care îi consideră proști. Răul, stricăciunea sunt asociate cu inteligența, bunătatea – cu prostia.
Inșii de succes, obținut indiferent cum, sunt admirați și fanii ar dori să fie, cât de cât, ca ei. Modelele morale pot fi recunoscute și lăudate, dar câți vor, câți sunt în stare, să le și imite? De Imitatio Christi începe cu aceste cuvinte ale Mântuitorului: „Cel ce Mă urmează nu umblă în întuneric”. Ca să-l urmezi pe Iisus, trebuie să fii sărac, smerit, devotat facerii de bine, gata de suferință și sacrificiu pentru ceilalți. O golgotă a sufletului. Or, românii noștri, de pildă, dau slavă lui Iisus, dar visează să fie Gigi Becali. Se duc la biserică, se roagă, țin post, în vreme ce își exersează egoismul și lăcomia. Sunt răi, hoți și mincinoși. E o problemă? Nu e, deoarece nu stă în miezul creștinismului a nu păcătui, ci a te pocăi. Cei virtuoși pot fi religioși sau nu, sunt mai greu de agățat, în vreme ce păcătoșii, oricât de mari, pot fi aduși în sânul Bisericii cu speranța iertării păcatelor. Or fi și unii care se duc în prealabil să mărturisească duhovnicului păcatul pe care au de gând să-l săvârșească, spun că l-au comis deja, primesc penitența corespunzătoare, o execută, după care, asigurați, trec la treabă. Un fel de check-in online pentru aeroport.
- Carevasăzică, a-i cere unui ins talentat să fie și moral e ca și cum i-ai cere unei femei frumoase să fie și fidelă...
- Cam da. Sau, mai clar: te interesează dacă instalatorul care-ți repară chiuveta e un om cinstit?
- Da, ca să nu mă păcălească la plată.
- Pentru asta îți iei măsuri. Dar pe tine te interesează să știe meserie și să-ți facă bine chiuveta contra cost, nu caracterul lui. Importantă e chiuveta, nu omul. Așa și cu Mihalkov al tău: i-ai văzut filmele, ai plătit o sumă de bani pentru asta, din acel moment filmul e al tău, îți aparține, poți să-l vezi și să-l revezi. Dacă refuzi să-l mai vezi, te pedepsești pe tine, nu pe Mihalkov. Pe el poți să-l sancționezi dându-l uitării, nu-i mai pomenești numele. La fel și cu cartea: ai cumpărat-o, e a ta, nu mai e a autorului.
Să păstrăm operele. Putem să facem abstracție de cine le-a creat. Căci, la urma urmei talentul, geniul, nu e al omului, vine din combinarea într-un anume fel a genelor, sau dacă vrei tu, de la Dumnezeu. Toată Arta Îi aparține Lui, omul dăruit cu har trebuie să fie nimic altceva decât cu adevărat robul lui Dumnezeu, împlinind harul. Un scriitor credincios n-ar trebui să-și pună numele pe nicio carte.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
