Tata l-a cunoscut. Erau de aceeași vârstă. S-au întâlnit pe la stâne, unde tata era de copil cioban și Nicolae Labiș mergea în căutare de povești. Ciobanii sunt toți povestitori înnăscuți. La vremea lui Labiș și a tatei cel mai ilustru cioban maestru la povești era bădița Gheorghe Panțâru.

Poate o fi totul ca la carte, dar lipsește ceva sau altceva e prea mult. Renovare sau restaurare? Trebuiau să lucească toate? Parcă erau mai rotunjite colțurile acoperișului. Pridvorul e ca din reclame. Dacă o decupez din decor și îmi uit memoria nu mai e Bojdeuca. E o casa ca oricare alta. Ceva insesizabil și prețios s-a pierdut. Îmi amintesc centrul istoric al Varșoviei reconstruit în întregime. Ei de ce au putut să construiască ceva nou care sa para decupat din trecut? (Fotografii de Violeta Cincu)

Când am ajuns student la Litere, printre primele lucruri pe care voiam să le știu și eu, și restul colegilor mei din anul I era ce și când predă Mircea Cărtărescu. Am aflat atunci că s-a pensionat, spre dezamăgirea colectivă.

De Crăciun am primit cadou de la elevii mei dintr-o clasă de mate-info, o carte de 1016 de pagini, cu precizarea că e volumul pe care foarte mulți dintre ei l-au citit (în engleză sau în traducere), că „e cartea generației lor” și cu rugămintea de a o discuta după vacanță pentru a afla care e opinia mea. (Foto: Profimedia Images)

De 50 de ani, scrie în fiecare zi și, din Bucureștiul în care a rămas, cărțile sale și-au găsit locul în librăriile și bibliotecile din toată lumea. În ultimii doi ani, a construit lumea romanului „Theodoros”, care urmează să fie publicat luna aceasta de editura Humanitas și pe care l-a numit al său „Veac de singurătate”, „unul ”bizantin”, impregnat de cultură și imagistică răsăriteană”. (Foto: Profimedia Images)

În urmă cu mai bine de trei ani, în timp ce fetița mea, pe atunci în vârstă de trei ani, dormea, am început o joacă în versuri. O poezie despre o vacă nițel ciudată, care se trezește într-o dimineață în sudori reci, în plină criză existențială. O întrebare nu îi dă pace: Care lapte e mai bun?

În realitate, Nuțu n-are o problemă. Noi avem o problemă. Iar problema asta se numește comoditate intelectuală. Că, efectiv, tre’ să ai un creier foarte odihnit ca să-ți imaginezi că literatura română n-a mai dat nimic notabil de la Marin Preda încoace. (Facebook: Codin Maticiuc)

-Carevasăzică, ziceam că individul uman vrea să fie special și unic în raport cu restul Cosmosului și, bineînțeles, în raport cu restul viețuitoarelor. Și, bineînțeles, în raport cu restul oamenilor.

„Cheia este să vezi că cineva din jurul tău - părinte, un bunic, un prieten chiar, este atât de pasionat de citit încât să vrei și tu. Să vrei și tu să înțelegi de unde pasiunea asta. Poți să le arăți copiilor câte de bine te simți tu citind. Trebuie să existe o relație de prietenie cu cărțile, nu una de datorie”, spune Stela Giurgeanu,

În hanorac și în tricou, așa a apărut la interviul nostru de pe Zoom Radu Aldulescu, scriitorul care a vrut să se facă boxer, care nu a vrut la facultate fiindcă s-a dus muncitor pe marile platforme industriale comuniste. Radu Aldulescu este autorul a peste 10 romane, între care, cel de debut, „Sonată pentru acordeon”, care face parte din așa numita „literatură de sertar”, cea mult așteptată de după 1989, a făcut subiectul acestei întâlniri organizate de Editura Litera.