Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Căutătorii de diamante: „Dacă eu mă opream la 6 metri, diamantul meu era 20 de centimetri mai jos”

„E ca atunci când sapi după o comoară și știi că ar putea fi o comoară acolo, dar nu ai certitudinea. Nu ai făcut o scanare să vezi clar acolo diamantele și să știi că există și te duci și sapi 6 metri douăzeci. Și ajungi la 6 metri... băi, dar cât o să merg? Până în nucleul planetei Terra nu pot să merg, pentru că o să dau peste lavă. Și atunci zici: gata!  De data asta, chiar mă opresc. Dar, de fapt, diamantele ar putea fi 20 de centimetri mai jos. Cam așa e FIV-ul ăsta. Deci, dacă eu mă opream la 6 metri, la 6 FIV-uri, diamantul meu era 20 de centimetri mai jos”. Așa își descrie călătoria Nicole, mama Larei. Un șir lung de încercări în toate sensurile sale. Încercările ei de a face un copil și încercările prin care a trecut de fiecare dată când a eșuat.

Duminică, 8 noiembrie 2020, este ultima zi a Săptămânii Naționale de Conștientizare a Fenomenului Medical și Social al Infertilității, ca parte integrantă a European Fertility Week. Reportajul în format video- așezat la începutul articolului- a fost realizat cu sprijinul Centrului de Fertilitate și FIV Regina Maria Cluj.

Infertilitatea afectează la nivel global 1 din 6 cupluri de vârstă reproductivă. 

„Nevoia de copil pentru multe femei vine ca întruchipare a feminității. Tu, ca femeie ai putut să dai naștere unui copil. Tu, ca femeie ai fost vrednică să faci un anumit lucru și asta este o chestie pe care o impune societatea”, spune Iustin Pașcalău, Psiholog Centru de Fertilitate și FIV REGINA MARIA Cluj.

„Inițial, a fost acest concept să încercăm să transferăm mai mulți embrioni, în ideea de a avea șansa de a obține sarcina, sigur că asta vine la pachet cu alt neajuns. Din punct de vedere medical sarcinile multiple sunt o problemă, pentru că dacă sarcinile cu gemeni uneori mai ajung la termen, o sarcina cu tripleti sau mai mult, una cu septupleți, octupleți niciodată nu o să ajungă la termen. Se insistă mult pe aprecierea receptivității endometrului pentru momentul optim de transfer al embrionilor, în așa fel încât să putem să transferăm un embrion și să putem să obținem o sarcină sănătoasă.

Se discută iarăși, și sunt modalități prin care putem să diagnosticăm genetic embrionul, înainte de momentul implantării, înainte de momentul embriotransferului, pentru a elimina posibilitatea transferului unui embrion care este din punct de vedere genetic anormal, sau să se știe dacă anumite boli care părinții le pot transmite pe linie genetică urmașilor, sunt prezente la respectivii embrioni”, explică Conf. Univ. Dr. Romeo Micu, Coordonator Centru de Fertilitate și FIV REGINA MARIA Cluj.

Cu ocazia ultimului congres al Societății Europene de Reproducere Asistată, au fost anunțați peste 8 milioane de copii în toată lumea, născuți prin aceste tehnici de reproducere asistată, spune Dr. Romeo Micu. „Deci, a fost un boom extraordinar din punct de vedere al dezvoltării procedurilor și posibilităților de tratament în acest domeniu”, conchide acesta.

„Călătoria unui cuplu infertil are mai multe opriri. Primul pas este practic evaluarea cuplului și punerea diagnosticului de infertilitate. Dispunem de toate mijloacele de diagnostic necesare și de asemenea de un lucru unic. De o echipă multidisciplinară compusă din endocrinolog, urolog, chirurgi specializați, radiologi specializați în endometrioză și în patologia tubară, cu care putem diagnostica patologiile conexe infertilității”, detaliază dr. Cristina Zlătescu, embriolog la Centrul de Fertilitate și FIV REGINA MARIA Cluj

Există însă cupluri care nu reușesc să obțină o sarcină pe care să o ducă până la final nici după o serie foarte lungă de fertilizări in vitro. Această traumă apasă atât de puternic asupra membrilor, încât fără ajutor și susținere din partea specialiștilor, riscă să rămână marcați pe viață. Durerea și suferința provocate de neputința de a avea copii are, în multe cazuri, așa cum spune psihologul Iulian Pașcalău, rădăcini în educație, dar și în modul în care s-au raportat la familie și rolurile sociale părinții. 

„În momentul în care după prima pierdere de sarcină există un doliu complet, al doilea doliu o sa fie mai ușor, al treilea doliu mai ușor, dacă apar alte pierderi. Dacă doliul este incomplet după prima pierdere, e incomplet după a doua pierdere începe sa fie un doliu cumulativ. Ori, asta pe termen lung, da, o să fie o formă distructivă (...) Cei care într-adevăr își doresc un copil și din punct de vedere medical, nu știu, au ajuns la linia aia în care de-aici nu se mai pot face nimic, adopția este o variantă”, spune Iustin Pașcalău.

Îți recomandăm

„Inițial am zis ca nu mai vreau să adopt, motivul fiind că, una...este destul de greu pentru că ei vin cu niște traume, cu niște întârzieri pe care trebuie să le recuperezi. Și nici nu poți să vii foarte repede cu un al de-al doilea copil, pentru că, dacă primul nu e înrădăcinat bine, după aia iarăși se întâmplă o furtună. Din punct de vedere emoțional te termină, pentru că sunt multe probleme în sistemul de protecție. Cum se înțeleg? Ca frații. Adică, acum complotează și se joacă si așa...în secunda doi se bat”, povestește Diana.

Povestea lui Nicole, care după 7 tentative de fertilizare in vitro a reușit să o aibă pe Lara, dar și incredibila călătorie prin viață a Dianei, care și-a dorit atât de mult copii, încât a înfiat doi, la un interval de câțiva ani, poate fi urmărită în reportajul video de la începutul articolului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • maripos check icon
    Nu e ca si cand sapi dupa o comoara, cand ai nevoie doar de sapa, munca si putere. La 7 FIV-uri ai nevoie de bani, multi bani, iar majoritatea familiilor care isi doresc copii NU au acesti bani. Increderea, speranra, consecventa nu prea ii ajuta cu nimic.
    • Like 0
  • maripos check icon
    Pai, da! 6 FIV-uri. Multi nu-si permit nici macar unul!
    • Like 0


Îți recomandăm

Viorel Pasca - Bihor

La Bihor, a fost pus în scenă un show media pentru publicul naiv însă, dincolo de spectacolul cu alt scop decât salvarea unor bătuți de soartă și de societate, ar fi de subliniat niște realități. Cum ar fi posibil să fie exploatate material și apoi înmormântate în câmp 413 persoane cu dizabilități mintale? Cu ajutorul legii! (Foto: Inquam Photos /George Călin/ În imagine, Viorel Pașca, zis Bunul Samaritean, din județul Bihor, despre care anchetatorii DIICOT susțin că a pus la punct o adevărată „fabrică de bani” ilegală, exploatând pacienți cu dizabilități severe)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Puglia - Italia

Nu cred că poate fi un loc mai plăcut unde să îţi iei micul dejun decât o terasă mângâiată de soarele blând al lui mai, printre flori de hârtie imense, atât de răspândite în lumea Mediteranei, măslini tineri, palmieri şi sumedenie de alte flori colorate, care, toate, împodobeau curtea închisă de zidurile albe, în mijlocul căreia se găsea o piscină care strălucea la fel de albastru ca şi cerul. Foto: Profimedia

Citește mai mult

Lima Peru / sursa foto: Profimedia

Ce se întâmplă în America de Sud? De o bună bucată de vreme, în aproape toate statele sud-americane, mișcările de extremă dreapta sunt pe val. Totul a început cu Nayib Bukele în El Salvador; au urmat Javier Milei în Argentina și Daniel Noboa în Ecuador (2023); apoi - după eliminarea din peisaj a lui Nicolas Maduro -, victoria lui Jose Antonio Kast in Chile (martie 2026); Abelardo De La Espriella în Columbia (iunie 2026); iar mai nou, se pare că și în Peru se conturează aceeași tendință populistă cu iz MAGA.

Citește mai mult

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult