Ce nu ți-a spus nimeni într-o broșură despre plajele din Thailanda. Sfârșitul lumii pentru un corporatist

„53 sau 54”. Am crezut că n-auzim bine, că suntem victimele unei erori de traducere. Omul nostru de pe barcă nu știa nici să zică „Hello” în engleză. Colegul de pe mal însă vorbea bine, așa că l-am mai întrebat o dată: „Ce vârstă are domnul?”. „Puțin peste 50 de ani”. Ridurile de pe față n-ar fi încurcat însă pe nimeni, îi dădeai 75 pe puțin. Părea un fotbalist african care minte în pașaport ca să-și ia contractul. Apoi ne-a lămurit: „De 30 de ani doar asta face, plimbă turiști cu barca aici la Bottle Beach”. De 30 de ani … în soare. Omul era copt ca o portocală, dar avea o relaxare dementă în privire de-ți venea să-l scuturi un pic și să-l bagi cu forța la umbră.

Locurile astea exotice sunt cuptoare în aer liber în care-ți bagi capul de bunăvoie. Animalele mai au tendințe sinucigașe, dar omul e singurul care practică sinuciderea pe termen lung. Am împărțit la un moment dat o șalupă cu un alb ca zăpada din Irlanda, pe la vreo 120 de kg, care n-avea nicio problemă în a-și scoate burta sub cele mai puternice raze UV de pe Planetă. N-am să înțeleg ce-i face pe unii să o ia la fugă prin soare către o eternitate la umbră.

Dincolo de raze, broșurile nu-ți spun niciodată totul. Apocalipsa orășeanului nu vine cu meteoriți, vine cu gândaci cât magneții de bucătărie lipiți pe perete, țânțari în haite și sunete de împerechere ale șopârlelor de pe tavan. E momentul în care corporatistul din tine își blesteamă zilele și plânge după tonomatul de cafea de la muncă, locul calduț de pe scaun și chiar și după colegul dement cu care te războiești pe aerul condiționat.

Dar îți trece.

Pe plaja din Thailanda, viața e o poezie. Una simplă, ca la grădiniță. O inveți din prima, fără să te complici și te duci pe scenă s-o reciți cu emoție:

Fiind băiet, prin junglă cutreieram,

Și mă culcam sub plasă, să nu mor.

Iar brațul drept pe spray eu il țineam,

In caz ca vine tânțarul încetișor.

“Your order is coming soon … maybe tomorrow!”

Yoyo era chelnerul nostru preferat. Mai tânăr cu vreo 3 ani, dar mai bătrân dupa ochi și după viață cu cel puțin 5, Yoyo nu e thailandez. S-a născut în Myanmar, fosta Birmanie, o țară masacrată de conflictele interne. Cu tatuajul fostei iubite pe braț, „bine că o cheamă ca pe soră-mea și pot să mint cand mă întreabă lumea”, Yoyo a învațat engleza trăgând cu urechea pe la cei din jur. Apoi a învățat că un chelner nu e responsabil doar cu pâinea, așa că s-a prins că poate să facă circ. Iar circul lui Yoyo te gâdilă la fel de tare ca supa cu curry roșu. A fost nevoie de zâmbetul contagios ca gripa al unui imigrant pentru a învăța și noi să râdem ca thailandezii.

„Ați fost acolo sus, în vârf de munte? Nu? Vă duc eu în pauza de masă. 40 de minute de mers, maximum”. Of, bătute-ar palmierii cu umbra în cap, băi, Yoyo. Cine ar fi crezut că astea 40 de minute vor fi prin cel mai nemarcat traseu posibil, printre găuri de șerpi, crengi căzute la ultima furtuna, tufe tăioase și, bineînțeles, țânțari. Totul pentru priveliștea văzută de pe o bucată de stâncă. Una atât de îngustă, încât o puteai parcurge doar cu gândul la lumea cealaltă și pe care europenii nu ți-ar fi permis nici să pui vârful piciorului. Yoyo o traversa însă fredonând.

Nu, în Thailanda, nu e urât pe plajă. E minunat. De la grătarele de pește proaspăt până la orezul cu caju si ananas, de la nucile de cocos picate din copac și până la culoarea valurilor, țara astă e facută ca să te prindă bătrânețea pe nisip. Bătrânețea sau melanomul, care ajunge primul...

(Mai jos, galerie foto: Vacanță în Thailanda| Sursa: Mihai Brașoveanu, contributor Republica.ro. Pentru o experiență completă, click săgeată stânga/ dreapta de pe desktop, swipe stânga/ dreapta de pe telefonul mobil).

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp