Ceilalți locuitori ai Bucureștiului. Ultimele refugii sălbatice

Foto: Helmut Ignat/ APNV/ imagine din dronă

Povestea lor a început în 2012 cu Parcul Natural Văcărești sau „Delta dintre blocuri”, așa cum au numit naturaliștii minunea care a evoluat aproape de Vitan, pe locul unde Ceaușescu planifica să construiască un lac de acumulare alimentat din Argeș. Nu l-a mai finalizat, deși oamenii care locuiau acolo au fost strămutați, iar casele și livezile și iazurile lor demolate pentru a săpa groapa. Pe locul lacului gol și abandonat s-a născut, după Revoluție, o rezervație naturală în adevăratul sens al cuvântului, cu întinderi de apă, stufărișuri, cuiburi de păsări și vizuini de animale nemaipomenite pentru orașul nostru: vidre, jderi, nevăstuici, țestoase de apă, tritoni și zeci de specii de fluturi. Datorită parcului Văcărești, devenit arie naturală protejată în 2016, oamenii din oraș au început să se reapropie de natura urbană. Adică de natura sălbatică, de peisajele luxuriante, de bălțile unde poți întâlni un șarpe de apă, de unde poate ieși chiar o vidră ziua în amiaza mare sau de potecile ascunse prin stuf pe unde te poți rătăci fără să-ți dai seama că ești totuși la 3 stații de Piața Universității. 

Stufărișuri în Dobroești/ Foto Andreea Cîrlig/ APNV

Parcul Văcărești a fost ciudățenia care ne-a făcut să ne uităm pe cer sau pe crengile arborilor din București după un pescăruș, un pițigoi, o mierlă sau un codroș și să ne întrebăm ce păsări sunt ele și ce caută în orașul nostru și în viața noastră. Au fost și până acum aici între blocuri sau au venit în ultimii ani? E drept, ne-a venit în „ajutor” și pandemia. În 2020, am privit obsedant pe fereastră după un semn bun și ne-am bucurat să vedem un guguștiuc, un fluture, o coțofană sau un arbore care a înfrunzit în crunta primăvară a acelui an. Și, o dată cu el, parcă și speranța noastră a înverzit. 

răul Dâmbovița / Foto Daniel Mârlea/ APNV

Povestea naturii sălbatice din București a continuat cu păsările arctice. Da, ați citit bine! Păsările de la Polul Nord care vin pe Lacul Morii în fiecare iarnă, cu vulpea care traversează bulevardul 1 Mai către Cimitirul Evreiesc, unde își are vizuina, probabil, și, mai departe, cu salba de lacuri de pe Colentina, râul uitat al Bucureștiului, pe care începem să-l redescoperim o dată cu proiectele de arhitectură care și-au propus să amplifice elementul natural și să-l integreze în viața orașului. Pajiștea Petricani este următoarea arie naturală protejată a Bucureștiului, micul buzunar de natură din cartierul Tei, unde etajele de vegetație, de la pajiște și lac la pădure, susțin o biodiversitate nemaiîntâlnită pentru un spațiu de abia 6 hectare. 

Pădurea Băneasa/ Foto Andeea Cîrlig/ APNV

Și așa ajungem la Pădurea Băneasa, singura pădure urbană a Bucureștiului, despre care am auzit cu toții, fie din cântece, fie din presă, cu ocazia vreunui bum imobiliar care mai ciuntește puțin câte puțin din rămășița codrilor care odinioară acopereau tot sudul României și din care au mai rămas doar cioate și pâlcuri. Pădurea Băneasa ascunde multe povești, de la cele spuse de educatori copiilor care frecventează grădinițele din zonă, la cele spuse de politicienii care merg să-și ia lumina „La Pădure” – numele de alint al instituțiilor de forță care își au sediul aici. Băneasa este cel mai întins spațiu verde al Bucureștiului, locul unde alergători, bicicliști, oameni cu câini și copii își încep ziua. Dar și locul unde căpriorul apare dimineața în poteca încărcată de rouă sau de brumă, bursucul iese din vizuină după râme și melci, ariciul colindă noaptea nestingherit, iar țiclenii, cintezele și ciocănitorile cutreieră crengile stejarilor, arțarilor și teilor după insecte și semințe.

Pădurea Băneasa a intrat de curând în atenția autorităților locale și are toate șansele să devină următoarea arie naturală protejată a orașului. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că toți acești vecini înaripați sau îmblăniți sau acoperiți cu solzi sau piele umedă vor putea fi recunoscuți oficial ca locuitori ai orașului. Ei și casele lor, fie că vorbim de o baltă, o pajiște sau o pădure. Asta nu înseamnă că ne vor mușca pe stradă, vor intra în casă, vor avea drept de vot sau vor secătui bugetul local cu cine știe ce nevoi. Dimpotrivă! Protecția lor și a locului în care trăiesc ne va aduce beneficii vitale. Nu vom mai tăia pădurea și vom avea grijă de ea, vom avea grijă să menținem bălțile curate în Văcărești și pe Colentina, vom evita să folosim insecticide, vom face liniște în anumite momente, vom planta arbori și flori sălbatice, vom deveni mai conștienți de viața din jurul nostru. Copiii noștri vor fi mai sănătoși… și mai liberi, nu-i așa?. Nu costă mult, iar ce primim în schimb nu are preț. 

Natura urbană, indiferent că-i sălbatică sau îmblânzită de om, ne face bine în București – printre cele mai dense și poluate orașe din Europa, unde anul trecut o pădure urbană de 12 hectare (Parcul IOR) a fost distrusă sub privirile neputincioase (sau binevoitoare) ale autorităților. Trebuie să învățăm să o iubim, să o protejăm și să ne bucurăm în liniște și cu respect de prezența ei. Pentru că de multe ori, pentru mulți dintre noi, peisajele sălbatice din Văcărești, pădurea de la Băneasa sau stârcul cenușiu de la Petricani sunt singurele contacte cu natura adevărată pe care le vom avea de-a lungul vieții.

stârcul cenușiu de la Petricani / Foto Cătălin Hamzescu/ APNV

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp