Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ce am văzut duminică seara în Piața Constituției: lecțiile pe care vreau să le transmit elevilor mei după concertul Bon Jovi

Concert Jon Bon Jovi

Scriu repede câteva rânduri pe care sper sa le citească elevii mei, dacă părinții mă ajută.

Duminică seară, mi-am îndeplinit un vis pe care nici nu l-am visat, pentru că, pe vremea când eram eu fan Bon Jovi, în 1993, și lipeam postere cu el pe pereții camerei, nu știam că pot să visez atât de departe. Îmi doream doar sa plec din orașul mic în care mă cam sufocam. Ieșisem din comunism de câțiva ani și încă nu știam că artiștii pe care îi ascultam pe casetele înregistrate puteau fi văzuți în carne și oase. 

La 40 de ani împliniți, l-am ascultat pe Jon Bon Jovi cântând live, alături de trupa lui, și am aflat următoarele:

- admir oamenii asupra cărora nu planează nicio umbra de lipsa de profesionalism, chiar dacă lucrurile nu ies așa cum își doresc;

- am înțeles cu adevărat ce înseamnă să faci cât de bine poți ceva și să transmiți pasiune, stoicism, dedicare, să transpiri și să nu renunți;

- am înțeles ce înseamnă să-ți accepți vârsta și limitele, dar și pasiunea și motivul vieții profesionale;

- am înțeles ce înseamnă să admiri atât de mult încât să te bucuri pentru efortul pe care cel din fața ta îl depune;

- am simțit puterea prietenilor de toată viața, Jon este prieten cu colegul lui din trupă cel creț de la clape încă din liceu;

- am văzut magia minților nealterate, Cris a fost cu mine și efectiv a savurat fiecare moment, pentru el a fost the best concert ever;

- am văzut câțiva oameni care au stat pe dealul din interiorul Casei Poporului fără să plătească bilete și sper să nu fiți niciodată printre ei;

- ori de câte ori aleg să fac ceva care are legătură cu o persoană pe care o admir, cu un job dorit, cu o asociere a numelui meu, cu o colaborare etc, îmi fac temele și caut cât mai multe informații, din surse variate, dar credibile, astfel încât să îmi pot crea propriul context în care să încadrez experiența respectivă, mă încăpățânez să gândesc cu mintea mea și să simt cu sufletul meu care are deja exercițiul incluziunii și acceptării.

Duminică seară mi-am îndeplinit un vis, m-am bucurat de acest concert și sper să faceți și voi același lucru. Niciodată nu e prea târziu! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Felicitări, doamnă, că ați avut capacitatea intelectuală să aflați și generozitatea să transmiteți! Vă mulțumesc!
    • Like 1
    • @ Emilia Gheorghiu
      Va multumesc, ma bucur ca ati inteles mesajul meu!
      • Like 1
  • GabiC check icon
    Sper sa nu-ti inveti elevii si ca "merge si asa" este stilul practicat de profesionistii din Occident.
    Bon Jovi este unul dintre exemple: Daca se retragea din 2015- de cand vocea derapeaza necontrolat- iar excesul de lichide bahice (si, banuiala- substante de tonifiere si...euforizare) ii face praf echilibrul ritmic- era intr-adevar un profesionist;
    Dar el continua sa "implineasca visul" celor care traiesc cu amintirea.
    Deci- poti sa-l dai exemplu- la panoul " asa NU" pe fostul interpret de muzici rock.
    PS- daca vrei- cauta pe net sa vezi de cate ori- incepand cu 2015- a fost taxat pt ca nu mai face fata; si pentru ca iese praf din concerte; Insa continua sa-si dezamageasca fanii cunoscatori (nu pe tine tu esti toleranta) si sa se faca de ras;
    • Like 0
    • @ GabiC
      Va multumesc pentru sfaturi.
      • Like 0
  • Așa este...nenea Jon a fost și el unul dintre cei ce au „ținut linia fără compromisuri”....ish. Mult mai mult decât majoritatea.
    Mereu succes. Ce să-i zici...bravo.
    • Like 2
    • @ Putirean Dominic
      Asa stiu si eu, va multumesc pentru interventie.
      • Like 0
  • ...si....pastreaza muzica si imginile pe care aceasta ti le-a creat, in adancul fiintei. NU te duce niciodata la concertele idolilor, deoarece te vor dezamagi de fiecare data (indiferent cat de bine presteaza pe scena). Esta valabil mai ales pentru genul Rock.
    • Like 2
    • @ Valentin Stütz
      Da, concertele sunt ceva aparte.
      • Like 0


Îți recomandăm

Dincolo de priză_episodul II

Ar trebui să tratăm bugetul statului nu ca pe o noțiune abstractă, ci ca pe un buzunar mai mare al tuturor. Ceea ce aparent ne ajută portofelele- pentru că pare gratuit sau la un preț mai mic prin intervenția statului- are în spate costuri ascunse și efecte întârziate. În cele din urmă, să nu uităm: factura cea mare trebuie plătită. Acestea sunt câteva concluzii personale după o discuție foarte interesantă.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

2.000 de ani greșeala generării spontanee a vieții din neviu, a lui Aristotel, a făcut legea. Ilustrul filosof n-a încercat niciodată s-o probeze experimental, cu bucăți de carne putrezită sau fecale și vase închise și deschise. A făcut asta Francesco Redi în 1668. Apoi, Lazzaro Spallanzani a folosit bulionul. Finalmente, Louis Pasteur a pecetluit principiul omne vivum ex vivo (tot ce e viu provine din viu).

Citește mai mult

sursa foto: arhiva personala Andreia Mitrea

Îmi aduc aminte primul 4 iulie pe care l-am sărbătorit pe pajiștea din Washington, DC. În jurul meu erau oameni de toate culorile, națiile și religiile. Mi s-a părut Raiul pe pământ, un loc cu armonie pentru oameni aparent diferiți, dar uniți printr-o umanitate comună. Am devenit un alt om după ce am stat un an în America.

Citește mai mult