Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

China le interzice minorilor să se joace pe dispozitivele electronice mai mult de 3 ore pe săptămână

Jocuri online China

Foto: Getty Images

Minorii din China vor putea să joace jocuri video pentru maximum o oră doar vinerea, sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale, în intervalul 20:00- 21:00, au decis autoritățile de la Beijing, care spun că vor să limiteze dependența în creștere a copiilor față de tehnologie.

Restricțiile, care se aplică oricăror dispozitive, inclusiv telefoanelor, reprezintă o lovitură de proporții pentru industria globală a jocurilor, scrie Reuters.

Potrivit legii publicate luni, companiilor de jocuri li se interzice să ofere sub orice servicii minorilor formă în afara orelor prevăzute. Acestea sunt totodată obligate să implementeze sisteme de verificare a identității reale, a anunțat autoritatea de reglementare care supraveghează piața jocurilor video din țară.

Anterior, China limitase timpul maxim pe care minorii îl pot petrece jucând jocuri video la 1 oră și jumătate în zilele săptămânii și 3 ore în vacanță.

Noile reguli au devenit rapid unul dintre cele mai discutate subiecte de pe Weibo, variantă chineză a Twitter. Unii utilizatori și-au exprimat sprijinul pentru măsuri, în timp ce alții au spus că au fost surprinși de cât de drastice sunt regulile.

„E atât de drastic, încât am rămas complet fără cuvinte”, se arată într-un comentariu citat de Reuters care a primit peste 700 de aprecieri.

Alții și-au exprimat îndoiala că restricțiile ar putea fi aplicate cu adevărat. „Dacă vor folosi doar datele de conectare ale părinților lor, cum vor putea să îi controleze?” a întrebat cineva.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Corporatist.

Presiunea legată de locul de muncă a devenit un subiect tot mai frecvent în discuțiile pe care le avem în diferite grupuri de prieteni. Tot mai mulți dintre ei spun că se simt copleșiți, intimidați și supuși hărțuirii psihologice la locul de muncă, și asta indiferent de Indiferent de vârstă sau de poziția managerială. foto Getty Images

Citește mai mult

Sting la Untold 2026

De altfel, din comentariile pe care le-am auzit în jurul meu după concert, dar și pe care le-am citit pe net, trag următoarea concluzie: celor care nu l-au mai văzut pe Sting li s-a părut extraordinar, iar celor care l-au mai văzut li s-a părut că a fost mai bine altădată. Practic, lumea se împarte între vrăjiți de Sting și cunoscători de Sting, ceea ce nu e rău deloc.

Citește mai mult

Amalia Săftoiu

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Amalia Săftoiu, fondatoarea brandului românesc de tricotaje Ami Amalia, despre trecerea de la o carieră internațională în corporații la antreprenoriat, despre alegerea de a produce în România și despre răbdarea necesară pentru a construi un brand în care valorile să nu rămână doar o promisiune de marketing.

Citește mai mult