Foto: Basilica.ro
Ce ar face Hristos în vremuri de pandemie? Oare ar aștepta cuminte, cu mască, la rând să se vaccineze? Sau ar veni cu un bici la conferința de presă unde urmează să se anunțe înăsprirea măsurilor restrictive?
Suntem cu toții confuzi, și nu doar în România. Pandemia a prins umanitatea pe picior greșit. Matematica răspândirii virusului și a riscurilor este total neintuitivă. Mintea umană nu e echipată să înțeleagă creșteri exponențiale sau procentaje de risc. O diferența de 0,1 în rata de reproducere a virusului (R) poate fi crucială, deși pare insignifiantă. Ce înseamnă un risc de unu la zece mii la vaccinare? Ar trebui să mă tem? Și dacă mi se întâmplă tocmai mie? Cât de mult risc dacă nu mă vaccinez? Problema cu astfel de întrebări nu este numai că necesită un nivel foarte ridicat de gândire abstractă și cunoștințe specifice, ci și că, de fapt, nu există răspunsuri 100% corecte.
Nu e clar pentru nimeni cât de mare e riscul de infectare în supermarket, față de cel din biserică, școală sau restaurant. E clar că prin lockdown se încetinește răspândirea virusului, dar e imposibil de știut exact în ce măsură. Neîncrederea în competența autorităților române este probabil justificată, dar nici în alte țări nu a existat prea multă claritate în gândire la vârf sau coerență în adoptarea măsurilor anti-covid. Toată lumea e cumva în beznă, încercând diverse strategii și văzând ce merge și ce nu. La nivel global trecem printr-un proces dureros de învățare colectivă prin trial & error, învățăm făcând.
În acest haos, în care nimeni nu are răspunsuri clare la întrebarea „ce e de făcut?”, este foarte de înțeles că ne lăsăm ghidați de emoții și intuiție, întorcându-ne precaut către propriile reperele fundamentale.
Pentru mulți dintre noi, Dumnezeu și credința sunt reperul prin excelență. Cum influențează asta felul în care ne raportăm la pandemie? Care e atitudinea care întrupează cel mai bine valorile principale ale creștinismului, iubirea, nădejdea și credința? E o întrebare dificilă, dar foarte necesară. În loc să se întrebe ce ar face Hristos, mulți se întreabă, în schimb, ce dictează identitatea lor de creștini ortodocși? În teorie, între cele două nu ar trebui să fie nicio diferență.
În practică, însă, imaginea creștinului a devenit, în ultima vreme (nu discutăm aici de ce) una a luptătorului pentru apărarea și conservarea unor valori, și mai puțin a omului transformat de harul iubirii și al jertfei de sine. Nu e de mirare, atunci, că prima întrebare pe care unii și-o pun în pandemie nu este „ce pot eu să fac?”, ci „cum sunt afectate valorile conservatoare, a căror apărare este crezul existenței mele?”
Asta ar trebui să pună puțin pe gânduri, pentru că perspectiva evanghelică este exact inversă. Evanghelia este întotdeauna despre mine și ce ar trebui să fac eu, nu despre ce nu fac bine ceilalți.
Ce poate face deci un creștin în pandemie? „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi”, ne spune apostolul Pavel. Cred că măcar două atitudini se potrivesc acestui îndemn.
În primul rând, atitudinea corectă este de a nu fi descurajat sau resemnat, văzând cât de mulți sunt cei care nu respectă regulile cărora eu mă supun „ca prostul”. Fie că o fac din neștiință sau din răutate, ei pot fi ușor încadrați la categoria „celor neputincioși”. Creștinește ar fi să încetăm a fi obsedați de ce nu fac alții bine și să ne concentrăm pe ce putem face „noi cei tari”, tocmai pentru că înțelegem un pic mai bine situația. Neputințele altora trebuie cu atât mai mult să mă motiveze să fac binele, în niciun caz să fie pretext de a nu-l face.
În al doilea rând, o parte dintre oameni nu se vor vaccina niciodată. Unii au situații medicale complexe, incompatibile cu vaccinarea, alții sunt total paralizați de frică, pe un fond psihologic greu de judecat. Și unii și alții dintre acești „neputincioși” se bazează pe imunitatea de turmă. Este datoria noastră, a celor „tari”, să îi protejăm de virus vaccinându-ne, construind astfel un baraj natural în jurul lor.
Prea mult discuția despre vaccinare sau despre mască s-a purtat din perspectivă individuală. E dreptul meu să decid cât de mult vreau să risc vaccinându-mă sau nu, purtând mască sau nu. „Neputincioșii”? Treaba lor. Vă las pe dumneavoastră, stimați republicani, să evaluați cât de creștinească este o astfel de atitudine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
--Credinta lor ,este MInciuna si Banii ,cat de multi , si multi foarte multi Prostii in jurul lor ,
-- Citeam un art, ca;; in jud Suceava ,intr-o comuna , o familie cu 5 copii , cu un tata -sot betiv bataus isi maltrata sotia-mama la 5 copilasi ,In final , sotia obtine un document de interzicere apropierii fostului ,fata de copii !
---Aici isi ,,baga coada ,Stana --popa din sat si -i spune mamei ;
--- Ca trebuie sa-si duca Crucea si ca daca divorteaza ,Statul -i va lua copii ! Cata minciuna si manipulare din partea acestui ,,individ ,ptr ca ,preot NU pot sa-l numesc ,