Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Ce să asortezi la o mască?

masti colorate

Foto Guliver/Getty Images

Curând se împlineşte o jumătate de an de când mi-am pus pentru prima oară masca „pe figură” şi am ieşit temătoare din casă, pe străzile pustii, la ora permisă de starea de urgenţă. Mi-a trebuit ceva timp ca să mă obişnuiesc cu aplicarea corectă a măştii, de la detectarea firului metalic şi până la fixarea urechilor ei, în spatele urechilor mele. Mă simţeam straniu încorsetată de această botniţă de material filtrant care îmi acoperea chipul şi mă îmbărbătam spunându-mi că totul va dura puţin, până la trecerea stării de urgenţă sau – cel mult – până la instalarea anotimpului cald când se prognoza că noul coronavirus avea să fie învins de caniculă.

Iată că acest virus „ucigaş” a convieţuit perfect cu zilele caniculare, iar masca a devenit un accesoriu cotidian. Zi de zi suntem îndemnaţi să purtăm masca, să fim responsabili, să arătăm că „ne pasă” şi cei mai mulţi dintre noi nici nu au nevoie de îndemnurile difuzate pe toate căile de comunicare, întrucât oricine poate înţelege rostul unei bariere puse în faţa porţilor de pătrundere a virusurilor în corp. Treptat tot poporul, de la vlădică până la opincă (sau viceversa), s-a echipat cu măşti, în majoritate covârşitoare chirurgicale, de culoare bleu. Această uniformă aplicată pe chip poate sugera că boala ne paşte în mod egal pe toţi, dar şi faptul că odată cu pandemia s-a înstăpânit şi lipsa de imaginaţie. Rareori, unele oficialităţi (în speţă din armată şi ordine publică) îşi fac apariţia în măşti negre care – cel puţin, în ceea ce mă priveşte – inspiră mai mult spaimă decât încredere. 

Foto gov.ro

Politicienii poartă aceeaşi mască albastră şi discursurile lor sunt asemănătoare, albăstrii şi neconvingătoare, puţini dintre ei fiind capabili să „treacă dincolo de mască”.

Cineva ar putea spune că măştile bleu, depersonalizatoare, sunt un fel de exerciţiu de smerenie: „poartă masca fără trufie, fără dorinţa de a ieşi în evidenţă, pentru că boala ne încearcă pe toţi şi trebuie să ne împărtăşim în mod egal din neplăcerile acestor vremuri”!

Aş dori totuşi să-mi pot asorta masca cu ţinuta sau măcar să port o mască mai altfel… – îmi vine să negociez.

Atunci când s-a impus starea de necesitate şi era mare penurie de măşti, norocul începătorului mi-a surâs cu un set de măşti (ultimele din stoc) de nuanţă oranj-pal, anterioare regimentelor de măşti bleu care au ocupat strategic toate farmaciile, drogheriile şi raioanele de profil din magazine, magaziile instituţiilor publice şi fundaţiilor civile. Un scurt răstimp am purtat măştile oranj-pal, cu satisfacţia unui mic afront, dar curând am fost nevoită să mă conformez. Am căutat măşti colorate şi am găsit în diverse magazine măşti din material textil de diferite croieli, culori şi consistenţe, decorate în mod original, unele chiar brodate, însă le lipsea armătura şi păreau foarte permeabile pentru virusurile de dimensiuni mult mai mici decât interstiţiile ţesăturii.

Uneori zăresc în mulţime persoane răzleţe care poartă măşti (chirurgicale) de culoare mov, roz sau vernil, dar eu nu am avut şansa de a le găsi în comerţ. În schimb, treptat, am înţeles că masca de pandemie – spre deosebire de măştile de carnaval sau de bal – nu se asortează cu ţinuta, ci viceversa! Ar trebui să port mereu ceva albastru (something blue, ca în fericitele poveşti cu nunţi sau despre nunţi), ceva care s-ar potrivi perfect şi cu situaţia actuală…

Apoi mi-am dat seama că ţinuta care ar trebui asortată cu masca de pandemie nu trebuie să fie una vestimentară! Ci una umană – o atitudine, o poziţie, un mod de comportare – care să diferenţieze un purtător de mască de toţi ceilalţi.

Dacă măştile de teatru şi de carnaval au fost inventate pentru a transforma purtătorul într-un personaj misterios, o şaradă pentru cei care-l întâlnesc, purtătorii măştilor de pandemie, uniformizatoare, ar trebui să se străduiască să-şi dezvăluie personalitatea şi intenţiile, să-şi pună la bătaie empatia şi carisma. Să învăţăm să concentrăm în privire surâsul şi dispreţul, veselia şi tristeţea, să ne însoţim cuvintele, înăbuşite de materialul izolator, cu gesturi distante, dar elocvente.

Scriu toate acestea cu gândul la cadrele didactice şi elevii care se vor regăsi purtând masca în sălile de clasă. Sunt sigură că această camuflare va reprezenta o provocare atât pentru dascăli, cât şi pentru copii.

Să stai ore în şir cu masca pe faţă, să ţii prelegeri reglându-ţi intensitatea vocii şi tonul astfel încât să penetreze surdina măştii şi să ajungă la urechile elevilor. Să stai ore în şir cu masca pe obrăjor, ciulindu-ţi urechile şi abţinându-te să şuşoteşti cu vecinul (de care nu ai voie să te apropii), cu singura satisfacţie că te poţi strâmba în voie că nu te vede nimeni…Să ţii lecţii de muzică şi să cânţi pe sub mască, să nu te prăpădeşti de râs văzându-ţi profesorul şi colegul mascat…

Nu cred că învăţământul (sau politica sau viaţa publică în general) poate depăşi aceste provocări dacă nu asortează măştile de pandemie cu modificarea ţinutei (atitudinii, comportamentului) condimentându-le cu imaginaţie, cu o infuzie de carismă care să contracareze efectul de mascare, de ecranare a comunicării.

Articol publicat și pe baabel.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Scoala din valiza

„Educația digitală nu înseamnă neapărat distanțarea între copil și profesor. Și aici îmi vine în minte un alt exemplu: profesorii dintr-o școală din Ialomița, care au devenit dependenți de copiii pentru a putea să folosească mijloacele digitale și s-au apropiat de copii”.

Citește mai mult

Andreas Lier - BASF

„Mă duc aproape în fiecare dimineață cu bicicleta la birou, pe o distanță de 3-4 km, în timp ce vecinii mei adoră să-și conducă SUV-urile, să stea în ambuteiaje, să polueze aerul, lăsând o amprentă mare de carbon doar pentru a se simți foarte confortabil și a afișa simboluri de statut social”, dezvăluie Andreas Lier, CEO al BASF România, într-un interviu pentru Republica.

Citește mai mult

O afacere cu cânepă

Ionuț a plecat în India în toamna lui 2017 ca să viziteze cele șapte orașe sfinte. A luat această decizie după un an și jumătate în care a lucrat pentru o companie elvețiano-britanică din Praga, unde ajunsese ca proaspăt absolvent al unui masterat în Olanda, care nu și-a găsit nimic de lucru în țară.

Citește mai mult

Andrei Pitis

Andrei Pitiş, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din industria locală de IT, a investit până în prezent în 15 startup-uri, după ce în 2018 a demarat un proiect prin care vrea să ajute 100 de români să ajungă milionari în euro din startup-uri în tehnologie.

Citește mai mult