actorul Teodor Corban jucând în travesti rolul Coana Chirița/ foto wikipedia
1. Dragă Filip, intrăm într-o zonă nouă: după cronici, letopisețe, Școala Ardeleană și Cantemir, vine un domn care schimbă tonul literaturii române.
Nu un geniu turbulent.
Nu un profet.
Ci un aristocrat calm, cultivat, care iubea natura, oamenii și bunul-gust.
Vasile Alecsandri.
El e cel care dă poeziei românești pentru prima dată:
- lumină,
- muzică,
- culori,
- serenitate.
Și — foarte important — simțul scenei.
Pentru că Alecsandri scrie ca un om care vede filmul în fața lui. Înainte să existe filmul, atenție. Alecsandri a trăit între 1821 și 1890, iar primul film a fost făcut în 1878. După ce citești episodul ăsta, caută pe net primul film, cel cu calul. Și povestim apoi.
2. Pastelul: „Serile la Mircești” — poezia liniștii de dinăuntru
Dragă Filip, dacă ai stat vreodată într-o cameră caldă, cu luminile aprinse, în timp ce afară plouă, ninge sau bate vântul — atunci știi exact ce simțea Alecsandri în seara în care a scris poemul ăsta.
Nu e o poezie „despre natură”.
E o poezie despre interior.
Despre ce se întâmplă în tine când lumea de afară e haotică, dar tu ești bine.
Alecsandri stă în casă, la Mircești, într-o cameră luminată:
„Perdelele-s lăsate și lămpile aprinse;
În sobă arde focul, tovarăș mângâios…”
Simți scena?
Nu e o descriere.
E un cadru de film.
Apoi contrastul:
„Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,
Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit;
Iar eu, retras în pace…”
Lumea afară e frig, întuneric, vânt.
El e lumină, liniște, căldură.
E fix ce facem toți când e rău, și în viață, și pe-afară: ne apropiem de foc, de lampă, de lumină — și ne ținem bine de ce iubim.
Apoi vine versul tare fain:
„Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor…”
Filip, uite secretul poeziei:
nu o „inventezi”.
O „prinzi din zbor”.
Ca pe un fluture.
Ca pe o idee care vine, stă puțin și pleacă dacă nu ești atent.
Iar finalul e unul dintre cele mai tandre lucruri scrise în literatura noastră de până atunci:
„Atunci inima-mi zboară la raiul vieții mele,
La timpul mult ferice în care-am suferit…”
Ce înseamnă asta?
Că oamenii mari își amintesc cu drag chiar și perioadele în care au suferit.
Pentru că au fost vii, prezenți, atenți la lume.
Și atunci:
„Ş-atunci păduri şi lacuri, şi mări, şi flori, şi stele
Intonă pentru mine un imn nemărginit.”
Atunci lumea începe să cânte pentru tine. Toată lumea. Știi citatul ăla de care râdem noi cu „tot universul conspiră”? O fi copiat din Alecsandri.
Adevărul despre Alecsandri?
Nu e „poetul naturii”, cum ți l-ar pune în manual.
E poetul interiorității, al serilor liniștite, al locului cald în care te adăpostești. O să citești despre el mult mai bine decât în manual într-o poezie a lui Eminescu, „Epigonii”. Revenim acolo, dacă nu uităm.
Poezia bună nu descrie lumea.
O transformă în muzică.
3. Andrii Popa — primul western românesc. Pune-ți te rog muzica lui Phoenix. Și-acum, hai la literatură. Avem:
O intrare ca în cinema
Balada nu începe cu „Andrii Popa cel vestit”.
Ci cu o scenă care pare dintr-un film western:
„Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hangerul fără teacă
Și cu pieptul dezvelit?”
Asta e intrare de cowboy al Carpaților:
- singur,
- înarmat,
- pe cal,
- în plin pustiu,
- atent la orice mișcare.
Filip, Andrii Popa este un erou de western românesc, doar că în loc de deșertul american avem valea-seacă, iar în loc de revolver — hangerul strălucind în soare.
O confruntare de titani
Asta nu e doar o poveste cu haiduci.
E o temă mare, universală:
- libertate,
- destin,
- curaj,
- moarte,
- cod al onoarei.
Andrii Popa nu e doar „hoț bărbat”.
E răzvrătit, eroul care luptă până la capăt, ca în toate mitologiile lumii.
Iar Mihai, adversarul lui?
Nu e rău.
Nu e corupt.
E „mândru”, „falnic”, „ca un zmeu”.
Exact cum într-un western bun unde șeriful e puternic, nu ridicol.
Imagini de blockbuster
E imposibil să nu vezi filmul în minte:
- murgul care mușcă din dușmani,
- frații de cruce,
- goana prin șes și luncă,
- lupta corp la corp,
- sângele care „gâlgâiește”,
- vulturul care strigă de trei ori.
Asta e Marvel + western + baladă, toate în același text.
Și Phoenix au intuit asta când au electrificat povestea.
Scena finală – poezie mai puternică decât cinema
Momentul cu murgul:
„Zbori, copile sprintenele,
Să mă scapi de chinuri grele…”
E emoție pură.
Apoi finalul:
Mihai îl vede.
Îl lovește în frunte.
Și vulturul răcnește.
E scena care închide un western.
Doar că la noi, în loc de saloon, avem văi și păduri.
Baladă îi zicem în literatură. Dar e western, western pe bune.
4. Chirița — moldoveanca new money care ar fi virală pe TikTok
Dacă pastelurile sunt slow living și Andrii Popa e western haiducesc, Chirița este comedie socială pură.
Dragă Filip, dacă te-ai întrebat vreodată cum arătau „oamenii cu bani, dar fără gust” în secolul al XIX-lea, răspunsul e simplu:
Chirița.
Alecsandri a creat un personaj care este un amestec delicios între:
* bogăție fără educație,
* ambiție socială fără limite,
* snobism lingvistic,
* energie debordantă,
* și o totală lipsă de măsură.
Sunt oamenii pe care azi i-ai numi, simpatic, nouveau riche, dar în varianta moldovenească de început de secol:„boieri de curând îmbogățiți, cu un pic de carte, dar multe pretenții.”
Chirița vrea cu orice preț să pară „de oraș”, „de salon”, „pariziană”.
Problema? Nu știe nimic din ce ar trebui să știe o femeie pariziană.
Așa că face ce fac toți oamenii care încearcă să copieze elitele:
- folosește franceza… prost în locuri nepotrivite, cu sensuri greșite, în combinații ridicole
Pe vremea aia, franceza era limba aristocrației și a diplomației. O vorbeau doar cei educați. Cei care nu o vorbeau… încercau să o copieze.
Alecsandri vede asta și nu iartă nimic. Și iese o comedie perfectă.
- Paranteză sociolingvistică pentru tine, Filip (și pentru noi): De ce râde Alecsandri de frantuzisme?
Pentru că în 1850, frantuzismele nu arătau „că ești modern”. Arătau că vrei să pari din altă clasă socială.
Era un fel de parolă a aristocrației.
Dacă vorbeai franceză, erai „cine trebuie”. Dacă o stâlceai… erai Chirița.
Și aici vine diferența importantă față de englezismele de azi.
Atunci:
* franceza = limbă de elită,
* folosită ca simbol de statut,
* restrânsă, exclusivistă,
* marcă a saloanelor aristocratice.
Azi:
* engleza = limbă globală,
* toți copiii o învață,
* e tehnologică, academică, muzicală,
* e normal să spui „deadline”, „email”, „meeting”, „feedback”.
Engleza nu o folosește nimeni ca să pară „mai bun” decât altul.
E pur și simplu limba lumii.
De aceea, ironia lui Alecsandri rămâne genială și actuală, dar nu are echivalent în prezent.
5. Ce făcea Europa în vremea lui Alecsandri?
- În Franța se juca teatru romantic.
- În Anglia se publica Dickens.
- În Rusia scria Gogol.
Iar Alecsandri venea cu un amestec:
- poezie limpede ca un izvor,
- umor moldovenesc,
- basm popular,
- comedie de moravuri cu femei puternice și vehemente și bărbați blânzi și confuzi,
- și mai ales: o limbă română clară, modernă, curată.
Nu era un geniu izolat.
Era un om conectat la lume.
6. Morala episodului
Alecsandri a creat trei direcții pentru cultura noastră:
- liniștea interioară (pasteluri),
- eroismul popular (haiducia),
- satira socială (Chirița).
Un poet rezonabil.
Un dramaturg cu intuiție.
Un observator fin al naturii umane.
Și, mai ales, un om care a făcut literatura română accesibilă.
7. Exercițiul haios al zilei:
„Creează un personaj comic din clasa ta, în stil Chirița — dar cu englezisme moderne.”
Reguli:
- să fie simpatic, nu rău,
- să stâlcească englezisme,
- să creadă sincer că e fancy,
- 6–8 rânduri.
Exemplu:
„Good morning, class! Azi I have un mare meeting cu doamna dirigintă, să discutăm de homeworks.
Vă rog să deliverați projectul până diseară, că altfel intrăm în deadline panic.
Keep în minte că sunteți elevi very motivational! Hai că putem!”
Dacă râzi, ai înțeles exact spiritul Chiriței.
Filip, iartă-mă, am scris cam mult.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.