Cazul Dumbrava: cum a fost posibil ca instituțiile statului român să fi solicitat repetat servicii de la un centru care nu funcționa în limitele legii?

Imagine surprinsă la azilul din Dumbrava, județul Bihor/ Foto: Facebook/ Viorel Pasca

Pentru mine, cazul Dumbrava ilustrează modul în care statul român funcționează de cele mai multe ori: fragmentat, fără coordonare și fără o perspectivă integrată asupra legalității. Deși acum se pun o mulțime de întrebări despre o parte semnificativă a activităților desfășurate acolo care, spun procurorii, nu respectau cadrul legal, ani de zile acele centre au fost tratate de instituțiile statului ca fiind perfect conforme. Ba mai mult, foarte probabil s-au emis zeci de avize, s-au efectuat sute de controale, s-au autorizat activități, etc., ca doar altfel nu se puteau direcționa acolo, în baza unor proceduri administrative obișnuite, mii de pacienți.

Această situație indică pentru oricine vrea să vadă o disfuncție structurală: fiecare instituție a statului a evaluat doar segmentul aflat în competența sa, pe baza documentelor prezentate, fără a verifica lanțul complet de legalitate și fără a corela informațiile cu alte autorități. În lipsa unui mecanism de coordonare interinstituțională, statul a funcționat ca o sumă de insule administrative, fiecare convinsă că-și îndeplinește corect atribuțiile. Numai că, din cauza acestui fel de a face lucrurile, statul roman a fost incapabil să vadă ansamblul și a contribuit, direct, la tot ce s-a întâmplat acolo.

Astfel, cazul Dumbrava devine un exemplu al modului în care presupunerea de legalitate — ideea că dacă o autoritate locală a emis un act, atunci actul este valid (locuri validate administrativ), poate genera efecte în lanț care afectează, în cel mai brutal mod, cetățeanul..

Cazul Dumbrava mai arată că, în absența unei verificări integrate, ilegalitatea sau neconformitatea pot deveni invizibile. Și asta se întâmplă și pentru că pentru că nimeni nu are mandatul, instrumentele sau reflexul instituțional de a privi întregul. Iar consecințele afectează oameni, comunități, încrederea publică și capacitatea statului de a preveni sau corecta nereguli.

În final, analiza acestui caz ar trebui să fie și despre limitele structurale ale guvernanței administrative. Dumbrava devine, pe acest palier de analiză, un studiu de caz pentru modul în care fragmentarea instituțională poate produce efecte sistemice și pentru necesitatea unor mecanisme de verificare care să depășească logica strict sectorială. Și mai trebuie să avem în vedere că statul român este super-incoerent și profund dezarticulat. Iar această dezarticulare explică de ce, ani la rând, mii de oameni au fost trimiși într-un loc care, în mod paradoxal, nu ar fi trebuit să existe în forma în care a funcționat.

Nu știu dacă dl. Pașca este, așa cum spun unii, un „bun samaritean”, sau, dimpotrivă, figura întunecată care reiese din acuzațiile formulate de procurorii DIICOT. Nu știu dacă legea va reuși să aducă suficiente probe pentru a confirma una dintre aceste imagini.

Ceea ce știu însă este că nimic rău nu ar fi putut avea loc fără complicitatea, tăinuirea sau indiferența instituțiilor care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legislației și a demnității umane.

Iar dacă vrem cu adevărat să demonstrăm că statul funcționează, trebuie să răspundem la întrebarea esențială: cum este posibil ca instituțiile statului român să fi solicitat, în mod repetat, servicii de la un centru care nu funcționa nici măcar în limitele legii? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp