Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Ce ne leagă atât de tare de România?! Suntem de 5 ani plecați în străinătate și zilnic ne întrebăm dacă nu e mai bine să ne întoarcem acasă

Un pic de context: suntem un cuplu de români în jur de 30 de ani, avem un copil mic, suntem amândoi cu studii superioare, eu psiholog, el lucrează în IT. Cu alte cuvinte, suntem undeva în media celor care pleacă din România, nu suntem nici muncitori necalificați, dar nici studenți la Oxford. Ne permitem un trai mai mult decât decent, dar nu suntem bogați. 

Am plecat din România acum 5 ani și ceva, dar cred că aproape în fiecare zi am avut discuția cu „Oare nu ar fi mai bine totuși să ne întoarcem acasă?”. Am plecat cu gândul să avem o experiența internațională, să ne distrăm, să călătorim câțiva ani (2, 3) și apoi să ne întoarcem acasă. 

Nu am plecat de nevoie, am avut o viață medie și în România așa cum avem și aici, poate un pic mai puțin, însă eram tineri și, normal, cu alt stil de viață. Între timp, au trecut 5 ani, l-am început pe al șaselea și nu am fost niciodată mai departe de a fi pregătiți să ne întoarcem acasă așa cum era planul inițial.

De ce? Iată, pe scurt, dilema noastră:

Să încep cu problema cea mai spinoasă: banii. La momentul actual câștigăm aici mai mult decât am putea câștiga în România, însă și costurile vieții sunt altele. Raportat la cheltuielile lunare, cred că nivelul nostru de trai ar fi același și în România. Problema în România este siguranța salariului în noul context economic și cum poți dispune de el. Când a venit guvernul Cioloș ne decisesem pentru prima dată: „Gata, mergem acasă. Lucrurile încep să se schimbe!”. Modul lor de a guverna părea să ne ofere stabilitatea necesară pentru a începe să construim o viață acasă. Apoi știm cu toții ce a urmat, iar acum situația celor cu salarii peste medie este extrem de incertă, ba chiar trăiesc cu siguranța că pomenile electorale se vor plăti din banii lor. Taxele se vor lua de la ei, companiile care riscăm să plece din România sunt cele care îi plătesc pe ei, și așa mai departe. În plus, ca să beneficiem de decentă și servicii rezonabile, am fi obligați să apelăm la particulari în sănătate și educație, lucru care ar fi destul de scump. Așadar, la capitolul bani, România este o opțiune foarte riscantă acum.

Următoarea problemă este cariera. Pentru soțul meu, cariera stagnează aici. În străinătate ajungi la un punct dincolo de care nu prea mai ai unde să urci dacă ești un angajat. Pentru mine, ca psiholog, cariera nici măcar nu avansează momentan. În parte pentru ca stau acasă cu copilul, însă în cea mai mare parte din cauza limbii și a specificului domeniului meu. 

Limba locala e o limba grea, o vorbesc la nivel decent, însă departe de perfecțiune. Pentru a putea activa ca psihoterapeut ai nevoie sa înțelegi toate nuanțele limbii și să poți sa le folosești la rândul tău. Nu se va întâmpla asta. Ignor, momentan, ideea că poate localnicii nu ar alege să meargă la o româncă sa îi spună cele mai adânci secrete și temeri. Pentru mine, deci, opțiunea este între a munci foarte puțin în domeniul meu sau a schimba domeniul și a lucra ce lucrează toți străinii, anume în multinațională. Pentru cariera mea, România ar avea mult mai multe de oferit în aria satisfacției personale și a debușeurilor profesionale.

O problema apărută nou, dar incredibil de complexă este viitorul copilului. Dacă am trăi altundeva, copilul nostru va fi imigrant de a doua generație. Nu am nici o idee cum să cresc o persoană de genul ăsta, felul în care un astfel de copil își construiește identitatea este extrem de complicat și presărat cu dificultăți pe care noi nu le vom înțelege, poate nici nu le vom afla. 

Ca părinți trebuie sa îi fim modele și ghizi, iar, în parte, nu vom putea pentru ca nu vom avea aceeași viată. Acest aspect mă sperie teribil. Dacă am trăi în România, îmi e teamă pentru educația pe care o va primi (depășită în cel mai bun caz) și pentru ce vom face dacă vom avea vreodată nevoie sa mergem la un spital (risc mare de infecție și servicii proaste). Nu mi-aș ierta-o niciodată dacă fiica mea ar suferi ceva grav, așa cum au suferit multi alți copii și adulți, complet degeaba, în România.

Familiile noastre sunt altă sursă de gânduri care ne țin treji nopțile. Nu suntem nemuritori niciunul din noi, ma întristez la gândul că pierdem timp pe care l-am putea petrece cu părinții noștri, la gândul ca fetița noastră o sa crească fără familia extinsă de care am avut noi parte și care ne-a făcut cine suntem astăzi. Părinții noștri nu insistă sa ne întoarcem, însă ce părinte nu suferă să nu aibă alături copiii și nepoții?

Prietenii... ei bine... prieteni îți faci și în străinătate. Avem prieteni aici la care ținem și cu care împărțim timpul și sufletul nostru. Vara trecută, însă, 3 cupluri au plecat în alte țări. Brusc, viața noastră s-a schimbat complet. Fiind prieteni doar cu străini (este extrem de dificil să îți faci prieteni localnici din motive în care nu o sa intru aici), riști tot timpul ca oamenii respectivi sa se mute. Dacă nu este țara în care s-a născut, nimeni nu se simte legat de locul în care trăiește în așa măsură încât să nu plece dacă i se prezintă opțiuni mai bune în alta parte. Viața noastră aici are puțini piloni care o susțin, toți supuși riscului de a dispărea destul de ușor. Cred că la asta se referă americanul când vorbește despre „putting down roots”, aceste „roots” ne lipsesc nouă și pe astea le avem acasă.

A mai rămas factorul emoțional. Din punct de vedere emoțional, niciunul din noi nu e capabil să renunțe complet la România. Ce are locul ăsta de ne ține așa de legați de el? Personificată, România e ca un soț care te bate. Parcă nu îți vine sa îl părăsești, dacă se schimbă totuși? Dacă face cum a zis de atâtea ori și de acum înainte va fi totul bine? Au trecut 5 ani, iar noi suntem în continuare în relația asta toxică și suntem mai blocați ca niciodată. Un sticker mare cu Bucureștiul tronează in continuare deasupra patului nostru. Traiul aici e sigur, dar mediocru. Nu suntem legați de nimic aici, timpul trece peste noi la fel în fiecare zi. Suntem oameni care vrem să ne implicam civic, ne pasă de atâtea lucruri din România, am vrea să punem osul să construim ceva acolo și să ajutam la îmbunătățirea vieții noastre ca popor. Însă prețul perceput este foarte mare, stresul și nesiguranța caracteristice traiului românesc au ajuns să fie de nesuportat. Lupta zilnică cu abuzul și nedreptatea mă obosesc și mă demotivează. Am gustat progresul timp de un an în 2016 ca acum să vedem că de fapt totul a fost o coincidență și am revenit la ce știm de atâția ani atât de repede, încât încă ni se mai învârte capul. Îmi e teamă să mai sper în schimbare.

În concluzie, alegerea noastră se face între un confort stabil, dar liniar și previzibil, fără mari șanse de progres în străinătate și posibilitatea unui trai mai autentic și mai implicat sufletește, așadar mai împlinit, dar extrem de riscant și de stresant în România. Timpul trece, decizia trebuie luată, iar noi suntem veșnic prinși între doua lumi. A te întoarce sau nu, aceasta este cu adevărat întrebarea vieții noastre.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Buna,noi suntem in Olanda de mai bine de 8 ani.Am plecat de acasa cu gândul că voi rămâne aici pentru cateva luni cel mult un an și iata ma acum cu 2 copii,fetita de 5 ani si băiețel de 1 an,ambii născuți aici,cu un credit ipotecar pe 30 de ani.Casa am luat o acum 3 ani si mereu ne gândim sa vindem si sa ne întoarcem,m ai ales ca fetita in curand va începe școala...deci trebuie sa ne hotaram cat mai repede
    Numai ca nu e usor...eu vreau,m am săturat de acelasi program zi de zi,de limba asta a lor grea pe care desi o vorbesc la un nivel mediu mi e greu uneori sa ma exprim asa cum imi doresc,de gandul ca m ai tarziu nu mi voi putea intelege 100% copii iar ei nu vor putea sa se exprime natural in românește....aici e ok,totul este echilibrat,organizat,impecabil de la :curatenie,seriozitate,sistemul de invatamant superior la fel si serviciile medicale...dar cat castigam pleaca in mare parte la stat...nu stiu.Ne este teama ca vom vinde,intoarce acasa si apoi vom vrea să ne întoarcem sa o luam din nou de la 0!
    • Like 0
  • Buna,ma regasesc in cuvintele tale,si mie imi e foarte dor de Romania,de Bucuresti,de sentimentul de acasa,in acelasi timp imi este frica,este un sentiment groaznic,gandesc ca in ciuda a tot ce se intampla in tara totusi inca se mai poate trai si acolo,mai ales in Bucuresti,mai gandesc ca pana la urma v-a trebui sa alegi intre bani si suflet.Fiecare stie ce conteaza cel mai mult pentru el.Sunt curioasa ce ati hotarat.Numai bine va doresc.
    • Like 0
  • A te întoarce sau nu în România?

    Dupa aproape 9 ani de viata in Londra am decis sa ma intorc in Romania.

    Consider imigratia intr-o alta tara, mai ales daca in Romania ai avut un trai de nivel mediu, un esec. De ce? Pentru ca noi nu imigram pentru ca murim de foame ci pentru experiente. Pentru ca suntem si ne consideram cetateni europeni si dorim o experienta europeana. In concluzie suntem inca descumpaniti de termenul pus asupra noastra si ne identificam cu el. IMIGRANT! Nu! Cei ca noi nu sunt imigranti in sensul traditional al cuvantului. Imigrantii sunt cei ce nu au ce manca si sunt nevoiti sa plece din Romania. Cei care sunt ''mercenari'' sau cei care efectiv nu pot sa isi faca cercetarile intr-un anumit domeniu. Dar totusi cei din urma, cercetatorii, au altfel de statut.

    Ce mi s-a intamplat mie de fapt?

    Am uitat! Asta s-a intamplat. Am uitat cum se traieste in Romania. Deconectarea de la viata zilnica din Bucuresti (orasul din care vin) si oglindirea unui Bucuresti sau al unei Romanii numai prin ce aud de la omenii care inca locuiesc acolo (care dupa cum bine stim le place sa se planga), de la stiri sau din sfera politicului poate juca mari feste. Poate deziluziona. Oricat am incercat sa tin o anumita legatura reala, sa zic asa, nu pot reusi de la 2500 de km distanta.

    Apoi, ceea ce ai descris mai sus, responsabilitatea pe care o simtiti amandoi o simt si eu si multe alte persoane cu care am discutat si inca discut atunci cand merg la Insitutul Cultural Roman din Londra. Noi cei intre 30 si 40 de ani suntem primele generatii din Romania care putem si chiar facem ceva total diferit fata de generatiile mai vechi, deci putem construi ceva frumos inloc sa distrugem pe modelul comunist.

    Ce fac acum?

    Comfortul pe care il am aici in Londra m-a facut sa nu pot lua nici o decizie si am pendulat intre o viata cu inima in alta parte, prinsa intre doua lumi cum spuneai si tu. Atunci, am spus ca e vorba doar de perspectiva. De cum vad lucrurile. Nu! Nu accept o singura varianta a vietii mele. Un singur drum. E vorba de flexibilitate!! Asa ca, am inceput sa merg o data la 2 - 3 luni in Bucuresti sa ma obisnuiesc. Am renuntat complet la orice forma de integrare culturala sau sociala in societatea in care traiesc acum pentru ca nu ma mai intereseaza. Am inceput sa ma implic pe cat pot in activitati legate de Bucuresti si Romania. Si incet incet am inceput sa imi aduc aminte. Sa imi aduc aminte ca eu de acolo sunt si eu acolo vreau sa imi irosesc energia incercand sa fac ceva decat sa fiu un simplu muncitor pentru a platii taxele unui popor care ma va ejecta la prima posibilitate. Consider ca daca decizia de a revenii in Romania nu se poate lua dintr-o data, pe stil dictatorial, se poate lua abordand o flexibilitate a gandirii. Nu se opreste aici totul. Nu exista o singura solutie. Poti pendula intre Romania si tara unde locuiesti toata viata, putand sa ai traiul comfortabil si satisfactia sufleteasca ca ai contribuit cu ceva la tara din care ai decis sa emigrezi. In timp raspunsul va veni de la sine. Personal eu consider ca implinirea sufleteasca este mult mai importanta decat orice suma de bani.

    O alta metoda de siguranta pe care mi-am creat-o a fost sa imi rezerv o suma de bani pentru ca in cazul in care ma intorc in Romania si realizez ca nu pot, sunt coplesit de o societate la care din anumite motive nu ii pot face fata, ma urc in avion si ma intorc in Londra sau merg in alta tara daca imi doresc. Pe scurt nu am ce sa pierd ci doar de castigat.

    Un alt lucru foarte important pe care l-am realizat este sa nu mergi in Romania cu sperante. Cea mai mare greseala in viata este sa speri. Speranta naste numai dezamagire si tristete. Poti spera de la tine evident dar nu de la ceva sau cineva exterior. De asta, eu merg in Romania concentrat pe domeniu in care lucrez, sa aduc experienta necesara in mediu de lucru de acolo si sa imi vad de treaba fara sa imi pese sau sa sper ca voi trai in Londra. NU! Stiu exact unde sunt si cu cine am de a face. Asa ca, concentrarea pe contributia pe care o poti aduce, la o eventuala intoarcere in Romania, este esentiala.

    Acum depinde si in ce oras te vei intoarce in Romania. Consider ca in 4 -5 orase din Romania chiar nu este o problema sa te intorci (orasele mari) pentru ca ofera o stabilitate a vietii.

    Plus, e lipsa de forta de munca calificata. Intorsi cu experienta pe care noi toti, romania de clasa medie, plecati in tarile europene o avem nu putem fi refuzati. Nu avem competitie. Putem pune conditiile noastre pe masa in fata angajatorului, ca doar nu ne intoarcem asa cum am plecat, umili si cu o mentalitate de sclav. Pentru ca daca ne-am intoarce asa inseamna ca si tarile noastre de adoptie au dat gres cu noi sau noi cu ele.


    In legatura cu cresterea copilului.

    Iarasi aici, o sa ai pareri impartite evident. Vei avea parerile oamenilor simpli care au emigrat care nu au ambitii profesionale sau spirituale si care cel mai probabil iti vor spune ca sunt multumiti. Si este in regula. Dar nu toti suntem la fel. Personal eu imi cresc copii romani si merg cu ei sa creasca in Romania asa cum am crescut si eu in vremuri mult mai grele si uite ce frumosi si destepti am ajuns si eu si voi. Faza cu spitalele si infectiile sunt cateva cazuri, nu putem generaliza. Am multi prieteni care au facut copii in Bucuresti si nu au avut nici o problema. Generalizarea este o mare problema!
    Dar aici mai departe nu pot merge pentru ca fiecare parinte va lua deciziile pe care e in stare sa le i-a si va trai cu, consecintele lor toata viata.

    • Like 1
  • Eu traiesc de 8 ani in Austria ... am un salar peste media din Austria si totuși îmi este dor de România ... sunt tânăr 27 de ani ... dar urăsc sa traiesc intr-o tara in care toate “adunaturile” sunt aici si ma refer la nații... de la turci , albanezi , arabi ... tot găsești aici. Eu nu vreau ca si copilul meu sa crească in mediu asta ... fără identitate naționala !
    • Like 2
  • Corina, eu zic să nu vă mai gândiți la reîntoarcerea în România. Este tot mai rău. Eu locuiesc în Dublin de peste un an, însă în sept. 2017 am fost nevoită să mă întorc câteva zile în România. Crede-mă! Nu știam cum să plec mai repede ! Mizerie, lipsă de educație, funcționari acri , vânzătoare arogante, leneși..și lista este lungă. Vrei ca fetița ta să trăiască în asemenea condiții? Te gândești la ”rădăcini”, la faptul că sunteți imigranți și fata va suferi?! Aceste idei sunt preconcepute. Sunt ale bunicilor, părinților români așa cum au învățat ei. Nu înseamnă că sunt bune. Fetița ta, când va fii adult te va urî toată viața că ai obligat-o să trăiască într-o țară ca România deși ea este născută într-o țară civilizată. Își spun că fiica mea are 30 de ani și îmi spune că era bine să fii plecat din țară când era copil. Nu din alte motive decât că își trăia copilăria, adolescența într-o lume adevărată. După 5 ani nu mai aveți ce face în România. Nu o să vă mai puteți adapta , la câte schimbări în rău sunt. Profesional nici atât. Tu ca psiholog faci foamea în țară. Nu te lua după ce spun psihologii colegi. Ei nu trăiesc. Supraviețuiesc. Românul nu este obișnuit să meargă la psiholog, cel puțin în provincie, încă asociază asta cu nebunia. Abia s-au obișnuit să meargă la avocat, îți spun din experiență și doar atunci când este presat , adică infracțiuni sau ca să îi facă necaz vecinului că are și el avocat. Deci mentalitatea românului este extrem de înapoiată. Căpoși și cu nasul pe sus. Nu o să vină la tine să își descarce sufletul pentru că nu are încredere. Nu în tine. Din principiu. Dacă poate spui la o vecină, prietenă etc. Asta pentru că în continuare se bârfește foarte mult. Nu o să faci bani aici. Încearcă să găsești acolo ceva asemănător cu profesia ta, poate la grădiniță etc. Știu că este limba care te încurcă dar cu copii comunici mai ușor!. Sau a românilor de acolo, că am văzut că unii psihologi consiliază pe net pe românii din străinătate. Zbate-te puțin, află, interesează-te! Lasă suferința și regretul. Ai plecat de rău dințară. Acum crezi că e bine!. Știu că ești într-un punct în care stagnezi, stai acasă cu copilul, deși alta ai visat, ai făcut studii, te-ai zbătut. Și? Ce e mai frumos decât să trăiești alături de soț și de copil? Bucură-te de fiecare zi alături de ei într-o țară în care ești liniștită, sănătoasă. Eu am plecat deși avocat cu ani de experiență, dar nu i-am mai suportat pe românii rămași. De o maximă nesimțire. Totul dacă se poate gratis. Odată un client mi-a spus să îi dau și lui sfaturi despre speța lui. I-am spus să vină la consultații. Mi-a spus : ”Aaa nu vin că trebuie să achit onorariul. Dar dacă tot știți de ce nu îmi spuneți?” Adică eu să îi spun totul gratis dacă știu. Nu contează că am învățat atâția ani, că am făcut cheltuieli și știi ce presupune o pregătire superioară..să îi spun lui gratis ..dacă tot știu. Aceștia sunt românii cărora tu le duci dorul și pentru care vrei să te întorci. Și exemplele sunt nenumărate. Dar această mentalitate comunistă m-a oripilat. După atâția ani de la Revoluție încă se mai crede că ”organele statului” sunt obligate să îi ajute gratuit . Nici măcar nu știu că avocatura este profesiune liberală. Deci renunță și tu și sotul la revenirea în țară. Ar fi bine să faci un efort și să stai câteva zile în România. O să te convingi singură. Cu simpatie! Dacă vrei putem comunica pe Facebook!
    • Like 1
    • @ Carmen Petrut
      dalex check icon
      Pare ca-ti motivezi propria optiune de care nu esti foarte sigura.
      Faptul ca-ti dispretuiesti neamul arata o problema de discutat cu psihoterapeutul.
      Poate te ajuta doamna care a scris articolul.
      • Like 1
  • Buna ziua, stiu ca articolul este de jumatate de an, dar simt nevoia sa comentez, desi nu obisnuiesc sa imi spun parerile pe nicaieri. Am fost in aceeasi situatie ca si familia dvs. Eu lucrez in IT, sotul receptie hotel. Am avut mereu un venit mediu care ne-a ajutat sa ne descurcam peste medie. Am fost plecati din tara 5-6 ani, si mereu am trait ancorati cu sufletul in Romania, si cu gandul de a ne intoarce acasa. Amandoi avem varsta de 30 de ani, si avem o fetita de aproape 5 ani si un bebe mic de 11 luni. Anul trecut, nov 2016, ne-am decis si ne-am intors acasa din Anglia si va spun sincer ca imi doresc din tot sufletul sa ma intorc inapoi in UK, dupa 10 luni de stat in Romania. Si imi doresc asta de prin Ianuarie anul in curs. Inca sunt angajata in UK, si am avut posibilitatea sa lucrez remote, deci pe partea financiara nu avem de ce sa ne plangem, insa imi doresc sa ne intoarcem. Sotul este putin sceptic in ce priveste intoarcerea, desi stie ca e mult mai bine pentru familia noastra in UK, aici in Romania il tine doar casa pe care o avem. O casa construita cu banii din strainatate foarte mare, si fara rate. Este singurul lurcru care ne tine in tara. O sa ma intrebati de ce vreau sa ma intorc, raspunsul este pentru ca parca simt ca nu am gasit ce ma asteptam sa gasesc. S-au poate am gasit ce ma asteptam, doar ca acum am 30 e ani, o familie si doi copii, si cand am plecat aveam 24 de ani si eram singura la parinti acasa, si ma confrunt cu alte situatii decat ma confruntam cand eram la 24 e ani. Spitale pentru copii, vaccine, gradinite, parcuri si educatia de zi cu zi, trafic, poluare si altele. Cand am decis sa ne intoarcem am zis ca o facem pentru viata sociala, pentru copii, insa mi-am dat seama ca oamenii care au ramas in Romania s-au schimbat intre timp, nu ii mai vad asa cum i-am lasat. Aici in Romania, simt ca toata lumea fuge dupa ceva, si am inceput si eu sa fug cu ei din prima saptamana de cand m-am intors, insa nici acum nu stiu dupa ce fug. Toata lumea e stresata, toata lumea fuge, nimeni nu are timp. In strainatatea eram obisnuiti cu regulile lor, cu educatia lor. Aici oamenii merg foarte mult pe lozinca "Lasa ba' ca merge si asa!". In strainatate de ex, mereu toata lumea poarta centura de siguranta la masina, iar copii merg in scaune de masina. In Romania, de la 3-4 ani se cam renunta la scaunu de masina, din ce am vazut in jur, oamenii nu mai folosesc centurile pentru ca in Romania se poate si fara, si noi care inca mai respectam treburile astea, suntem vazuti ca "niste ciudati veniti de pe luna", este doar un mic exemplu. Sincer confesez ca am ajuns in situatia in care imi doresc Sa nu ma obisnuiesc in Romania, ca sa pot pleaca inapoi. Poate suna ciudat, si stiu ca in afara aveam momente cand eram singuri, si vroiam sa fim cu familia, sau cu amicii de acasa, stiu ca ne plangeam ca vezi ori cat ai sti de bine Engleza, niciodata no sa vorbim ca englezii, sau nu o sa intelegem absolut toate expresiile si gesturile lor, ca vezi ca noi la gradi/scoala am invatat intr-un fel, si daca in UK nu o sa o pot ajuta pe fetita mea cu scoala. Imi doresc sa ma intorc, si daca o sa reusesc sa-l conving si pe sotul meu, mi-am propus sa traiesc in Strainatate viata de englez. Sa nu ma gandesc ca vai mai am 2-3 ani si ma intorc in Romania. Sa nu mai strang bani pentru a-mi face un trai in Romania. Sa nu-mi tin concediile doar pentru a veni un pic acasa. Vreau sa incerc sa traiesc dinou viata din UK ancorati acolo.
    Nu stiu cat va ajuta povestea mea, dar marturisesc ca nu-mi pare rau inca ca am venit in Romania, pentru ca aceasta experienta m-a convins, zic eu, si cred ca as putea sa incerc sa ma desprind de ideea de a trai in Romania. O sa regret ca m-am intors in Romania, doar daca nu o sa mai plec inapoi, altfel o sa o vad ca pe o vacanta prelungita din care am invatat ceva. In cazul in care va hotarati sa va intoarceti in Romania, va sfatuiesc sa lasati o portita deschisa acolo de unde plecati. Ca niciodata nu se stie. :) Succes pentru cea mai buna decizie!
    • Like 1
  • Ion Adam Ion Adam check icon
    Cred ca va lipseste experienta dezvoltarii unui copil in strainate. O data ce merge in colectivitate copilul se adapteaza rapid, inclusiv lingvistic, treptat nu va mai fi un imigrant. Va vorbi mai mult cu cei de varsta lui, mai putin acasa. Stiu o familie care a venit in Anglia cu fetita de 9 ani, acum la casa ei si realizata profesional. Desi intelege perfect romana acum nu mai are usurinta de a gasi cea mai fireasca exprimare in limba nativa.
    Pentru copil merita sa ramaneti.
    Si daca ma gandesc mai bine, si pentru voi.
    • Like 0
  • Salut. de obicei nu ma dau cu parari pe net (zidul de fb, ala nu se pune)

    1. importanta traiului "mediocru" si a treptei sociale - primele ganduri, primele caderi si sufocari. Caci nu esti in situatia disperata de a cere locuinta anl, deci care e problema...? stagnari in carierea, nici nu ma mai obosesc, si de atunci respir usor. bucura-te cu ce ai. si daca nu ai cariera, ai altele. cariera te lasa, oricum. iar dincolo de asta, ramane prostia, care nu e pacat, dar e un necaz

    2. preteniile - astea-s rare, nu-ti atarna traista cu sperante si fericri in tot felul de lumi. esti psiholog, fericirea- i la bursa, vorba cantecului, glumesc.

    3. ideea obsedanta si enervanta a romanului, ca nu se "implica" destul. te implici daca iti faci copilul fericit, saracul, de ce il arunci in generatii, cand el stie doar grijile pe care voi i le aratati ? aratat-i binele si nu il intereseaza raul. simplu. arata-i ca e "victima" si l-ai aranjat. iasa un tantalau ce-si roade unghiile pana la os, de aiurea. esti psiholog, din nou. problema jeneratiei tale (si a mele, vad) e ca de fapt nu o prea dat de fericire si nu stiu sa-si faca copiii fericiti, la randul lor. altfel nu s-ar discuta asa mult despre toate neajunsurile din jur. care sunt sau nu, oriunde in lume, daca le cauti. nu merita, nu insista pe minusuri. te "implici"(deja ma umfla rasul) destul trimitand bani parintilor, oricat de mercantil ar suna, de fapt asta e si miza zbaterilor din romania.

    4. cum spunea Maria, copilul simte chiar daca nu isi explica, nu ii aratati ca sunteti niste luzari nehotarati cu niste slujbe bunicele. caci asta faceti, chiar daca imi stergi comentariul.

    5. parintii. is mai fericiti sa va stie departe si (mai) bine. credeti ca au chef sa va tina langa ei, sa va asculte plangerile zi de zi ?

    6. iar la urma, laudele, te-ai prins, romania e sotul perdant ce te curenteaza cu placerea irecuperabilului. iar romanii chiar is niste betejiti, sindromul e pomenit mai jos...cu greu intalnesti oameni plini, cu viata proprie, cu placeri autentice si santoase, care nu povestesc depre evenimente, despre alti oameni.

    * vad ca unii te incurajeaza sa te intorci pt un vot. imi pare rau pentru persoana in cauza dar imi suna a disperare. ori va intoarceti si va asumati aerul verde, greu, cu (i)radatii ori va impacati ca nu o fost sa fie. si gata. umpleti-va de voi, nu de altii si conjuncturi. e greu dar merita. tot binele, orice alegeti !
    • Like 0
  • Daca voi nu va adaptati si nu reusiti sa vedeti partea plina a paharului, totul se va transmite copilului vostru. Si noi suntem plecati, eu de 7, copilul se simte perfect, are prieteni, asta este tara si casa lui. Eu nu il vad ca pe " adoua generatie de emigranti", cum nu ne vedem nici pe noi ca emigranti ci pur si simplu ca niste oameni care si-au schimbat locul. Depinde mult de voi, dar atata vreme cat discutati zilnic sa va intoarceti este clar ca nu v-ati gasit locul. Si la noi este discutia asta dar in general doar cand mergem in tara si ne amintim de ce lucruri de care ne e dor. In rest, facem analiza la rece, aducem bunicii cat mai des, mergem si noi la ei, copilul are o relatie calda cu ei. Probabil ca la fel de des ne-am fi vazut daca am fi trait in alt capat de tara. Si intotdeauna e loc de mai sus. Schimba firma cauti alte oprtunitati.
    • Like 1
  • valserg check icon
    Intoarceti-va. Vor fi doua voturi in plus impotriva psd-ului. Altfel, as zice ca pentru voi ar fi, probabil, mai bine sa va intoarceti iar pentru copil, sa ramaneti. Pe de alta parte, copilul va putea pleca si mai incolo, cand va fi mare, sa studieze si sa ramana, eventual in Europa. Asta, cu speranta ca acest minunat proiect, Uniunea Europeana, va functiona cel putin asa ca acum, si in viitor.
    • Like 1


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult