Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Ce nu ți-a spus nimeni într-o broșură despre plajele din Thailanda. Sfârșitul lumii pentru un corporatist

Barcagiu Thailanda

photo icon Barcagiu Thailanda Sursa: Mihai Brașoveanu, contributor Republica

„53 sau 54”. Am crezut că n-auzim bine, că suntem victimele unei erori de traducere. Omul nostru de pe barcă nu știa nici să zică „Hello” în engleză. Colegul de pe mal însă vorbea bine, așa că l-am mai întrebat o dată: „Ce vârstă are domnul?”. „Puțin peste 50 de ani”. Ridurile de pe față n-ar fi încurcat însă pe nimeni, îi dădeai 75 pe puțin. Părea un fotbalist african care minte în pașaport ca să-și ia contractul. Apoi ne-a lămurit: „De 30 de ani doar asta face, plimbă turiști cu barca aici la Bottle Beach”. De 30 de ani … în soare. Omul era copt ca o portocală, dar avea o relaxare dementă în privire de-ți venea să-l scuturi un pic și să-l bagi cu forța la umbră.

Locurile astea exotice sunt cuptoare în aer liber în care-ți bagi capul de bunăvoie. Animalele mai au tendințe sinucigașe, dar omul e singurul care practică sinuciderea pe termen lung. Am împărțit la un moment dat o șalupă cu un alb ca zăpada din Irlanda, pe la vreo 120 de kg, care n-avea nicio problemă în a-și scoate burta sub cele mai puternice raze UV de pe Planetă. N-am să înțeleg ce-i face pe unii să o ia la fugă prin soare către o eternitate la umbră.

Dincolo de raze, broșurile nu-ți spun niciodată totul. Apocalipsa orășeanului nu vine cu meteoriți, vine cu gândaci cât magneții de bucătărie lipiți pe perete, țânțari în haite și sunete de împerechere ale șopârlelor de pe tavan. E momentul în care corporatistul din tine își blesteamă zilele și plânge după tonomatul de cafea de la muncă, locul calduț de pe scaun și chiar și după colegul dement cu care te războiești pe aerul condiționat.

Dar îți trece.

Pe plaja din Thailanda, viața e o poezie. Una simplă, ca la grădiniță. O inveți din prima, fără să te complici și te duci pe scenă s-o reciți cu emoție:

Fiind băiet, prin junglă cutreieram,

Și mă culcam sub plasă, să nu mor.

Iar brațul drept pe spray eu il țineam,

In caz ca vine tânțarul încetișor.

“Your order is coming soon … maybe tomorrow!”

Yoyo era chelnerul nostru preferat. Mai tânăr cu vreo 3 ani, dar mai bătrân dupa ochi și după viață cu cel puțin 5, Yoyo nu e thailandez. S-a născut în Myanmar, fosta Birmanie, o țară masacrată de conflictele interne. Cu tatuajul fostei iubite pe braț, „bine că o cheamă ca pe soră-mea și pot să mint cand mă întreabă lumea”, Yoyo a învațat engleza trăgând cu urechea pe la cei din jur. Apoi a învățat că un chelner nu e responsabil doar cu pâinea, așa că s-a prins că poate să facă circ. Iar circul lui Yoyo te gâdilă la fel de tare ca supa cu curry roșu. A fost nevoie de zâmbetul contagios ca gripa al unui imigrant pentru a învăța și noi să râdem ca thailandezii.

Yoyo, chelner în Thailanda

„Ați fost acolo sus, în vârf de munte? Nu? Vă duc eu în pauza de masă. 40 de minute de mers, maximum”. Of, bătute-ar palmierii cu umbra în cap, băi, Yoyo. Cine ar fi crezut că astea 40 de minute vor fi prin cel mai nemarcat traseu posibil, printre găuri de șerpi, crengi căzute la ultima furtuna, tufe tăioase și, bineînțeles, țânțari. Totul pentru priveliștea văzută de pe o bucată de stâncă. Una atât de îngustă, încât o puteai parcurge doar cu gândul la lumea cealaltă și pe care europenii nu ți-ar fi permis nici să pui vârful piciorului. Yoyo o traversa însă fredonând.

Nu, în Thailanda, nu e urât pe plajă. E minunat. De la grătarele de pește proaspăt până la orezul cu caju si ananas, de la nucile de cocos picate din copac și până la culoarea valurilor, țara astă e facută ca să te prindă bătrânețea pe nisip. Bătrânețea sau melanomul, care ajunge primul...

(Mai jos, galerie foto: Vacanță în Thailanda| Sursa: Mihai Brașoveanu, contributor Republica.ro. Pentru o experiență completă, click săgeată stânga/ dreapta de pe desktop, swipe stânga/ dreapta de pe telefonul mobil).

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • dalex check icon
    Dupa ce am vizitat tari din zona cu indicele de confort peste 80 am apreciat clima temperata din Romania.
    Dupa ce am vizitat Omanul si Dubaiul, tari in care apa de baut este obtinuta prin desalinizarea apei de mare iar un obiectiv turistic important sunt dunele de nisip am pretuit iarba verde de acasa ce creste si prin asfalt.
    Dupa ce in Casablanca am facut un tur al orasului paziti cu strasnicie de ghidul care ne repeta " mieux prevenir que guerir" ( adica " mai bine te pazesti exagerat decat sa fi victima unui atentat islamist terorist " ) am pretuit bisericile ortodoxe unde poti intra fara ghid si paza si poti gasi liniste si pace.
    In final pot spune ca am ajuns sa inteleg faptul ca expresiile rasuflate din timpul comunismului gen " Romania este cea mai frumoasa tara " nu sunt propaganda ci REALITATE.
    Inteleg faptul ca un tanar cosmopolit, "dornic de noi experiente" poate dori si experiente ca mizeria din tarile "exotice" sau apa imbuteliata obtinuta din mare si "imbogatita" cu saruri ( ca este Oman nu Romania unde curge o treime din apele minerale ale Europei ).
    Un tanar corporatist care ajunge la concluzia ca pentru familia lui varianta optima este Romania ( copiii pot merge cu metroul la scoala, fara riscuri, clima permite o speranta de viata rezonabila, Europa este aproape si poate fi vizitata in Weekend ) are respectul meu. Inseamna ca ciuda pe WC-ul din curtea bunicilor lui ( a propos WC nu poate fi decat cu apa curenta - in curte avem closete, bude ... ) s-a vindecat si omul poate gandi obiectiv. DE CE NU - PUTEM FI PATRIOTI PENTRU SIMPLUL MOTIV CA AM MOSTENIT O TARA IN CARE MERITA TRAIT (rusii incearca de sute de ani sa se mute )
    • Like 3
  • Hahaha! Mi-l inchipui pe turistul nostru ademenit de localnici sa experimenteze chestii pe care EI le cred formidabile, pentru ca apoi sa ramana dezamagit. Mi s-a intamplat si mie si cred ca o sa li se intample si multor altora. Desigur, sunt multi carora le place genul asta de concediu. Si multi care spun ca le-a placut, doar ca starneasca invidia celor care nu au ajuns acolo. Partea buna e ca omul nostru s-a intors intreg acasa. Si cu spiritul critic intact.
    • Like 4
  • check icon
    Lăsând la o parte că foarte mulți „corporatiști„ când ajung în marile centre economice urbane venind de la Cuca Măcăii să studieze și să rămână apoi în urbea respectivă, devin brusc niște minorosițe sensibile ce îngheață la 21 de grade și mor de căldură caniculară la 23 de grade, ce fac vânătăi de la un bob de mazăre prin „cinșpe„ saltele ca prințesa din poveste(upsss am uitat că ei nu au nici-o treabă cu cititul,iertare), deși până atunci au trăit ca mai toată lumea din provincie, se pare că au uitat brusc de colegul lor de serviciu Google, care le-ar fi spus din timp, că atunci când pleci pe meleaguri străine te informezi bine,dar bine,bine, nu pleci ca.. și....corporatistul.Restul e ....tăcereeee.
    • Like 3
  • check icon
    De când citisem Cassargoz-ul lui CTP, am început să acord o mai mare atenție atmosferei toride, de vacanță, din marile aglomerări exotice urbane. Contrasta puternic, dar și regretabil în mintea mea, cu atmosfera estivală, festivală și mult prea oficială din destinațiile turistice românești. Parcă „la ei” era întotdeauna mai frumos. Acum, când văd viermuiala din sudul Mamaiei, de pe faleza din Eforie Nord, de pe Strada Foamei din Costinești sau din labirintul de străduțe din Vama Veche, îmi amintesc de aceeași senzație pe care o aveam citind povestirea mai sus amintită, dar tot le lipsește exotismul, cu toți palmierii lui Mazăre. Când vine iarna, nu știu de ce, dar nu tânjesc deloc după căldura umedă, greu suportabilă, parcă tot mai persistentă în ultimii ani. Prefer să îmi imaginez vara parcurgând online, pe youtube, străduțele din Pattaya, deși se pare că asta trădează o oarecare curiozitate perversă. Dacă aș vizita vreodată Thailanda, probabil aș face-o pentru a vedea insulițele și plajele unde s-a filmat o celebră peliculă din seria James Bond.
    • Like 1
  • check icon
    „N-am să înțeleg ce-i face pe unii să o ia la fugă prin soare către o eternitate la umbră.” Răspuns: snobismul, banii prea mulți, dorul de ceva depărtat, prostia. Păi e curată prostie să te duci mii de kilometri ca să faci numai plajă. Prostia e suficientă pt a suge bani fără să faci nimic.
    • Like 1
  • Venom check icon
    Am o slăbiciune pentru combinația asta: apă, plajă, munte, palmieri. Parcă și cafeaua de dimineață are alt gust.
    • Like 0
  • Crabu check icon
    Si pana la urma ce ai vrut sa zici cu articolul asta? Apocalipsa sau Reveneala? Brosuri false sau feedback din gura in gura? Corporatist sau amarat? Exotic sau lux urban?
    N-am inteles articolul, asta e! Anunti ceva de plaje in titlu dar nici o referire in articol!
    • Like 6
    • @ Crabu
      Bine punctat !
      • Like 1
  • Ca orice loc frumos, este cautat de foarte multa lume! Inclusiv alte specii :P
    • Like 1
  • check icon
    Anul ăsta am fost pe Moldoveanu, +2 grade în sfârșit de iulie, o plăcere maximală pe platoul de sub vârf, unde mlaștina de neevitat iți proba bocancii, și în Deltă unde, într-o dimineață am aflat că țânțarii-tigru sunt pistol cu apă față de tăuni...
    Locurile superbe în poze nu/s pentru orișicine, au partea lor dură...
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult