În Belgia, din motivul închipuit de a nu leza religiile coexistente, s-a propus la un moment dat să nu mai avem urări de “Crăciun fericit”, ci de “Sărbători de iarnă fericite”. De ce spun că acest motiv este închipuit? Pentru că, de fapt, interzicând orice manifestare religioasă, toate religiile sunt oprimate, iar singurul care încearcă să triumfe este ateismul. Tot așa, pretindem că respectăm toate culturile (multiculturalism), dar de fapt le anulăm pe toate ca să triumfe aculturația și globalismul.

Ești credincios, mergi la Sfânta Biserică, ții posturile de peste an? Iată câteva întrebări care definesc un credincios adevărat în zilele noastre, în România în care trăim și în ochii celorlalți. Și acest set de întrebări cu tot atâtea ramificații, creează o susceptibilitate a societății din care cu greu poți scăpa fără să fii categorisit și catalogat într-un fel sau altul. Foto - Inquam Photos/ George Călin

- Tata, e un craniu! Sunt oase! Ce sfinți!? Ce moaște!? au răspuns copii speriați. Era prima dată în viața lor când vedeau așa ceva. (Foto: Basilica.ro)

Îmi amintesc că într-o iarnă, să fi avut vreo doisprezece ani, m-a trimis mama în ziua de Crăciun să duc de mâncare unor femei necăjite, două surori, ce stăteau imediat după școala din Mălini. Am dus greu trăistuța în care mama pusese câte un pic din tot ceea ce aveam noi pe masă, căci nici noi nu eram bogați. Am ajuns la căsuță. Era un bordei cu un ochi de geam împărțit în patru de o cruce de cercevele. În singura cameră a casei se intra printr-o tindă laterală cu acoperișul înclinat.

„Nu sunt de acord cu vaccinul pentru că nu cred în boala asta!” îmi spune hotărâtă o femeie din Moinești, venită în pelerinaj la Iași, la Sărbătoarea Sfintei Parascheva. (Foto: Andrei Cucu)

Ce poate face deci un creștin în pandemie? „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi”, ne spune apostolul Pavel. Cred că măcar două atitudini se potrivesc acestui îndemn. (Foto: Basilica.ro)

Duminica, de obicei, mergem la biserica din sat. De când cu pandemia şi fiindcă părintele nostru o lasă deschisă până seara târziu, mergem când nu mai e nimeni. (Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Dumitru Matiu)

În lipsa unui adversar vizibil, unii se descarcă pe cine apucă: „- Jeguri de jurnaliști!”

Eram în anul întâi de facultate și îmi împărțeam viața între Tineretul Universitar Național Țărănesc (TUNȚ), Convenția Democratică și mersul la biserică. La Convenție și la PNȚ știam că dușmanii erau comuniștii. La biserică dușmanii erau pletoșii-rockeri-satanisti. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Multă lume se întreabă, pe bună dreptate, zilele astea dacă suntem egali în fața sistemului medical. Și răspunsuri ne vin zilnic – de la saloanele COVID VIP amenajate la Spitalul Militar, testarea primarului Chirică de câte ori și când acesta dorește, până la deplasarea lui IPS Pimen cu elicopterul să fie tratat în București. (Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)