Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Nici ţipenie de îndrăgostiţi

pod - AG

„Nu ştiu alţii cum sunt…, dar eu” de când mă ştiu am admirat îndrăgostiţii care treceau de mână sau îmbrăţişaţi, cuibăriţi într-un glob de tandreţe din a cărui lumină şi căldură se puteau împărtăşi şi cei din preajma lor. Am aşteptat cu sufletul la gură prima iubire şi am savurat plimbările prin Parcul Mare, de mână cu prietenul meu licean. Nu mă sfiam deloc să stau îmbrăţişată cu iubitul meu în autobuz, fără însă a ne permite libertatea (invidiată) a perechilor pariziene care se sărută pe săturate în metrou (de remarcat cât de apropiate sunt cele două cuvinte: a se săruta şi a se sătura…).

În anul I de facultate când eram îndrăgostiţi până peste urechi (cu logodnicul meu) şi nu ne putea desprinde unul de altul, mama – care era îndrumătoarea de grupă a studenţilor din Vietnam – îmi spunea (pentru ca cine are urechi să audă) că perechile de tineri vietnamezi nu se ating niciodată în public, mulţumindu-se să meargă alături la o… distanţă rezonabilă. Eu lăsam să-mi treacă pe lângă urechi aceste pilde şi îi căinam în sinea mea pe bieţii tineri vietnamezi. Peste ani aveam să remarc aceeaşi reţinere decentă şi la perechile de tineri religioşi evrei sau de alte confesiuni.

Chiar şi acum, după decenii, îmi face plăcere să văd îndrăgostiţii îmbrăţişaţi şi le ocrotesc cu privirea prezenţa binecuvântată. Atâta doar că în ultimele luni – de aproape o jumătate de an – îndrăgostiţii par să fi dispărut de pe străzi şi din Parcul Mare, pe care-l traversez destul de des mergând pe jos în oraş… Doar dacă nu s-or fi deghizat în tinerii „cu masca pe figură” care merg alături, păstrând distanţa, precum tinerii vietnamezi din Clujul anilor studenţiei mele.

Urmele îmbrăţişărilor le-am regăsit însă pe Podul Elisabeta, din proximitatea Parcului Mare. Lacătele de toate formele şi mărimile, având înscrise nume, iniţiale şi cifre simbolizează jurământul de iubire al tinerilor care, copiind lăcătuirea de pe alte poduri celebre, şi-au zăvorât dragostea şi au ţintuit-o pe grilajul podului ridicat odinioară în memoria frumoasei şi nefericitei împărătese Sissy.

Traversez Parcul Mare, nădăjduind că iubirea perechilor de îndrăgostiţi dispărute rezistă şi în aceste vremuri vitrege şi întrebându-mă cum se mai întâlneşte, cum se mai îndrăgosteşte lumea sub stăpânirea infamului COVID-19? Răspunsul e limpede: online! Nu mă-ndoiesc că dragostea învinge toate opreliştile şi e capabilă să scurtcircuiteze distanţarea socială impusă de toate epidemiile pământului. Dar nu pot să nu deplâng tristeţea străzilor şi, mai cu seamă, a Parcului Mare, acum populat de oameni cu surâsul mascat, cu privirea bănuitoare, care-i ocolesc cu băgare de seamă pe cei care par a se apropia.

Articol preluat de pe baabel.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In parcul IOR eu vad zi de zi indragostitii la fel ca intotdeauna, Si la fel i-am vazut si pe carari de munte, si pe plaje insorite, peste tot.
    • Like 0
    • @ Nicu Buculei
      Scopul articolului, ca de alfel al tuturor articolelor scrise de autoare, e rezumat aici: "remarc aceeaşi reţinere decentă şi la perechile de tineri religioşi evreici: "
      • Like 0
  • Citit cu multa placere.
    • Like 1


Îți recomandăm

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Scoala din valiza

„Educația digitală nu înseamnă neapărat distanțarea între copil și profesor. Și aici îmi vine în minte un alt exemplu: profesorii dintr-o școală din Ialomița, care au devenit dependenți de copiii pentru a putea să folosească mijloacele digitale și s-au apropiat de copii”.

Citește mai mult

Andreas Lier - BASF

„Mă duc aproape în fiecare dimineață cu bicicleta la birou, pe o distanță de 3-4 km, în timp ce vecinii mei adoră să-și conducă SUV-urile, să stea în ambuteiaje, să polueze aerul, lăsând o amprentă mare de carbon doar pentru a se simți foarte confortabil și a afișa simboluri de statut social”, dezvăluie Andreas Lier, CEO al BASF România, într-un interviu pentru Republica.

Citește mai mult

O afacere cu cânepă

Ionuț a plecat în India în toamna lui 2017 ca să viziteze cele șapte orașe sfinte. A luat această decizie după un an și jumătate în care a lucrat pentru o companie elvețiano-britanică din Praga, unde ajunsese ca proaspăt absolvent al unui masterat în Olanda, care nu și-a găsit nimic de lucru în țară.

Citește mai mult

Andrei Pitis

Andrei Pitiş, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din industria locală de IT, a investit până în prezent în 15 startup-uri, după ce în 2018 a demarat un proiect prin care vrea să ajute 100 de români să ajungă milionari în euro din startup-uri în tehnologie.

Citește mai mult