Sari la continut

tiganiada

Dragă Filip, Există o carte în literatura română care e atât de haioasă, de ciudată și de nebunească, încât dacă ți-aș spune că e scrisă în jurul anului 1800 m-ai întreba probabil ceva de genul: „Dar cum de știa autorul meme-uri înainte să existe internet?” foto Profimedia

Citește mai mult

Ioana Baldea Constantinescu

„Eu stau în Cartierul Evreiesc și totul a început în momentul în care mi-am dat seama că aici s-a oprit linia demolărilor, că stau exact pe granița dintre lumi și pe granița dintre orașe. Lucrul ăsta mi s-a părut cutremurător, faptul că trec pe lângă blocuri pe sub care au fost grădini, faptul că aici s-a împărțit lumea asta urbană a noastră”, spune Ioana Bâldea Constantinescu.

Citește mai mult

Ana Blandiana

„Totul părea să se dreagă. Soțul meu a rămas cam un an cu brațul drept paralizat, atunci am descoperit nervii cresc ca plantele, el era înalt și avea mâna lungă și a durat un an până când a crescut din nou în mână nervul care fusese segmentat. Singurul lucru care era grav era faptul că eu nu mai știam să scriu, dar la propriu, adică chiar nu mai puteam, nu știu, nu îmi mai funcționa capul în același fel ca înainte. Și am început să mă joc, ca și când de-abia aș fi învățat să scriu”, a povestit Ana Blandiana. Foto: Inquam Photos/ Nichita Cojocea

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Blandiana

„Sentimentul că era mai bine e totuși real și el vine din faptul că e mult mai greu să fii liber decât să nu fii liber. Atunci exista confortul spiritual care provenea din faptul că știam că noi toți suntem buni și Ceaușescu este rău și el e vinovat de toate. Tot ce era rău n-avea legătură cu noi, noi eram victime, în timp ce în condițiile de libertate ești în permanență responsabil de ceea ce se întâmplă. Mereu dai examen și, în funcție de cum îl treci, ți se desfășoară viața în continuare”, spune Ana Blandiana. Foto: Ana-BlandianaART©Artista-Tango via Facebook Humanitas

Citește mai mult

Eugen Barbu

În aceste zile a apărut, în revista Dilema veche, un „dosar (ce ironic!) Eugen Barbu”. Faptul în sine că impozanți și agreați critici literari, care dau tonul canonului literar românesc, se înjugă la analizarea savant-obiectivistă a unei canalii morale este stupefiant. Dar stai, nu ar trebui să ne ferim de moralism în lectura scriitorilor? Nu deosebim noi de la iluminism încoace între fapte și valori, între biografie și operă? Discuție nesfârșită și imposibil de sfârșit!

Citește mai mult