Instituțiile din România și-au atins - prin decizia CCR privind renumărarea celor 9,4 milioane de voturi exprimate în primul tur al scrutinului prezidențial - limita de incompetență și slugărnicie politică. Știm că instituțiile sunt subordonate politic, în toate regimurile de după revoluție s-a întâmplat asta, dar parcă deciziile lor influențau cumva la un nivel mediu. Azi ne aflăm în situația în care ne punem serioase întrebări dacă poporul român trăiește într-o democrație sau într-un totalitarism al instituțiilor. Karl Popper susținea că democrația, într-o țară, este a instituțiilor ce o compun. Cu alte cuvinte, fiecare instituție se află în situația de a alege a fi democratică, întregul ansamblu al acestora dând măsura unui stat democratic.
CCR ne-a arătat că România nu este o democrație, ci este un stat aflat la cheremul politicienilor care dictează. Credința mea sinceră este că domnul premier Ciolacu, neacceptându-și înfrângerea în turul 1 al prezidențialelor, ar dori răsturnarea votului românilor prin tertipurile care l-au propulsat în toată existența sa.
Am mai multe semne de întrebare în ceea ce privește contestația domnului Terheș. Prima ar fi aceea că o contestație trebuie să vizeze rezultatul celui care contestă și nu rezultatele celorlalți. Și la școala unde lucrez, dacă un elev contestă nota pe care i-o dau, el nu poate face referire la rezultatele celorlalți. Domnul Terheș contestă rezultatul doamnei Lasconi, ceea ce nu este, după părerea mea, o chestiune care să-i modifice cu mult procentele obținute la alegeri. Altă observație ar fi aceea că dacă domnul Terheș a depus ca probe procesele verbale din trei secții, de ce CCR a decis renumărarea tuturor voturilor? De ce nu se renumără doar pentru cele trei secții? Nu-i de-ajuns, nu-i așa, domnule Ciolacu?
Aici intervine dorința freudiană a premierului Ciolacu. Acesta nu dorește reluarea alegerilor pentru turul I al prezidențialelor, ci dorește ca la renumărare să vină în fața doamnei Lasconi. CCR, ai cărei judecători sunt propuși de partide politice, acceptă, în subsidiar, dorința domnului Ciolacu, cerând renumărarea tuturor voturilor. Cu aceasta, CCR acceptă că alegerile au fost fraudate sau ce? Cred că judecătorii constituționali s-au întors în Evul Mediu. În acea perioadă, dacă un judecător era convins, fără probe, că cineva este vinovat, îl condamna. Acest principiu se numea principiul intimei convingeri. În epoca noastră acest principiu a luat forma suspiciunilor rezonabile.
Cred că cel mai revoltător e faptul că toate partidele (care formează guvernul actual), blamându-l pe Georgescu și susținând cât de afectată ar fi democrația noastră cu el, luptă din toate puterile și cu mijloace nedemocratice pentru a-l aduce pe premierul Ciolacu în turul II. Cei de la PSD au fost atât de relaxați că vor ajunge în turul II al prezidențialelor, încât nu și-au mai mobilizat activul de partid, au permis ca Georgescu să penetreze Tik-Tok-ul (doar nu o să credem că SRI sau SIE nu știau ce se întâmplă, crezând că va fi un candidat ușor de învins în turul II).
Pe de altă parte președintele Iohannis, care primește periodic informații de la instituțiile de forță, a emis un comunicat în care se preciza că nu au fost ingerințe în procesul electoral. În recenta ședință a CSAT s-a stabilit că au existat asemenea ingerințe. De aceea și președintele are o vină. Este culpabil pentru tot ce s-a întâmplat.
Ca ultimă remarcă, cu titlul de ipoteză. Dacă țara noastră intră într-o criză ce ar conduce la revolte în stradă, oare domnii Ciolacu, Iohannis și mulți alții vor răspunde în fața legii? Nu cred. Pentru că în România the rule of law este valabil ca the rule of politicians.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar revin, dacă CCR e nasoală atunci trebuie reformată de urgență, nu trebuie să ne dăm pe mâna altora din afară, fiindcă 1) ar fi extrem de umilitor și descalificant și ne-am pierde și bruma de respect pe care o mai aveam atât în exterior cât și noi cu noi înșine și 2) ne-am da pe mâna altor interese cu o candoare stupidă și cu rezultate dezastruoase pentru noi ca țară, pe ansamblu.
Când călătoriți liber prin Europa sigur că e un sentiment frumos de libertate. Dar n-are nici în clin nici în mânecă cu suveranitatea sau aservirea țării din care am ieșit la plimbare. Libertatea de a călători peste tot în Europa o pot avea și locuitorii țărilor total subjugate, chiar dacă sunt membre UE. Ba chiar există și un interes suplimentar al vesticilor de a lăsa săracii din est să vină și să caute de muncă în zona care nu e dorită și acoperită de propria forță de muncă.
Mulțumesc pentru like. E un gest neobișnuit de elegant, având în vedere că eram în contradicție. Ceea ce mă obligă la un gest similar, deși în continuare, în mare parte nu subscriu la ceea ce scrieți, în special la faza cu medicamentele.
Toate cele bune vă doresc.
Era o vreme când dădeați citate cu "Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!". S-a cam virusat sângele ăla...
Revenind la CCR, eu aș avea altă propunere: învățarea Constituției României și a tuturor domeniilor conexe, de către o aplicație AI, care să fie folosită pe post de judecare în paralel cu membrii CCR. Iar în cazul în care entitatea AI ar avea o decizie diametral opusă față de judecătorii umani, să intervină o comisie de arbitraj alcătuită din tehnocrați (apolitici) nominalizați din mediul academic.
P.S. Legat de umilința unei externalizări a CCR, să ne amintim că am externalizat chestiuni mult mai importante, cum ar fi tronul regatului... și perioada de domnie a lui Carol I a fost cea mai bună din istoria românilor.
A nu se înțelege că mi s-ar părea bună ideea dlui Dumitru.
Îmi pare rău să vă spun, dar tot n-ați înțeles pe deplin ideea din spusele lui Rațiu. E vorba de a lupta eu pentru dreptul altcuiva de a nu fi de acord cu mine. Repet, DREPTUL LUI de a nu fi de acord cu mine. Dar asta nu implică nicidecum ca EU să ADER la părerea lui. Eu nu lupt pentru părerea lui (cu care nu sunt de acord), ci pentru DREPTUL lui de a avea o părere, oricare, chiar și opusă părerii mele. Iar pentru părerile noastre divergente avem dreptul fiecare să pledăm, chiar cu pasiune și pe un ton mai ridicat (cum am mai făcut și eu). În același timp, dacă interlocutorului meu (cu care nu sunt de acord) i se pune pumnul în gură de către o entitate statală nedemocratică, atunci eu devin apărătorul lui (până la ultima picătură de sânge). Pe de altă parte, dacă interlocutorul meu îmi dă până la urmă dreptate, mă voi bucura, fiindcă ideile mele au avut succes. Dar una e lupta (chiar virulentă) pe tărâmul ideilor și alta e suprimarea nedemocratică, sau linșajul mediatic cu scop de desființare, al tuturor celor care au opinii diferite de cele oficiale. Sper că măcar acum m-am făcut înțeles. Că oricine are dreptul la orice opinie, pe baza libertății cuvântului, inclusiv dreptul să combată ceea ce i se pare greșit în concepția altuia. În momentul în care o tabără primește pumnul în gură pentru a nu se mai exprima, atunci democrația dispare, iar cei rămași pe scenă trebuie să lupte pentru dreptul la opinie al adversarilor lor. Atenție! Adversari, NU dușmani, ci ”colegi de democrație”.
Referitor la speța cu CCR, eu nu văd rostul introducerii AI. Rolul judecătorilor (la modul general vorbind, mă refer la judecătorii adevărați, nu la cei de mucava) este de a împleti răceala legii cu căldura, principiile, dreptatea dar și umanitatea propriei conștiințe. Nu putem să contrapunem unei judecăți umane un altfel de judecată, impersonală. Desigur, o să ziceți că AI nu e ceva robotic, fiindcă ea conține suma deciziilor și precedentelor care sunt tot umane. Poate, dar eu tot nu consider necesar. Cred că ar trebui îmbunătățită calitatea profesională și umană a judecătorilor, nu a îi pune în concurență cu o entitate abstractă și considerată aproape atotștiutoare.
Aducerea unui pricipe străin care să preia tronul era o soluție a acelor vremuri, în care onoarea era onoare iar societatea nu era așa viciată, alienată. A fost aleasă această variantă pentru a evita luptele politice interne din acel moment și pentru că România nu avea o CASĂ REGALĂ proprie, cu șatif european. Dar viitorul rege nu trebuia să fie doar fel de funcționar și arbitru al unei societăți prezumate impotentă, ci practic, odată ajuns pe tronul României urma să devină român cu tot sufletul. Și așa s-a și întâmplat. Acel principe străin a devenit REGELE ROMÂNIEI, care și-a uitat afinitățile externe și a urmat doar interesele României. Iar case regală aferentă a devenit a României. Alte vremuri.... Acum ideea cu a supune unor judecători străini spețele noastre încărcate de interesele noastre naționale, nu-i obligă pe aceia să fie în niciun fel apărătorii justiției în interesul României. Azi judecă speța noastră și apoi ”își pun coada pe spinare” și pleacă, își văd de treabă. Deși judecă spețe românești, nu devin automat și judecători români. Despre asta e vorba. Plus umilința de care vorbeam, fiindcă oricine din lume ar ști cum stau lucrurile. Am fi o țară a nimănui, în timp ce pe vremea regelui, eram țara regelui nostru naturalizat român. Cu totul altă mâncare de pește.