Ce poate învăța un tânăr la început de drum de la Cristiano Ronaldo. CR 7 – rețeta perfectă pentru performanță

Foto: Ionel Pop Doncilă

Termenul de performanță este omniprezent în lumea contemporană. Este atât de prezent, încât părinții le cer de mici copiilor să fie performanți la școală sau la tot felul de activități extrașcolare, firmele le cer angajaților să fie performanți și pentru a fi sigure că o vor face își construiesc sisteme „performante” de management al performanței, societatea în general funcționează pe ideea de competiție și performanță în aproape toate domeniile sale. Mai mult, termenul de performanță nu este asociat numai activităților umane, ci și tuturor aparatelor, mașinilor, sistemelor tehnice create de om. Omniprezența termenului și transformarea lui într-o cerință larg validată social a atras după sine, în mod surprinzător și o oarecare demonetizare a acestuia. Astfel, dacă odinioară performanța era asociată automat cu cele mai bune/ deosebite/ excepționale rezultate, astăzi a ajuns adeseori să fie considerată ca un simplu criteriu de măsurare și comparare a rezultatelor oamenilor și mașinilor. În ciuda acestei demonetizări, pentru foarte multe persoane (fie că e vorba de elevi deosebiți, sportivi, artiști, cercetători, profesioniști în diferite domenii de activitate etc.) ideea de performanță înseamnă obligatoriu rezultate la superlativ.

Asupra acestui tip de performanță, asociată cu obținerea de către individ a unor rezultate excepționale, s-au efectuat de-a lungul timpului nenumărate studii pentru identificarea acelor factori care o determină, existând permanent controverse legate de influența și ierarhia pe care o au diverse categorii: factorii individuali, cei educaționali sau cei contextuali care definesc mediul în care persoana își desfășoară activitatea.

Întotdeauna mi-a plăcut să cred că performanțele unei persoane sunt în cea mai mare măsură rezultatul unor factori individuali, mai ales atunci când beneficiază și de un minim de suport educațional (nu mă refer strict la educația școlară) și mai puțin rezultatul factorilor contextuali. Mai mult, atunci când factorii individuali care asigură performanța sunt prezenți și acționează puternic, aceștia pot fructifica la maximum și condițiile cele mai neprielnice de mediu și pot ajuta persoana să transforme mediul existent sau să acceadă în alte medii, mai adecvate manifestării lor. Probabil că mi-a plăcut această idee pentru că în general, ca psiholog, îmi place să cred că personalitatea individului îl poate ajuta pe acesta să înfrângă sau să depășească carențele/ greutățile mediului în care acționează.

Cât de justificată este această idee și mai ales care pot fi concret factorii individuali care pot asigura performanța unei persoane la cel mai înalt nivel?

Mi-am pus adesea această întrebare și când m-aș fi așteptat cel mai puțin, într-o vacanță pe o insulă (Madeira), am găsit răspunsul dat la ea de un om pentru care performanța este viața însăși. 

Aeroportul din Madeira se află în primele zece locuri în toate topurile celor mai dificile aeroporturi din lume. Pentru a ateriza aici (apropo de performanță) piloții au nevoie de o licență specială pe care o obțin după îndelungate antrenamente făcute pe simulatoare. Înghesuit pe un platou mic, situat la limita dintre poalele munților și apă, aeroportul are o singură pistă, scurtă, de aproximativ 2700 de metri, din care aproape jumătate este suspendată pe niște piloni de 70 de metri înălțime scăldați la bază de valurile oceanului. 

Dacă sunteți un pasionat al zborului cu avionul și nu vă dau fiori amănunte de tipul celor din paragraful anterior e posibil totuși să vă surprindă ceva la momentul aterizării. E vorba de anunțul făcut de steward/esă care vă comunică faptul că în scurt timp urmează să aterizați pe Aeroportul Internațional Cristiano Ronaldo. Cu siguranță, chiar dacă printre pasiunile dumneavoastră nu se află și fotbalul, acest nume vă este cunoscut.

De ce se numește aeroportul din Madeira așa ?

În vacanța de Paște din anul 1997 de pe acest aeroport se urca plângând în avionul spre Lisabona un puști de 12 ani care până la vârsta aceea nu părăsise niciodată insula. Un puști despre care nimeni nu se gândea la acea vreme că pornește nu la un drum din provincie spre capitală, ci pe unul la al cărui capăt va putea spune că a scris câteva dintre cele mai importante și mai frumoase pagini din istoria sportului mondial. Un puști care avea să ducă ideea de performanță în fotbal la un nivel de neimaginat până atunci.

• „Mi-ar plăcea ca lumea să-și amintească de mine ca fiind un model de urmat în fotbal, cineva care dădea întotdeauna totul, care se dăruia 100%, care făcea spectacol pe teren și care a câștigat absolut tot ce se putea câștiga.”* (C. Ronaldo)

De cinci ori câștigătorul balonului de aur, de patru ori câștigătorul titlului de cel mai bun jucător din Europa, de șaptesprezece ori titlul de golgheter în diverse competiții, de cinci ori câștigător al Champions League, de trei ori câștigător al Supercupei Europei, campion european cu echipa Portugaliei, câștigător a numeroase campionate naționale etc., etc. Numărul competițiilor și trofeelor câștigate de Ronaldo pare să fie nesfârșit și în orice caz (foarte probabil) nu s-a sfârșit încă. În 2022 când se va desfășura următoarea ediție a World Cup, Ronaldo va avea vârsta de 37 de ani și ultima șansă de a-și completa palmaresul cu singurul mare titlu care-i lipsește. Cel de campion mondial. Mai are de făcut un singur pas pentru a-și atinge obiectivul pe care și l-a propus.

Este acesta un exemplu al performanței dusă la cel mai înalt nivel?

Cu siguranță este. Un nivel la care se mai ridică în fotbalul din acest secol doar un alt mare fotbalist: Lionel Messi (trebuie să precizăm asta cu toată considerația pentru rezultatele și fanii lui).

Care a fost drumul lui Ronaldo către această performanță și cât de prielnic i-a fost mediul/contextul?

Drumul a fost infinit mai greu decât ne-am putea imagina doar privind meciurile sau imaginile de azi cu starul Ronaldo (care apropo de imagini a ajuns să dețină cel mai urmărit cont de Instagram, cu peste 200 de milioane de urmăritori).

Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro s-a născut pe 5 septembrie 1985 în capitala insulei Madeira, Funchal. Mama sa lucra ca bucătăreasă iar tatăl său era grădinar la primărie și îngrijea aleile verzi și parcurile orașului. Alături de aceștia, de un frate și două surori, Ronaldo și-a trăit copilăria „într-o căsuță socială, care la fiecare ploaie mai serioasă se inunda și trebuia reparată”, în mahalaua Quinta de Falcao, pe vremea aceea un cartier al oamenilor modești. Prenumele de Ronaldo i-a fost dat după cel al președintelui american Ronald Reagan, ambii părinți fiind admiratori ai acestuia. Deși a avut o copilărie caracterizată de greutăți și lipsuri materiale, Ronaldo spune despre acea perioadă: „Am avut o copilărie fericită, dar destul de neobișnuită, pentru că am plecat de acasă și m-am mutat la Lisabona la vârsta de 12 ani.”

La vârsta de șase ani, tatăl său începe să îl ia cu el la stadionul unei echipe mici din insulă, Andorinha, stadion la care făcea curățenie în vestiare pentru a-și completa veniturile reduse. Un an mai târziu Ronaldo este inclus printre juniorii echipei. Primul său antrenor îl descrie pe puștiul de șapte ani care până atunci se antrenase de unul singur, pe maidan: „Cristiano trăia pentru fotbal. Era rapid, genial din punct de vedere tehnic și juca la fel de bine cu piciorul stâng ca și cu piciorul drept.”

Părinții îl încurajează permanent și manifestă înțelegere pentru preocuparea sa redusă pentru școală iar în câțiva ani puștiul devine faimos în Madeira și toate echipele din insulă se bat pentru a-l achiziționa.

La 12 ani pleacă din insulă și de lângă familie pentru a trăi singur la Lisabona, unde fusese admis la Academia de Tineret a clubului Sporting, după ce îi fascinează la vizionare pe antrenorii și directorii de acolo cu demonstrațiile sale.

A urmat o perioadă foarte dificilă pentru copilul Ronaldo. Acesta povestește despre momentul plecării spre Lisabona: „Mama și surorile mele plângeau, eu plângeam, a fost îngrozitor. Chiar și în avion, care abia decolase, m-am gândit la familia mea care acum probabil plângea după mine și am început să plâng din nou.” La școala din capitală este marginalizat și continuu ironizat pentru limbajul și comportamentul său de provincial, intră permanent în conflicte cu colegii și profesorii dar și cu antrenorii de la club. Atunci când sună acasă plânge permanent și spune că vrea să se întoarcă. 

Se face remarcat la fiecare apariție ca junior și pe 1 iulie 2002, când avea doar 16 ani împliniți, antrenorul Ladislau Bölöni îl introduce în teren pentru primul său joc la echipa mare a lui Sporting. Ronaldo avea să declare ulterior despre Bölöni: „Un antrenor minunat care și-a asumat un mare risc cu tinerii jucători și m-a ajutat să mă integrez în prima echipă”. 

Pe 6 august 2003 într-un meci amical Sporting-Manchester United, desfășurat cu ocazia inaugurării noului stadion al echipei din Lisabona, Ronaldo are o evoluție senzațională care îl face pe marele Sir Alex Ferguson ca încă de la pauză să le spună colegilor săi: „Nu plecăm de aici fără puștiul ăsta”. Și au plecat cu el după ce au plătit o sumă incredibilă la vremea aceea pentru un jucător de vârsta pe care o avea Ronaldo. 

Cât din performanță se datorează individului și cât mediului?

Cred că exemplul lui Ronaldo face ca această întrebare să devină retorică. Mai mult de atât, îi poate ajuta pe toți cei care își doresc să fie performanți, în orice domeniu, să capete încredere neclintită în forțele proprii și convingerea că performanța depinde în foarte mare măsură de ei, inclusiv atunci când contextul nu este unul favorabil. 

În ceea ce privește factorii individuali concreți care l-au ajutat pe Ronaldo să parcurgă cu succes acest drum spre culmile performanței, sunt șase factori pe care sportivul îi consideră hotărâtori.

Care sunt aceștia?

Vă propun să facem o scurtă călătorie în portul turistic din Funchal. De-a lungul cheiului la care acostează vasele de croazieră care aduc pe insulă turiști din toată lumea, se află o clădire cu parter și un etaj. Este primul hotel deschis de Ronaldo în parteneriat cu o mare companie hotelieră portugheză. La etaj funcționează hotelul propriu zis iar la parter pe lângă magazinul de suveniruri sunt numeroase baruri și o cofetărie unde puteți mânca probabil una dintre cele mai bune înghețate pe care ați mâncat-o vreodată. La mesele înșirate pe terase stau laolaltă turiștii și localnicii care în timp ce savurează un cocktail sau o înghețată își răsfață privirea cu spectacolul impunătoarelor orașe plutitoare trase la cheu sau care execută manevrele de acostare/plecare.

Tot aici, la parter, pe una dintre laturile clădirii, străjuit la intrare de statuia impunătoare a fotbalistului, lângă care stau la coadă turiștii pentru o fotografie, se află CR7 MUSEU. Dar nu despre ceea ce puteți vedea în interiorul muzeului (dacă veți avea curiozitatea să intrați) doresc să discutăm ci despre un panou amplasat pe unul dintre pereții exteriori:

Pe panou sunt trecute șase cuvinte: Pasiune, Disciplină, Determinare, Ambiție, (disponibilitate de) Efort, Perseverență.

Cum s-au manifestat/se manifestă acești șase factori la Ronaldo?

Să-i luăm pe rând și să vedem ce spun despre ei Ronaldo sau cei care au fost sau sunt în jurul său în diversele situații din carieră.

PASIUNEA:

„Am ajuns să fac ceea ce-mi place cel mai mult în viață. Să joc fotbal.” (C. Ronaldo);

DISCIPLINA:

Probabil Ronaldo se referă mai mult la autodisciplina pe care și-o impune în raport cu pregătirea sa fizică (pentru care unii consideră că are o adevărată obsesie), cu timpul alocat pentru aceasta, cu modul cum își organizează întreaga viață, astfel încât nimic din ea să nu-i diminueze capacitatea de a-și atinge obiectivele profesionale.

Poate o să vă surprindă, dar Ronaldo gândește încă despre relația dintre viața personală și muncă asemenea unui angajat conștiincios care are grijă să nu ajungă la birou obosit: „Și fotbaliștii sunt oameni și în mod normal ceea ce se întâmplă în viețile noastre ne afectează la fel de mult ca pe oricine altcineva. Dar cu cât ești la un nivel mai înalt, din punct de vedere profesional, cu atât mai puternic trebuie să fii pentru a te asigura că nu îți sunt afectate performanțele. Pentru asta ești plătit.”

DETERMINAREA:

Iată ce declara Aurelio Pereira, directorul Academiei de Tineret a lui Sporting Lisabona, în fața căruia Ronaldo a dat proba de acceptare la varsta de 12 ani: „Era extrem de talentat, era incredibil de rapid, iar atunci când era în posesia mingii aceasta părea o extensie a corpului său. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost determinarea. Tăria de caracter se vedea de la o poștă. Era curajos, din punct de vedere mental era indestructibil. Și nu știa ce e frica, nu avea nicio emoție în fața jucătorilor mai mari. Avea acele calități de lider pe care doar marii jucători le au. Era unic.”

AMBIȚIA:

„Ținta mea, ambiția mea este să fiu cel mai bun. În final, dacă ajung să fiu aproape cel mai bun, foarte bine. Cu toate că mi-ar plăcea să mă retrag ca unul dintre cei mai buni jucători din istorie.” (C.Ronaldo);

EFORTUL:

Fără îndoială performanța este imposibil de obținut fără un efort pe măsură (fie el fizic, intelectual sau de ambele tipuri, funcție de domeniul în care acționează persoana). Dar nu vreau să mă refer la faptul că Ronaldo de când era junior rămânea pe teren singur pentru a exersa după terminarea antrenamentului și era adesea descoperit la ora unu noaptea în sala de forță. Doresc să mă refer la efortul psihologic de care acesta este capabil pentru a fi prezent și a-și face datoria pe teren în orice condiții. Și poate cel mai bun exemplu în acest sens este un meci cu miză însemnată, desfășurat la Moscova în data de 7 septembrie 2005, între naționalele Rusiei și Portugaliei. În acea zi, cea mai tristă din viața lui (potrivit declarațiilor sale), o zi în care totul, chiar și Dumnezeu erau împotriva sa, cu un efort supraomenesc de a-și învinge durerea sufletească, intră pe teren și reușește să fie din nou cel mai bun jucător. O face cu dorința de a arăta că viața și fotbalul trebuie să continue în orice condiții și cu dorința ascunsă de a înscrie măcar un gol pe care să-l dedice ființei dragi de a cărei pierdere aflase în seara dinaintea partidei: tatăl său.

La ceva timp după meci Ronaldo declara: „Voiam să joc. Era tot ce știam să fac. Am vrut să joc în onoarea tatălui meu. Am vrut să marchez un gol în onoarea lui.” 

PERSEVERENȚA:

A fi perseverent în domeniul profesional înseamnă în egală măsură stăruință pentru a depăși obstacolele și statornicie în munca depusă. Iată ce spune Ronaldo despre aceste două dimensiuni ale perseverenței:

„Nu câștigi nimic în viață dacă nu depășești tipurile de obstacole pe care le-am întâmpinat eu.”;

„Nu contează unde și cu cine jucăm, la fiecare meci eu ies pe teren și dau tot ce am mai bun, joc așa cum știu și fac orice îmi stă în putință să mă asigur că vom câștiga”.

Evident că toți factorii nominalizați de Ronaldo sunt la fel de importanți pentru a asigura performanța. Totuși dintre ei putem desprinde unul care dacă ar lipsi ar face ca toți ceilalți să devină nesemnificativi și care poate nu întâmplător a fost amplasat primul pe panou: Pasiunea.

Ea este factorul care asigură acea motivație ce ajută persoana ca până la urmă să înfrângă orice obstacol care stă în calea performanței în plan profesional. Pasiunea este acea motivație resimțită ca o sete permanentă de performanță.

Orientarea școlară și profesională nu a constituit pentru mine pe parcursul carierei o preocupare în sine. Cu toate acestea de fiecare dată când prieteni sau cunoscuți mi-au solicitat sfaturi atunci când copii lor trebuiau să aleagă profilul liceului sau al facultății, le recomandam să aibă în vedere ca principal criteriu pasiunea și nicidecum cât de prezent sau de bine plătit este domeniul respectiv pe piața muncii.

Pentru simplul motiv că pasiunea este cea care până la urmă te face să fii performant în ceea ce faci și asta îți va asigura, mai devreme sau mai târziu, inclusiv recompense materiale la nivel înalt. Dar în primul rând te va ajuta să obții niște sentimente de satisfacție profesională comparabile cu ale lui CR7, care juca cu aceeași ardoare și dăruire și pe vremea când era puști la Sporting Lisabona pe un contract de 50 de euro/lună și azi când joacă la Juventus și câștigă anual, doar cu mintea și corpul proprii, de 8,75 ori greutatea lui în aur de 24 de karate. 

*Notă: Informațiile biografice și citatele din acest articol sunt preluate din: Moments; Cristiano Ronaldo & Manuela Brandao; 2007 și Ronaldo: The Obsession for Perfection; Luca Caioli; 2012.

Acest text face parte dintr-o serie de două articole (CR 7 – Rețeta perfectă pentru performanță) a căror variantă integrală o puteți citi pe blogul www.worklifeintegration.ro . 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp