Cei care nu știu că nu știu: o paradigmă a puterii românești. Cazul domnului Veștea

foto: Profimedia

În urmă cu vreo 11 ani am citit în cursul de Pastorală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă că teologii care vor să devină preoți ar trebui să fie conștienți de faptul că sunt responsabili de sufletele oamenilor care le vor cere ajutorul. Trebuie accentuat că este vorba despre oameni a căror conștiință este îndemnată să funcționeze într-un anumit fel: credința în existența sufletelor și a unui Proniator și Judecător al faptelor omenești - lucruri pe care aceștia le-au auzit povestite în familie și/sau mai târziu la seminarul teologic și/sau la facultatea de teologie ortodoxă.

Anii au trecut și am văzut nenumărate exemple, din multe generații de teologi, de oameni care n-au reușit să devină conștienți de paradigma în care ar trebui să le funcționeze propria conștiință. Oameni care s-au prezentat la examenul de capacitate preoțească, adică au bătut la ușa lui Dumnezeu fără să fie, cel mai probabil, conștienți de povara pe care o presupune grija sufletelor în drumul către mântuire. Cu cât au fost mai puțin conștienți, cu atât pare că au trecut mai ușor de examen.

Același tipar l-am observat și în politică în ultimul deceniu (fără să merg mai departe în istorie): cei care propun altora funcții importante, precum cea de prim-ministru, par să caute persoane care nu sunt conștiente de responsabilitatea pe care urmează să o poarte, dar cu un orgoliu care nu le îngăduie să se privească cu sinceritate pe ele însele. Oameni care consideră că pot fi părtași la decizii ce influențează viețile a milioane de semeni.

Așa ne-am ales cu personaje în această funcție, provenite din cele două partide – PSD și PNL - și cel mai probabil susținute de structuri care nu acționează prea vizibil: Viorica Dăncilă, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și acum acest domn Veștea.

Domnul Veștea parcă se încăpățânează și mai mult să ne arate că nu este conștient de propriile limite, alegând să meargă prin studiouri și să vorbească o limbă română stâlcită ori să se laude că este analfabet din punct de vedere religios, confundându-L pe Dumnezeu cu un tonomat care împlinește dorințe.

Iată că acest „eu pot... să am grijă de sufletele oamenilor, de nivelul lor de trai, de educația lor, de sănătatea lor etc” se dovedește a fi o slăbiciune pe care ceilalți o speculează. Întocmai ca acei oameni vădit netalentați care ajung la emisiuni de tipul „Românii au talent”, suficient de încăpățânați încât să creadă că se descurcă bine. La fel pare să gândească și domnul Veștea, când merge, simțindu-se flatat de postura în care se află, și vorbește pe la diverse emisiuni, crezând că el... poate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp